raspunsuri

Recadrarile (IV)

editor — Wed, 30 Apr 2014 09:08:25 +0000

Recadrarile (IV) editor Mie, 04/30/2014 - 11:08

Am discutat in partea I a acestei serii de articole despre conceptul de "cadru" ca esenta a functionarii omului. Am continuat, in partea a doua, cu clasificarea acestor cadre de referinta facuta de Bandler, iar in cea de-a treia parte am ajuns la schimbarea lor, adica recadrarea, explicand prin exemple concrete ce reprezinta aceasta. Saptamana aceasta, in cea de-a patra si ultima parte, voi discuta despre modul in care putem folosi recadrarile si despre cele doua forme de baza sub care acestea se regasesc.

Recadrarea se intalneste foarte mult in sfera afacerilor. De exemplu, in domeniul vanzarilor, chiar si cel mai prost vanzator foloseste recadrarea - sub forma vizualizarii – atunci cand ii spune clientului: “Imaginati-va ca sunteti proprietarul acestei masini de tuns iarba (sau orice alt lucru), imaginati-va invidia vecinilor”. Altfel spus, scopul cumparatorului nu mai este doar tunsul ierbii!
La fel, un leadership eficient va folosi recadrarea in momentele in care va dori ca misiunea organizatiei sa fie inteleasa si cunoscuta pana la nivelurile cele mai de jos. Va face acest lucru nu schimband misiunea, ci schimband doar exprimarea si cadrul de referinta, trecandu-l de la nivelul organizational la cel individual (raspunzand astfel la intrebarea obisnuita: “cum se va reflecta acest lucru in activitatea mea?” sau “ce inseamna asta pentru mine?”).

Conceptul de recadrare a fost lansat, asa cum am afirmat mai sus, de catre Gregory Bateson. Dar si-a atins “zilele de glorie” si i s-a relevat adevarata valoare abia atunci cand a fost dezvoltat in cadrul Programarii Neuro-Lingvistice (NLP). NLP opereaza la mai multe niveluri logice: ca o practica de terapie sau auto-terapie si ca un proces de modelare.
Bandler si Grinder(1982) au identificat doua forme de baza de recadrari: recadrarile de continut (de inteles), care ar putea purta si numele de “resemnificari”, si recadrarile de context. Recadrarile de context preiau un atribut nedorit si gasesc o situatie diferita in care acesta ar deveni dezirabil. In cazul recadrarilor de continut, se ia un atribut indezirabil si se gaseste o descriere in care atributul capata o valoare pozitiva. Putin mai pe larg:

Recadrari de continut

Continutul sau intelesul unei situatii este dat de elementul pe care alegem sa ne concentram. O pana de curent poate fi vazuta ca ceva grav, ca un dezastru major, avand in vedere tot ce am avea de facut intr-o situatie ca aceasta. Sau poate fi vazuta ca o ocazie de a petrece mai mult timp in intimitate cu partenerul/partenera, sau de a ne juca mai mult cu copiii, gasind cai noi de a gestiona situatia.
Romanul lui George Orwell “1984” este plin de recadrari de continut (de exemplu, “Ministerul pacii si al adevarului”).
O recadrare de continut este utila in situatii de genul: “ma enervez cand seful sta in spatele meu cand lucrez”. Putem observa felul in care persoana in cauza a analizat situatia si i-a acordat un inteles specific – care ar putea fi adevarat sau nu – si, facand acest lucru, si-a limitat resursele si optiunile de a reactiona. Pentru a recadra situatia, trebuie sa tinem seama de presupozitia “orice comportament are in spatele lui o intentie pozitiva”. Ca urmare, am putea sa ne punem intrebari de genul:
a) “Ce alt inteles ar putea avea comportamenul sefului?” O recadrare posibila ar fi: “Este posibil ca el sa vrea sa ma ajute si nu stie alta modalitate prin care sa isi ofere sprijinul”.
b) “Care este valoarea pozitiva in acest comportament?” Valoarea pozitiva ar putea fi in legatura cu comportamentul sefului (ca in cazul a)) sau ar putea fi in legatura cu comportamentul vorbitorului. O recadrare posibila ar fi: “Nu este minunat atunci cand stii sa impui limite si nu esti dispus sa permiti nimanui sa le depaseasca?”

In cazul unei probleme fizice (de genul unei fobii sau alergii), ne-am putea intreba: “In ce fel imi foloseste aceasta problema?” Raspunsul ar putea sa ne ofere permisiunea de a spune “NU”. Daca asa este cazul, am putea continua cu intrebarea: “Exista vreo alta cale prin care as putea obtine aceleasi rezultate fara sa am insa aceasta problema fizica?”. Si poate ca problema fizica va disparea. In acest exemplu se poate face foarte usor legatura cu Analiza Tranzactionala si cu unele dintre conceptele vehiculate de ea: strokes, rackets, rubber-banding si, mai ales, cu pozitiile de viata.

Recadrarea de continut reprezinta un instrument puternic atunci cand este vorba de rezolvarea unor obiectii. De exemplu, atunci cand se obiecteaza la pretul ridicat al unui program de pregatire pentru o organizatie, o recadrare posibila ar fi: “Ce este mai important pentru noi: pretul sau investitia? Daca platim un pret mic pentru un program de pregatire nu foarte bun, costurile sunt ridicate, deoarece am platit si nu am obtinut rezultatele scontate. Dar atunci cand platim un pret ridicat pentru un training de cea mai buna calitate, obtinem rezultatele pe care de dorim iar investitia este buna”

In concluzie, recadrarea de continut implica schimbarea intelesului a ceva. Ca structura, putem spune ca recadrarea se desfasoara conform urmatoarei scheme:
1. Se identifica un element cu structura: “Ma simt X atunci cand se intampla Y” (de exemplu, "ma supar atunci cand el ma contrazice” sau “Ma simt frustrat cand gresesc”)
2. Se pune intrebarea: “Ce altceva ar putea sa insemne Y?” sau “Ce altceva ar putea sa insemne X?” sau chiar: “Ce altceva ar putea insemna aceasta situatie in ansamblul ei?”
3. Se cauta raspunsurile la aceste intrebari si se realizeaza recadrarea.
De exemplu :
“Ma supar cand vad ce mizerie au facut copiii”
→ “Este bine ca ei sunt in ‘aici si acum’, fara sa isi faca probleme cu dezordinea!”
→ “Putina dezordine este un pret mic pentru a-mi vedea copii fericiti!”
→ “Faptul ca este dezordine inseamna ca ei isi exprima creativitatea.”

Recadrari de context

Intelesul oricarui comportament sau eveniment exista numai in raport cu contextul in care are loc.

Aproape orice comportament este util sau adecvat intr-un anume context. Intreruperea unui vorbitor in mijlocul unei prezentari, ridicandu-te in picioare si spunandu-ti punctul de vedere ar putea fi considerat ca inadecvat. Insa acelasi comportament la sfarsitul prezentarii, pentru a oferi o perspectiva diferita asupra subiectului va fi acceptatat ca laudabil de catre toti cei prezenti.

Printr-o recadrare contextuala un individ ia comportamentul indezirabil si ii aplica intrebarea: “unde ar putea fi util acest comportament?” sau: “in ce alt context un asemenea comportament ar fi valoros?”. Recadrarea de context lasa neschimbat intelesul comportamentului si arata felul in care acest comportament ar putea deveni un raspuns util intr-un context diferit.

O recadrare de context este utila in afirmatii de genul: “sunt prea insistent” sau “imi doresc sa nu ma fi concentrat pe ce ar fi putut sa nu functioneze”. In acest tip de situatie, interlocutorul a presupus/inteles ca acest tip de comportament nu are valoare. Daca dorim sa descoperim cand anume are valoare, am putea sa ne intrebam: “cand sau unde un asemenea comportament ne este util sau poate fi considerat ca fiind o resursa?” O posibila recadrare ar fi: “nu este o abilitate formidabila pe care as putea-o folosi atunci cand vreau ca lucrurile sa mearga bine sau sa evit posibilele probleme?”.

Reluand exemplul de recadrare propus de Milton Erikson pe care l-am prezentat in cea de-a treia parte a articolului, ar putea fi analizat acum:

Exista situatii in care este nevoie de incapatanare – pentru autoprotectie sau pentru a obtine ceva. Recadrarea modifica contextul, transland incapatanarea intr-o situatie in care aceasta devine relevanta.
Fata a invatat sa fie incapatanata chiar de la tatal ei. Obligandu-l pe acesta sa puna semnul egal intre propria incapatanare si cea a fiicei, Erikson a creat un context in care tatal fie trebuie sa recunoasca valoarea incapatanarii fetei, fie sa nege valoarea propriei incapatanari.

Un alt exemplu de recadrare, propus tot de Milton Erikson, porneste de la constatarea ca una dintre provocarile constante ale terapiei de familie este de a-i ajuta pe parinti sa isi lase copiii sa isi “ia zborul”. Din aceasta perspectiva – a parintilor – independenta este un scop negativ. Parintii trebuie, treptat, sa inceteze de a-si mai sprijini copiii iar copiii trebuie, treptat, sa inceteze sa se mai sprijine pe parinti. Erikson a folosit de mai multe ori recadrarea prin generarea unui scop alternativ pentru parinti, si anume acela de a se pregati pentru a deveni bunici. Intr-un caz tipic, povesteste Erikson, o tanara a venit la un consult; i-a povestit terapeutului ca parintii ei doreau sa isi cheltuiasca economiile de o viata pentru extinderea casei – ei considerand ca ea urma sa locuiasca acolo, cu ei, atunci cand se va marita (in momentul discutiei, fata era studenta si nu avea un prieten constant). Erikson a discutat cu parintii, i-a felicitat pentru dorinta lor de a participa atat de activ la cresterea (ipoteticilor) nepoti, acceptand sa stea intr-o casa in care nou nascutii vor plange si tipa toata noaptea, mai apoi, se vor tara prin toate camerele, vor arunca si imprastia jucariile prin toata casa, si se vor ocupa si cu babysittingul. A creat in acest fel o imagine puternica si pozitiva a bucuriei de a fi bunic; totusi, dintr-un motiv oarecare , cuplul de parinti s-a hotarat sa inchirieze camerele nou construite si, cu banii obtinuti astfel, sa sprijine educatia nepotilor. Mai tarziu, cand fata s-a maritat, a locuit intr-un alt oras impreuna cu sotul si copiii si primeau vizite dese ale parintilor – dar nu foarte dese.

De ce acest exemplu este o recadrare si nu o inlocuire? Scopul alternativ creat de Erikson nu era o activitate alternativa pentru parinti, ci o descriere alternativa a aceleiasi activitati. Aceasta descriere alternativa a permis parintilor sa isi regandeasca scopurile.

Tehnica recadrarii implica confirmarea intentiilor pozitive din spatele comportamentelor pe care un individ doreste sa le schimbe – de obicei, un comportament indezirabil. Se cauta si se gasesc alternative pentru satisfacerea intentiei pozitive, urmate de negocieri cu sinele (in intregime sau numai cu parti ale lui) pentru a rezolva conflictul. Apoi se face o verificare ecologica si se implementeaza noul comportament.

Recadrarea descrie si schimbarea contextului sau reprezentarii unei probleme.

Atunci cand dorim sa recadram, este bine sa:

Fim siguri ca suntem in raport (in sensul dat termenului de catre NLP) si ca avem permisiunea de a oferi o recadrare;
Putem crede ca propria recadrare este cea mai buna – si totusi sa nu functioneze pentru celalalt. Se poate intampla, mai ales datorita faptului ca celalalt are un alt model al lumii decat noi (“harta nu este teritoriul”).
In momentul in care dorim sa prezentam o recadrare ca pe o intrebare sau ca pe o metafora, e bine sa tinem seama de faptul ca ea va fi analizata cu mult mai multa atentie de catre interlocutor decat daca ar fi fost prezentata ca o simpla afirmatie.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Brief Coaching - o calatorie spre viitorul dorit!

editor — Mon, 17 Feb 2014 10:05:55 +0000

Brief Coaching - o calatorie spre viitorul dorit! editor Lun, 02/17/2014 - 11:05

“Nu poti invata nimic pe nimeni; poti doar sa il ajuti sa descopere acel lucru in el insusi”- Galileo Galilei

Vrei sa descoperi, sa experimentezi si sa practici Brief Coaching-ul? Vrei sa afli cum sa gasesti rapid si simplu solutii eficace si durabile preocuparilor clientilor tai si sa te certifici in coaching? Daca raspunsul tau este DA, atunci te invit la Brief Coaching Pure Course incepand cu data de 9 aprilie 2014 pentru a te ajuta sa cunosti principiile si intrumentele sale esentiale, oferindu-ti feedback si suport in toata aceasta calatorie de descoperire!

Brief Coaching Pure Course este un programat baza pe foarte multa practica. Inca din prima zi vei fi capabil sa practici coaching-ul si sa folosesti uneltele prin care ii poti ajuta pe ceilalti sa isi gaseasca propriile solutii. Vei deveni Brief Coach intr-un mod simplu si extrem de eficient!

Acest training reprezinta o experienta de invatare ce schimba perspectiva spre pozitiv, spre a vedea ceea ce deja exista si functioneaza si care sunt resursele pe care le putem folosi pentru construi mai departe. Principiile Solution Focus ajuta la cresterea motivatiei, energiei si increderii in orice conversatie- nu doar in cazul situatiilor clasice de coaching.

De fapt, Brief Coaching este mai mult decat un training. Este o experienta de coaching in sine. Fiecare participant isi va descoperi stilul sau unic de a face coaching si de a comunica. Va fi capabil sa aplice abordarea Solution Focused, o abordare extrem de puternica prin care poti face fata problemelor, schimbarii sau situatiilor complexe.

Este un curs util managerilor care vor sa isi creasca setul de instrumente prin care isi dezvolta oamenii, sa invioreze climatul operational in timpul schimbarilor sau care vor sa promoveze o cultura a colaborarii si sa stimuleze performanta indivizilor si a echipelor.

Brief Coaching se adreseaza si experților și consultanților implicați în proiecte de dezvoltare și schimbare organizațională care doresc să învețe cum să foloseasca mai bine resursele deja existente pentru a merge mai departe, cum sa ii implice pe stakeholders și cum sa creeze un mediu de lucru pozitiv și rezultate de lungă durată .

De asemenea, este un curs extrem de util specialistilor in Resurse Umane si coachilor care vor sa invete o modalitate directa si bine structurata prin care sa isi sprijine clientii in dezvoltarea lor, pas cu pas, spre viitorul dorit.

In ceea ce priveste modalitatea de desfasurare, am structurat acest program de-a lungul a 5 luni, incepand cu 9 aprilie. Pe parcursul acestora, vor exista 12 zile (4 module a cate 3 zile fiecare) de training face-to-face, intre care se vor desfasura teleconferinte, cu grupuri mici, concentrate pe progresul si invatarea fiecarui participant in parte.

Brief Coaching Pure Course are in intregime acreditarea ACTP (Accredited Coach Training Program) din partea ICF (International Coaching Federation).

Pentru mai multe detalii si inscriere vizitati pagina evenimentului aici!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

Solution Surfers Romania

De unde știm că nu o să murim?

editor — Thu, 13 Feb 2014 13:53:38 +0000

De unde știm că nu o să murim? editor Joi, 02/13/2014 - 14:53

Moartea e la baza tuturor sentimentelor noastre: “Vreau să fim împreună până la moarte, și după!” Sau, atunci când ajuţi pe cineva care e bolnav sau sărac, de fapt dai o lovitură morţii, simţi asta mai mult sau mai puţin conștient: “Vreau să pun temelia sănătăţii tale, sau a copilului meu, sau a unei familii, sau a unui spital, dincolo de moarte!”

Totuși, nu prea se vorbește de moarte. Poate pentru că civilizaţia consumeristă se teme de ea și face orice ca să o ascundă cât mai departe, vezi cartea jurnalistului italian Vittorio Messori “Pari sur la mort”. De fapt, pentru că nimeni, când e bolnav sau va muri, nu mai e client pentru publicitate, promoţii, oferte, concerte, și multe alte chestii care “cică” ne fac viaţa mai bună – nouă, celor care avem un singur lucru important de împărtășit și în comun: nu ne gândim la moarte. (Publicitatea care îmi place foarte mult dispare ca un fum în clipa în care esti foarte bolnav, probabil dispare complet atunci când ești bolnav cronic, cred).

Totuși, o să murim? Sau, de unde știm că nu o să murim?

Mai întâi, eu zic că fiecare dintre noi știe în inima lui că nu o să moară atunci când plânge: “ceva se rupe” zice poetul, dar de fapt “ceva se deschide” în inima ta. Îţi dai seama că ești mai important decât universul întreg.

Paradoxal, tocmai în clipa în care ai pierdut un examen, o iubită, sau ţi-ai dat seama că ai trăit degeaba și nu ai iubit, sau nu ai sperat, nu ai ajutat pe alţii – de fapt, renaști cu adevărat. Asta o știe terapia, o știe și Biblia. Lacrimile, momentul în care îţi dai seama că nu ești marele câștigător, și accepţi asta – în ale dragostei, în ale profesiei – sunt momentul în care te simţi, de fapt, nu mic, ci extrem de important. E prima dată că te accepţi așa cum ești, nici mai frumos, nici mai urât. Acepţi că sunt lucruri pentru tine, de cucerit sau de descoperit, care contează mai mult decât tot universul.

Prin urmare ești non-muritor, din moment ce firul tău de viaţă, într-o seară pe un balcon sau pe un acoperiș sau în grădina unei case, e mai important decât tot ce au văzut ochii tăi și mintea ta de zeci de ani încoace. Ești non-muritor pentru că tot ce ai văzut și aflat în viaţă, tot ce ai pierde dacă ai muri, e de fapt mai puţin decât cine ești. Mai e ceva, iar acum știi asta.

Şi ești non-muritor pentru că, dacă cel mai puternic sentiment pe care îl ai despre tine e atunci când plângi iar cei din jur… nu că le pasă, mai degrabă nu are cum să le pese, pentru că tocmai îţi dai seama de propria greutate în balanţa universului, ei bine înseamnă că și moartea, plânsul de pe urmă, tristeţea de pe urmă și cea mai grea, este, probabil, intrarea în cel mai puternic sentiment de identitate pe care cineva îl va cunoaște.

Stanislas Grof a studiat nașterea și matricile nașterii, care sunt ca o moarte: ieși din ce știi deja, și intri în “altă lume”. Prin urmare e de presupus că toate ciclurile din viaţă, ieși din liceu, ieși din facultate, ieși din profesie, sunt asemănătoare, ca și ceea ce noi cei de aici numim moarte: ieși dincolo de ce știai deja, și mergi mai departe. Adică, mereu ne trezim, asta ne învaţă budiștii de exemplu.

Una peste alta, “moartea” e o păcăleală pentru că ne deturnează atenţia de la problema principală, ecuaţia principală. Îmi permit să mă citez dintr-un text din 2005: “Poate că moartea e doar o parte a unei ecuaţii care a început deja şi a cărei adevărată necunoscută nu e «dincolo», ci e ascunsă între lucrurile care se văd. Moartea nu e la sfârşitul vieţii, ci la începutul căutării, ca un semn indicând că necunoscuta trebuie căutată în mijocul vieţii: e un detaliu cotidian la îndemâna fiecăruia, dar un detaliu-absolut.”(Cinci minute la o cafea, SPER, 2005, pg. 35. )

De fapt, moartea (acceptată) e începutul vieţii. Altfel spus, tinereţea se termină atunci când devii conștient că o să mori. Nu te mai joci, nu te mai distrezi ca să uiţi de asta, nu mai închizi ochii. Cu acceptarea morţii începe viaţa matură, dar ce înseamnă asta: înseamnă că sunt disperat și caut să câștig timp? Nu, din contră: nu caut să câștig nimic, caut să aflu unde e ascunsă comoara mea pe lumea asta.

“Moartea” despre care toţi vorbim e o cale greșită, o “chestie” din viitor de care mă tem? Moartea adevărată e momentul în care încep să caut.

Moartea adevărată nu e sfârșitul călătoriei, e momentul în care sunt obligat să încep călătoria.

Altfel spus, am fost învăţaţi să gândim că moartea e un răspuns.

De fapt, e doar prima întrebare.

Notă. 1. Tragic nu e faptul că nu există răspuns, pentru că există, tragic e că exista doar un răspuns, și poate îl ratezi. Prin asta nu mai sunt budist, dar asta e o altă discuţie.

2. Sunt constient ca subiectul e prea grav ca sa îi dau eu un răspuns pe blog, vineri seara. Am dat doar niște idei pentru unii sau altii care se gândesc la asta sau chiar se tem de asta. Pe viitor, dacă ajung înţelept și renumit, poate o să mă “pronunţ” despre subiect…

Articol preluat de pe http://ioncosmovici.ro/

Adaugă comentariu nou

Imagine featured