
Lucrez în Resurse Umane de 9 ani și în acești ani am avut bucuria să activez în industrii dinamice (FMCG, Oil&Gas, Retail), cu oameni din mai multe colțuri ale lumii și în proiecte importante și provocatoare, care cred că au făcut diferența în organizațiile respective. Am coordonat sau am fost parte din echipe de proiect din mai multe arii de Resurse Umane, printre care menționez: Managementul Carierei, Managementul Performanței, Recrutare și Selecție, Training și Dezvoltare, Recunoaștere și Recompensare, Relații de Muncă, Restructurare etc.
Am absolvit Facultatea de Filosofie si Studii Europene din cadrul Universității din București, urmată de masterat in Comunicare Managerială și Managementul Resurselor Umane din cadrul Facultății de Comunicare și Relatii Publice a Școlii Naționale de Știinte Politice și Administrative din București.
În prezent ocup poziția de Manager Resurse Umane Planificare, Performanță, Compensații și Beneficii în cadrul companiei KMG International (Rompetrol Group) și împreună cu colegii mei contribui zi de zi la starea de bine a angajaților noștri și la recunoașterea și recompensarea reușitelor lor profesionale.