Dragos Bucurenci- un brand construit prin munca
“Liderul nu trebuie sa fie nici supra-om, nici robot, ci, in primul rand, sa fie om.”
Privind CV-ul lui Dragoş Bucurenci, nu ai cum sa nu il admiri. Poti spune, deschis, ca este un exemplu elocvent de om care si-a construit un brand personal prin multa munca, investind in el si in imaginea sa cu multa atentie. Si nu are decat 32 de ani!
Cel mai admirabil, insa, mi se pare faptul ca, in drumul sau, nu a uitat sa fie recunoscator naturii, oamenilor din jur sau tarii sale, reusind, prin fapte, sa intoarca macar o parte din ceea ce a primit sau a devenit.
O perioada a fost cunoscut ca activist civic (Asociatiile „Salvati Dunarea si Delta” si „MaiMultVerde”). S-a consacrat si ca jurnalist (Dilema Veche, Academia Catavencu, Evenimentul Zilei, Elle, Esquire, The One), inclusiv realizator TV. Astazi, dupa mai multe programe de dezvoltare de leadership si psihologia comunicarii si un MBA la Stanford, si-a infiintat propria scoala de leadership si comunicare- Khastalia.
Spune ca cei doi ani petrecuti in America l-au schimbat radical si i-au dat curajul sa isi transforme pasiunea in meserie full-time. Si se pare ca a luat o decizie foarte buna! Agenda sa este foarte incarcata: pe 3 decembrie este facilitatorul atelierului de leadership Arta Puterii pentru femei, pe 5 decembrie va vorbi despre rolul comunicării strategice în leadership-ul organizațiilor in cadrul evenimentului Strategic Leadership Forum 2013, iar pe 6 decembrie va sustine un atelier de comunicare in public- Vorba buna. Si sunt doar o mica parte din activitatea si din realizarile sale! Printre toate acestea, si-a gasit timp sa imi raspunda si catorva intrebari despre el si despre viziunea sa despre lideri si lidership:
L.P: Voluntar in organizatii non-profit, activist, scriitor, actor, jurnalist, trainer si consultant. De unde pasiunea aceasta pentru oameni, dorinta de a contribui in atat de multe feluri la ajutarea si dezvoltarea lor?
D.B.: Pentru ca mi se pare ca e intotdeauna mai eficient sa incerci sa schimbi o societate care suporta imbunatatiri decat sa-ti pierzi vremea lamentandu-te in legatura cu lipsurile ei. Pana acum am fost angajat in schimbarea mentalitatilor din Romania privind voluntariatul si protectia mediului. Am lucrat la “scara mare”, ca sa zic asa, cu zeci si sute de mii de voluntari. Mai departe mi-am propus sa lucrez “in mic”, om cu om, pentru ca schimbarile pe care le pot produce la acest nivel sunt mai durabile si imi dau, cel putin in acest moment al vietii mele, mai multa satisfactie.
“Modelul de leadership interpersonal învăţat la Stanford m-a schimbat radical!”
L.P.: Si in ceea ce priveste dezvoltarea ta personala, ai trecut prin mai multe etape: de la tanarul de 19 ani care se inscrie la 2 facultati si nu termina niciuna, pana la adultul licentiat in Istoria si Teoria Artei, cu un MBA terminat la Stanford si numeroase alte cursuri si premii. Ai vrut, pur si simplu, mai mult de la tine, sau ai fost in cautarea acelui “ceva” care sa te defineasca?
D.B.: Nu sunt credincios, dar, daca as fi, m-as ruga la Dumnezeu sa ma fereasca de ziua in care o să fiu multumit de mine si n-o sa mai vreau nimic mai mult.
Atunci cand am renuntat la facultate am facut-o pentru ca mi s-a parut ca am mult mai multe de invatat din slujba de la British Council. Si asa a fost, a fost cea mai buna scoala de management si comunicare la care puteam spera la acea data in Romania. In anii care au urmat, am incercat sa invat mereu lucruri noi, ca psihologia organizationala si leadership-ul creativ. Dar am ajuns intr-un punct in care mi se parea ca ajunsesem sa-i invat pe ceilalti mai mult decat invatam eu de la ei. Si sunt convins ca asta n-avea legatura cu faptul ca eu as fi fost mai priceput decat altii, ci cu contextul in care ajunsesem sa lucrez.
Asa ca am schimbat contextul si m-am dus iar la scoala, la o scoala adevarata: doi ani de zile, cat a durat programul de MBA de la Stanford, am simtit iar ca invat incontinuu, atat de la profesori, cat si de la colegi.
L.P.: In ultimii ani ai devenit foarte activ in zona de training si consultanta, axandu-te in special pe leadership si comunicare, o nisa destul de aglomerata in special pentru piata din Bucuresti. De ce ai ales acest domeniu? Cu ce ai venit tu nou?
D.B.: Eu fac training si consultanta de 4-5 ani, dar in ordinea prioritatilor profesionale astea au venit dupa activitatile de activist civic si de realizator TV. Abia dupa MBA-ul de la Stanford am capatat curaj sa transform pasiunile mele pentru psihologia leadership-ului si a comunicarii intr-o meserie full-time.
Faptul ca piata e aglomerata eu il iau ca pe un semn bun, pentru ca e o piata in dezvoltare, nu se mai poate vorbi de o simpla nisa. Ce aduc eu in aceasta conversatie este in primul rand experienta mea in comunicare, nu doar in zona de strategie, dar mai ales in zona de comunicare publica si de psihologie a comunicarii. In al doilea rand, este vorba de modelul leadership-ului interpersonal, dezvoltat la Stanford, care pe mine m-a schimbat radical, si pe care sunt nerabdator sa-l popularizez si in Romania.
“Nimeni n-o sa stie ca te-ai nascut lider daca o sa-ti traiesti toata viata ca un trantor”
L.P: Care este, mai exact viziunea ta despre lideri si leadership?
D.B.:Leadership-ul nu poate fi separat de perioada istorica despre care vorbim pentru ca daca astazi ar mai fi valabil modelul din perioada lui Alexandru Macedon sau a lui Hadrian, ar insemna ca omenirea n-a invatat absolut nimic in ultimele doua milenii. Modelul in care eu ma regasesc si pe care scoala de la Stanford il promovează este unul adecvat secolului 21: al liderului care stie sa lucreze cu oamenii, nu doar sa-i mobilizeze de la distanta, care isi creste echipa si se investeste pe sine in fiecare dintre oamenii sai. In zona comunicarii publice, modelul pe care-l promovez este al liderului autentic, care este puternic tocmai pentru ca are curajul asumarii de sine, al liderului care-si intemeiaza brandul personal pe un set de valori de la care se revendica si nu pe o serie de perdele de fum in spatele carora se ascunde.
In acest sens, exisa numeroase exemple de lideri, cum sunt Eric Schmidt (Google), Sheryl Sandberg (Facebook), Don Graham (Washington Post), Raed Arafat (SMURD), Mugur Isarescu (BNR). Dar nici unul dintre acestia nu intruneste toate calitatile portretului-robot creionat mai inainte, ceea ce intareste ideea de baza pe care vreau s-o transmit: aceea ca liderul nu trebuie sa fie nici supra-om, nici robot, ci, in primul rand, sa fie om.
L.P: In final, as vrea sa stiu parerea ta legata de conceptia ca lider te nasti, nu devii, intalnita de multe ori. Cat adevar crezi ca este aici?
D.B: In deja obosita disputa natura versus cultura eu raspund cu hotarare: si una, si celalalta. Sigur ca exista talente si inclinatii naturale, dar ele nu valoreaza nimic fara ani de munca izvorati din dorinta de auto-depasire. Nimeni n-o sa stie ca te-ai nascut lider daca o sa-ti traiesti toata viata ca un trantor si nimeni n-o sa se prinda ca nu te-ai nascut lider daca o sa muncesti serios ca sa devii unul. Daca cineva se poarta ca un lider, vorbeste ca un lider, are rezultatele unui lider si oamenii il respecta ca pe un lider, rationamentul inductiv va convinge pe oricine ca este vorba despre un lider.
Radu Cosasu, deopotriva evreu si meloman, da acest exemplu - toata lumea ii lauda pe evrei pentru talentul lor muzica. Da, e adevarat, unii sunt si si talentati, dar ati numarat vreodata sa vedeti citi copii evrei chinuie de mici o vioara? Cred ca inainte de a ma resemna ca nu am fost daruit cu ureche muzicala sau cu degete adecvate instrumentelor cu coarde, daca vreau sa ajung sa pot canta partita mea preferata de Bach pe vioara, ar fi cazul sa pun mana pe o vioara si sa incep sa fac game. Si mai vorbim peste 5 ani.
