5 abilități esențiale de care ai nevoie ca designer instrucțional

ana_mindruta — Fri, 20 Dec 2019 12:42:53 +0000

5 abilități esențiale de care ai nevoie ca designer instrucțional ana_mindruta Vin, 12/20/2019 - 13:42

În zilele noastre, domeniul proiectării instrucționale se concentrează mai mult pe „construcția personală a sensului și a experienței utilizatorului”, mai degrabă decât să se refere la dezvoltarea abilităților și însușirea de cunoștințe, ceea ce declanșează multe discuții cu privire la ce abilități ar trebui să aibă un proiectant instrucțional. Iată 5 abilități esențiale pe care trebuie să le pregătești pentru a construi cu succes o experiența de învățare dorită:

Cunoașterea modelelor de proiectare instrucțională

Proiectarea instrucțională este mai degrabă un proces decât un tip de predare. Un model de proiectare instrucțională corect selectat ajută la stabilirea direcției și oferă direactia pentru organizarea scenariilor pedagogice adecvate și pentru atingerea obiectivelor instructive.
Pentru selecție sunt disponibile mai multe modele de instrucțiuni diferite, cum ar fi ADDIE, ASSURE și SAM. Un proiectant instructiv calificat ar trebui să poată spune etapele și fazele modelului cu care lucrează și să-l personalizeze pentru a organiza componente și activități instructive relative.

Experiență cu tehnologiile educaționale

Deși există așteptări ale unui proiectant instrucțional să se concentreze pe proiectare (planificare și creare de materiale), ar fi de asemenea avantajos ca un proiectant instructiv să aibă experiență de primă mână cu tehnologiile educaționale. Scopul experiențelor este acela de a oferi servicii de proiectare instructivă eficiente și de calitate .

Pe lângă tehnologiile educaționale utilizate în mod obișnuit, cum ar fi software de procesare a cuvintelor și sisteme de gestionare a învățării (LMS), iată o listă scurtă a câtorva tehnologii educaționale care vor stimula Designerul Instrucțional:

Instrumente de captare a ecranului: Camtasia, Screencast-O-Matic.
Instrumente de creare eLearning: Adobe Captivate, Articulate 360 / Storyline 360.
Instrumente multimedia: Adobe Creative Cloud (Photoshop, Premiere, After Effect).
Instrumente ePortfolio: Site Google, Pathbrite, Wix.

Luarea în considerare a accesibilității

Principiile de proiectare universală pentru învățare (UDL) au pus bazele proiectării instrucționale, astfel încât este practic ca designerii instrucționiști să ia în considerare accesibilitatea atunci când elaborează materiale de învățare. Aspectele care trebuie luate în considerare includ textul pentru o imagine, subtitrare închisă și transcriere descărcabilă pentru audio și video, hyperlinkuri funcționale, stiluri de rubrică corespunzătoare în documente și design.

Conștientizarea dreptului de autor

Un proiectant nu este doar persoana care realizează o hartă a materialelor de instruire existente cu scopuri de învățare, dar sunt, de asemenea, cei care garantează că proiectarea este lipsită de probleme de copyright. Este responsabilitatea proiectantului instrucțional să revizuiască orice material primit, să pregătească răspunsuri la întrebări legate de drepturi de autor și să se asigure că toate materialele selectate conțin informații corecte.

Referință: https://elearningindustry.com/instructional-design-skills-things-need

Link sursa poza

Pixabay

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

LEARNING NETWORK

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS

editor — Thu, 30 Jan 2014 14:26:10 +0000

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS editor Joi, 01/30/2014 - 15:26

Se prezinta simplu: Mugur Kreiss- arhitect si designer. În realitate, însă, este mai mult de atât. Este un artist extraordinar care s-a desăvârşit pe parcurs şi care a ajuns într-un punct în care a înţeles că viaţa trebuie trăită aşa cum simţi. Şi exact asta face!

A muncit pentru alţii. A învăţat. A crezut. A fost dezamagit. S-a simţit pierdut. Dar a avut curajul să se ridice. A înţeles ca DOAR EL ÎNSUŞI ESTE SUFICIENT. Iar din acel moment, totul a căpătat sens!

PARCURS PROFESIONAL..

Luiza Pirvulescu: Timp de 15 ani ai îmbinat arhitectura cu presa scrisă, acordând o mai mare atenție teoriei și nu practicii. Ce au însemnat acești ani pentru tine?

Mugur Kreiss: Au fost 15 ani... lungi, în care am avut parte și de agonie, și de extaz, în egală măsură. Am făcut tot ce se poate imagina într-o redacție, de la cele mai mărunte lucruri, până la cele mai importante. Au fost 15 ani în care am trecut prin toate funcțiile și în care am avut ocazia să particip la crearea și evoluția primei reviste Home & Deco din România și a publicațiilor din portofoliu, “mânat în luptă” de oameni care au știut să mă mobilizeze. Deși am proiectat și case în acea perioadă, arhitectura a fost lăsată pe planul doi, pentru că entuziasmul de a putea face ceva ce nu se mai făcuse într-un domeniu atât de frumos m-a prins - zic eu acum, privind înapoi - mult prea tare.
Ce au însemnat acei ani pentru mine? Dacă mă întrebai acest lucru acum ceva timp, aș fi răspuns că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele profesionale. Din păcate, în momentul de față am o altă perspectivă și sentimentele mele sunt situate la granița dintre agonie și extaz. Și mă chinui foarte tare să înclin cât de cât balanța spre extaz, încercând din răsputeri să nu urăsc acea perioada, să nu ma gandesc cât m-am irosit atunci, cât am muncit pentru ca altora să le fie bine, cât de tare nu am vrut să văd că eram pur și simplu folosit, să nu calculez câtă dragoste am irosit pentru oameni care nu meritau și câte lucruri ce priveau viața personala am lăsat la o parte, să nu număr de câte ori nu mi-am dat seama când se schimba anotimpurile...
Dar hai să înclin balanța si în partea luminoasă: în acei ani am învățat o altă meserie; știu cum să fac o revistă, de la A la Z - concepție, scris, punere în pagină, grafică -, după cerințele și nevoile publicului, conștient că acestea nu coincid mereu cu ale mele. Am învățat să mă documentez, să știu unde să caut cele mai frumoase obiecte, am exersat sute de compoziții care să răspundă unui anume stil de amenajare... Am cunoscut oameni superbi și interesanți, oameni josnici și vicleni, am învațat o grămadă de lucruri despre lucrul cu o echipă pe care o ai în subordine, primind toată gama de reacții strâns legate de percepția oamenilor asupra mea („cam prost de bun, îl putem păcăli”, „de treabă, ne putem permite orice”, „fițos, nu-i poți ajunge la nas”, „exigent - uite ce al dracului poate să fie!”, „profesionist, merită tot respectul, hai să învățăm de la el”, „prea bun, haide sa-l săpăm” etc.). Mă repet, dar n-am ce să fac: totul a fost de la agonie la extaz.

„Am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? (...)Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț!”

L.P.: Cum a apărut, apoi, televiziunea în viața ta?

M.K.: Cred că a fost ceva întâmplător. Am apărut în mai multe emisiuni, ca invitat, și probabil am fost remarcat că știu și să vorbesc, și despre ce vorbesc. Probabil că nici nu aveau pe cineva mai bun în momentul acela. Nu știu. Cert e că a fost o experiență foarte interesantă pentru mine. Am avut parte de o echipă care m-a susținut foarte tare și de la care am avut de învațat o mulțime de lucruri despre cum se face o emisiune TV. Și a fost un exercițiu de creativitate permanent, pentru că nu eram doar prezentatorul emisiunii, ci și designerul care alegea mobilierul și obiectele decorative care constituiau subiectul fiecărei emisiuni. Greu, dar foarte frumos. Aș mai face asta!

L.P.: Ai decis să renunți la presă și să te dedici în totalitate meseriei tale. A fost o conjunctură favorabilă sau cochetai mai de mult cu ideea și simțeai nevoia de schimbare?

M.K.: Renunțarea la presă nu a venit în totalitate din partea mea, au contribuit și alții. Am fost pur și simplu dat afara din locul unde am lucrat timp de 14 ani, neprimind niciun motiv clar. Am aflat însă și atunci, dar mai ales după, că am avut colegi care au avut „grijă” să mă „retrag” și șefi pe sub pielea cărora n-am putut și nici nu am vrut să mă bag. Am încercat după aceea să lucrez la concurență, care se pare că mă „vâna” de multă vreme, însă abia acolo am văzut ce înseamnă cu adevărat un mediu ostil, o atmosferă îngrozitoare și ce înseamnă nepotism și „bisericuțe”. După ce 14 ani mă dusesem cu drag la serviciu, am văzut și cum e să te duci cu scârbă. Din fericire, episodul s-a terminat brusc cu o demisie, datorita incapacității mele de a accepta mitocănia și lipsa de politețe. În acest caz, peștele era împuțit de la cap.

„Am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place! „

Cât despre conjunctură, ce să spun? A trebit să o accept pe cea care era în acel moment. Nu am avut clienți din prima clipă, dar am avut reacții bune și încurajatoare de la mulți oameni cu care lucrasem până atunci din poziție de jurnalist în domeniu; se pare că toți credeau că e momentul pentru această schimbare și s-au bucurat pentru mine. Am primit atunci vorbe bune de la oameni despre care nu credeam că le pasă de mine. Dar sunt o grămadă, ceea ce înseamnă mult.
Am avut și un moment de derută, trebuie să recunosc. Am fost invitat la o emisiune tv și, când am vazut-o, am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? Abia văzând emisiunea în reluare, mi-am dat seama că numele meu este ceea ce este cel mai important și că nu e nevoie de altceva care să îl susțină. Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț! Mugur Kreiss înseamna tot ce știu și tot ce simt și, mai ales, faptul că știu să pun în aplicare toate astea! Atunci mi s-a luat vălul de pe ochi și am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place!

DESPRE ARHITECTURĂ...

L.P.: Cum ești tu, ca arhitect? Amenajezi case sau transformi cămine?

M.K.: Într-adevăr, e o diferență între „casă” și „cămin”. Mie îmi place să cred că întotdeauna rezultă un cămin din munca mea. Pentru că o casă poate însemna adeseori doar o coajă menită să ofere adăpost. „Locuință” e un termen destul de tehnic, în care funcționalitatea pare să fie singura grijă. Dar „cămin” conține mai multe sensuri, în care funcționalitatea se combină în mod fericit cu sentimentele, trăirile, emoțiile, cu senzația de siguranță și protecție, cu bunul gust și căldura. Asta înseamnă pînă la urmă „acasă”.
Munca mea înseamnă ghidarea clientului spre casa ideală, din punctul lui de vedere. Fiind casa lui, trebuie să se regăsească în modul cum este amenajată; eu doar îl ajut să creeze interiorul în care modul său de viață să se potrivească perfect, de la culori si texturi, până la materiale textile, mobilier și obiecte decorative. Stau zile în șir de vorbă cu el, ca un psiholog, pentru a afla ce îi place, care îi sunt tabieturile, care e muzica pe care o ascultă, ce cărți citește si abia apoi vin cu propunerea. Mergem împreună prin magazine pentru a alege totul, pentru că știu bine care e diferența dintre o fotografie și obiectul real, pe care îl poți atinge. Toate simțurile trebuie antrenate în aceste alegeri, pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de ceea ce se dorește.

„Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine.”

L.P.: Când spui NU în meseria ta? Cât ești dispus să faci compromisuri?

M.K.: Meseria de arhitect-designer este una în care compromisul este la ordinea zilei. Ca să fii bun în această meserie, trebuie să ții cont de ceea ce își dorește clientul tău. Nu mă refer aici la compromisuri de genul „alb sau negru”, că nu așa funcționează. Compromisurile trebuie să fie delicate și să nu strice imaginea finală. Există o alternativă bună la aproape orice, se pot propune variante care să se subsumeze ideii generale, fără a crea dezechilibre. Evident, cel care locuiește în spațiul amenajat, trebuie să își puna amprenta, că doar e casa lui. Eu doar îi atrag atenția asupra dezechilibrului, el hotărăște în final. Așa și trebuie să fie. „Ești ceea ce mânânci” este la fel de adevărat ca și „Ești cum e casa ta”...
Cum am mai spus, am o intoleranță acută la grobianism, la lipsa de politețe și la nepotrivirea de caracter. Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine. Așa că spun NU și înainte de a începe o colaborare (pentru că am învățat să mă pricep la oameni), dar și pe parcurs.

L.P.: Care crezi ca este cel mai frumos oraș din România, ca arhitectură?

M.K.: Nu există un oraș care să îmi placă în totalitate, așa că nu pot să desemnez un „învingător”. Sunt atras, în general, de arhitectura frumoasă. Și cum acest lucru a ajuns să fie aproape sinonim cu arhitectura veche, răspunsul este în consecință: ador părțile vechi ale orașelor, pentru că au personalitate și farmec.

Mă simt bine de câte ori revăd zone din Brașov. Sibiu, Constanța, Bistrița, Cluj... Dar cred că cel mai tare îmi place orașul meu, București. Am observat asta pentru că, de câte ori merg în vacanță și lipsesc din oraș mai mult de o săptămână, ard de nerăbdare să trag o fugă până în centru, sa mă asigur eu că totul e la locul lui!

L.P.: Clădirile din București pe care ți-ai fi dorit să le fi proiectat?

M.K.: Vai, ar trebui să mă întorc în timp! Atheneul, clădirea CEC-ului, câteva case de pe Lipscani, Fundația Carol I, Palatul Enescu de pe Calea Victoriei, Hotelul Continental... sunt doar câteva. Dar, dacă tot îmi e permis să visez, cred că și mai mult mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!

„Mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!”

L.P.: Dar cele cărora ai dori să le dai o față nouă?

M.K.: He, he... cred că aș da o față nouă multor clădiri. De fapt, aș încerca să creez piețe cum au alte orașe și, măcar pe marile bulevarde, aș încerca să transform fațadele pentru a se potrivi unele cu altele, aș alege culori armonioase, astfel încât nimic să nu pară la întâmplare. Aș încerca, de exemplu, să salvez Calea Victoriei, care pe porțiunea de la Piața Victoriei până la Piața Palatului a cam „murit”. Fiind cea mai veche stradă a orașului, aș ascunde circulația și parcările într-un pasaj subteran, pe toată lungimea ei, aș podi-o cu lemn și aș transforma-o într-un pietonal aproape total, plin de verdeață, cafenele, cofetării și magazine. Singurele mijloace de transport permise ar fi bicicletele și un tramvai de epocă.

SENTIMENTE ȘI PASIUNI...

L.P.: Ce simți când ajungi la finalul unui proiect?

M.K.: Finalul unui proiect creează în mine sentimente contradictorii. Evident, mă bucur că încă o lucrare e gata, că proprietari sunt fericiți cu ce le-am propus, dar asta înseamnă și faptul că nu ne mai vedem atât de des. Faptul că ajungem să ne împrietenim nu este întotdeauna de ajuns, fiecare se ia cu treburile și ajungem să ne sunăm din an în Paște.

"Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet."

Dar întotdeauna simt fericirea până în vârful urechilor atunci când cineva îmi mulțumește pentru că poate spune „acasă” locului pe care mi l-a dat in grijă. Nu de puține ori, aceste mulțumiri se repetă și după ani de zile!
(N.R.: încântă-te cu câteva proiecte marca Mugur Kreiss, aici, aici și aici)

[[{"fid":"1302","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"Mugur Kreiss - THE SECRET GARDEN","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ai extrem de multe pasiuni, în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu ți le refuzi: desenezi, pictezi (inclusiv mobilier), faci colaje, mozaicuri, fotografii și chiar cânți. Toate acestea sunt o modalitate de exteriorizare sau de încărcare interioară a ta? Sau, poate, este un proces în ambele sensuri? :)

M.K.: Chestiunea cu pasiunile este clar cu două sensuri! Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet. Mă exprim prin desenat, pictat sau cântat ca să îmi consum potențialul artistic. Nu mă plictisesc niciodată cu mine, pentru că întotdeauna îmi găsesc ceva de făcut. Mi-am făcut până și mobilă acasă! Pun pasiune în tot ceea ce fac și asta o simt în primul rând eu. Ce să fac? Sunt dependent de starea de fericire pe care mi-o dă un lucru ieșit din mâinile mele.
(N.R.: poți vedea și citi despre pasiunile lui Mugur aici și aici)

L.P: Ai realizat de curând și o melodie cu videoclip: My Baby Just Cares For ME. Cum a ajuns un arhitect să cânte?

M.K.: De cântat cânt de multă vreme. Bunicul și tatăl meu au fost profesori de muzică, așa că muzica a fost dintotdeauna în jurul meu. Am cântat cu plăcere, ani de zile, în corul dirijat de tatăl meu, Eugen Kreiss, dar și în corul Bisericii Lutherane. La partida baritoni. De cântat solo nu prea mi-a trecut prin minte, pentru că nu s-a pus niciodată problema. Asta până de curând, când am vrut să fac o surpriză prietenilor și să le ofer de Crăciun un cadou inedit: o melodie înregistrată de mine. ABBA sunt idolii mei încă de la vreo 10 ani și m-am dorit să încerc o melodie de-a lor.
Am ajuns aproape din întâmplare la Class Music Studio și am înregistrat prima piesă, plin de emoții. A urmat și a doua, apoi a treia... până când am ajuns să fiu un client obișnuit al studioului. Cred că am peste 40 de înregistrări. Până la urmă, CD-ul de Crăciun a avut 12 piese ABBA, interpretate în manieră proprie!
Este incredibil cât îmi place să fac asta, și ce stare de bine (diferită de cea dată de artele plastice, dar nu mai puțin îmbătătoare!) îmi dă, mai ales că în Mihael Cernea si Alex Toma nu am descoperit doar niște profesioniști desăvârșiți, ci și niște oameni superbi din toate punctele de vedere, cu care nu doar că înregistrez cântece, dar mă și simt bine. Se produce o energie și o stare de bine, accentuată de senzația că ne știm dintotdeauna!

„Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici”

Am avut chiar și un concert – ABBA in my way – în Centrul Vechi (foto, aici) De nedescris senzația pe care o ai față în față cu oameni dragi care te aplaudă și a căror energie o simți venind către tine. Drog curat!
Ideea videoclipului pentru „My Baby Just Cares For Me” a venit cumva în mod firesc. Până acum, așa-zisele videoclipuri ale cover-urilor pe care le-am înregistrat (care nu sunt numai cover-uri ABBA, ci și câteva melodii de-ale Oliviei Newton-John, ale Madonnei, dar și cântece din anii 1920 – 1940 – playlist aici) erau de fapt slideshow-uri cu fotografii și compoziții alese în funcție de melodie. Acum voiam altceva, o filmare adevărată, o idee simplă, dar haioasă. Lui Antonio Cioarek - fotograf cu care am lucrat ani de zile în presă - i-a plăcut provocarea și, într-o după amiază de sâmbătă, am pus totul în practică. Și uite-așa, nu numai că am avut primul meu videoclip, dar lucrăm deja la următorul.

[[{"fid":"1344","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"MUGUR KREISS - My Baby Just Cares For Me","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ținînd cont de evoluția ta de până acum, ne putem aștepta ca, în timp, muzica să devină „the next step”? :)

M.K.: Ca și în celelalte activități ale mele, și aici fac doar ce îmi place. Și asta nu este întotdeauna în „trend”, mai ales când e vorba despre muzică. Îmi plac cântecele care au text inteligent, cu mesaj, foarte melodioase, foarte imaginative din punct de vedere muzical. Dacă sunt fan ABBA, îți dai seama ce muzică îmi unge sufletul... Ori, în zilele noastre, sunt și stiluri în care nu mă regăsesc deloc. Ca muzica să fie „the next step” în viața mea, trebuie ceva mai mult, inclusiv o vârstă mai fragedă pentru lansare! Deocamdată este doar plăcere pură. Dar, cine știe?, never say never!

„Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.”

L.P.: În încheiere, spune-mi te rog cum vede un artist noțiunile de „viață” și „fericire”?

M.K.: Nu știu dacă un artist vede viața diferit față de un om mai practic, dar pot spune cu siguranță că un artist, fiind de multe ori cu capul în nori, vede mai mult soarele.
Pentru mine, viața înseamnă să pot să fiu înconjurat mereu de oamenii care îmi sunt dragi. Din păcate, viața include și moarte, iar grupul se restrânge. Mai înseamnă și să fac lucruri care să mă împlinească. Mai înseamnă și faptul de a mă simți consumat de o activitate artistică. Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.
Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici; dacă ar fi o stare continuă, ne-am obișnui cu ea și nu am mai percepe-o ca atare, ci ne-ar fi indiferentă. Dar, ca și viața, fericirea se construiește și se caută. Încerc să găsesc aceste bucățele sclipitoare în fiecare moment. Mă bucur de o rază de soare care intră pe geam, de o floare, de un zâmbet la fel de mult ca și de un proiect reușit. Pe de altă parte, dacă nu ar fi și momentele mai puțin luminoase, iarăși nu am mai vedea diferența...
Pot să spun că am ajuns în stadiul în care știu câteva trucuri pentru a fi fericit, măcar din când în când. Dar degeaba vi le-aș spune, că nu vi s-ar potrivi...

Cunoaste-l mai bine pe Mugur Kreiss din Galeria de imagini de mai jos, dar si vizitandu-i site-ul sau, www.mkdesign.ro!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor