Mergi la conţinutul principal

Atelier de scriere creativa

Descriere

Nu cumva să credeți că ambiția noastră este să-i transformăm pe copii în mari prozatori și poeți. Asta se poate întâmpla mai târziu și depinde de ce își vor dori ei. Până la majorat, important e să citească mult, cât mai mult. Și uite așa am ajuns la primul scop: să le trezim apetitul pentru citit.Al doilea scop e mai degrabă legat de scris, cum era și de așteptat. Vrem să îi familiarizăm pe juniori cu genurile și stilurile scrierii și cu felul în care se construiește o poveste.În primele 5 ședințe, vom vorbi despre ce înseamnă un blog/jurnal/eseu (ego-ficțiune, stil personal), un reportaj/interviu (jurnalism, documentare), un poem (jocuri poetice – exquisite corpse, colaj de cuvinte), un scurt scenariu (scrierea pentru film, dialog), un antrenament de imaginație (scrisul pornind de la o imagine, de la cuvinte inventate, etc). Copiii vor intra în jocul nostru pentru că toate aceste forme ale scrisului vor avea un fond imaginar, captivant – blogul unui extraterestru, interviu cu un personaj preferat, poemul unui robot albastru, scenariu cu fantome și așa mai departe.În ultimele 5 ședințe va fi vorba despre cum gândim o poveste. Vom vorbi despre inspirație, personaje, narator, intrigă, dialog și descriere, timp, spațiu, acțiune.Pentru că fără teme ne ies poveștile pe cealaltă urecheÎn prima parte a atelierului, copiii vor primi teme după fiecare ședință, legate de subiectul discutat. Pe cei care vor, îi vom ajuta să își facă un blog și vor posta acolo notițele lor de la cursuri și temele. Să se poată lăuda cu efortul lor și să pună bazele primului grup de cititori!În a doua parte, sâmbăta vor primi o temă de scris, iar duminica una de citit. Vor citi o carte pe care o vom comenta împreună.La final, vom tipări în câteva exemplare o cărtică în care vom include cele mai bune texte ale copiilor, care va semăna cu acest supliment al Revistei de Povestiri: (click pe poză să citiți poveștile). Fiecare participant va primi un exemplar.Date esențiale:

  • Pot participa copii între 10 și 16 ani.
  • Deadline-ul pentru înscrierile la a treia ediție este 24 februarie.
  • Atelierul are loc primăvara și toamna. Următorul începe pe 28 februarie și se termină pe 29 martie.
  • Desfășurare: sâmbăta și duminica, de la 15:00 spre 17:00.
  • Sunt admiși maximum 15 copii, în ordinea înscrierii - mail la simina [at] motanov.ro; includeți un text (compunere/poveste) scris de copil sau motivația participării la atelier.
  • Costul este de 520 de lei (plătiți în 2 tranșe) și include o carte din bibliografie + o revistă/cărticică tipărită cu cele mai bune texte ale copiilor + diplomă + apă, limonadă, cacao cu lapte la întâlniri.
Cerere curs inhouse