viata

Curba sigmoida: cum stim cand a venit vremea schimbarii?

editor — Tue, 24 Jun 2014 06:26:36 +0000

Curba sigmoida: cum stim cand a venit vremea schimbarii? editor Mar, 06/24/2014 - 08:26

Oricat de mult ti-ar placea schimbarile nu poti sa le faci oricand, oricum si ori de cate ori ai tu chef.

Atunci se pune problema: cum stii cand sa le faci?

Curba din imaginea de mai jos, este denumita de Charles Handy Curba sigmoida si in opinia lui – pe care o impartasesc cu totul – reprezinta insasi curba vietii. Charles Handy a fost numit spre sfarsitul deceniului 10 al secolului trecut, unul dintre primii 50 de mari ganditori ai planetei. L-am cunoscut si pot sa va spun ca la cei 82 de ani care ii avea atunci, era un om de o intelepciune desavarsita.

Ce spune el poate parea banal, de mare bun simt, dar cat de rar ne gandim la acest lucru!

Curba rosie reprezinta cresterea si descresterea oricarui lucru viu sau a structurilor sociale, politice sau economice. Nasterea – maturitatea – batranetea. Tot ce ne inconjoara viu sau nu, se misca in cicluri. Cresterea si descresterea oricarui imperiu de-alungul timpului. Ciclul de viata al produselor, pentru cei ce lucreaza in marketing.

Cu toate acestea recunostem ca viata nu se rezuma numai la atat. Ar fi deprimant ca tot ce poti sa faci in viata este sa spui unde te afli pe o curba.

Bine ca exista si a doua curba! Curba albastra. Nu sunt multe companii care rezista de zeci sau de sute de ani, dar sunt cateva. Oameni care renasc dupa ce au fost aparent doborati la pamant.

Observam ca cel mai bun loc pentru a porni pe cea de-a doua curba este punctul A, cel de dinaintea apexului si a inceperii coborarii.

Pare un lucru evident, dar stiti si voi ca nu e asa. Cati antreprenori, directori generali sau presedinti de firma stiti voi care sa demareze programe de schimbare sau de restructurare a propriului business cand firma merge inca ascendent, cand produsele par ca se vand singure, cand banii inca curg in valuri?

Problema este ca daca realizezi ce se intampla numai cand ai ajuns in B este deja prea tarziu! Energia pe care va trebui sa o mobilizezi ca sa iesi din coborarea abruta va fi colosala si te va costa enorm. Iar cei mai multi nu isi permit.

Daca transpunem acest aspect la nivelul unui individ, de exemplu disponibilizarea sau concedierea se afla undeva in jurul punctului B.

Inteleptii pornesc pe a doua curba din punctul A. Nu asteapta sa vada ce este „dupa deal” ca sa stie ca va veni si coborarea. Stiu deja asta. Si atunci se pregatesc. De aceea si sunt putini.

Drumul intre A si B este calea prin paradox, pentru ca aceasta curba a lui Handy este un paradox. Iti merge bine dar, cu toate astea, stii ca va veni vremea cand nu va mai fi asa. De ce lucrurile ar incepe sa mearga prost, daca acum merg asa de bine?! Nimeni nu se gandeste cand ii merge bine ca “…si asta o sa treaca”. Vorba lui Murphy: “Daca te simti bine, nu te ingrijora! O sa-ti treaca!”

O lansare de produse noi, o noua strategie de piata, o noua cultura organizationala, o noua tehnologie sau pur si simplu sa ne reinventam, orice alegem din cele enumerate este clar ca vor trebui sa fie fundamental diferite fata de ceea ce am avut inainte.

Asa cum spunea Marshall Goldsmith – „Ceea ce te-a adus pana aici, nu te va duce pana unde vrei sa ajungi”. Ceea ce ti-a adus succesul pina la punctul A, nu-ti va asigura supravietuirea pe termen lung si poate nici macar pe termen mediu.

Perioada ce se deruleza intre cele 2 puncte, A si B este una foarte dificila, tulbure si cu mari confuzii, anxietate, frica.

Ceea ce este valabil pentru organizatii este valabil si pentru viata de cuplu, de exemplu. Tinem cu dintii de vechile obiceiuri. Uitam ca viata si prioritatile noastre se schimba cu timpul, ca ne maturizam, imbatranim.

„De-alungul vietii noastre, a fiecaruia, simtim adesea ca ar trebui sa mai trecem o culme, acum ca viata e mai lunga...dar habar nu avem unde se afla aceasta culme. Atat de multi dintre noi locuim in acea zona dintre A si B, ingrijorati ca prima curba o va lua rapid in jos inainte sa o descoperim pe a doua” Pelerina goala - Charles Handy, Editura CODECS, 2007.

Acum in mijlocul crizei financiare, morale, politice si sociale, ne dam seama ca nu doar ca nu suntem in stare sa vedem ce-a de-a doua curba, dar am trecut de mult de punctul B si nu stim inca unde ne vom opri ca sa ne tragem rasuflarea si „sa urcam dealul din nou”.

Poate ca cei mai multi se vad inca pe prima curba. Dar unde oare?

Disciplina celei de-a doua curbe ne impune sa presupunem ca ne aflam in preajma varfului primei curbe, undeva pe langa punctul A si ca ar fi bine sa ne pregatim pentru cea de-a doua curba.

Richard Foster de la McKinsey a studiat 208 companii vreme de 18 ani cautand sa vada care dintre ele au avut succes intr-un mod consecvent. Au fost numai trei companii care si-au pastrat succesul vreme de 18 ani.

Din toate, 53% nu au putut sa-si pastreze recordul mai mult de 2 ani consecutivi. In consecinta, „secretul” e bine pastrat! E atat de simplu si atat de dificil in acelasi timp. Un alt paradox.

Cand cineva este foarte atasat de trecut este dificil sa sa se schimbe intr-un alt fel. Atasarea afectiva de trecut ne opreste din explorarea „cu ochii deschisi” a viitorul.

De aceea apare evidenta necesitatea angajarii unui consultant pentru a beneficia de cineva care nu este atasat emotional de trecut si te poate ajuta sa explorezi viitorul intr-un mod benefic pentru tine si organizatie.

Cine nu este atasat de trecut? Nu-ti poti renega amintirile, atat pe cele dragi cat si pe cele mai neplacute. Sunt acolo si fac parte din tine. Sunt una si aceeasi cu tine. Te simti de parca te-ai renega pe tine.

De aceea sfatuiesc antreprenorii sa isi fixeze obiective clare si comensurabile pentru interventia consultantului dar sa inceteze sa mai contabilizeze plata consultantului sau a coach-ului ca si cheltuiala. Ea este o investitie si o spun nu ca pe o butada, ci la modul cel mai serios. A nu considera asa este o grava eroare!

Singur, asa cum nu iti poti vedea singur ceafa in oglinda, tot asa nu te poti vedea nici pe tine insuti si nici compania ta. Nu ai cum. Asta nu inseamna ca esti nepriceput sau ca nu esti competent. Nu are de-aface cu asta. Are de-aface cu fizica.

Consultantul nu are amintirile tale, nici nu are nevoie de ele. Treaba lui este sa te ajute sa intelegi unde te afli pe prima curba si sa detecteze daca e timpul sa te apuci de treaba pornind munca pentru a doua curba. Sa exploreze alaturi tine viitorul, sa gaseasca solutii inovatoare pentru compania ta, sa te indrume spre eficacitate si eficienta.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

schimbare

Curba sigmoida

Charles Handy

organizatii

Autor

1260

Keith Parker: “In copilarie am avut multe probleme din cauza dislexiei”

editor — Fri, 20 Jun 2014 10:03:41 +0000

Keith Parker: “In copilarie am avut multe probleme din cauza dislexiei” editor Vin, 06/20/2014 - 12:03

Cine a interactionat cel putin o data in viata cu Keith Parker stie ca nu exagerez cand spun ca este genul de om care stie sa se faca placut cu adevarat. Ca si trainer si speaker, are capacitatea sa acapareze sala, sa transmita emotii, sa te faca sa te simti in largul tau in timp ce primesti mesajul pe care el ti-l transmite.

Insa, ceea ce nu stie toata lumea este ca, copilarie, Keith a fost diagnosticat cu dislexie si acest aspect i-a adus multe neplaceri. A lucrat multi ani ca si silvicultor si a facut din natura a doua sa casa. Apoi s-a decis sa isi schimbe cursul vietii iar drumul sau l-a adus, in cele din urma in fata training-ului, meserie care i s-a potrivit de minune.

Pentru ca in curand va sustine o noua sesiune de Public Speaking in Romania, l-am invitat la o discutie despre drumul sau in viata, despre training si despre ce inseamna sa vorbesti in public:

Luiza Pirvulescu: Privind trecutul tau profesional, am putea spune ca ai avut o perioada lunga si destul de interactiva pana ai reusit sa gasesti ceea ce ti se potriveste cel mai bine. Incepand cu inceputul, inainte sa interactionezi cu oamenii si sa ii sustii in drumul lor spre dezvoltare, ai interactionat cu.. copacii. Ai terminat un colegiu cu profil forestier si ai fost, o perioada, silvicultor. :-) Povesteste-mi putin despre cum a fost viata ta de “arborist”?

[[{"fid":"2447","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"235","width":"300","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]Keith Parker: Viata printre copaci a inceput la o varsta mult mai frageda, cand bunicul meu a cumparat niste teren in Sudul Angliei care a fost plantat cu pini si pe care familia mea a trebuit sa il ingrijeasca. La inceput, copil fiind, doar ma jucam acolo, insa, curand a trebuit sa si muncim si sa avem grija de acei copaci.

Si cum scoala nu a fost o perioada foarte distractiva pentru mine- eram dislexic iar multa lume nu intelegea ce inseamna asta la vremea respectiva, asa ca aveam multe probleme si prea putin sprijin - mergeam in padure unde trebuia sa imi folosesc puterile proprii, sa imi ascult instinctele si simturile si unde ma simteam in largul meu. Natura avea sens pentru mine iar “logica matematica” a taierii copacilor si managementului acestora devenisera usor de inteles pentru mine.

Pe la 15 ani, am facut niste cursuri la un liceu forestier, si toate acele informatii imi erau mai mult decat familiare [[{"fid":"2448","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"223","width":"280","style":"float: right; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]datorita anilor petrecuti printre copaci. Am simtit atunci ca asta trebuie sa fac in viata: sa stau afara, in natura, nu in spatele unor usi inchise de birouri. Si asta am si facut cativa ani buni.

L.P.: Tatal tau a fost meteorolog la un post TV foarte cunoscut. Nu te-a tentat sa devii si tu “star TV”?

K.P: Intr-adevar, tata a fost meteorolog pentru BBC, insa nu avea o viata de star, asa cum s-ar crede. El nu purta costum si cravata, si nu arata mereu ca proaspat scos din cutie deoarece, desi o parte a job-ului sau presupunea sa apara la televizor, el era meteorolog de profesie si cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in centrul meteo de la aeroport unde lucra in ture, inclusiv noaptea. Asa ca nu mi se parea un job foarte cool de urmat!

[[{"fid":"2449","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"302","width":"200","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]Cu toate astea, insa, in anii ’70, cand am crescut eu, el era cineva, il cunostea intreaga tara, iar eu sunt foarte mandru de acest lucru.

L.P.: Ai lucrat o perioada prin pub-uri si hoteluri. Sunt niste medii excelente in care poti analiza si vedea caracterele oamenilor. :-) Cum a fost acea perioada?

K.P.: Hotelurile sunt ca o reprezentare a vietii, intr-o singura cladire, de la nastere, la afaceri, la casatorie si cateodata si la moarte. Odata deschise, usile se mai inchid doar cand este nevoie de reparatii majore sau cand da faliment. Din afara, in hotel totul pare calm si frumos, insa cand lucrezi acolo, cand privesti din interior adesea e haos si panica (cam asa este si in Public Speaking :-) ).

La fel si in cazul barurilor. Ai o zi foarte, foarte proasta, intrii intr-un bar si ce faci: vorbesti cu prima persoana langa care te asezi? Nu!!! Cel mai probabil vorbesti cu barmanul care, adesea, tine locul de “consilier de viata” (sau coach??).

Asadar, in fiecare dintre aceste experienta am vazut diferite aspecte ale vietii si am avut diferite roluri in care am invatat cum sa privesc lucrurile si oamenii.

L.P.: In 1993 te-ai mutat in Ungaria. De ce?

K.P.: A, asta e usor: hotelul in care lucram a fost inchis vreo 2 ani pentru renovare, asa ca am ramas fara job. In aceeasi perioada, prietena mea de atunci a primit un job important in Budapesta, asa ca am avut de ales: sa raman in Londra si sa astept sa gasesc un job nou, sau sa sar in necunoscut intr-o tara complet nou. Si ghici ce am ales! :-)

L.P.: In Ungaria ai lucrat multi ani in vanzari – o ocazie excelenta sa folosesti ceea ce invatasei in trecut despre oameni pentru a sti cum sa ii faci sa cumpere. :-) Ti-a placut acest domeniu?

K.P.: Noi, ca oameni, vindem intotdeauna intr-un fel sau altul cate ceva, chiar daca nu constientizam asta. Privind in urma, inca sunt socat ca oamenii cumparau de la mine... Nu as sti sa iti spun cum am inceput sa fac asta, stiu doar ca in perioada aceea aveam nevoie sa fac niste bani ca sa am ce manca si ca sa imi platesc chiria. Probabil ca, intr-adevar, abilitatile dezvoltate de-a lungul vietii in subconstient, impreuna cu nevoia de a supravietui fac minuni. Asa am inceput sa leg conversatii placute cu oamenii, sa ii fac sa zambeasca, sa aiba incredere in mine si, implicit, sa cumpere.

Poate ca au cumparat pentru ca asa au dorit, poate pentru ca le-a placut ideea sau poate ca m-au placut pe mine, nu conteaza. Ceea ce conteaza este ca au facut-o! Iar eu, pe masura ce am vazut ca ceea ce fac sau spun creeaza reactii pozitive, am inceput sa ii ascult mai mult si sa fiu mai atent la ceea ce spun sau vor si sa fac lucrurile in mod constient, din placere.

L.P.: Stiu ca ai ajuns trainer brusc, fara nicio pregatire sau vreo intentie. Crezi ca training-ul te-a gasit[[{"fid":"2450","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]] pe tine sau ca tu l-ai gasit pe el?

K.P.: Cu siguranta training-ul m-a gasit pe mine! Speram sa vand programele de training ale unei companii care furniza astfel de programe, dar la sfarsitul “discursului” meu de convingere a managerului caruia urma sa ii vand un curs, doamna respectiva a zis: “grozav, cumparam”- apropo, acestea sunt niste cuvinte tare placute pentru urechile unui vanzator-, “si tu vei fi trainerul!!!”. Panica! Dar, pe baza recomandarii ei, am fost trimis in Bratislava unde am facut un TTT si mi-am dezvoltat abilitatile de prezentare.

L.P.: Acest job te-a purtat in numeroase tari de pe intregul glob. Spune-mi, te rog, de ce ai nevoie, ca si trainer, sa te poti face inteles oriunde si in orice limba?

K.P.: In primul rand, sa privesti si sa asculti ceea ce este in jurul tau. Cand spun “sa privesti”, ma refer sa te uiti la limbajul corpului si la expresii, si “sa asculti” muzica limbajului. Astfel vei capata o poza cat mai realista a ceea ce se intampla in jurul tau.

In al doilea rand, sa vorbesti cu ochii, sa iti lasi corpul sa devina una cu mesajul transmis si, nu in ultimul rand, sa nu iti fie niciodata frica de liniste.

[[{"fid":"2451","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"202","width":"300","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Romania nu mai este demult o tara necunoscuta pentru tine. Ce ai observat la noi romanii, in general, in urma interactiunii avute cu atat in sala de curs sau de conferinta, cat si in afara ei?

K.P.: Ca sa iti raspund, ar trebui sa scriu o carte sau doua! O sa incerc doar sa iti rezum cateva puncte mai esentiale. Romanilor le place sa se distreze, sa iasa in public, sa rada, sa glumeasca pe seama lor, dar isi fac prea multe griji despre cum ii vede lumea.

Acum mai bine de 6 ani, atunci cand am inceput sa tin training-uri in Romania, programul era apreciat in functie de marimea dosarului de curs: cu cat mai mare, cu atat mai bine! Astazi, toata lumea vrea power-point-uri si aproape nici nu se mai intereseaza de alte materiale. Unii o fac, insa majoritatea nu, iar asta ridica probleme in legatura cu ce ramanem dupa training si daca e trainerul suficient de bun.

Romanii vor lucrurile ACUM, nu au timp, si mereu trebuie sa facem ceva... IERI! Atat de urgent este! :-) Probabil ca asta se intampla din cauza presiunii facute de companii sau poate pentru ca oamenii simt mereu ca sunt in urma si au nevoia sa recupereze ceva.

L.P.: Ce iti place cel mai mult in training?

K.P.: Comunicarea ar fi partea mea preferata din training. Aceasta poate scoate la suprafata tot ce e mai bun dintr-o sala de curs, indiferent ca sunt sentimente pozitive sau negative cu privire la diferite subiecte.

Cea mai mare placere a unui trainer este acel moment “AHA!”, atunci cand participantii vad motivele sau inteleg problema.

L.P.: Training-ul, ca si domeniu, s-a schimbat foarte mult in ultimii 10 ani. Ce e diferit acum fata de atunci cand ai inceput?

K.P.: Cu siguranta cantitatea de informatii pe care le detinem astazi, modul in care o prezentam si standardele la care trebuie sa ne ridicam, ca si traineri, reprezinta cele mai importante si pozitive schimbari care au avut loc.

Un aspect mai putin placut il reprezinta faptul ca astazi bugetele si timpul alocate training-urilor s-au micsorat, astfel ca trebuie sa condesam cat mai mult informatiile prezentate.

L.P.: Curand vei reveni in Romania pentru a antrena o noua serie de viitori mari speakeri. Acest curs [[{"fid":"2452","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"260","width":"194","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]de Public Speaking se adreseaza doar celor au o meserie in acest sens?

K.P.: Nu, cursul se adreseaza oricui se teme atunci cand trebuie sa vorbeasca intr-o intalnire publica sau sa se prezinte pe ei insisi, si ar vrea sa invete cum sa treaca peste acest sentiment.

L.P.: Este o concurenta stransa in zona aceasta de training-uri de Public Speaking, iar pentru cine a fost la vreunul din training-urile tale sau la vreo conferinta in care ai prezentat si tu, stie de ce sa aleaga sa invete cum sa vorbeasca in public impreuna cu tine. Insa, pentru cineva care nu te cunoaste ii poti oferi cateva motive?

K.P.: Dupa cum ai spus si tu mai devreme, am fost trainer in extrem de multe colturi ale lumii, am vorbit in fata unor audiente de sute de persoane si am tinut prezentari atat pentru muncitori, cat si pentru executivi de top. Asta inseamna ca stiu cu adevarat ce inseamna frica. Am trait-o de nenumarate ori, in nenumarate situatii, asa ca pot sa ii inteleg foarte bine pe participanti.

Apoi, as vrea ca fiecare persoana care va intra in sala mea de curs sa stie ca nu va fi judecata in absolut niciun fel, ci dimpotriva, se afla intr-un mediu perfect sigur pentru a arata ceea ce poate. Mi-am propus sa creez un spatiu pentru invatare in care fiecare feedback oferit sa aiba rolul de a imbunatati si de a sadi incredere in propria persoana.

L.P.: Care sunt calitatile unui speaker extraordinar? Ce face diferenta intre un discurs bun si unul grozav?

K.P.: Un speaker extraordinar trebuie sa isi doreasca sa transmita informatiile intr-un limbaj frumos, elocvent si sa creada in ceea ce spune. Restul vine de la sine.

Un discurs bun iti place si te face sa il feliciti pe speaker. Un discurs grozav te misca, te motiveaza, te face sa iti doresti mai mult si sa incerci mai mult, sa cauti. Un discurs grozav iti ridica, la propriu, parul din cap si poate chiar sa te schimbe. “I have a dream”. :-)

[[{"fid":"2453","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"210","width":"280","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Spune-mi, te rog, cum este Keith Parker cand nu este trainer? Ce iti place sa faci dupa ce iesi din sala de curs sau de conferinte?

K.P.: Cand nu muncesc, imi place sa stau acasa, cu sotia mea, sa ne uitam la filme sau sa citesc. Sau, uneori, cea mai buna senzatie este atunci cand ma urc pe terasa casei cu o bere rece in mana, pregatesc un gratar si astept ca familia sa se adune. :-) Ma simt extrem de linistit cand vad copiii alergand si creand haos peste tot .

Sau iubesc sa stau in spate, fara sa fiu vazut si sa privesc in jurul meu, sa ii observ pe oameni interactionand si reactionand... Este extraordinar cat de multe poti spune despre o persoana doar privind-o cum se poarta! [[{"fid":"2455","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"180","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]

In rest, este greu sa am un hobby pe care sa il practic regulat deoarece nu stiu niciodata sigur unde o sa fiu data viitoare. Cand sunt acasa, imi place sa ingrijesc plantele, in special pe cele din gradina, sa gatesc sau, daca este vreun meci de rugby la TV, sa ma uit (desi e mult mai distractiv sa vezi meciul intr-un pub! :-) ). Deoarece locuim in Cipru, in weekenduri evadam la mare sau la munte.

A, si anul trecut am obtinut certificatul de lider in programul The Duke of Edinburgh’s Award, asa ca acum sper sa reusesc sa fac si ceva cu asta.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

743

Viata (sa) bate filmul! Catalin Ionescu, Omul care aduce ploaia.

editor — Fri, 13 Jun 2014 03:48:14 +0000

Viata (sa) bate filmul! Catalin Ionescu, Omul care aduce ploaia. editor Vin, 06/13/2014 - 05:48

Cand spui Catalin Ionescu, (inca mai) spui Codecs! Este inevitabil. Desi sunt aproape 5 ani de cand nu mai lucreaza in acea companie, cei 15 ani de succes in care i-a fost CEO au lasat amprente definitive in zona de invatare si dezvoltare din Romania. Probabil pe dl Ionescu o sa il amuze exprimarea mea, dar cred ca peste ani de zile “Codecs” si “Catalin Ionescu” vor fi amintiti drept dinozaurii acestui domeniu! :-)

Nu l-am cunoscut personal in “perioada de glorie”. Ci acum, de curand. Nu stiu cum era atunci, dar acum este un om extraordinar. Fara exagerari. Este genul de om pe care ori il placi, ori il urasti. Nu exista variante de mijloc. Probabil din cauza (sau datorita) stilului sau dezarmant de sincer, direct si “dezbracat” de orice accesorii inutile. Din fericire, am rezonat! :-) Iar pe masura ce l-am cunoscut, situatia de a-l provoca la o discutie despre sine si drumul sau in viata a fost inevitabila!

Asa ca a venit momentul! Catalin Ionescu despre el, despre trecut, prezent si viitor, despre viata sa care, daca ar putea fi spusa in detalii, ar bate cu siguranta filmul:

Luiza Pirvulescu: Continuati dvs va rog fraza: “probabil ca as fi fost si astazi inginer geolog daca nu...

Catalin Ionescu: ...m-as fi enervat cumplit!

Luiza Pirvulescu: Ce insemna sa fii CEO in anii ’90? Care erau cele mai mari provocari atunci?

Catalin Ionescu: Insemna sa te lasi mai mult pe seama instinctului si mai putin dupa proceduri sau “stiinta”. Si noi invatam aproape odata cu clientii nostri management. Hai sa zic ca eram cu un pas inaintea lor, dar oricum nu cu mult. Sa simti clientul, sa fii flexibil, sa ai incredere nemasurata in oamenii tai. Sa-i tii mereu pe varfuri si energizati, motivati. Echipa fiind mica, sa fii mereu un exemplu pentru ei era esential. Daca era de spalat pe jos spalam si eu, daca era de sortat documente sortam cu ei.

Provocarile erau legate de a-ti stapani frica de cursul valutar si o spaima mare de inflatie.

Sa gasesti caile cele mai ieftine de promovare, de comunicare. Niciodata nu am avut senzatia ca am destui bani pentru marketing si promovare. Am fost mereu “flamand” si asta tare bine mi-a prins. Iar cand le spuneam Directorilor de marketing ce au de facut cu bugetul acela, invariabil ma intrebau “cum sa fac atatea cu banii astia?” Iar raspunsul meu era invariabil “cu bani multi stiu toti prostii, dar cu bani putini numai voi puteti”!

Acum cand ma uit inapoi imi dau seama ca eu credeam orbeste in angajatii mei si al doilea lucru incredibil este ca aveam absoluta dreptate sa fac asta. O meritau din plin!

In plus fata de acest lucru, am mai invatat ceva psihologie comportamentala si am aflat de un principiu simplu si care, cred eu, inglobeaza mult bun simt. Este vorba de principiul indeplinirii propriei profetii. Tradus foarte simplu inseamna ca oamenii cu care relationezi sunt dispusi sau chiar doresc – inconstient - sa se conformeze asteptarilor tale, indiferent care sunt acestea.

In acest fel, daca tu crezi ca o sa te fure, te vor fura. Daca crezi sincer ca se vor inalta la inaltimea asteptarilor tale atunci aceasta se va intampla. Intregul proces are loc la nivelul inconstientului, ceea ce este oarecum infricosator fiindca, creierele noastre comunica chiar si atunci cand noi nu ne dam seama prin limbajul paraverbal sau gestica, etc.

Acum oamenii au din ce in ce mai putina incredere unii in altii si asta cred ca nu e bine.

L.P.: Cand v-ati simtit pentru prima data cu adevarat CEO? Cand ati realizat ce responsabilitate aveti?

C.I.: De realizat am realizat foarte repede responsabilitatile, la 2 luni sau mai putin dupa ce am fost numit. Primele 30-40 de nopti nu prea le dormeam bine.

[[{"fid":"2404","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"450","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Catalin Ionescu","title":"Catalin Ionescu","class":"media-element file-default"}}]]

In schimb CEO m-am simtit cu adevarat cand am fost in ’97, in USA, la prima conferinta mondiala pentru investitii in educatia privata, organizata de ICF la Washington DC. Daca poti sa-ti inchipui, m-am trezit acolo singurul om din Europa! Imi cerusera cei de la ICF sa scriu un study case al CODECS-ului! In ’97 CODECS se pare ca era deja o poveste de succes, in numai 4 ani. Nici nu mai stiu cum au ajuns cei de acolo sa afle de noi si sa-mi ceara sa scriu studiul de caz al nostru.

Dar sa ajungi acolo si sa fii singura institutie din Europa invitata la ditamai conferinta, mi se parea fantastic. Si erau sute de oameni din toate colturile lumii, mai putin Europa. Atunci am inteles cat de “intepeniti” suntem noi Europenii. Cat de invechiti si de anchilozati suntem in vechile noastre paradigme. Si, nu mai putin, cat de aroganti.

E, atunci m-am simtit CEO, pentru ca simteam ca am tot dreptul si mandria sa-mi reprezint angajatii si actionarii in acel forum extrem de select.

L.P.: Daca v-ati putea intoarce in anul 1995 si v-ati intalni cu tanarul Catalin Ionescu, aflat la inceput
de drum in ceea ce priveste profesia, care ar fi 3 sfaturi pe care i le-ati da?

[[{"fid":"2405","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"434","width":"280","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Catalin Ionescu","title":"Catalin Ionescu","class":"media-element file-default"}}]]C.I.: Primul lucru ar fi ca, indiferent de ce spun actionarii companiei, niciodata nu vor fi pe aceeasi lungime de unda cu tine, iar interesele lor nu sunt ca si ale tale, chiar daca si tu esti actionar. Nu conteaza ce zic sau ce fac, nu-i crede! Ei nu sunt si nu vor fi niciodata prietenii tai.

Al doilea, sa aiba mult mai multa increderein el.

Al treilea, sa investeasca ceva mai putini bani in angajati ca sa-i trimita la cursuri inutile si sa investeasca mai mult din timpul sau propriu ca sa-i invete. Ca are ce, chiar daca nu-si da seama.

L.P.: Probabil ca ar fi enorm de mult de povestit, dar ati putea sa rezumati ce a insemnat Codecs pentru dvs?

C.I.: Atunci, a insemnat totul. Mi-am dat sanatatea pentru compania aceea. Mai mult decat asta ce poate fi? Visele mele erau asociate cu compania si cu celelalte companii subsidiare, cu fundatia, cu oamenii de acolo in care aveam mari sperante. Am visat mult cu ochii deschisi dar si s-au realizat multe. Atunci am inteles cum functioneaza cu adevarat Legea Atractiei. Functioneaza, daca tu crezi asta.

Compania asta a fost sansa vietii mele si nu regret absolut nimic. Chiar daca as fi stiut cum se va termina totul de la inceput, as face fara ezitare pasul sa intru in companie.

Ce poate fi mai inaltator, mai exploziv, decat sa ti se spuna ca prin ceea ce ai facut tu, direct sau indirect, ai schimbat mii de destine, in bine?

Compania a reprezentat, dincolo de un business, si standard in ceea ce inseamna pregatirea de business, a reprezenta un spatiu de invatare si dezvoltare deosebit, atat pentru angajati cat si pentru mine.

L.P.: Atunci cand, brusc, nu mai faci un lucru pe care l-ai facut foarte multi ani, te simti dezorientat si confuz sau fara identitate, cum spun multi. A fost si cazul dvs dupa ce ati ales sa demisionati?

C.I.: Pe de-o parte te simti bine, ca si cum ti se da voie se chiulesti de la munca. :-) Pe de alta parte, este o buna ocazie sa descoperi lucruri.

Ce fel de lucruri?

Pai, sa zicem, cum se leaga o imprimanta la laptop. Sau unde este un service de masini bun. Cand se schimba uleiul la masini. Cum si de unde se cumpara rovigneta si ce este ea. Ca imprimanta merge cu toner. De unde se ia tonerul si cum se schimba la imprimanta. Cine este tipul care te tot suna din cand in cand. Si multe alte lucruri. :-)

Asta este partea buna a lucrurilor.

Aia mai putin buna este ca vezi cu adevarat cati prieteni ai tu de fapt. Vezi ca nu prea mai te stie lumea in numai cateva luni. Vezi ca generatia aia cu care ai crescut tu de-odata a disparut din companiile cu care erai in contact pana mai ieri si nu mai stii unde sa-I cauti pe acei oameni.

Si azi ma mai intreaba cate unul ce s-a intamplat cu CODECS-ul? Uite asa constat cat de putina lume citeste, totusi, presa de specialitate, cum se zice.

Adevarul este ca, pentru multi, a ramas oarecum un mister si poate ca este bine asa. :-)

Decizia sa demisionez am luat-o in timpul unei vacante cu familia. Asa, stand departe de firma si de toate jocurile de acolo, am decis ca este momentul sa plec. In sine, efortul a fost sa ma vad facand altceva si distinct de CODECS, pentru ca altminteri daca nu plecam eu, ma concediau ei si era cam tot aia...

L.P.: Ati ramas cu un gust amar legat de acele momente?

C.I.: Da, am inca in memorie un gust ciudat sa-I zicem, poate nu amar. Mi-a trecut dar amintirea a ramas.

De ce asa? Pentru ca la plecare am fost tratat intr-un mod nedrept si nedemn. Mai ales pentru ei. Cam ridicol pentru cineva care a fost aproape 15 ani CEO sa i se interzica sa intre in cladirea sau in firma in care a lucrat. Nu stiu cate cazuri ati mai auzit dumneavoastra de acest fel. Desi, eu am ridicat firma aproape de la zero. Desi, am bagat in buzunarele multora care nu aveau alta calitate decat de actionar, bani seriosi. Desi, pe multi actionari i-am ajutat cand au avut nevoie, fara sa ma gandesc la firma sau la mine.

La sfarsit te alegi, cum se spune, cu un picior in fund. Nici macar un multumesc. Dar a fost si o lectie buna pentru mine.

Cu siguranta ca imi erau destinate si alte experiente – pe care le-am si avut cei drept si le mai am inca – care urmeaza sa-mi imbogateasca experienta si invatamintele de acum si viitoare.

L.P.: Cum s-a schimbat omul Catalin Ionescu dupa experienta Codecs?

C.I.: Am devenit mai neutru la ceea ce vad, mai putin pasional si coleric, poate mai intelept, mai intelegator, mai tolerant cat de cat :-) M-am aplecat mult asupra studiului in anii acestia. Astfel ca, in acesti patru ani si ceva, am acumulat nu doar cunostinte cat, mai ales, am putut prelucra foarte multe din experientele mele trecute, punandu-le intr-o noua perspectiva.

Acum am mult mai multe de oferit si ma simt eu insumi mai bogat spiritual, intelectual, ca si experienta.

L.P: Se pare ca schimbarea reprezinta laitmotivul vietii dvs., atat in plan personal cat si profesional. V-ati obisnuit sau inca va mai suprinde? Cum vedeti dvs schimbarea, in general?

[[{"fid":"2401","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"453","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Catalin Ionescu","title":"Catalin Ionescu","class":"media-element file-default"}}]]C.I.: La inceput m-am obisnuit sa ma mut, am schimbat mai multe santiere sau masive muntoase in care am lucrat ca si geolog, deci sa schimbi locul si sa “calatoresti usor”. Cum zicea un titlu de film “Gone in 60 seconds”. Nu eram chiar asa dar pe-aproape.

Apoi, am schimbat pana acum 4 slujbe, am schimbat 3 industrii diferite si m-am mutat cu locuinta de 15 ori. Sunt la al treilea mariaj si am comis o serie de erori si in viata mea personala si in cea profesionala. Dar, cum spunea Sir Winston Churchill “Succesul este sa mergi din esec in esec, fara sa-ti pierzi entuziasmul”

In companiile pe care le-am condus am facut foarte multe schimbari- schimbari de procese, de structura, de pozitionare, de portofoliul de produse, de strategii de maketing, sisteme de recompese si altele. Si acest lucru din doua motive: unul intrinsec – ma plictisesc oarecum repede si al doilea extrinsec – mediul extern in zilele noastre se schimba cu o viteza uimitoare. Si daca tu stai pe loc, ei bine, concurenta nu sta.

Cat despre cat de mult sau de ciudata poate fi viata consider ca butada “viata bate filmul” este perena si se aplica din plin si in cazul de fata.

Schimbarea este un proces in care munca cea mai grea este cu tine insuti si abia apoi cu cei asupra carora doresti sa o implementezi. Si ai de trecut de marii gardieni ai mintii tale: credintele, perceptiile si experientele trecute.

Si acest aspect este numai o parte din proces (dar va invit la seminar si acolo va voi dezvalui mai multe).

L.P.: Daca ati scrie o carte despre viata dvs, ce titlu i-ati pune si ce ati scrie in Prefata?

C.I.: Cred ca pasiunea este lucrul care mi-a dat cel mai mult sens si scop vietii mele. Tot ce am facut, am facut cu pasiune si cred ca asta este ceea ce a fost linia conducatoare. Deci, un titlu ar putea fi “Sa traiesti cu pasiune” ? :-)

Dar in acest moment ar fi “o mare aroganta” sa scriu eu o carte despre mine. Sincer nu cred ca am facut destule pe lumea asta ca sa merit asa ceva. Poate peste inca 10 ani, cine stie " :-)

Ce sa scriu in prefata? Nu-mi vine absolut nimic in minte acuma.

Poate ca viata mea de pana acum ar putea fi descrisa ca o serie de schimbari mai violente sau mai putin violente, de experiente consumate la cote inalte ca traire si impact. Am moderat constructia strategiei de dezvoltare durabila a Romaniei pana in anul 2025, asta in 2004, dar am spalat si pe jos in firma si am carat mobila. Am lucrat si cu executivi, secretari de stat, ministri etc dar am lucrat si cu maistri si muncitori. Am cunoscut si marile metropole dar am locuit ani buni si in provincie sau in satul Romanesc, iar cativa ani in pura salbaticie.

Sa experimentezi viata din toate posturile posibile, sa traiesti cu voluptate este, cred, menirea noastra aici, alaturi de cautarea neintrerupta a fericirii.

L.P.: Dar daca ati fi un produs, ce slogan de marketing credeti ca v-ar vinde cel mai bine? :)

C.I.: Cred ca mi s-ar putea potrivi “Facilitez succesul!” sau, metaforic, as mai putea spune “Sunt Omul care aduce ploaia”. Eu ofer solutii manageriale si de leadership care, de cele mai multe ori, pot face lucruri absolut uimitoare, incredibile pentru performanta unor companii.

Insotesc managerii in procese de schimbare si sunt, intr-un anume fel, “polita lor de asigurare” in relatie cu succesul schimbarii.

Mottoul meu ar fi: “Cand muncesti, joaca-te! Munca daca este o datorie, te va ucide!”- Max Jacob.

L.P.: Rubrica noastra se numeste Oameni pe drumul lor. Unde sunteti, in drumul dvs, in prezent, atat in[[{"fid":"2406","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"233","width":"350","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Catalin Ionescu","title":"Catalin Ionescu","class":"media-element file-default"}}]] plan personal, cat si profesional?

C.I. In drumul meu, acum, sunt in locul in care sunt pregatit pentru o noua ascensiune, o noua aventura. In plan profesional, lucrez cu un portofoliu de clienti cu care sper sa am colaborari pe termen lung. Vreau sa dezvolt noi concepte si modele de operare in organizatii, urmand calea pe care am pornit in urma cu mai bine de 10 ani.

In plan personal mi-ar placea sa reusesc sa –i acompaniez pe copii mei in dezvoltarea lor viitoare. Atata cat o sa-mi ingaduie ei, caci si asta este o conditie.

Timpul meu liber il dedic pasiunilor mele - psihologia comportamentala, organizationala, leadership, spiritualitate, fizica, biologie, coachig sistemic, etc.

Sunt unul dintre fericitii care au ca si meserie pasiunea lor. Deci, este simplu pentru mine.

Asa ca citesc mult, studiez pe net si mai mult, vad filme, ascult muzica si, cand pot, calatoresc.

L.P.: Si spre ce se indreapta drumul dvs?

C.I.: Viitorul meu il vad acum plin cu clienti si cu preocupari in zona de mentorat pentru companii tinere de training sau consultanta. Din nefericire in ultima vreme calitatea serviciilor de training, consultanta sau coaching a scazut foate mult, ca si a clientilor de altfel.

Sunt pe cale sa termin o carte pe care am inceput sa o scriu acum aproape un an si care am convingerea ca poate aduce un plus domeniului si o perspectiva proaspata.

Si ma mai indrept spre consultanta si, poate, si politica, dar inca nu sunt foarte hotarat. Doar ca ma simt din ce in ce mai frustrat cu atata incompetenta la decidentii politici precum si in administratia publica. Asa ca acum mai degraba caut sa-mi fac curaj- am inca o strangere a stomacului cand ma gandesc la subiect. Poate imi trece.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

743

Claudia Damoc: “Fericirea nu exista! Exista doar alegerea constienta intre iubire si frica”

editor — Fri, 06 Jun 2014 11:20:29 +0000

Claudia Damoc: “Fericirea nu exista! Exista doar alegerea constienta intre iubire si frica” editor Vin, 06/06/2014 - 13:20

Pentru multi dintre noi, cel mai extrem lucru pe care l-am facut in viata a fost sa ne urcam in ciresul bunicilor experienta despre care, privind acum in urma, inca ne minunam cu un “ce curaj aveam pe atunci!”. Mi-am dat seama de acest lucru stand de vorba cu Claudia Damoc, alpinista care de vreo 6 ani incoace duce steagul Romaniei pe cele mai inalte culmi din lume.

O sa las raspunsurile Claudiei sa vorbeasca despre ea mai mult si o sa ma limitez doar la a enumera expeditiile avute de aceasta, pentru a le acorda importanta cuvenita:

[[{"fid":"2357","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"310","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc, Elbrus 2009","title":"Claudia Damoc, Elbrus 2009","class":"media-element file-default"}}]]- In 2008 a urcat prima oara la altitudine, cu Fane Tulpan si Dragos Nedelcu, pe Pico de Orizaba - 5636 m, cel mai inalt varf din Mexic.

- Urmatorul an a cucerit cel mai inalt varf din Europa, Elbrus - 5642m, unde a facut echipa cu Ioana Molnar.

- In 2010, tot cu Ioana a fost in Alaska, pe Denali, 6194m, si a escaladat si Vf. Mc Kinley 6,194 m – cel mai inalt varf din America de Nord;

- La inceputul anului 2011, dupa ce si-a facut “incalzirea” cu muntii Illiniza 5248m si Rucu Pichincha 4680m din Ecuador, Claudia a facut prima cucerire solitara: Cotopaxi 5,897 m, unul dintre cei mai inalți vulcani activi din lume, situat in Munții Anzi.

- Tot in 2011 a realizat si expeditia pe Kilimanjaro 5,895m – cel mai inalt varf din Africa, impreuna cu Vadim Toader si Roxana Toader.

In afara de alpinista, Claudia este speaker motivational, fotograf, organizatoare de expeditii, drumetii si tabere montane si co-fondatoare a doua asociatii non-profit, care promoveaza educatia constienta, sportul si respectul pentru natura. A, si cel mai important, este OM:

Luiza Pirvulescu: Spune-mi ceva despre tine! Ce iti vine in minte prima data!

Claudia Damoc: Iubesc diminetile! Bunica mea se trezea intotdeauna inaintea mea cand eram copil. Imi amintesc de [[{"fid":"2358","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"197","width":"350","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]mirosul de ceai de plante, de lemnele care trosneau in soba pe care-o peticea cu lut an de an, patul mare in care ma scufundam pana venea sa-mi cante ca sa ma trezeasca pentru micul dejun. Vocea ei, lumina clara a diminetii, caldura casei, simplitatea, veselia si iubirea ei. Apoi ieseam afara, la joaca. Langa padurea de fag si brad, indiferent de vremea de afara, era tot timpul ceva interesant de facut.

"N-am avut indrumatori in ce priveste educatia. Imi amintesc ca uneori ma mai intreba cineva din familie daca am trecut clasa..."

[[{"fid":"2359","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"200","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Ce visai sa te faci “cand o sa cresti mare”? Pentru ce cariera te-ai pregatit in liceu si facultate?

C.D.: Am terminat ASE-ul – Managment. Apoi am lucrat in Marketing si PR. Insa vroiam sa fiu actrita. Am facut ceva in privinta asta abia la 30 de ani. Am jucat in doua spectacole, care incheiau un curs de un an de zile, pe care l-am facut intr-un moment in care am pus sub semnul intrebarii viata mea profesionala. N-am avut indrumatori in ce priveste educatia. Imi amintesc ca uneori ma mai intreba cineva din familie daca am trecut clasa...

Adolescenta mi-a fost marcata de schimbari majore, de locuri, oameni, scoli. Tranzitiile constante din aceasta perioada mi-au adus multe intrebari despre viata, la o varsta la care ar fi trebuit sa nu iau lucrurile prea in serios. Acum insa, sunt recunoscatoare pentru toate provocarile prin care am trecut. Acestea mi-au modelat caracterul, m-au ajutat sa-mi dezvolt calitati care ma sprijina enorm in viata mea de acum si pe mai departe.

L.P.: De ce si cand ai devenit “exploratoare” cu adevarat?

C.D.: Crescand aproape de munte si avand multa libertate de miscare, am fost mereu o exploratoare. Am mers de mica[[{"fid":"2360","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]] pe munte cu familia si uneori duceam turistii pe potecile marcate de langa Predeal. M-am simtit intotdeauna bine in natura, mergeam fara frica oriunde, aveam o conditie fizica excelenta. Dupa terminarea liceului m-am mutat in Bucuresti si am inceput sa ies la munte in weekend. Mi-am dat seama astfel, ca viata mea langa munte si alaturi de o femeie care m-a invatat enorm despre cum se traieste sanatos, bunica mea, este extraordinar de valoroasa. Muntele a ocupat si va ocupa mereu un loc special in viata mea.

"Cand am ajuns pe varf, m-am gandit “ce caut eu aici?!”. Aveam o senzatie de vid, de greu si usor in acelasi timp, de sens si de absurd, de intelegere si revolta."

[[{"fid":"2361","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]La 32 de ani am plecat in prima mea expeditie, in Mexic, impreuna cu doi prieteni alpinisti. Am urcat pe cel mai inalt varf din Mexic, aflat la 5636m altitudine. M-am antrenat cateva luni si am avut mari emotii, pentru ca nu stiam daca pot sa fac fata efortului urias din timpul ascensiunii. Am urcat pe o noapte senina, instelata. Imi amintesc aproape fiecare pas, emotie si gand. Toate simturile imi erau treze, m-am simtit mai vie ca niciodata. E o senzatie extraordinara, pe care am retrait-o apoi in toate celelalte expeditii la care am participat.

L.P.: De ce abia la 32? Cum ai luat aceasta decizie? S-a intamplat ceva in mod deosebit in acea perioada care te-a facut sa iei aceasta decizie?

C.D.: Expeditiile le incepi cand esti pregatit, cred ca asta este explicatia. Mi-am dorit mereu sa fac asta, dar am plecat atunci cand cineva a venit cu propunerea si cu un plan bine stabilit. E multa logistica in pregatirea unei expeditii, iar eu am avut norocul sa plec in prima mea expeditie cu doi alpinisti experimentati. Asta a facut lucrurile mult mai usoare, cel putin din punct de vedere organizatoric. Munca mea interioara a fost intensa, psihic si emotional numai de mine a depins.

Si da, s-a si intamplat ca ieseam dintr-o relatie de 15 ani si s-a accentuat dorinta de a face lucrurile pe care nu le-am facut cu partenerul meu.

"Nu e nimic intamplator, iar moartea vine la timpul ei. Nu imi traiesc viata gandindu-ma la lucrurile asupra carora nu am niciun control."

[[{"fid":"2362","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Spune-mi ce ganduri ti-au venit primele atunci cand ai pus piciorul pe Pico de Orizaba?

C.D.: Fiind prima mea ascensiune la altitudine, fiecare pas a fost foarte intens. Cand am ajuns pe varf, m-am gandit “ce caut eu aici?!”. Aveam o senzatie de vid, de greu si usor in acelasi timp, de sens si de absurd, de intelegere si revolta. Mi-am dat seama de riscul imens la care m-am expus si tot drumul de intoarcere m-am gandit ca n-o sa mai fac asta niciodata. Dar cand am coborat de pe munte, deja vorbeam cu prietenii mei de urmatoarea expeditie...

L.P.: Multi dintre noi visam la astfel de aventuri insa, trebuie sa recunoastem, nu le facem de teama, in primul rand. Teama pentru propria viata, deoarece ceea ce faci tu este extrem de riscant, la propriu. Cum ti-ai invins aceasta frica? Nu te temi niciodata pentru viata ta?

C.D.: De lucrurile pe care le faci natural, nu-ti este teama. Fiecare are insa zonele lui sensibile, unde teama poate atinge cote uluitoare. Pot fi lucruri simple, de genul traversarii unui rau care-ti ajunge pana la glezne sau sa mergi noaptea prin Bucuresti. Cred ca teama este doar un gand, pe care daca-l crezi, iti poate face viata cum vrea. Atunci [[{"fid":"2364","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]cand faci ceea ce te indeamna sufletul si te pregatesti cat poti mai bine pentru ce ai de facut, restul e in mainile lui Dumnezeu. Nu e nimic intamplator, iar moartea vine la timpul ei. Nu imi traiesc viata gandindu-ma la lucrurile asupra carora nu am niciun control. Am incredere in ordinea divina a lucrurilor.

"Ma simt recunoscatoare si privilegiata, caci simt ca muntele m-a ales pe mine."

L.P.: Un alt motiv pentru care nu oricine se aventureaza in astfel de experiente este si faptul ca necesita multa munca.

C.D.: Da, aceste experiente sunt intense, din toate punctele de vedere. Ca in orice domeniu, realizarile mele au in spate foarte multa munca, hotarare, disciplina, dedicatie. De multe ori am lasat deoparte distractiile, ca sa merg la antrenamente sau mi-am cumparat echipament de munte, in loc sa-mi cumpar rochii si farduri. E un mod de viata.

"Cand credeam ca sunt “pe val”, tot muntele m-a readus cu picioarele pa pamant. Am aflat ca experientele revelatoare sunt doar borne, care-mi arata ca sunt pe drumul cel bun."

L.P.: Cum te-a schimbat muntele?

C.D.: Ma simt recunoscatoare si privilegiata, caci simt ca muntele m-a ales pe mine. Am invatat enorm urcand pe

[[{"fid":"2363","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"220","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]

munte, despre mine, despre ceilalti si in general, despre viata. Ascensiunile la altitudine mi-au testat toate credintele, toate limitele. Am invatat sa-mi ascult sufletul, nu doar mintea, am invatat ca e nevoie de echilibru si ca pe langa puterea fizica si mentala, exista ceva care le uneste pe toate - puterea iubirii. Am invatat sa am incredere, am invatat ca exista un rost in toate. Oriunde te uiti in natura, asta vezi. Doar sa deschizi ochii…

L.P.: Desi este un succes meritat si castigat, ai simtit vreodata ca “ti s-a urcat la cap”?

C.D.: Lucrurile pot fi facute in doua moduri: putem sa ne intarim ego-ul, iubirea de sine (ego based, me-myself-I) sau putem sa traim viata acordand intaietate aspectelor subtile (God reference), care sunt mai presus de noi – si-atunci tot ceea ce facem, devine o celebrare a vietii, o expresie a iubirii universale. Am invatat asta in timp, cand am vazut ca totul este trecator si ca ceea ce conteaza este atitudinea [[{"fid":"2367","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]cu care fac lucrurile. Ma straduiesc sa dezvolt o atitudine impartiala, pentru ca linistea mea interioara, bucuria si sentimentul de implinire, sa nu depinda de “realizarile” mele.

"In timp am aflat ca fericirea nu exista. Ca exista doar alegerea constienta intre iubire si frica."

Cand credeam ca sunt “pe val”, tot muntele m-a readus cu picioarele pa pamant. Am aflat ca experientele revelatoare sunt doar borne, care-mi arata ca sunt pe drumul cel bun. Daca incep sa traiesc doar pentru ele, imi neg rostul, nu-mi implinesc menirea. Am avut o perioada in care nu am putut sa urc pe munte si asta mi-a adus o alta lectie importanta: eu nu sunt ceea ce fac, iar daca ceea ce fac are importanta, asta se datoreaza gratiei divine. Sunt profund recunoscatoare pentru acest dar, pentru ca m-a dus in locuri fabuloase, mi-a intersectat pasii cu oameni extraordinar de frumosi, mi-a imbogatit viata, m-a adus mai aproape de cine sunt cu adevarat.

[[{"fid":"2366","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"207","width":"310","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Multa lume te stie datorita expeditiilor tale. Mai sunt si cei care te stiu din programele de dezvoltare pe care le sustii la Centrul Seeds for Happiness. Insa, cine este Claudia Damoc atunci cand este ea cu ea insasi?

C.D.: Ceea ce fac si este vizibil, nu este separat de ceea ce sunt. Marile traditii spirituale spun ca totul este sacru si ca ceea ce este material, nu este separat de ceea ce este spiritual. Pentru ca aceste adevaruri sa se regaseasca in viata mea, depun o munca interioara continua. Ma straduiesc sa fiu cat mai prezenta, pentru ca ceea ce gandesc, spun si fac, sa fie cat mai mult in armonie. Uneori sunt morocanoasa, furioasa, trista, alteori vesela, intelegatoare, senina. Sunt toate la un loc si nimic din toate astea, “I am That”. Dupa ani de introspectie si observare de sine, am invatat sa trec de catalogari si sa vad dincolo de mastile pe care fiecare le poarta din obisnuinta. Asta mi-a adus multa liniste, iar relatiile cu ceilalti sunt mult mai autentice.

"Caut libertatea, care acum stiu ca vine din interior, din cunoastere. Invat sa iubesc, asta-i noul meu hobby."

L.P.: Dincolo de alpinism, ce iti place sa faci? Ce alte hobby-uri, pasiuni si ocupatii mai ai?

C.D.: Din 2009 ma ocup de crearea de programe de educatie constienta, la Centrul Seeds for Happiness din Bucuresti.

[[{"fid":"2365","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]Pentru mine spiritual este totul – munca, viata personala, pasiunea pentru munte. A trai constient, mindfull (cu atentia treaza) este o prioritate. In timp am aflat ca fericirea nu exista. Ca exista doar alegerea constienta intre iubire si frica. Momentele de prezenta si atentie aduc claritate, viata este mai bogata, totul devine mai simplu si mai usor. E nevoie doar de studiu si practica zilnica. Restul tine de gratia divina.

Cred ca cel mai mult imi place sa invat. Imi place sa fiu in preajma oamenilor de la care am ce invata, sa fiu in locuri care ma inspira, sa studiez si sa practic tot ceea ce are relevanta pentru mine acum. Caut libertatea, care acum stiu ca vine din interior, din cunoastere. Invat sa iubesc, asta-i noul meu hobby.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

743

DE CE COACHING? Ca să înțelegi ceea ce vorbești cu tine!

editor — Tue, 03 Jun 2014 05:31:07 +0000

DE CE COACHING? Ca să înțelegi ceea ce vorbești cu tine! editor Mar, 06/03/2014 - 07:31

Să explic!

Vine omu’ în coaching și zice că vrea să fie mulțumit de viața lui. Foarte bine! Dar ce înseamnă să fie „mulțumit de viața lui”? Ei, de aici începe distracția! De ce?

Pentru că avem tendința să folosim în comunicarea cu noi și cu ceilalți concepte care nu au o semnificație clară pentru noi. Cumva nu sunt ale noastre. Pentru că sunt concepte pline de semnificații receptate de la cei din familie sau preluate din mediul social. Dar toate acestea nu sunt cu adevărat ale noastre, ci sunt împrumutate. Avea Osho o vorbă (o mai are și acum, dar nu o mai spune, o spun alții): „Ideea ta despre tine este împrumutată. Și este împrumutată de la cei care nu au nici o idee cine sunt.”

Și ce e rău în faptul că folosim concepte care nu au „acoperire” în noi? Ce e rău în a împrumuta ideile altora despre aceste concepte?

Treaba e că, atunci când vrem să fim „mulțumiți de viața noastră” și nu clarificăm ce înseamnă asta pentru noi, vom ajunge să împlinim în viața noastră ideea altora despre ce înseamnă a fi mulțumit în viață. Și, oricât de mult ne-am strădui să fim mulțumiți, nu vom fi pentru că nu e mulțumirea noastră, ci e ideea altora. Ai prins ideea?

Adică ajungi să fii frustrat în interiorul tău și nu știi de ce. Ba te mai și întrebi: „De ce sunt oare frustrat, că doar am făcut ce era de făcut pentru mulțumirea mea?” Așa este, ai făcut ce era de făcut, doar că în altă direcție. Iar mintea ta identifică acest lucru și generează frustrare. Pentru că nu e mulțumirea ta, ci a altora.

În interiorul nostru există informații despre ce înseamnă acel concept pentru noi. Doar că aceste informații sunt în diverse fișiere în inconștient. Coachingul le adună și le integrează în acel concept astfel încât tu să poți urmări cu adevărat mulțumirea ta și nu a altora. În acest fel ai o imagine clară despre ceea ce vrei și îți cresc șansele de a fi cu adevărat mulțumit de viața ta.

De aceea e important să te întrebi din când în când ce înseamnă anumite concepte pentru tine. Ca să fii sigur/ă că semnificațiile pe care le dai conceptelor sunt semnificațiile tale și nu ale altora. Ne bucurăm în ziua de astăzi de faptul că avem foarte multă informație la dispoziție și că putem lua decizii mult mai bune decât altă dată. Asta așa este la un anumit nivel. La un alt nivel însă suntem mult mai ușor influențabili decât credem de informațiile din jurul nostru și de părerile celorlalți. De ce? Pentru că e mai simplu și mai comod să preiei informația ca atare în loc să o gândești. Și cum mintea noastră caută confortul în fiecare zi, e lesne de închipuit ce se întâmplă.

Așadar, când vrei să obții ceva, întreabă-te cu sinceritate ce înseamnă acel ceva pentru tine. Găsește semnificația pentru tine și apoi identifică ce acțiuni concrete ai de făcut. Și fă-le. Pentru că acțiunea este mai bună!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

1337

Eficiența în relaxare

editor — Thu, 29 May 2014 20:34:00 +0000

Eficiența în relaxare editor Joi, 05/29/2014 - 22:34

Vorbeam cu un client în coaching despre cum reușește el să se relaxeze. Zice sigur pe el: „Dorm!”. Mi s-a părut amuzant! În lipsa unui răspuns clar din partea lui i-am sugerat să ia câte o pauză din când în când, să meargă în parc și să stea pe o bancă măcar o jumătate de oră. Întrebarea lui a venit fulger: „Și ce să fac în jumătatea aia de oră?!”.

Ne-am luat cu treaba și am pus semnul egalității între VIAȚĂ și A FACE. Avem tendința compulsivă de a face tot timpul câte ceva pentru a deveni mai eficienți și pentru a ne trăi viața. E o tendință nouă în istoria umanității, de la epoca industrială încoace. Și este o tendință care generează o competiție care ne consumă enorm de multe resurse.

E important să fii eficient în ceea ce faci. Astfel reușești să folosești resursele eficient și să obții rezultatele dorite. În același timp e important să fii eficient în relaxare. E important să poți trăi momentele de relaxare la maximum. Cu alte cuvinte, e important să experimentezi și celălalt capăt al spectrului. De ce?

Pentru că în acest mod ajungi să trăiești starea de flux. Starea în care ești relaxat în acțiune. Sau mai este cunoscută sub denumirea de „concentrare relaxată”. Contradicție în termeni? Nicidecum!

Imaginează-ți o scală care are la un capăt ACȚIUNE și la celălalt RELAXARE. Starea de flux e undeva la mijlocul scalei pentru că este un mix frumos între cele două. Ca să poți experimenta starea de flux (starea de mijloc) e important să experimentezi ambele capete ale scalei. Altfel vei rămâne cantonat într-una din ele și vei deveni frustrat în timp.

Așadar, dacă ești un om muncitor și dornic să obțină rezultate (este că „om muncitor” sună altfel decât „om performant”?), învață să te relaxezi. Învață să fii eficient în relaxare. A nu face nimic este uneori o binecuvântare pe care toți ne-o dorim, dar nu neapărat o și folosim.

Cum devii eficient în relaxare? Simplu! Experimentând relaxarea și bucurându-te de ea! Cu cât te relaxezi mai mult, cu atât devii mai eficient. Nu știi cum să faci? Îți arată corpul tău. Tot ce ai de făcut este să fii atent la semnalele lui. Dincolo de asta, găsești în prezent o grămadă de informații pe internet referitoare la acest subiect.

Iar beneficiile vin în timp sub forma liniștii interioare care îți generează mai multă claritate în tot ceea ce faci. Așadar, succes în relaxare!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

1337

O minunata lectie despre altruism, valori si responsabilitate. Cu Stefan Palarie

editor — Fri, 16 May 2014 08:00:01 +0000

O minunata lectie despre altruism, valori si responsabilitate. Cu Stefan Palarie editor Vin, 05/16/2014 - 10:00

Crede ca educarea tinerei generatii este cel mai important si viabil proiect al oricarei societati. Multi credem asta. Insa, diferenta este ca el si face ceva in privinta asta! In 2009, Stefan Palarie (Presedinte Scoala de Valori) a inceput sa stranga in jurul sau oameni care visau la fel ca el si i-a convins ca impreuna pot schimba ceva. Avea o cariera frumoasa si un job excelent: era asociat al unei firme de consultanta si training importante – Interact. Dar a renuntat la tot pentru un... ONG. Timp de doi ani a venit cu bani de acasa si a muncit mai mult decat ar fi muncit in orice multinationala. Si a reusit! Astazi, Scoala de Valori este unul dintre cele mai importante ONG-uri din Romania ce se adreseaza elevilor de liceu. Peste 10,000 de elevi au trecut prin “mainile” lui Stefan si ale echipei din care face parte. Tot atatea zambete si lectii de viata pentru niste tineri care vor schimba viitorul tarii noastre. Pana in 2015 vrea ca numarul acestora sa fie de 16.000!

Pentru a se sustine material, in paralel cu ONG-ul, are diverse proiecte de training si consultanta pentru companii din Romania, faciliteaza programe si evenimente corporative mai largi sau sustine programe de pregatire interculturala cu o parte din expatii care anual vin in Romania pe diverse pozitii de management, sau in alte tari din Balcani.

[[{"fid":"2183","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"213","width":"320","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Stefan Palarie si echipa Scoala de Valori","title":"Stefan Palarie si echipa Scoala de Valori","class":"colorbox"}}]]

Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost daca nu cumva este prea visator. “Ha-ha! Buna intrebare.”, mi-a spus. “Niciodata nu am mai fost intrebat asa ceva. Cred ca nu mi s-a spus asta niciodata. Dar asta probabil pentru ca o parte din cei care au gandit-o nu au avut curajul si sa o spuna cu voce tare.”. Nu numai ca nu se considera prea visator, ci dimpotriva, spune el, “uneori sunt eu cel care (sau ma rog … o voce interioara) spune ca poate ceea ce construiesc alaturi de echipa Scolii de Valori in fiecare zi prin educatia oferita catre mii de adolescenti din Romania, este in continuare prea putin fata de viteza cu care anumite lucruri se de-construiesc in societatea Romaneasca si in cea globala.” Pur si simplu stie ca orice este posibil atunci cand esti determinat si crezi cu adevarat! Ca sa ma convinga, mi-a povestit ca acum 6 ani, la lucrarea de dizertatie pentru un program de Master la SNSPA, a mers la profesorul sau, domnul Dragos Iliescu, si i-a spus ca vrea sa faca o lucrare despre o noua stiinta pe care vrea sa o creeze sub numele probabil de “reinginerie culturala”. Dupa ce i-a povestit ce inseamna acest lucru, profesorul i-a zambit si l-a sfatuit sa inceapa cu pasi mai mici. Si asa a si facut! A pus bazele Scolii de Valori si, impreuna cu echipa sa, viseaza ca aceasta comunitate pe care ei o creeaza an de an va contribui in 15-20 de ani la o societate care genereaza incredere, echilibru si curaj. “Acum daca suntem cu totii prea visatori, doar istoria ne-o va spune.” Si are dreptate! Orice alte cuvinte ar fi de prisos.

Mai bine il las pe Stefan Palarie sa ne spuna ce crede sau ce are de spus despre...

...Cariera sa

A fost o calatorie de (auto)descoperire, as putea spune. Am pornit cred dintr-un liceu de informatica si Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din ASE Bucuresti, dar un moment de cotitura masiva a fost anul 1998 cand am intrat ca membru in AIESEC Bucuresti. Cariera care mi se prefigura atunci de programator a luat o curba puternica spre zona de management si lucru cu oamenii, si am devenit pasionat de zona Resurselor Umane. Am renuntat chiar si la un job de IT intr-o companie multinationala (DHL), pentru a putea sa ma dezvolt cat mai mult timp in AIESEC (unde am ramas 5 ani in paralel cu facultatea, din care aproape un an si jumatate petrecuti in Bruxel). Dupa AIESEC m-am intors in Romania si am inceput cariera de multinationala cu PROCTER & GAMBLE (departamentul de HR), si apoi IBM (servicii BPO – Business Process Outsourcing). In 2006, simteam ca nu imi mai gasesc locul in structurile complexe ale unei multinationale, si m-am alaturat companiei de training si dezvoltare organizationala INTERACT. Un motiv forte a fost (printre altele) cartea scrisa de Adina Luca (unul din fondatorii INTERACT) si intitulata “Employescu” o carte ce avea in spate un studiu intercultural asupra Romaniei, si o colaborare stransa atat cu Gert Hosfstede, dar si cu fiul acestuia Gert Jan Hofstede.

Anul 2009 a devenit anul framantarilor, in care, la un an si jumatate de cand devenisem tatic, imi puneam problema nu doar a carierei si a salariului, dar si a contributiei la societatea Romaneasca. Probabil ca toate gandurile care lasasera seminte la incoltit au germinat, si a aparut in mai 2009, pentru prima oara, ideea unei organizatii numite Scoala de Valori care sa lucreze cu adolescentii din Romania.

...Dezvoltare. De orice fel.

Dezvoltarea este una din principalele mele 5 valori personale. Acestea se inghesuie uneori la egalitate, iar alteori isi schimba ordinea (cu exceptia primei valori). Valorile asa cum mi le-am identificat si recimentat in numeroase exercitii de reflectie personala, in sesiuni de coaching, in exercitii mai simple sau complexe de leadership, sunt: 1. Familie 2. Contributie 3. Dezvoltare personala 4. Noutate si explorare 5. Prietenie.

Asadar “dezvoltarea personala” e unul din cele mai importante aspecte ale vietii mele, cand simt ca nu am contribuit deloc in aceasta directie incep sa am fibrilatii :-) . In fiecare an particip in programe de dezvoltare personala, in conferinte sau programe de leadership, si evident alternez aceste programe de pregatire cu foarte[[{"fid":"2188","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 2px 10px;","alt":"Stefan Palarie","title":"Stefan Palarie","class":"media-element file-default"}}]] mult “learning by doing”. Dar din constructie si cizelare ulterioara sunt un analitic, imi place in egala masura sa citesc carti, sa vad diagrame si sa inteleg macro cum functioneaza lumea. De aceea un proces important in dezvoltarea personala este si calatoritul, hobby pe care ma straduiesc sa-l respect in fiecare an cu doua tari noi adaugate pe harta tarilor vizitate.

...Romania

Este tara in care, ca individ, cred ca pot avea cel mai mare impact. Cu conditia sa calatoresc suficient de mult in afara ei. Am crescut incepand cu varsta de 20 de ani intr-o filozofie care imi spunea ca: daca am absolvit o facultate, am un acoperis deasupra capului, am un cont bancar, si un loc de munca, atunci sunt mai norocos decat 85% din populatia lumii. Acest privilegiu vine si cu o uriasa responsabilitate: sa dai inapoi lumii asteia o parte din darurile primite. Acum, sunt constient, ca e mai simplu sa produci transformari ireversibile si de durata in mediul pe care il cunosti cel mai bine – tara natala. Dar cu conditia ca prin calatorii si recadrare continua sa nu uiti de unde ai plecat si ce vrei sa construiesti. Altfel, prin mimetism si adaptare ajungi sa devii parte din problema pe care tocmai ca ti-o doreai sa o rezolvi.

...Responsabilitate.

Precum in celebrul citat al faimosului SPIDERMAN, vine odata cu puterile extraordinare detinute. Cum spuneam mai devreme, ceea ce sunt ca individ al planetei este deja o mare putere primita. Odata cu ea vine si responsabilitatea de a face lucrurile potrivite pentru oamenii si lumea din jur. Mai cred ca omul cat traieste invata, si ca impactul pe care il avem acum nu se va compara nici de departe cu impactul pe care putem ajunge sa-l avem la varsta de 40 de ani, apoi 45 si asa mai departe.

[[{"fid":"2186","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"256","width":"320","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Scoala de Valori","title":"Scoala de Valori","class":"media-element file-default"}}]]...Valori. Scoala de valori.

Cand am plecat la drum – prima echipa a Scolii de Valori - la final de 2009, am agreat ca valori organizationale valorile in care profesional credeam cel mai tare: libertate, persistenta, inovatie, sustenabilitate, loialitate, incredere. Dar acest set de valori a venit si cu alegerea din start – tocmai datorita valorii de libertate asumate – a faptului ca nici o secunda nu vom indoctrina, ci vom lasa ca tinerii sa-si descopere propriile valori. Am hotarat ca nu vom judeca valorile celor cu care vom lucra indiferent de orientarea lor. Anul acesta, dupa aproape 5 ani de activitate, in lucru cu un grup de consultanti externi am fost pusi in fata faptului implinit de a ne asuma nu o dogma dar o filosofie transformationala pe care sa o recomandam. Motiv pentru care in perioada de fata lucram la coagularea acestei filosofii. Unul din exemplele clare in jurul careia ne vom construi conceptele este distinctia competitie versus colaborare. Este o discutie mai ampla pe care sper sa o detaliez in viitor.

...Bani

Dupa cum ai vazut, banii nu se regasesc in principalele valori personale. Intotdeauna am avut filozofia ca daca esti foarte bun intr-un domeniu de care oamenii din jur au nevoie, banii vor veni singuri. In toata viata traita pana acum nu m-am incordat legat de acest subiect, si intotdeauna banii au venit. Insa niciodata, dar niciodata nu mi-am pus problema de tipul – “in ce domeniu se castiga mai bine?”. Cand aud tipul asta de intrebare ma gandesc mereu la profunda melodie a lui Florin Chilian cu “Termopane – Termopane” si “fa-te tata avocat Sandele, fa-te deputat, fa-te sef de stat!” Intotdeauna am facut alegeri de viata care mi-au urmat pasiunile, uneori chiar si in detrimentul castigului financiar. Cu toate acestea, pentru ca familia este importanta pentru mine, am hotarat ca in momentul in care voi simti ca prin alegerile mele de viata ii privez pe cei dragi de acces la educatie, sau, mai grav, de libertatea de a alege ce sa faca in viata din cauza poverii financiare, atunci voi re-evalua prioritatile si alegerile de viata. Pana in acest moment insa lucrurile au mers foarte bine.

...Liceul pe "vremea sa" vs. Liceul astazi [[{"fid":"2191","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"213","width":"320","style":"float: right; margin: 2px 10px;","alt":"Stefan Palarie si elevii Scolii de Valori","title":"Stefan Palarie si elevii Scolii de Valori","class":"media-element file-default"}}]]

Anii mei de liceu au fost unii frumosi, care puteau sa fie si mai frumosi daca as fi inteles la acea vreme cateva lectii valoroase pe care astazi le transmitem tinerilor cu care lucram:

Cat de important este sa ai incredere in propria persoana. In unicitatea personala si in talentele si darurile individuale.
Cat de important este sa-ti stabilesti ce vrei de la viata. Chiar si pentru un orizont de 3-5 ani.
Cat de important este sa te cunosti, sa-ti accepti atuurile dar si vulnerabilitatile.
Cat de important este sa ai apropiati prieteni, sau colegi, sau profesori care sa iti fie cu adevarat surse de inspiratie, mentori si modele de la care sa inveti continuu.
Unde si cum sa gasesti informatia atunci cand ai nevoie de ea. Astazi acest lucru e mult mai usor de realizat prin prietenul nostru “google”

Ce era diferit? Aveam mult mai putine optiuni, si niste parinti mult mai putin pregatiti sa fie parinti. Astazi cred ca adolescentii au trilioane de optiuni suplimentare. Cu 1,000 EUR de care multi parinti pot face rost in 2-3 luni, adolescentii se pot urca in orice avion si ajunge in orice colt de lume (ceea ce pe vremea adolescentei mele nu era posibil). De asemenea, diferenta de varsta dintre adolescentii de astazi si parintii lor e mai mare, motiv de a avea poate parinti mai pregatiti, dar parinti care traiesc un stil de viata ce le lasa mult mai putin timp de dialog si apropiere in familie.

[[{"fid":"2189","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"213","width":"320","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Stefan Palarie si elevii Scolii de Valori","title":"Stefan Palarie si elevii Scolii de Valori","class":"media-element file-default"}}]]...Elevii din programele Scolii de Valori.

Sunt foarte diferiti. Lucram cu adolescenti olimpici internationali, programatori pasionati de robotica, artisti recunoscuti, pictori, muzicieni sau doar pasionati de muzica, si pana la liceeni din colegii tehnice sau elevi din scoli profesionale. Sunt foarte diferiti. Cand intra in program cea mai mare parte a lor nu au decat experienta scolii formale, iar educatia non-formala pe care o realizam noi, pare straina la inceput. Apoi se obisnuiesc si nu mai pot renunta la programele noastre.

Am invatat de la fiecare cate ceva. De la liceenii exceptionali invat in timpul atelierelor de etica si valori despre citate ale lui Rousseau, despre paradigme filosofice si etice. Sunt surprins cat de mult citesc si ce educatie aleasa au. De la elevii din colegii nationale, participanti in programul GROW – www.growedu.ro am invatat deschiderea lor catre lume si catre internationalism. De la elevii din colegii tehnice invat ca indiferent de mediul familial in care ai crescut, si indiferent cat de putine oportunitati ai avut, si indiferent cat de multe decizii neinspirate ai luat, e un talent sa ai curajul sa o iei de la capat de fiecare data si sa-ti accepti responsabilitatile care vin cu alegerile din viata ta (inclusiv idea de a avea un copil la varsta de 18 ani cu o fata de 17 ani care a ramas gravida in timpul unei petreceri iesite de sub control).

...Tinerete fara batranete...

Da …noi imbatranim in fiecare an, in timp ce elevii nostri au mereu aceeasi varsta... Am avut socul acestei intelegeri cand acelasi consultant extern de care aminteam mai sus ne-a intrebat pana la ce varsta ne vedem noi fiind reprezentativi pentru adolescenti. Atunci am realizat ca niciodata nu ne-am pus intrebarea – cum arata viata dupa Scoala de Valori? Am refuzat sa ne punem intrebarea asta pentru ca timp de 5 ani de zile ne-am straduit sa facem aceasta organizatie sa existe. Recunosc insa, ca in conversatii cu prieteni de o varsta cu mine, ii vad pe ei parca mai afundati in transeele carierei, mai nemultumiti de viata si de colegii de servici, mai suparati pe lucrurile care nu merg bine in tara asta. Eu si colegii mei, impartasim insa experiente in care ne place sa lucram impreuna si sa petrecem timp informal impreuna (poate chiar prea mult :-) ) si un stil de viata in care nu ne plangem pentru ca stim ca tot ce se intampla este o consecinta a actinilor noastre directe. Cred ca am mai putine fire de par alb si pentru ca lucrez intr-o astfel de organizatie, desi muncim cu totii foarte mult.

...Viata.

[[{"fid":"2190","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"262","width":"350","style":"float: right; margin: 2px 10px;","alt":"Stefan Palarie","title":"Stefan Palarie","class":"media-element file-default"}}]]

Viata e foarte scurta. Pana la 20 de ani doar de formezi ca persoana. Intre 20 si 30 de ani de formezi ca profesionist. Intre 30 si 40 te definesti in zona apartenentei. Intre 40 si 50 incepi sa construiesti lucrurile pe care vrei sa le lasi in urma. In ultimii ani cred ca incepi sa te plictisesti daca nu ai grija sa ai permanent noi si noi provocari. Apoi cand totul se termina, “dincolo” treci singur. Important cred eu este sa treci implinit si multumit de ce ai lasat in urma. In egala masura, tocmai pentru ca viata este scurta, cumva trebuie sa gasesti taria si sa fi prezent fiecarui moment din viata ta, si sa te bucuri intens de ea. Chiar si cand muncesti foarte mult.

...Trecut.

Setul de lucruri pe care le-ai facut si despre care vei spune mereu ca nu regreti nimic, daca alegerile tale au izvorat din pasiune si determinare.

...Prezent.

Siragul de margele in care fiecare margica este “acum” – “acum” – “acum”. In acum-ul meu de acum ma bucur de mai multe schimbari pe parte personala si ma redefinesc ca profesionist.

...Viitor.

Proiectii. Aspiratii. Dorinte. Sperante. Viziuni si imagini din minte care apar si reapar, si se detaliaza sau se estompeaza in functie de lucrurile pe care le faci in “acum”.

[[{"fid":"2181","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: left; margin: 3px 10px;","alt":"Stefan Palarie","title":"Stefan Palarie","class":"media-element file-default"}}]]...Proprii copii.

Sunt cei care m-au inspirat sa creez Scoala de valori, in mod absolut. Cand devii parinte incepe sa dispara iluzia de control asupra propriei vieti si asupra vietii celor dragi. Atunci incepi sa te gandesti foarte tare la pachetul care ti se potriveste cel mai bine ca nemultumit al societatii in care traiesti:

1. Pleci din tara si mergi intr-un stat cu un nivel mai ridicat de trai.

2. Faci multi bani ca sa ii ti pe copii in gradinita particulara, scoala particulara, liceu particular, facultate in strainatate si apoi mai vezi.

3. Sufleci manecile si faci ceva pentru ca societatea in care cresc copii tai sa fie una mai buna decat cea pe care ai gasit-o.

...Hobby-uri. [[{"fid":"2180","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"213","width":"320","style":"float: right; margin: 1px 10px;","alt":"Stefan Palarie","title":"Stefan Palarie","class":"media-element file-default"}}]]

Teodor, Tereza, Irina. Sa calatoresc. Sa cunosc oameni noi din tari noi. Sa citesc. Sa alerg. Sa inot.

...Pasiuni.

Educatia. Istoria. Sociologia. Antropologia. Psihologia. Meditatia in alergare. Merdenelele de la pasajul Piata Victoriei si sandwichurile cu ton de la Subway J. Leganatul in hamac la tara.

...Planuri, aspiratii, dorinte.

Pe termen scurt si mediu mi-am propus sa imi iau mai profund in primire rolul de ambasador al Scolii de Valori. Imi doresc sa transmit lucrurile invatate din dialogul cu tanara generatie a Romaniei catre organizatiile interesate, catre Guvern, catre institutii, catre companii private si alte ONG-uri. Imi doresc sa intru in disciplina de a scrie des lucrurile care imi trec prin minte, si sa particip la evenimente din strainatate, fie evenimente in care sa invatam de la altii, fie evenimente in care sa transmitem ce am invatat.

Pe termen lung raman la pasiunea de “breaking the cultural code”. Mai am multe lucruri de invatat, dar nimic nu este imposibil atunci cand iti doresti ceva foarte tare. Au trecut doar 5 ani de Scoala de Valori, cred ca mai avem inca multe lucruri de invatat, lucruri pe care le vom lansa curand – sisteme de invatare “online” si “blended”, creare de experiente formatoare de caractere si valori in diferite formate, programe specializate nu doar pe grupe de varsta dar si pe profile psihosociale – formatori de trenduri, influentatori, “urmaritori” activi, si alte mini-segmente de profil realizate pe adolescentii cu multe talente, profile si segmente identificate cu ajutorul partenerilor nostri in cercetare Unlock Research si IPSOS.

Separat de zona de cercetare, mi-ar placea ca Scoala de Valori sa devina in ochii multora un exemplu de succes si un motiv de mandrie ca o astfel de organizatie a fost creata in Romania.

...Stefan Palarie, candva, peste ani, in ochii

[[{"fid":"2178","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 10px;","alt":"Stefan Palarie","title":"Stefan Palarie","class":"media-element file-default"}}]]

celor din jur.

Mi-ar placea in primul rand ca familia sa considere ca le-am fost aproape toata viata. Apoi, despre ceilalti… mi-ar placea ca munca de educatie si de cercetare intreprinsa de mine sa constituie o baza pentru alte cercetari si carti scrise de altii in directia producerii de transformari educationale.

[[{"fid":"2185","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"166","width":"200","style":"float: left; margin: 1px 10px;","alt":"Sustine Scoala de Valori","title":"Sustine Scoala de Valori","class":"media-element file-default"}}]]

N.R.: intra pe site-ul Scolii de Valori pentru a vedea toate proiectele minunate pe care le fac, pentru a citi povestile miilor de elevi si mai ales, pentru A TE IMPLICA!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

743

NU TE APUCA DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DACĂ NU AI DE GÂND SĂ CONTINUI

editor — Wed, 07 May 2014 04:38:56 +0000

NU TE APUCA DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DACĂ NU AI DE GÂND SĂ CONTINUI editor Mie, 05/07/2014 - 06:38

De ce? Pentru că îți vei crește puterea gândurilor fără să schimbi direcția lor. Să mă explic.

Fiecare metodă de dezvoltare personală pe care o folosești alimentează mintea ta cu idei. O parte dintre aceste idei îți atrag atenția și vrei să le reții și să le folosești. Pentru aceasta, creierul tău asociază o emoție fiecărei idei care ți-a atras atenția pentru a o reține și folosi. Cu cât este emoția mai puternică, cu atât ideea respectivă se imprimă mai puternic în minte.

Fiecare idee care pătrunde în mintea ta influențează sistemul de idei deja existent. Imaginează-ți că fiecare idee este o piesă de lego. Toate ideile pe care le-ai adunat despre lume și despre tine sunt configurate într-o structură de piese de lego. Fiecare nouă piesă de lego (a se citi idee) pe care o dobândești influențează sistemul de idei deja existent (structura de lego) prin:

- Stabilizare – o piesă nouă de lego se „atașează” unei părți din sistem deoarece este similară. În acest mod, viziunea respectivă despre lume se întărește, devine mai puternică.

- Restructurare – o idee nouă „pătrunde” în acea parte de sistem care conține idei similare și începe să o restructureze, modificând astfel o anumită viziune despre lume, cu influență minimă asupra întregului sistem.

- Reconfigurare – o nouă piesă de lego este atât de radicală încât este necesar ca sistemul să se dezasambleze și să se reconfigureze în jurul acelei noi piese de lego.

Aceste procese se desfășoară permanent și generează modificări în sistem, modificări ce sunt însoțite uneori de stări de confuzie sau nesiguranță. E ca și cum nu mai ești sigur de ceea ce știai și e ca și cum nu mai știi în ce să crezi. Astfel de momente îi fac pe unii oameni să renunțe la dezvoltarea personală deoarece urmăresc prea mult să își păstreze o anumită zonă de confort.

Și aici apare provocarea maximă. În momentul în care aduci piese noi de lego (idei) în sistem și acestea stabilizează, restructurează sau reconfigurează sistemul, vei avea gânduri mult mai puternice, dar îndreptate în aceeași direcție. Aceasta deoarece durează mai mult să schimbi direcția gândurilor decât puterea lor. Aici este cel mai important să intre în joc perseverența. Să continui să stabilizezi, restructurezi și reconfigurezi sistemul având încredere că direcția se va schimba și ea.

Dacă te oprești, va apărea dezamăgirea că nu s-a întâmplat ceea ce te așteptai să se întâmple. Iar această dezamăgire duce la menținerea direcției gândurilor. Practic, poți ajunge să gândești negativ cu o putere mai mare.

De aceea este important să te apuci de dezvoltare personală doar dacă dorești să continui. Pentru că dezvoltarea personală este un drum care nu se termină niciodată. Nu există un „capăt” al dezvoltării personale. Nu există un loc în care să spui „Gata! Am terminat!”. În momentul în care ai spus că ai terminat, ești „terminat”.

Așadar... dacă te apuci de:

citit
participat la cursuri, ateliere, seminarii și conferințe de dezvoltare personală
vizionat filme / secvențe video de dezvoltare personală
meditație
contemplare și reflecție etc.

pornește cu gândul de a continua până la finalul vieții tale. În acest mod vei avea suficient timp să schimbi nu numai puterea gândurilor tale, ci și direcția lor. Pentru a avea o viață împlinită alături de cei dragi ție.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

1337

Fricile ne umbresc viaţa

editor — Wed, 23 Apr 2014 08:45:04 +0000

Fricile ne umbresc viaţa editor Mie, 04/23/2014 - 10:45

Frica e o emoţie pe care o simţim foarte des. De multe ori ne ajută să supravieţuim; alteori, însă, ne împiedică să ne trăim viaţa aşa cum ne-o dorim.

Fricile ne pot umbri viaţa apărând când doar ni se pare că ceva rău ni se poate întâmpla, ca şi cum am fi în pericol. Intrăm atunci într-o stare de “alertă” similară stării de alertă declanşate de un pericol real, care poate persista, care de multe ori nu ne lasă să dormim (cazul anxietăţii) sau poate evolua până la atacuri de panică.

Un exemplu: traversez strada, aud zgomotul unei maşini apropiindu-se repede, simt frică şi imediat încep să alerg sau dau un pas înapoi: frica m-a ajutat să supravieţuiesc. Însă dacă persistă zile în şir, dacă trăiesc o stare de anxietate când vreau să traversez strada, sau mi-e frică dacă văd pe cineva traversând, sau frica mă impiedică să ies din casă, atunci trăiesc o stare de alertă fără să fiu într-un pericol real: această frică mă impiedică să-mi trăiesc viaţa din plin, îmi umbreşte viaţa.

Dacă luăm exemplul fricii de păienjeni: există persoane care simt această frică şi atunci când văd imaginea printată a unui păianjen. Nu sunt într-un pericol real, dar simt frica de parcă păianjenul ar fi acolo, gata de atac. Şi la fel se întâmplă şi cu frica de examen, de autorităţi, de a fi singur sau a zbura cu avionul: ne imaginăm că ni se poate întâmpla ceva rău dacă nu luăm examenul, sau că autoritatea respectivă ne va face ceva rău, sau că avionul va cădea.

Frica stă la baza majorităţii emoţiilor negative pe care le simţim: atunci când percepem ceva ca fiind periculos (indiferent dacă este într-adevăr periculos sau nu), apare starea de alertă (frica), iar organismul va reacţiona într-unul din următoarele trei feluri:

Atac: enervare, furie, ţipete, agresivitate
Fugă, când situaţia pe care o trăim e copleşitoare pentru noi şi ieşim din ea: întoarcem spatele şi plecăm, închidem ochii, ne astupăm urechile, etc.
Îngheţ/blocaj: “Ştiu că pot să reacţionez, dar simt că ceva mă împiedică”. Rămânem blocaţi. In mod obişnuit numim asta neputinţă sau inhibiţie.

Indiferent care este modul în care organismul nostru răspunde, fiecare dintre noi simte răspunsul în corp ca senzaţie fizică: orice emoţie negativă pe care o resimţim este acompaniată de senzaţii fizice (pe care le resimţim în corp). De exemplu:

frica se poate simţi ca: tremur, un gol în stomac, senzaţia de rece;
furia se poate simţi ca: tensiune în mâini şi picioare, maxilare încleştate, palpitaţii... sau ne vine să ţipăm!
trac (la un examen, etc): furnicături sau dureri în stomac, palme ude, nod în gat, plâns,tremor.

Ceea ce simţim în corp când avem o emoţie negativă este bineînţeles neplăcut, deci vom avea tendinţa de a-l evita, sau îl vom înghiţi sau ascunde în interior pentru a nu-l simţi sau pentru a nu-l arăta în exterior. Majoritatea dintre noi nu suntem conştienţi că în felul acesta menţinem starea neplăcută din corp pentru mai mult timp, împreună cu emoţia corespunzătoare. Păstrăm ceea ce nu ne place. Paradoxal, nu-i aşa? Din fericire există multe tehnici de eliberare emoţională care ne ajută să rezolvăm problema.

Astăzi vreau să-ţi vorbesc despre tehnica TIPI (Tehnica de Identificare a Fricilor Inconştiente) care m-a ajutat şi pe mine să mă eliberez de frici şi alte emoţii negative ce îmi umbreau viaţa, şi în care m-am format ulterior. TIPI este o tehnică senzorială care şterge senzaţiile simţite în corp atunci când ai o emoţie negativă ce te împiedică să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi doreşti. Ceea ce face tehnica TIPI este să activeze sistemul tău de autovindecare, aşa cum cheia de la maşină pune în funcţiune motorul maşinii. Sistemul tău de autovindecare îţi va şterge acele senzaţii neplăcute din corp în câteva minute, iar eliberarea de ele va fi definitivă.

Propusă de Luc Nicon în Franţa, tehnica TIPI a fost adusă în România, în 2010, de către Centrul AmaneSer: aici poţi să te programezi pentru o şedinţă individuală sau poţi participa la cursul “Trăieşte fără frici” în care îţi voi arăta cum să foloseşti tehnica TIPI în mod autonom pentru a te elibera de emoţiile negative la tine acasă.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Tehnica de Identificare a Fricilor Inconştiente

TIPI

Autor

1320

Convingerile noastre = realitatea noastră

editor — Thu, 17 Apr 2014 06:56:05 +0000

Convingerile noastre = realitatea noastră editor Joi, 04/17/2014 - 08:56

Unul dintre lucrurile esenţiale ce îi deosebeste pe oamenii de succes de toţi ceilalţi este sistemul lor de convingeri. Convingerile pe care ni le însuşim de-a lungul vieţii ne limitează sau ne dau forţă, ne susţin sau ne doboară, ne motivează sau ne demotivează, ne măresc sau ne distrug şansele de reuşită.

Thomas Eddison spunea: ” Eu nu am eşuat. Doar am descoperit 10.000 de căi care nu funcţionează.” Dacă noi credem în reuşită, vom putea găsi posibilităţile necesare pentru aceasta. Dacă mintea noastră este orientată predominant către eşec, mesajele respective vor tinde să ne conducă spre acele experienţe.

Iată câteva exemple de credințe care ne pot limita:

- Cu cât mai mult cu atât mai bine (mai ales în plan material). Și pentru asta muncim 10-12 ore pe zi, acumulăm, economisim, uităm de cei pe care îi iubim, uităm de sănătatea noastră, uităm să trăim aici și acum.

- Rezultatul contează. De fiecare dată când am fost plecată cu rucsacul în spate, am realizat că este călătoria cea care contează, oamenii întâlniți pe drum, poveștile depănate sunt cele care fac ca atunci când am ajuns la rezultat să mă uit în urmă și sa zic: m-am distrat!

- Visele nu folosesc la nimic. Oare? Oare nu a fost tot ce ne înconjoară un vis al cuiva? Scaunul, masa, calculatorul, toate au fost cândva vise, gânduri, proiecte care ulterior s-au materializat în viața noastră.

- Asta nu se poate face / Nimeni nu a mai făcut așa ceva. Cine, în afara de noi înșine, stabilește ce se poate face și ce nu?

Convingerile noastre sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale şi nu bazate pe fapte. Ele funcţionează sub forma valorilor, în funcţie de care luăm tot timpul decizii în viaţa noastră. Acestea sunt calităţile considerate esenţiale pentru felul în care ne conducem viaţa. Iar noi le alegem.

Așadar, ce alegeți?

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

1184