fbpx L&D: Adevăr sau provocare cu Andreea Buzec | Learning Network Mergi la conţinutul principal

L&D: Adevăr sau provocare cu Andreea Buzec

Learning Network Festival este un eveniment de experimentare și învățare adresat specialiștilor L&D din companii. Trendul este de a pune accentul pe aspectul strategic pe care funcțiunea de L&D o are în organizație. În pregătirea Learning Network Festival  am stat de vorbă cu facilitatorii despre L&D în organizații și cariera în L&D. Ediția a V-a are tema Design. Delivery. Technology și se va desfășura în 26 - 28 septembrie la Teatrul Elisabeta din București. În finalul interviului fiecare facilitator ne spune dacă în Festival alege #adevăr sau #provocare - despre learning & development, desigur.

 

Cu ce gând vii anul acesta la Festival? Ce experiență propune workshopul/prezentarea ta? 
Andreea Buzec: Este o experiență nouă și vin cu mare curiozitate pentru că mi se pare că, atât formatul de clasă, cât și felul în care este organizat sunt foarte haioase. De poveste, foarte apropiate și creative și, atunci, îmi place să văd și zona aceasta de business. Invitații din zona de business se vor mula și vor interacționa și într-un altfel de context. Și mi-ar plăcea să văd mai multe evenimente de genul acesta. 
Cât despre workshopul pe care îl voi susține, este vorba de a ajuta participanții să își potențeze și să își pună într-o altă perspectivă ceea ce ei fac deja. Dacă le arăți oamenilor cum să facă un lucru, ei vor putea să treacă din postura de privitori și să vadă cu adevărat și clar despre ce este vorba.

Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu? Ce sfat ți-ar fi fost util la începutul carierei? 
Andreea Buzec: Sfatul care mi-a fost util și pe care l-am primit este cel de la tatăl meu. De fapt, nu este neapărat un sfat, ci, mai degrabă, o vorbă pe care el o repeta cu regularitate: "Andreea, nu știi niciodată cât de departe poți s-ajungi! Andreea, tu nu știi niciodată cât de mullte poți să faci!" 
Și, atunci, am avut acest curaj și această curiozitate de a începe lucruri. De exemplu, a fost partea aceasta de integrat vizualul în training, în lucrul cu oamenii, deși nu aveam neapărat o pregătire în acest sens. Și, cu fiecare experiență, cu fiecare training, cu fiecare seminar, am văzut și simțit că prestația mea se îmbunătățește, că reacția oamenilor este pe măsură...Că oamenii într-adevăr încep să vădă, încep să facă și ei. Știți, oamenii găsesc utilizări incredibile la care eu poate nu m-aș fi gândit prima oară și, în acest sens, este foarte interesant ca și tu, la rândul tău, ca facilitator, să înveți cu fiecare ocazie. 

În ce activități îți găsești inspirația? 
Andreea Buzec: O..! Pe lângă faptul că îmi găsesc inspirația descoperind și învățând la rândul meu pe măsură ce transmit celorlalți din experiența mea, mă inspiră foarte mult călătoriile, misiunile internaționale pe care le am și, cum, cumva, de fiecare dată, este confirmată o cheie de comunicare infailibilă. A, și mai fac puzzle-uri! (râde) Asta îmi pune rotițele în mișcare și mă liniștește, îmi permite să mă relaxez și să mă gândesc la ce aș putea face mai departe. 

Ce te face să te trezești dimineața și pe la ce oră? 
Andreea Buzec: Datoria (râde). Serios acum, datoria. Probabil că mă fac și alte lucruri, dar nu apuc să reacționez la ele (râde). Adică, dacă nu aș avea o datorie, poate că tot de dimineață m-aș trezi, dar nu am avut de câțiva ani dimineți în care să mă trezesc de la sine. Dar, da, datoria. Poate sună urât cuvântul ăsta "datorie", dar asta e realitatea. Și un argument bun (râde) Cât despre ora la care mă trezesc, în general, la 5 dimineața. Oră la care mai trimit și mail-uri câteodată (râde).

Ai un ritual pe care îl faci înainte de a te întâlni cu participanții la un curs sau eveniment? 
Andreea Buzec: Nu e neapărat un ritual, însă, de fiecare dată, încerc să învăț ceva ce nu știam, care nu știu dacă o să îmi folosească sau nu la curs, dar încerc să citesc și să aflu lucruri pe care nu le știam înainte. De exemplu, despre business-ul din care provin participanții. Încerc să descopăr inovații în facilitare grafică. De fiecare dată, în mod constant, încerc și mă străduiesc să mai aflu și să mai adaug ceva nou. 

Dacă funcțiunea de L&D ar fi un animal, care ar fi? Dar un fel de mâncare? 
Andreea Buzec: Ha! Bună întrebare! Mă gândesc, de exemplu, la un hamburger, ar fi absolut delicios, dar  trebuie să știi și cum și când să îl consumi, să îl "mesteci". Ca și învățatul ăsta...să învăț, să învăț tot timpul, fără să îmi dau timp să internalizez, să văd cum pot să aplic ce am învățat, să fac conexiuni între ce știu deja și ce am aflat. Ori asta poate să fie un pericol. Da, hamburger-ul e bun, are proteine, o grămadă de ingrediente, dar, ca să le poți digera, revin și spun că trebuie să știi cât și cum să îl mănânci. Așa și cu învățarea. Ai nevoie să îți dai timp să înveți, să pătrunzi lucrurile. Și, evident, să și evaluezi. Este o parte importantă. Să știi câte "calorii" a adus învățarea, cum le arzi după. 
Cât despre animal...Dacă învățarea ar fi un animal...Eu cred că, de fapt, ar trebui să fie un companion, așa că mă gândesc la un câine, care să fie credincios, să îți fie alături și de care să te bucuri. Indiferent de rasă! (râde) Iar tu să îți asumi responsabilitatea pentru acest companion fidel. Să îl crești, să investești timp și resurse de tot felul. Așa cum și el își asumă responsabilitatea pentru tine. Este reciproc. 

Adevăr sau provocare? (ne spui aici ce alegi, iar adevărul sau provocarea vor fi alese după workshop în timpul Festivalului de către cei din sală) 
Andreea Buzec: Adevăr!

Companie
Categorie
Andreea Buzec

Consultant, trainer și antreprenor

Specializări: facilitare grafică, digital media, learning & development, e-... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.