[email protected] 0770 414 202

Rezerva locurile pe care le doresti!

Data de desfășurare a acestui curs (program) a trecut! Pentru a vă ajuta să găsim un curs (program) de care aveți nevoie, vă rog să ne contactați:

Cursul se adresează participanţilor în sistemul de achiziţii publice, indiferent de nivelul cunoştinţelor în domeniu, adresându-se atât începătorilor, cât şi celor care au deja experienţă în domeniu precum şi specialiştilor din cadrul Autorităţilor contractante.

  • Se vor prezenta și dezbate Ordonanțele de Urgență adoptate în ședințele de Guvern din 24 și 31 mai 2018, cu privire la controlul, simplificarea și centralizarea achizițiilor publice
  • Notificări și instrucțiuni ANAP cu privire la impactul prevederilor O.U.G. aflate în proiect
  • Ordin nr. 314/2018 
  • Regulamente delegate (UE) ale Comisiei Europene 
  • Programul anual al achizițiilor publice; strategie de implementare
  • Schimbări aduse de strategia de contractare, pe etape
  • Bune practici privind organizarea, planificarea achizițiilor, forma și conținutul contractelor de achiziție publică
  • Bune practici privind alegerea criteriilor de selecție/calificare
  • Existența interesului în contestarea ofertelor altor competitori
  • Bune practici privind utilizarea SICAP
  • Mecanismul de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică 
  • OUG aprobată în 10 mai 2018 privind parteneriatul public-privat 
  • Contractele de achiziții publice standardizate
  • Clarificări şi soluţionarea contestaţiilor
  • Evaluarea ex-ante a documentaţiilor de atribuire transmise prin intermediul SICAP

Condiţii de înscriere: studii medii/ superioare

Certificare: Participanţii vor primi un Certificat de Participare şi, în urma absolvirii examenului ANC, vor primi un Certificat de Absolvire ANC Cod COR 214946


Pentru informatii si inscrieri, puteti folosi formularul de inscriere online sau o puteti contacta pe:

Clementina Anghelache
[email protected]
0770 414 202

Rezerva

Data de desfășurare a acestui curs (program) a trecut! Pentru a vă ajuta să găsim un curs (program) de care aveți nevoie, vă rog să ne contactați:

Formular rezervare curs

Nivel curs

Intermediar

Durata

2 zile

Pret (fara TVA)

1,190.00 RON

Cod COR

214946 - Expert achizitii publice

Pentru informatii si inscrieri, puteti folosi formularul de inscriere online sau o puteti contacta pe:

Clementina Anghelache
[email protected]
0770 414 202

Pentru in-house, completeaza formularul de mai jos!

Scroll to Top
// //