fbpx "InovaForte", Energizant pentru Afaceri. | Learning Network Mergi la conţinutul principal

"InovaForte", Energizant pentru Afaceri.

Tip eveniment
Curs Open/Deschis
Curs In House
Data si locatie
Cere program personalizat:

Laboratoarele Avalon Management au dezvoltat recent un produs revoluţionar, pentru revitalizarea şi proiectarea în viitor a carierei, afacerii sau viziunii tale.

Eficacitatea substanţelor active care intră în compoziţia acestui produs a fost demonstrată de-a lungul timpului de către companii precum Apple, Google, 3M, Under Armour, Amazon, Starbucks şi multe altele.

Dupa administrarea dozelor recomandate de InovaForte, vei fi capabil să:

  • identifici idei inovative prin care compania ta să îşi asigure un avantaj concurenţial durabil
  • creezi cadrul necesar orientării către inovare a companiei tale
  • planifici activitatea de inovare în termeni de calitate, timp şi buget
  • elaborezi şi implementezi o strategie de inovare a companiei
  • creezi şi dezvolţi o echipă vizionară
  • coordonezi culegerea şi selectarea de idei creative
  • valorifici capitalul intelectual al companiei
  • evaluezi procesul de inovare în toate etapele lui
  • asiguri continuitatea proceselor de inovare în cadrul companiei

Compoziţie InovaForte

Substanţe active:

  • Strategia de inovare a companiei
  • Managementul proceselor de inovare
  • Definirea oportunităţilor de inovare
  • Coordonarea culegerii şi a selecţiei de idei creative
  • Tehnici de stimulare şi gestionare a creativităţii
  • Design şi implementare de soluţii
  • Evaluarea procesului de inovare
  • Asigurarea continuităţii procesului de inovare
  • Elaborarea metodelor de valorificare a capitalului intelectual al companiei
  • Rolul managerului de inovare
  • Elaborarea metodelor de valorificare a capitalului intelectual al companiei
  • Coordonarea dezvoltării profesionale a echipei

Doze şi mod de administrare

Administrarea se face în 3 sesiuni de câte 2 zile, timp de 8 ore pe zi, după cum urmează:

  • Sesiunea I: 6 - 7 iunie 2014     (09.00 - 17.30)
  • Sesiunea II: 20 - 21 iunie 2014 (09.00 - 17.30)
  • Sesiunea III: 4 - 5 iulie 2014     (09.00 - 17.30)

Eficacitatea produsului administrat va fi testată şi certificată (examen ANC) în data de 19 iulie.

Reacţii şi precauţii

  • inconsecvenţa în aplicarea principiilor şi a instrumentelor furnizate de acest produs poate genera insucces
  • acest produs poate declanşa rezistenţa la schimbare

Condiţii de păstrare

Efectele administrării InovaForte pot fi păstrate prin:

  • aplicare constanta şi consecventă a principiilor şi instrumentelor propuse
  • informare continuă cu privire la inovaţiile din domeniul tău de activitate 
  • gândire «out of the box»

Atenţionări speciale!

În timpul administrării InovaForte, pentru potenţarea efectelor, este recomandată adoptarea unei atitudini deschise faţă de următorii catalizatori ai interacţiunii umane:

  • exerciţii individuale şi de grup
  • experimentarea unor instrumente specifice
  • discuţii de grup
  • simulări
  • oferire şi primire de feedback

Ambalaj şi alte informaţii

Programul este certificat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Aspecte administrative

Preţul programului este 3.480 lei (pentru cursurile acreditate nu se percepe TVA) şi acoperă:

  • cheltuielile de facilitare
  • suportul de curs şi materialele necesare
  • masa de prânz şi pauzele de cafea
  • taxele pentru examinare şi eliberare a certificatului

Participanţi: grupul se formează din 8-15 persoane. În cazul în care nu se întruneşte nr. minim de persoane, cursul se reprogrameaza.

Locul desfăşurării: Bucuresti, sector 3, strada Teodor Stefănescu, nr. 1 - mansardă

Data si locatie
Cere program personalizat:
?