Adriana Radu: Aş vrea să împărtăşesc cu ceilalţi cum ne putem ridica, cum putem să avem şi mai mult succes.


Fiecare dintre noi are o poveste care ne defineste viata si care, odata intamplata, schimba pentru totdeauna ceea ce credeam ca viata noastra insemna pana atunci. Si tot fiecare dintre noi isi conduce viata dupa propriile valori si principii, care, de obicei, nu sunt altceva decat suma lectiilor traite si a oamenilor pe care i-am intalnit si ii avem in viata. Iar ceea ce traim noi poate deveni o lectie pentru ceilalti daca suntem suficient de curajosi sa ne asumam asta.

Adriana Radu nu doar ca a invatat lectiile povestii sale, dar a avut si are si curajul de a le transforma in lectii pentru oricine vrea sa invete.

Executive coach si consultant, Adriana Radu nu se teme sa vorbeasca despre ea insasi. Activitatea sa este chiar ea. O foarte mica, dar credem noi concludenta parte mai jos:

„Sunt acolo să îl provoc sau să-l ajut să-şi schimbe perspectiva asupra unei situaţii aparent fără ieşire. Coachingul este o activitate orientată spre viitor în care construim (...) psihologia este arheologie, iar coachingul este arhitectură.”

Learning Network: Adriana, cum ai ales şi de ce ai decis să devii coach după o carieră de 15 ani în poziţii de top în HR?

Adriana Radu: Experienţa în multinaţionale a fost formatoare. Am învăţat enorm de mult profesional şi personal. Am făcut coaching cu echipele mele fără ca acest lucru să fie formalizat. În calitate de manager trebuie să fii coach. Însă a venit un moment în viaţa mea în care am decis că vreau să dăruiesc ceva societăţii româneşti şi acum 3 ani am început să lucrez cu IMM-uri în proiecte de consultanţă. Unul dintre proiecte presupunea o schimbare majoră în cadrul organizaţiei şi mi s-a solicitat să fiu coach pentru câţiva manageri. Aşa a început aventura mea de coach. Pe parcurs am absolvit cursurile şcolii Noble Manhattan şi am devenit Practitioner Coach.

L.N.: Care este, în varianta personală evident, definiţia şi perspectiva ta asupra coachingului şi muncii de coach?

A.R.: Eu pornesc de la premisa că noi toţi ne dorim să avem o viaţă împlinită, plină de energie şi fiecare avem diverse surse pentru a le alimenta (carieră, performanţă, familie, echilibru, hobby, etc.). Rolul meu este să fiu alături de client pentru a-l sprijini să elimine barierele care îi stau în calea împlinirii sale. Îl ajut să îşi clarifice ţinta şi să-şi găsească drumul spre acel „ceva” care îl face să simtă că trăieşte viaţă la maxim, fericit. Sunt acolo să îl provoc sau să-l ajut să-şi schimbe perspectiva asupra unei situaţii aparent fără ieşire. Coachingul este o activitate orientată spre viitor în care construim, eu coach împreună cu clientul. Am o vorbă care îmi place mult: psihologia este arheologie, iar coachingul este arhitectură. Şi cred că asta explică diferenţele între cele două.

„Principiile mele sunt valorile mele. (...) paşi mărunţi peste un pod deasupra unei prăpăstii. Împreună căutăm sursele personale de energie pentru a merge până la capăt.”

L.N.: Care sunt principiile după care te ghidezi în munca ta?

A.R.: Principiile mele sunt valorile mele. Respectul faţă de cei cu care lucrez, Empatia, Integritatea, Curiozitatea, Toleranţă (nu etichetez). Pentru mine nu există NU, există nu acum sau nu aşa. Caut întotdeauna soluţii. Pasiune pentru ceea ce fac. Perfecţionare continuă pentru că trebuie să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în domeniu.

L.N.: Pe ce se bazează sau ar trebui să se bazeze relaţia pe care un coach o are cu cel pe care îl antrenează?

A.R.: Respectul reciproc este primul aspect pe care se bazează această relaţie. Ne referim aici la respectul pe care coach-ul îl are faţă de experienţa prin care trece clientul. Este important să vină fără judecaţi de valoare, doar curios şi disponibil să ajute prin întrebări care descoperă răspunsuri revelatoare pentr uclient. Confidenţialitatea este iarăşi un aspect foarte important. Ceea ce se discuta în sesiunile de coaching rămâne acolo. Clientul trebuie să simtă că poate să mărturisească unele din cele mai intime sentimente şi emoţii fără temerea că cineva va afla. El îşi dezvăluie vulnerabilităţile în faţa coach-ului şi are nevoie de siguranţa că vorbele sale sunt ţinute secret.

L.N.: Dar, în mod specific, în ceea ce te priveşte pe tine? Pe ce se bazează relaţia dintre coach-ul Adriana Radu şi cel pe care îl antrenezi?

A.R.: Pe lângă cele spuse mai sus aş adauga sprijinul în urmărirea rezultatelor. Eu mă văd ca un partener pe parcursul relaţiei şi mă asigur, cu permisiunea clientului, că există progrese, îl ajut atunci când apar bariere. Este câteodată dificil să ajungi până la capătul unui program de coaching, aproape de rezultat. Unii se sperie şi găsesc motive să nu mai meargă. Este important atunci să îi ajuţi să meargă mai departe pas cu pas, paşi mărunţi peste un pod deasupra unei prăpăstii. Împreună căutăm sursele personale de energie pentru a merge până la capăt.

 

„ ...să nu mă dau bătută, indiferent ce se întâmplă.”

 

L.N.: Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o până acum în activitatea ta?

A.R.: Niciodată să nu mă dau bătută, indiferent ce se întâmplă. Cred cu tărie că Dumnezeu are grijă de mine, iar eu nu îmi fac probleme, merg înainte. Mi se pot întâmplă lucruri aparent dificile sau dureroase. Sunt convinsă că totul are un sens care este posibil să nu-l înţeleg pe moment, dar care se va revela mai târziu.

L.N.: Dar cea mai mare realizare?

A.R.: Nu pot răspunde cu o singură nominalizare pentru că ar fi nedrept. Trecerea din comunism la capitalism a fost o mare realizare, trecerea de accidentul care m-a marcat pe viaţă, cariera construită, familia toate sunt realizări pentru mine.

 

„ ...un program pentru persoane ambiţioase, care au succes, dar îşi doresc să ajungă la un nivel şi mai sus. (...) crezul meu în a o lua de la capăt de fiecare dată când cădem. (...) Oamenii sunt cei care dau o altă semnificaţie intenţiilor managementului.”

 

L.N.: Care sunt proiectele pe care le ai în vedere pentru viitorul apropiat?

A.R.: Anul acesta mi-am propus să lansez programul Boundless Performance pentru grupuri. Este un program pentru persoane ambiţioase, care au succes, dar îşi doresc să ajungă la un nivel şi mai sus. Lucrul într-un grup de 4-5 persoane cu energii similare va fi stimulant şi va scurtă drumul către rezultatele dorite.

Îmi doresc de asemenea să scriu o carte despre crezul meu în a o lua de la capăt de fiecare dată când cădem. Aş vrea să împărtăşesc cu ceilalţi cum ne putem ridica, cum putem să avem şi mai mult succes.

L.N.: În afară de a fi Executive Coach, eşti şi Transformation Consultant. Ce presupune aceasta?

A.R.: De multe ori, proiectele în care intervin presupun acţiuni în zona de management al schimbării. Am avut ocazia să lucrez în mai multe proiecte de schimbare organizaţională cum ar fi: schimbarea sistemului de management al performanţei, a culturii organizaţionale. Astfel de proiecte au un impact important asupra oamenilor şi este importantă planificarea implementării lor. Schimbarea începe într-un fel pe hârtie, dar deseori arată altfel la final. Oamenii sunt cei care dau o altă semnificaţie intenţiilor managementului. Rolul meu poate varia: de la project manager, la creator de instrumente, implementator al proceselor. Însă în absolut toate proiectele intervin în comunicarea proiectelor pentru a înţelege percepţia avută de angajaţi despre proces şi cum se poată adapta viziunii iniţiale.

L.N.: Cum vede Adriana Radu transformarea?

A.R.: Transformarea este o schimbare profundă care vizează modul de a gândi şi a fi a unui om sau a unei organizaţii. Este un proces de lungă durată, cu suişuri şi coborâşuri, semănat cu neîncredere în forţele proprii, cu teama de a merge mai departe, cu frustrarea de a nu reuşi. Toate acestea sunt semne ale propriilor limitări pe care ne este greu să le recunoaştem. Cu ajutorul introspecţiei ajungem însă să acceptăm schimbarea, să înţelegem cum trebuie să ne comportăm pentru a avea succes mai departe, iar apoi ne reclădim. Aşa cum spuneam nu este un proces uşor dar ieşim căliţi din el. Unii îl fac singuri, alţii apelează la un ajutor extern, un partener de drum cum ar fi un coach sau un mentor. Diferenţa va fi în viteza cu care conştientizăm schimbarea. Un ajutor extern ne va permite să fim mai eficienţi.

 

Autor

Simona Stan

Simona Stan

Specialist în comunicare şi imagine publică şi internă în domeniul social-politic şi de business. Cu experienţă în organizarea şi coordonarea de evenimente şi proiecte publice si interne aplicate brandurilor individuale şi organizaţionale. Trainer politic. Iniţiator de proiecte sociale. Editor şi speaker.
Scroll to Top
// //