fericire

Claudia Damoc: “Fericirea nu exista! Exista doar alegerea constienta intre iubire si frica”

editor — Fri, 06 Jun 2014 11:20:29 +0000

Claudia Damoc: “Fericirea nu exista! Exista doar alegerea constienta intre iubire si frica” editor Vin, 06/06/2014 - 13:20

Pentru multi dintre noi, cel mai extrem lucru pe care l-am facut in viata a fost sa ne urcam in ciresul bunicilor experienta despre care, privind acum in urma, inca ne minunam cu un “ce curaj aveam pe atunci!”. Mi-am dat seama de acest lucru stand de vorba cu Claudia Damoc, alpinista care de vreo 6 ani incoace duce steagul Romaniei pe cele mai inalte culmi din lume.

O sa las raspunsurile Claudiei sa vorbeasca despre ea mai mult si o sa ma limitez doar la a enumera expeditiile avute de aceasta, pentru a le acorda importanta cuvenita:

[[{"fid":"2357","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"227","width":"310","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc, Elbrus 2009","title":"Claudia Damoc, Elbrus 2009","class":"media-element file-default"}}]]- In 2008 a urcat prima oara la altitudine, cu Fane Tulpan si Dragos Nedelcu, pe Pico de Orizaba - 5636 m, cel mai inalt varf din Mexic.

- Urmatorul an a cucerit cel mai inalt varf din Europa, Elbrus - 5642m, unde a facut echipa cu Ioana Molnar.

- In 2010, tot cu Ioana a fost in Alaska, pe Denali, 6194m, si a escaladat si Vf. Mc Kinley 6,194 m – cel mai inalt varf din America de Nord;

- La inceputul anului 2011, dupa ce si-a facut “incalzirea” cu muntii Illiniza 5248m si Rucu Pichincha 4680m din Ecuador, Claudia a facut prima cucerire solitara: Cotopaxi 5,897 m, unul dintre cei mai inalți vulcani activi din lume, situat in Munții Anzi.

- Tot in 2011 a realizat si expeditia pe Kilimanjaro 5,895m – cel mai inalt varf din Africa, impreuna cu Vadim Toader si Roxana Toader.

In afara de alpinista, Claudia este speaker motivational, fotograf, organizatoare de expeditii, drumetii si tabere montane si co-fondatoare a doua asociatii non-profit, care promoveaza educatia constienta, sportul si respectul pentru natura. A, si cel mai important, este OM:

Luiza Pirvulescu: Spune-mi ceva despre tine! Ce iti vine in minte prima data!

Claudia Damoc: Iubesc diminetile! Bunica mea se trezea intotdeauna inaintea mea cand eram copil. Imi amintesc de [[{"fid":"2358","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"197","width":"350","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]mirosul de ceai de plante, de lemnele care trosneau in soba pe care-o peticea cu lut an de an, patul mare in care ma scufundam pana venea sa-mi cante ca sa ma trezeasca pentru micul dejun. Vocea ei, lumina clara a diminetii, caldura casei, simplitatea, veselia si iubirea ei. Apoi ieseam afara, la joaca. Langa padurea de fag si brad, indiferent de vremea de afara, era tot timpul ceva interesant de facut.

"N-am avut indrumatori in ce priveste educatia. Imi amintesc ca uneori ma mai intreba cineva din familie daca am trecut clasa..."

[[{"fid":"2359","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"300","width":"200","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Ce visai sa te faci “cand o sa cresti mare”? Pentru ce cariera te-ai pregatit in liceu si facultate?

C.D.: Am terminat ASE-ul – Managment. Apoi am lucrat in Marketing si PR. Insa vroiam sa fiu actrita. Am facut ceva in privinta asta abia la 30 de ani. Am jucat in doua spectacole, care incheiau un curs de un an de zile, pe care l-am facut intr-un moment in care am pus sub semnul intrebarii viata mea profesionala. N-am avut indrumatori in ce priveste educatia. Imi amintesc ca uneori ma mai intreba cineva din familie daca am trecut clasa...

Adolescenta mi-a fost marcata de schimbari majore, de locuri, oameni, scoli. Tranzitiile constante din aceasta perioada mi-au adus multe intrebari despre viata, la o varsta la care ar fi trebuit sa nu iau lucrurile prea in serios. Acum insa, sunt recunoscatoare pentru toate provocarile prin care am trecut. Acestea mi-au modelat caracterul, m-au ajutat sa-mi dezvolt calitati care ma sprijina enorm in viata mea de acum si pe mai departe.

L.P.: De ce si cand ai devenit “exploratoare” cu adevarat?

C.D.: Crescand aproape de munte si avand multa libertate de miscare, am fost mereu o exploratoare. Am mers de mica[[{"fid":"2360","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]] pe munte cu familia si uneori duceam turistii pe potecile marcate de langa Predeal. M-am simtit intotdeauna bine in natura, mergeam fara frica oriunde, aveam o conditie fizica excelenta. Dupa terminarea liceului m-am mutat in Bucuresti si am inceput sa ies la munte in weekend. Mi-am dat seama astfel, ca viata mea langa munte si alaturi de o femeie care m-a invatat enorm despre cum se traieste sanatos, bunica mea, este extraordinar de valoroasa. Muntele a ocupat si va ocupa mereu un loc special in viata mea.

"Cand am ajuns pe varf, m-am gandit “ce caut eu aici?!”. Aveam o senzatie de vid, de greu si usor in acelasi timp, de sens si de absurd, de intelegere si revolta."

[[{"fid":"2361","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]La 32 de ani am plecat in prima mea expeditie, in Mexic, impreuna cu doi prieteni alpinisti. Am urcat pe cel mai inalt varf din Mexic, aflat la 5636m altitudine. M-am antrenat cateva luni si am avut mari emotii, pentru ca nu stiam daca pot sa fac fata efortului urias din timpul ascensiunii. Am urcat pe o noapte senina, instelata. Imi amintesc aproape fiecare pas, emotie si gand. Toate simturile imi erau treze, m-am simtit mai vie ca niciodata. E o senzatie extraordinara, pe care am retrait-o apoi in toate celelalte expeditii la care am participat.

L.P.: De ce abia la 32? Cum ai luat aceasta decizie? S-a intamplat ceva in mod deosebit in acea perioada care te-a facut sa iei aceasta decizie?

C.D.: Expeditiile le incepi cand esti pregatit, cred ca asta este explicatia. Mi-am dorit mereu sa fac asta, dar am plecat atunci cand cineva a venit cu propunerea si cu un plan bine stabilit. E multa logistica in pregatirea unei expeditii, iar eu am avut norocul sa plec in prima mea expeditie cu doi alpinisti experimentati. Asta a facut lucrurile mult mai usoare, cel putin din punct de vedere organizatoric. Munca mea interioara a fost intensa, psihic si emotional numai de mine a depins.

Si da, s-a si intamplat ca ieseam dintr-o relatie de 15 ani si s-a accentuat dorinta de a face lucrurile pe care nu le-am facut cu partenerul meu.

"Nu e nimic intamplator, iar moartea vine la timpul ei. Nu imi traiesc viata gandindu-ma la lucrurile asupra carora nu am niciun control."

[[{"fid":"2362","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Spune-mi ce ganduri ti-au venit primele atunci cand ai pus piciorul pe Pico de Orizaba?

C.D.: Fiind prima mea ascensiune la altitudine, fiecare pas a fost foarte intens. Cand am ajuns pe varf, m-am gandit “ce caut eu aici?!”. Aveam o senzatie de vid, de greu si usor in acelasi timp, de sens si de absurd, de intelegere si revolta. Mi-am dat seama de riscul imens la care m-am expus si tot drumul de intoarcere m-am gandit ca n-o sa mai fac asta niciodata. Dar cand am coborat de pe munte, deja vorbeam cu prietenii mei de urmatoarea expeditie...

L.P.: Multi dintre noi visam la astfel de aventuri insa, trebuie sa recunoastem, nu le facem de teama, in primul rand. Teama pentru propria viata, deoarece ceea ce faci tu este extrem de riscant, la propriu. Cum ti-ai invins aceasta frica? Nu te temi niciodata pentru viata ta?

C.D.: De lucrurile pe care le faci natural, nu-ti este teama. Fiecare are insa zonele lui sensibile, unde teama poate atinge cote uluitoare. Pot fi lucruri simple, de genul traversarii unui rau care-ti ajunge pana la glezne sau sa mergi noaptea prin Bucuresti. Cred ca teama este doar un gand, pe care daca-l crezi, iti poate face viata cum vrea. Atunci [[{"fid":"2364","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]cand faci ceea ce te indeamna sufletul si te pregatesti cat poti mai bine pentru ce ai de facut, restul e in mainile lui Dumnezeu. Nu e nimic intamplator, iar moartea vine la timpul ei. Nu imi traiesc viata gandindu-ma la lucrurile asupra carora nu am niciun control. Am incredere in ordinea divina a lucrurilor.

"Ma simt recunoscatoare si privilegiata, caci simt ca muntele m-a ales pe mine."

L.P.: Un alt motiv pentru care nu oricine se aventureaza in astfel de experiente este si faptul ca necesita multa munca.

C.D.: Da, aceste experiente sunt intense, din toate punctele de vedere. Ca in orice domeniu, realizarile mele au in spate foarte multa munca, hotarare, disciplina, dedicatie. De multe ori am lasat deoparte distractiile, ca sa merg la antrenamente sau mi-am cumparat echipament de munte, in loc sa-mi cumpar rochii si farduri. E un mod de viata.

"Cand credeam ca sunt “pe val”, tot muntele m-a readus cu picioarele pa pamant. Am aflat ca experientele revelatoare sunt doar borne, care-mi arata ca sunt pe drumul cel bun."

L.P.: Cum te-a schimbat muntele?

C.D.: Ma simt recunoscatoare si privilegiata, caci simt ca muntele m-a ales pe mine. Am invatat enorm urcand pe

[[{"fid":"2363","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"220","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]

munte, despre mine, despre ceilalti si in general, despre viata. Ascensiunile la altitudine mi-au testat toate credintele, toate limitele. Am invatat sa-mi ascult sufletul, nu doar mintea, am invatat ca e nevoie de echilibru si ca pe langa puterea fizica si mentala, exista ceva care le uneste pe toate - puterea iubirii. Am invatat sa am incredere, am invatat ca exista un rost in toate. Oriunde te uiti in natura, asta vezi. Doar sa deschizi ochii…

L.P.: Desi este un succes meritat si castigat, ai simtit vreodata ca “ti s-a urcat la cap”?

C.D.: Lucrurile pot fi facute in doua moduri: putem sa ne intarim ego-ul, iubirea de sine (ego based, me-myself-I) sau putem sa traim viata acordand intaietate aspectelor subtile (God reference), care sunt mai presus de noi – si-atunci tot ceea ce facem, devine o celebrare a vietii, o expresie a iubirii universale. Am invatat asta in timp, cand am vazut ca totul este trecator si ca ceea ce conteaza este atitudinea [[{"fid":"2367","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]cu care fac lucrurile. Ma straduiesc sa dezvolt o atitudine impartiala, pentru ca linistea mea interioara, bucuria si sentimentul de implinire, sa nu depinda de “realizarile” mele.

"In timp am aflat ca fericirea nu exista. Ca exista doar alegerea constienta intre iubire si frica."

Cand credeam ca sunt “pe val”, tot muntele m-a readus cu picioarele pa pamant. Am aflat ca experientele revelatoare sunt doar borne, care-mi arata ca sunt pe drumul cel bun. Daca incep sa traiesc doar pentru ele, imi neg rostul, nu-mi implinesc menirea. Am avut o perioada in care nu am putut sa urc pe munte si asta mi-a adus o alta lectie importanta: eu nu sunt ceea ce fac, iar daca ceea ce fac are importanta, asta se datoreaza gratiei divine. Sunt profund recunoscatoare pentru acest dar, pentru ca m-a dus in locuri fabuloase, mi-a intersectat pasii cu oameni extraordinar de frumosi, mi-a imbogatit viata, m-a adus mai aproape de cine sunt cu adevarat.

[[{"fid":"2366","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"207","width":"310","style":"float: left; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Multa lume te stie datorita expeditiilor tale. Mai sunt si cei care te stiu din programele de dezvoltare pe care le sustii la Centrul Seeds for Happiness. Insa, cine este Claudia Damoc atunci cand este ea cu ea insasi?

C.D.: Ceea ce fac si este vizibil, nu este separat de ceea ce sunt. Marile traditii spirituale spun ca totul este sacru si ca ceea ce este material, nu este separat de ceea ce este spiritual. Pentru ca aceste adevaruri sa se regaseasca in viata mea, depun o munca interioara continua. Ma straduiesc sa fiu cat mai prezenta, pentru ca ceea ce gandesc, spun si fac, sa fie cat mai mult in armonie. Uneori sunt morocanoasa, furioasa, trista, alteori vesela, intelegatoare, senina. Sunt toate la un loc si nimic din toate astea, “I am That”. Dupa ani de introspectie si observare de sine, am invatat sa trec de catalogari si sa vad dincolo de mastile pe care fiecare le poarta din obisnuinta. Asta mi-a adus multa liniste, iar relatiile cu ceilalti sunt mult mai autentice.

"Caut libertatea, care acum stiu ca vine din interior, din cunoastere. Invat sa iubesc, asta-i noul meu hobby."

L.P.: Dincolo de alpinism, ce iti place sa faci? Ce alte hobby-uri, pasiuni si ocupatii mai ai?

C.D.: Din 2009 ma ocup de crearea de programe de educatie constienta, la Centrul Seeds for Happiness din Bucuresti.

[[{"fid":"2365","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Claudia Damoc","title":"Claudia Damoc","class":"media-element file-default"}}]]Pentru mine spiritual este totul – munca, viata personala, pasiunea pentru munte. A trai constient, mindfull (cu atentia treaza) este o prioritate. In timp am aflat ca fericirea nu exista. Ca exista doar alegerea constienta intre iubire si frica. Momentele de prezenta si atentie aduc claritate, viata este mai bogata, totul devine mai simplu si mai usor. E nevoie doar de studiu si practica zilnica. Restul tine de gratia divina.

Cred ca cel mai mult imi place sa invat. Imi place sa fiu in preajma oamenilor de la care am ce invata, sa fiu in locuri care ma inspira, sa studiez si sa practic tot ceea ce are relevanta pentru mine acum. Caut libertatea, care acum stiu ca vine din interior, din cunoastere. Invat sa iubesc, asta-i noul meu hobby.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Oameni pe drumul lor

Tags

Claudia Damoc

inteviu

alpinism

speaker

Autor

743

A fi inteligent emoțional sau a fi competent emoțional? Aceasta e întrebarea…

editor — Tue, 11 Mar 2014 04:42:53 +0000

A fi inteligent emoțional sau a fi competent emoțional? Aceasta e întrebarea… editor Mar, 03/11/2014 - 05:42

Inteligența este adesea asociată cu o caracteristică înnăscută sau, în cel mai bun caz, antrenată și dezvoltată în copilărie. De aceea, utilizarea termenului de Inteligență Emoțională poate descuraja adulții, care consideră că, dacă până la o anumită vârstă nu au devenit suficient de INTELIGENȚI emoțional, este puțin probabil să devină „mai deștepți” în acest domeniu. Din acest motiv, aș merge spre un concept introdus de Reuven Bar-On, un psiholog evreu, născut în 1944 în Israel, ajuns cercetător în domeniul psihologiei clinice și psihologiei organizaționale în SUA, Canada, Italia și Africa de Sud.

Teoria Bar-On (1997) susține că fiecare dintre noi avem un coeficient emoțional, format din competențe emoționale plasate pe patru paliere:

[[{"fid":"1658","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"170","width":"300","style":"margin: 1px; float: left;","alt":"Competente emotionale","title":"Competente emotionale","class":"media-element file-default"}}]]1. Zona intrapersonală:

Respectul de sine
Constiința de sine emoțională
Asertivitatea
Independența
Autoactualizarea (sau orientarea spre dezvoltare personală)

2. Zona interpersonală:

Empatia
Responsabilitatea socială
Relaționarea interpersonală

3. Managementul stresului

Toleranța la stres
Controlul impulsurilor

4. Adaptabilitatea sau flexibilitatea personală

Testarea realității
Flexibilitatea
Rezolvarea de probleme

Pe baza scorurilor la competențele de mai sus se poate calcula un nivel al stării generale: cât suntem de optimiști și cât ne considerăm de fericiți.

Competența este o combinație de cunoștințe, abilități și atitudini, antrenabile pe parcursul vieții. Acest antrenament poate fi realizat cu succes în cadrul unor programe speciale (coaching sau dezvoltare de competențe), programe în care persoana care dorește să își dezvolte o competență intră conștient și motivat pentru procesul de învățare, alături de un coach sau un evaluator. Dacă dorești să parcurgi acest proces singur, îți propun câțiva pași rezumați mai jos:

A – awareness – conștientizarea nivelului actual de dezvoltare a competenței emoționale. Această etapă este ușor de realizat prin completarea unui chestionar de evaluare a competenței emoționale, așa cum este chestionarul EQ-i. Chiar dacă lucrezi singur în acest proces, după evaluare poți cere feedback de la consultantul care s-a ocupat de aplicarea chestionarului tău. Asigură-te că primești feedback referitor la punctele tari și punctele de îmbunătățit, feedback pe care să îl poți folosi în stabilirea unui plan personal de dezvoltare.

D – desire – ancorează-ți rezultatele obținute în realitatea personală (viața profesională și cea extra-profesională) pentru a găsi exemple elocvente referitoare la efectele pe care le au zonele puternice din evaluare. De asemenea, caută acele zone din viață care sunt afectate de un nivel scăzut al competențelor emoționale. Găsirea acestor zone te va ajuta în creșterea motivației pentru schimbare, iar zonele respective vor deveni puncte de reper pentru evaluarea finală a procesului de schimbare.

K – knowledge – poți alege să participi la un training de Dezvoltare a competenței emoționale (adesea îl vei găsi sub denumirea de training de Inteligență Emoțională), care îți va oferi posibilitatea să abordezi nivelul de cunoștințe și cel de abilități împreună sau poți alege să te documentezi singur referitor la ce înseamnă a fi Competent Emoțional. Câteva resurse poți găsi la finalul acestui articol. Indiferent ce cale alegi, asigură-te că undeva, pe parcurs, faci un plan de dezvoltare personală care să te ajute să treci la următorul pas:

A – abilities – antrenarea competențelor emoționale în vivo, în mediul real: la serviciu, acasă, cu prietenii. Aceste ultime două etape (K si A) sunt complementare și se susțin reciproc. Important este ca ele sa se desfășoare în cadrul unui plan de acțiune care are repere de timp, precum și obiective și indicatori de evaluare.

R – rewarding – asigură-te că schimbările pe care tu le simți odată cu antrenarea unor abilități (vorbesc aici mai ales de cele intrapersonale) sunt sesizate și de cei din jurul tău. Cere feedback, evaluează-ți indicatorii stabiliți ca repere la începutul procesului, reia testul de inteligență emoțională. Acestea pot fi doar câteva modalități de a te recompensa pentru schimbările realizate.

Există dovezi care susțin nevoia de a ne dezvolta competența emoțională, atât pentru buna noastră funcționare într-o lume în schimbare, cu presiuni de tot felul și cu factori greu predictibili uneori, dar și pentru relațiile noastre (de la relațiile cu cei din familie, până la colegi și clienți). Mai jos, sunt câteva informații referitoare la efectele competenței emoționale asupra activității profesionale și a rezultatelor companiilor:

Un studiu realizat de Bachman et al. în 2000 arată că cei mai buni recuperatori de creanțe dintr-o agenție americană, cu un scor de 163% în atingerea targetului, au obținut un scor semnificativ mai mare în ceea ce privește auto-actualizarea, independența și optimismul, ca subscale ale EQ-i, față de colegii care și-au atins targetele doar în procent de 80%.

În companiile de asigurări, agenții de asigurări cu rezultate slabe la competența intrapersonală și la empatie s-au dovedit că obțin bonusuri din vânzări la nivel de jumătate față de valoarea bonusurilor obținute de agenții cu competențe bine dezvoltate pe aceste două zone (Hay/McBer Research and Innovation Group, 1997).

În perioada în care recrutarea și selecția de personal era realizată pe baza unor criterii standard, fluctuația de personal în 5 dintre cele mai mari companii HORECA din SUA atingea valori de aproape 50% pe an. Odată cu introducerea Competenței Emoționale (cu câteva dintre subcompetențele sale) ca și criteriu de selecție, turnoverul s-a redus la 6% (McClelland, 1999).

Astfel, a fi competent emoțional înseamnă a avea relații de succes, a face față provocărilor într-o manieră fluidă și flexibilă și a fi autentic. Am să închei cu ceea ce spunea Platon: „orice proces de învățare are o bază emoțională”. Putem spune deci că antrenându-ne competențele emoționale devenim mai inteligenți (nu doar emoțional)?

Antreneaza-ti si dezvolta-ti competentele emotionale impreuna cu Andreea Bob, trainer ATU Consulting intr-o noua sesiune a programului Inteligenta Emotionala.

Bibliografie

1. Bar-On, R., Maree, J. G., Elias, M. J. (Eds.), (2007). Educating people to be emotionally intelligent. Westport, CT: Praeger.

2. Bharwaney, G., Bar-On, R., & MacKinlay, A. (2007). EQ and the bottom line: Emotional intelligence increases individual occupational performance, leadership and organisational productivity. Bedfordshire, UK: Ei World Ltd.

3. Bar-On, R. (2006). EQ-i leadership user’s guide. Toronto, Canada: Multi-Health Systems.

4. Bar-On, R., & Parker, J.D.A. (2000). Emotional Quotient Inventory, Manual tehnic și interpretativ, www.testcentral.ro

5. Bar-On, R., & Parker, J.D.A. (2000). Handbook of emotional intelligence: Theory, development, assessment and application at home, school and in the workplace. San Francisco:Jossey-Bass.

6. Goleman, D (2008) Inteligența emoțională. Ed. Curtea Veche.

7. Hill, D. (2010). Emotionomics, Cum să câştigi inimile şi minţile oamenilor. Ed Publica.

8. * - http://www.eiconsortium.org/members/baron.htm

9. *- http://www.eiconsortium.org/reprints/ei_issues_and_common_misunderstandings.html

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

ATU Consulting

Tags

inteligenta emotionala

Autor

1059

Angajamentul organizațional și fericirea angajatului – o problemă arzătoare

editor — Mon, 10 Mar 2014 03:38:31 +0000

Angajamentul organizațional și fericirea angajatului – o problemă arzătoare editor Lun, 03/10/2014 - 04:38

Cât de “angajați” mai sunt angajații de astăzi?

De la criza din 2008-2009 încoace, nivelul angajamentului salariaților a scăzut simțitor peste tot în lume. Potrivit studiului la nivel global (KGWI) Kelly Global Workforce Index, în 2013 numai o treime dintre angajați se declarau total devotați companiei (comparativ cu 43% în 2010). Iar situația cea mai delicată – atenție, ne privește! – se înregistrează în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), unde rata angajamentului era în 2013 sub 30%. Și totuși, la capitolul angajament parcă tot stăm mai bine ca atunci când vine vorba de – cuvânt mare – fericire – fericirea la locul de muncă, desigur (dar care, fie vorba între noi, ne influențează toate celelalte sfere ale existenței). Câți dintre angajați se mai simt pe deplin fericiți la jobul lor cel de toate zilele? Ne spune tot studiul KGWI: în regiunea EMEA mai puțin de 10%.

“Angajat și neliniștit”

Din ce în ce mai mulți angajați se mută de la un loc de muncă la altul, mai exact 47% la nivel mondial în 2013. Din nou, regiunea EMEA este în frunte cu 51%. De asemenea, 63% dintre salariații lumii intenționau să plece de actualul loc de muncă în anul următor. E absolut firesc – ești nefericit cu situația actuală, cauți altceva, pleci. Dar... pleci la mai bine? Nu neapărat. Schimbarea nu aduce întotdeauna fericirea mult dorită. Numai 48% (global) dintre angajații care au ales să-și schimbe locul de muncă se declară mulțumiți de noul statut. Și... surpriză (sau nu): chiar și cei care susțin că sunt fericiți cu jobul din prezent își caută activ un altul mai bun, în proporție de 55%. Așadar, pentru angajații de pretutindeni, schimbarea a devenit un gând obsesiv, mare consumator de timp și de energii care, să recunoaștem, ar fi putut fi investite în muncă și în creșterea productivității.

Da, avem o problemă – cum ne găsim fericirea, ca angajați? Ce este cele mai important pentru noi și ce ne dorim de la un job?

Împlinire personală și stabilitate (nu, banii nu sunt totul)

Studiul KGWI ne dezvăluie că cel dintâi factor care influențează alegerea unui job este împlinirea personală, mai explicit, echilibrul dintre viața profesională și cea personală. 38% dintre respondenți și-au exprimat dezideratul, iar importanța acestuia crește odată cu vârsta angajatului.

Al doilea criteriu, în opinia a 29% dintre participanți, îl constituie dezvoltarea personală/avansarea în carieră (desigur, mai puțin însemnat pe măsura ce angajatul evoluează în carieră).

Cât despre remunerație și beneficii, vă anunțăm că acestea ocupă abia un loc 3 (26%) în sistemul de valori al angajaților de pe tot globul.

Care este angajatorul ideal? Sau după ce norme judecăm reputația unui angajator? O majoritate covârșitoare (75%) a celor intervievați au răspuns hotărât: stabilitatea locului de muncă. Apoi, 50% își doresc în primul rând un leadership puternic, iar 43% sunt interesați mai ales de capacitatea inovatoare a companiei respective.

Cifrele de mai sus sunt elocvente: într-un climat economic volatil, angajații sunt mai puțin deschiși la risc și schimbare (iar inovația implică riscuri) și au o nevoie pregnantă de siguranță și stabilitate. Și, foarte important, mai ai au nevoie de un garant al acestei stabilități și, totodată, de un model inspirațional: numele lui este lider.

Date furnizate de Kelly Global Workforce Index (KGWI), studiu anual internațional asupra angajaților realizat de Kelly Services

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

NOTITE DE LA WORLD CLASS WILLPOWER CU ROBIN SHARMA

editor — Wed, 12 Feb 2014 10:11:36 +0000

NOTITE DE LA WORLD CLASS WILLPOWER CU ROBIN SHARMA editor Mie, 02/12/2014 - 11:11

Am participat pe 11 februarie la webinarul live al lui Sharma, World Class Willpower, si mi-am notat ideile esentiale.

M-am bucurat ca a vorbit, printre altele despre frica, o tema pe care o dezbatusem chiar in aceeasi zi cu unul dintre mentorii mei. Ca sa folosesc o expresie la moda, nimic nu este intamplator:)

Unul dintre lucrurile pe care le apreciez la Robin Sharma este ca vorbeste despre dezvoltare personala intr-un mod cat mai specific. Unul dintre indemnurile literaturii de devoltare personala este, de exemplu, sa fii in fiecare zi mai bun. A fost o perioada in care – iertata-mi fie superficialitatea – m-am intrebat “Cum vine asta, adica nu sunt suficient de buna?!” Sharma reuseste sa ma lamureasca.

Mitul geniului talentat, nascut cu abilitati iesite din comun, este o inventie, o minciuna creata pentru a ne mentine pe noi, restul, mediocri, spune Sharma. Geniul apare atunci cand avansam pe drumul nostru cu perseverenta, cu focus, cand ne exersam zilnic vointa si reusim sa depasim momentele de frica sau de suferinta pentru a merge mai departe.

1. Primul principiu al succesului este acela ca, atunci cand te dedici unui domeniu, zilnic, cu seriozitate, in 10 ani ajungi la nivel de excelenta. Exista, insa, o conditie: sa iti propui sa fii in fiecare zi mai bun: sa citesti mai mult, sa contactezi mai multi clienti etc. Sau doua conditii, daca as adauga incurajarea “Inconjoara-te de oameni care au viata pe care ti-o doresti si tu, alege-ti cu mare grija parteneriatele!”

2. Un alt principiu al succesului mentionat de Sharma: progresul se construieste in jurul disconfortului. Daca nu esti suficient de speriat, nu evoluezi. Cand iti provoci capacitatile, acestea se dezvolta.

Ai incredere si lasa-te sa simti frica. Seductia sigurantei este mai periculoasa decat perceptia nesigurantei. Unde se afla frica ta, se afla dezvoltarea. Daca ai un vis care te sperie cel mai tare, inseamna ca acela este drumul tau.

3. Responsabilitatea noastra naturala este sa fim mareti. Secretul fericirii sta in exprimarea deplina a vointei. Interesanta definitie, nu?

4. Procesul este mai important decat atingerea obiectivelor. Micile victorii zilnice duc in timp la succes.

Despre vointa am retinut ca:

* Vointa nu este o abilitate innascuta – este ca un muschi care trebuie exersat;
* Cele mai recente cercetari arata ca instalarea unui obicei nou dureaza 66 de zile;
* Constiinta de sine este ADN-ul tranformarii. Cu cat suntem mai constienti cu privire la gandurile noastre, la actiunile noastre, putem face alegeri mai bune.

Cele 3 chei miraculoase ale vointei sunt:

1. Meditatia;

2. Sportul;

3. Somnul.

Tactici pentru World Class Willpower:

* incarca-ti bateriile: lucreaza 90 min si acorda-ti 10 minute de odihna (pauza de masa, o plimbare etc.);
* petrece-ti o zi in deconectare totala, fara mail, telefon, laptop etc.;
* iesi undeva in week-end la fiecare 6 saptamani;
* petrece-ti primele 20 de minute ale zilei facand miscare;
* insuseste-ti vocabularul lui “pot”. Cuvintele sunt puternice, nu poti avea rezultate mari daca spui “nu reusesc”;
* productivitatea nu sta atat in ce faci cat in ceea ce nu faci; focuseaza-te pe 1 – 2 lucruri importante;
* tine cont de faptul ca emotiile sunt contagioase. Devenim conversatiile noastre si oamenii de care suntem inconjurati;
* nu te incarca de lucruri de care nu ai nevoie, “go minimus”.

Articol preluat de pe http://www.danielatudor.ro/

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

World Class willpower

Autor

1010

Recursul la coaching

editor — Fri, 31 Jan 2014 15:00:30 +0000

Recursul la coaching editor Vin, 01/31/2014 - 16:00

Romania si cultura coaching-ului

Mini research: „Coach” – cuvânt în anunţurile de angajare online

In Marea Britanie: 1763. În România: 34

La nivelul societăţii, o profesie apare pentru că există un obiectiv pe care societatea doreşte să îl atingă. În cazul coaching-ului, obiectivul este – pe scurt – performanţa (citeşte ’fericirea’) în viaţa profesională şi personală, şi, evident, socială. Principalele beneficii ale coaching-ului sunt atenţia, conştientizarea, responsabilitatea, mobilitatea spre optim, încrederea de a alege ce vrei şi determinarea de a face ce ai ales să faci – sunt beneficii pe care persoana care a apelat la acest serviciu le internalizează, devin noile sale pattern-uri, mai utile pentru ceea ce vrea în viaţă. Dar, a dori să ai un coach, recursul la coaching în sine arată un nivel înalt de responsabilitate şi motivare pe care persoana le are deja. Ca urmare, putem aprecia că, la scară socială, interesul pentru coaching reflectă nivelul de responsabilitate şi motivare al societăţii respective.

Coaching-ul este o activitate care încă nu e recunoscută ca profesie, dar îşi doreşte asta. M-am gândit că o măsură a gradului de conştientizare a existenţei unei astfel de profesii poate fi chiar şi o scurtă cercetare cu uneltele simple pe care le oferă reţeaua profesională LinkedIn pe anunţurile de angajare în limba engleză, în ţările Uniunii Europene.

Rezultatele au fost: cel mai mare număr de anunţuri are Marea Britanie, peste 1763, mult peste ţările ce urmează: Olanda – 447, Belgia – 262, Germania – 228, Irlanda –196. Dar, raportat la populaţie, Luxemburg oferă cel mai mare număr de locuri de muncă ce au legătură cu coaching-ul, urmat de Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Belgia. Majoritatea anunţurilor au cuvântul „coach” în descrierea locului de muncă anunţat şi au fost postate de multinaţionale. Numai în Marea Britanie, Belgia, Irlanda, Olanda şi Germania sunt anunţate chiar job-uri de coach, ca atare.

Astfel, pare că o cultură a coachingului este mai apropiată de mentalitatea de tip saxon decât de cea de tip latin, excepţie făcând Belgia, dar trebuie să observăm că are o populaţie de sorginte mixtă, latină şi saxonă, şi, mai ales, că acolo se află structurile de conducere ale Uniunii Europene. Cel mai important angajator de coach-i, raportat la populaţie, Luxemburgul, are şi el un segment semnificativ de populaţie germană, dar cred că interesul pentru coaching este la un nivel înalt datorită industriei specifice, banking, în care, nevoia de reacţii rapide a crescut ponderea practicări coaching-ului, perceput ca instrument esenţial în explorarea opţiunilor şi implementarea rapidă a deciziilor, pe fondul crizei financiare.

În termeni de GDP nu se poate face o corelare, dar e de remarcat că tot Luxemburgul are cel mai înalt nivel.

Ce arata aceste cifre?

Piaţa muncii în ţările foste comuniste pare să aibă un interes redus în a angaja „coach-i”. Având în vedere valorile coaching-ului, ca abordare a muncii – autonomie, învăţare, responsabilitate, performanţă - situaţia reflectă schimbarea lentă a culturilor organizaţionale şi a stilurilor de conducere de la organizarea muncii bazate pe control şi feed-back negativ, la cea care foloseşte delegarea, managementul prin proiecte, orientarea pe învăţare, feed-back constructiv, creativitate şi empowerment la locul de muncă. De asemenea, la nivelul individului, al valorilor şi obiectivelor personale, este vorba de lipsa deprinderii de a îţi gestiona propria dezvoltare, personală şi profesională, carenţe de atenţie şi conştientizare la ce vrei şi ce faci, ezitare în asumarea responsabilităţii pentru viaţa ta – toate acestea pe fondul unui comportament încă bine întipărit, din păcate, de a aştepta „directive” şi de a urma un conducător „atotputernic”. Aceste trăsături ale organizaţiei şi omului determină ceea ce se vede cu ochiul liber: şi angajatorul, şi angajatul sunt nemulţumiţi.

România nu e ultima în clasament, dar se află în acelaşi pluton codaş al ţărilor est-europene, ca numări de anunţuri raportat la populaţie. Dar, având în vedere scăderea continuă a calităţii învăţământului, apetenţa - şi aşa redusă pentru coaching – poate să se micşoreze şi mai mult, dacă ţinem seama că antrenarea pentru performaţă este învăţare: cum să vrei să uitilizezi coaching când, ca persoană, desconsideri actul de a învăţa?

Pe de altă parte, merită atenţie faptul că, deşi „coach” nu apare ca titlu de job în niciunul din anunţurile de la noi, „abilităţile de coaching” apar în descrierea postului: fie la secţiunea cerinţe – Provide mentoring and coaching to the team members; Coach the program managers on: partner set-up etc. -, fie la beneficii pe care firma le oferă angajatului - benefit of training and coaching sessions with managers. În ambele cazuri e de observat că li se atribuie valoare!

Atunci, unde este antrenorul?

Magda Bunea, coach

Data: 14.01.2014

Locul: reţeaua profesională LinkedIn

Limba: engleză

Erori: desigur, nu e o cercetare profesionistă, dar un grad de realitate e atestat de corelaţia dintre diferenţele rezultate între ţări şi adevăruri general acceptate despre cum sunt ele, ca societăţi „la lucru”.(Nu, nu a fost selectat coach cu sensul de trăsură.) O altă sursă de erori e în cazul ţărilor în care există LinkedIn în limba respectivă, şi e de aşteptat că anunţurile pot fi, de exemplu, „instructeur/formateur”, pe linkedin.fr, dar nu am căutat şi acolo.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

164

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS

editor — Thu, 30 Jan 2014 14:26:10 +0000

Despre artă, viaţă, agonie şi extaz. Cu MUGUR KREISS editor Joi, 01/30/2014 - 15:26

Se prezinta simplu: Mugur Kreiss- arhitect si designer. În realitate, însă, este mai mult de atât. Este un artist extraordinar care s-a desăvârşit pe parcurs şi care a ajuns într-un punct în care a înţeles că viaţa trebuie trăită aşa cum simţi. Şi exact asta face!

A muncit pentru alţii. A învăţat. A crezut. A fost dezamagit. S-a simţit pierdut. Dar a avut curajul să se ridice. A înţeles ca DOAR EL ÎNSUŞI ESTE SUFICIENT. Iar din acel moment, totul a căpătat sens!

PARCURS PROFESIONAL..

Luiza Pirvulescu: Timp de 15 ani ai îmbinat arhitectura cu presa scrisă, acordând o mai mare atenție teoriei și nu practicii. Ce au însemnat acești ani pentru tine?

Mugur Kreiss: Au fost 15 ani... lungi, în care am avut parte și de agonie, și de extaz, în egală măsură. Am făcut tot ce se poate imagina într-o redacție, de la cele mai mărunte lucruri, până la cele mai importante. Au fost 15 ani în care am trecut prin toate funcțiile și în care am avut ocazia să particip la crearea și evoluția primei reviste Home & Deco din România și a publicațiilor din portofoliu, “mânat în luptă” de oameni care au știut să mă mobilizeze. Deși am proiectat și case în acea perioadă, arhitectura a fost lăsată pe planul doi, pentru că entuziasmul de a putea face ceva ce nu se mai făcuse într-un domeniu atât de frumos m-a prins - zic eu acum, privind înapoi - mult prea tare.
Ce au însemnat acei ani pentru mine? Dacă mă întrebai acest lucru acum ceva timp, aș fi răspuns că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele profesionale. Din păcate, în momentul de față am o altă perspectivă și sentimentele mele sunt situate la granița dintre agonie și extaz. Și mă chinui foarte tare să înclin cât de cât balanța spre extaz, încercând din răsputeri să nu urăsc acea perioada, să nu ma gandesc cât m-am irosit atunci, cât am muncit pentru ca altora să le fie bine, cât de tare nu am vrut să văd că eram pur și simplu folosit, să nu calculez câtă dragoste am irosit pentru oameni care nu meritau și câte lucruri ce priveau viața personala am lăsat la o parte, să nu număr de câte ori nu mi-am dat seama când se schimba anotimpurile...
Dar hai să înclin balanța si în partea luminoasă: în acei ani am învățat o altă meserie; știu cum să fac o revistă, de la A la Z - concepție, scris, punere în pagină, grafică -, după cerințele și nevoile publicului, conștient că acestea nu coincid mereu cu ale mele. Am învățat să mă documentez, să știu unde să caut cele mai frumoase obiecte, am exersat sute de compoziții care să răspundă unui anume stil de amenajare... Am cunoscut oameni superbi și interesanți, oameni josnici și vicleni, am învațat o grămadă de lucruri despre lucrul cu o echipă pe care o ai în subordine, primind toată gama de reacții strâns legate de percepția oamenilor asupra mea („cam prost de bun, îl putem păcăli”, „de treabă, ne putem permite orice”, „fițos, nu-i poți ajunge la nas”, „exigent - uite ce al dracului poate să fie!”, „profesionist, merită tot respectul, hai să învățăm de la el”, „prea bun, haide sa-l săpăm” etc.). Mă repet, dar n-am ce să fac: totul a fost de la agonie la extaz.

„Am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? (...)Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț!”

L.P.: Cum a apărut, apoi, televiziunea în viața ta?

M.K.: Cred că a fost ceva întâmplător. Am apărut în mai multe emisiuni, ca invitat, și probabil am fost remarcat că știu și să vorbesc, și despre ce vorbesc. Probabil că nici nu aveau pe cineva mai bun în momentul acela. Nu știu. Cert e că a fost o experiență foarte interesantă pentru mine. Am avut parte de o echipă care m-a susținut foarte tare și de la care am avut de învațat o mulțime de lucruri despre cum se face o emisiune TV. Și a fost un exercițiu de creativitate permanent, pentru că nu eram doar prezentatorul emisiunii, ci și designerul care alegea mobilierul și obiectele decorative care constituiau subiectul fiecărei emisiuni. Greu, dar foarte frumos. Aș mai face asta!

L.P.: Ai decis să renunți la presă și să te dedici în totalitate meseriei tale. A fost o conjunctură favorabilă sau cochetai mai de mult cu ideea și simțeai nevoia de schimbare?

M.K.: Renunțarea la presă nu a venit în totalitate din partea mea, au contribuit și alții. Am fost pur și simplu dat afara din locul unde am lucrat timp de 14 ani, neprimind niciun motiv clar. Am aflat însă și atunci, dar mai ales după, că am avut colegi care au avut „grijă” să mă „retrag” și șefi pe sub pielea cărora n-am putut și nici nu am vrut să mă bag. Am încercat după aceea să lucrez la concurență, care se pare că mă „vâna” de multă vreme, însă abia acolo am văzut ce înseamnă cu adevărat un mediu ostil, o atmosferă îngrozitoare și ce înseamnă nepotism și „bisericuțe”. După ce 14 ani mă dusesem cu drag la serviciu, am văzut și cum e să te duci cu scârbă. Din fericire, episodul s-a terminat brusc cu o demisie, datorita incapacității mele de a accepta mitocănia și lipsa de politețe. În acest caz, peștele era împuțit de la cap.

„Am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place! „

Cât despre conjunctură, ce să spun? A trebit să o accept pe cea care era în acel moment. Nu am avut clienți din prima clipă, dar am avut reacții bune și încurajatoare de la mulți oameni cu care lucrasem până atunci din poziție de jurnalist în domeniu; se pare că toți credeau că e momentul pentru această schimbare și s-au bucurat pentru mine. Am primit atunci vorbe bune de la oameni despre care nu credeam că le pasă de mine. Dar sunt o grămadă, ceea ce înseamnă mult.
Am avut și un moment de derută, trebuie să recunosc. Am fost invitat la o emisiune tv și, când am vazut-o, am observat cu o mare strângere de inimă că sub numele meu nu mai era trecută nicio funcție. Câteva zile nu-mi ieșea din minte ideea că sunt de fapt... nimeni! Ce prostie, nu? Abia văzând emisiunea în reluare, mi-am dat seama că numele meu este ceea ce este cel mai important și că nu e nevoie de altceva care să îl susțină. Eram „doar” Mugur Kreiss si asta era ceea ce aveam mai de preț! Mugur Kreiss înseamna tot ce știu și tot ce simt și, mai ales, faptul că știu să pun în aplicare toate astea! Atunci mi s-a luat vălul de pe ochi și am înțeles că sunt pe cont propriu, că îmi doresc asta și am descoperit cât e de bine e să faci doar ce îți place!

DESPRE ARHITECTURĂ...

L.P.: Cum ești tu, ca arhitect? Amenajezi case sau transformi cămine?

M.K.: Într-adevăr, e o diferență între „casă” și „cămin”. Mie îmi place să cred că întotdeauna rezultă un cămin din munca mea. Pentru că o casă poate însemna adeseori doar o coajă menită să ofere adăpost. „Locuință” e un termen destul de tehnic, în care funcționalitatea pare să fie singura grijă. Dar „cămin” conține mai multe sensuri, în care funcționalitatea se combină în mod fericit cu sentimentele, trăirile, emoțiile, cu senzația de siguranță și protecție, cu bunul gust și căldura. Asta înseamnă pînă la urmă „acasă”.
Munca mea înseamnă ghidarea clientului spre casa ideală, din punctul lui de vedere. Fiind casa lui, trebuie să se regăsească în modul cum este amenajată; eu doar îl ajut să creeze interiorul în care modul său de viață să se potrivească perfect, de la culori si texturi, până la materiale textile, mobilier și obiecte decorative. Stau zile în șir de vorbă cu el, ca un psiholog, pentru a afla ce îi place, care îi sunt tabieturile, care e muzica pe care o ascultă, ce cărți citește si abia apoi vin cu propunerea. Mergem împreună prin magazine pentru a alege totul, pentru că știu bine care e diferența dintre o fotografie și obiectul real, pe care îl poți atinge. Toate simțurile trebuie antrenate în aceste alegeri, pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de ceea ce se dorește.

„Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine.”

L.P.: Când spui NU în meseria ta? Cât ești dispus să faci compromisuri?

M.K.: Meseria de arhitect-designer este una în care compromisul este la ordinea zilei. Ca să fii bun în această meserie, trebuie să ții cont de ceea ce își dorește clientul tău. Nu mă refer aici la compromisuri de genul „alb sau negru”, că nu așa funcționează. Compromisurile trebuie să fie delicate și să nu strice imaginea finală. Există o alternativă bună la aproape orice, se pot propune variante care să se subsumeze ideii generale, fără a crea dezechilibre. Evident, cel care locuiește în spațiul amenajat, trebuie să își puna amprenta, că doar e casa lui. Eu doar îi atrag atenția asupra dezechilibrului, el hotărăște în final. Așa și trebuie să fie. „Ești ceea ce mânânci” este la fel de adevărat ca și „Ești cum e casa ta”...
Cum am mai spus, am o intoleranță acută la grobianism, la lipsa de politețe și la nepotrivirea de caracter. Spun NU fără nicio remușcare sau regret atunci când ceva nu îmi convine, pentru că am ajuns la un grad de experiență și (de ce nu?) la o vârstă la care am hotărât că o să o fac totul numai cu plăcere. Când nu mai este plăcere, nu e bine. Așa că spun NU și înainte de a începe o colaborare (pentru că am învățat să mă pricep la oameni), dar și pe parcurs.

L.P.: Care crezi ca este cel mai frumos oraș din România, ca arhitectură?

M.K.: Nu există un oraș care să îmi placă în totalitate, așa că nu pot să desemnez un „învingător”. Sunt atras, în general, de arhitectura frumoasă. Și cum acest lucru a ajuns să fie aproape sinonim cu arhitectura veche, răspunsul este în consecință: ador părțile vechi ale orașelor, pentru că au personalitate și farmec.

Mă simt bine de câte ori revăd zone din Brașov. Sibiu, Constanța, Bistrița, Cluj... Dar cred că cel mai tare îmi place orașul meu, București. Am observat asta pentru că, de câte ori merg în vacanță și lipsesc din oraș mai mult de o săptămână, ard de nerăbdare să trag o fugă până în centru, sa mă asigur eu că totul e la locul lui!

L.P.: Clădirile din București pe care ți-ai fi dorit să le fi proiectat?

M.K.: Vai, ar trebui să mă întorc în timp! Atheneul, clădirea CEC-ului, câteva case de pe Lipscani, Fundația Carol I, Palatul Enescu de pe Calea Victoriei, Hotelul Continental... sunt doar câteva. Dar, dacă tot îmi e permis să visez, cred că și mai mult mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!

„Mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Pake Protopopescu, care să trăiască 300 de ani, și să pot sistematiza orașul, să aleg la sânge clădirile care să îl formeze, astfel încât Bucureștii să nu mai fie un oraș al caselor azvârlite la întâmplare!”

L.P.: Dar cele cărora ai dori să le dai o față nouă?

M.K.: He, he... cred că aș da o față nouă multor clădiri. De fapt, aș încerca să creez piețe cum au alte orașe și, măcar pe marile bulevarde, aș încerca să transform fațadele pentru a se potrivi unele cu altele, aș alege culori armonioase, astfel încât nimic să nu pară la întâmplare. Aș încerca, de exemplu, să salvez Calea Victoriei, care pe porțiunea de la Piața Victoriei până la Piața Palatului a cam „murit”. Fiind cea mai veche stradă a orașului, aș ascunde circulația și parcările într-un pasaj subteran, pe toată lungimea ei, aș podi-o cu lemn și aș transforma-o într-un pietonal aproape total, plin de verdeață, cafenele, cofetării și magazine. Singurele mijloace de transport permise ar fi bicicletele și un tramvai de epocă.

SENTIMENTE ȘI PASIUNI...

L.P.: Ce simți când ajungi la finalul unui proiect?

M.K.: Finalul unui proiect creează în mine sentimente contradictorii. Evident, mă bucur că încă o lucrare e gata, că proprietari sunt fericiți cu ce le-am propus, dar asta înseamnă și faptul că nu ne mai vedem atât de des. Faptul că ajungem să ne împrietenim nu este întotdeauna de ajuns, fiecare se ia cu treburile și ajungem să ne sunăm din an în Paște.

"Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet."

Dar întotdeauna simt fericirea până în vârful urechilor atunci când cineva îmi mulțumește pentru că poate spune „acasă” locului pe care mi l-a dat in grijă. Nu de puține ori, aceste mulțumiri se repetă și după ani de zile!
(N.R.: încântă-te cu câteva proiecte marca Mugur Kreiss, aici, aici și aici)

[[{"fid":"1302","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"Mugur Kreiss - THE SECRET GARDEN","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ai extrem de multe pasiuni, în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu ți le refuzi: desenezi, pictezi (inclusiv mobilier), faci colaje, mozaicuri, fotografii și chiar cânți. Toate acestea sunt o modalitate de exteriorizare sau de încărcare interioară a ta? Sau, poate, este un proces în ambele sensuri? :)

M.K.: Chestiunea cu pasiunile este clar cu două sensuri! Când am decis că trebuie să fac doar ce îmi place, nu am uitat de plăcerile personale, cele care fac bine la suflet. Mă exprim prin desenat, pictat sau cântat ca să îmi consum potențialul artistic. Nu mă plictisesc niciodată cu mine, pentru că întotdeauna îmi găsesc ceva de făcut. Mi-am făcut până și mobilă acasă! Pun pasiune în tot ceea ce fac și asta o simt în primul rând eu. Ce să fac? Sunt dependent de starea de fericire pe care mi-o dă un lucru ieșit din mâinile mele.
(N.R.: poți vedea și citi despre pasiunile lui Mugur aici și aici)

L.P: Ai realizat de curând și o melodie cu videoclip: My Baby Just Cares For ME. Cum a ajuns un arhitect să cânte?

M.K.: De cântat cânt de multă vreme. Bunicul și tatăl meu au fost profesori de muzică, așa că muzica a fost dintotdeauna în jurul meu. Am cântat cu plăcere, ani de zile, în corul dirijat de tatăl meu, Eugen Kreiss, dar și în corul Bisericii Lutherane. La partida baritoni. De cântat solo nu prea mi-a trecut prin minte, pentru că nu s-a pus niciodată problema. Asta până de curând, când am vrut să fac o surpriză prietenilor și să le ofer de Crăciun un cadou inedit: o melodie înregistrată de mine. ABBA sunt idolii mei încă de la vreo 10 ani și m-am dorit să încerc o melodie de-a lor.
Am ajuns aproape din întâmplare la Class Music Studio și am înregistrat prima piesă, plin de emoții. A urmat și a doua, apoi a treia... până când am ajuns să fiu un client obișnuit al studioului. Cred că am peste 40 de înregistrări. Până la urmă, CD-ul de Crăciun a avut 12 piese ABBA, interpretate în manieră proprie!
Este incredibil cât îmi place să fac asta, și ce stare de bine (diferită de cea dată de artele plastice, dar nu mai puțin îmbătătoare!) îmi dă, mai ales că în Mihael Cernea si Alex Toma nu am descoperit doar niște profesioniști desăvârșiți, ci și niște oameni superbi din toate punctele de vedere, cu care nu doar că înregistrez cântece, dar mă și simt bine. Se produce o energie și o stare de bine, accentuată de senzația că ne știm dintotdeauna!

„Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici”

Am avut chiar și un concert – ABBA in my way – în Centrul Vechi (foto, aici) De nedescris senzația pe care o ai față în față cu oameni dragi care te aplaudă și a căror energie o simți venind către tine. Drog curat!
Ideea videoclipului pentru „My Baby Just Cares For Me” a venit cumva în mod firesc. Până acum, așa-zisele videoclipuri ale cover-urilor pe care le-am înregistrat (care nu sunt numai cover-uri ABBA, ci și câteva melodii de-ale Oliviei Newton-John, ale Madonnei, dar și cântece din anii 1920 – 1940 – playlist aici) erau de fapt slideshow-uri cu fotografii și compoziții alese în funcție de melodie. Acum voiam altceva, o filmare adevărată, o idee simplă, dar haioasă. Lui Antonio Cioarek - fotograf cu care am lucrat ani de zile în presă - i-a plăcut provocarea și, într-o după amiază de sâmbătă, am pus totul în practică. Și uite-așa, nu numai că am avut primul meu videoclip, dar lucrăm deja la următorul.

[[{"fid":"1344","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"alt":"MUGUR KREISS - My Baby Just Cares For Me","class":"large media-element file-default"}}]]

L.P.: Ținînd cont de evoluția ta de până acum, ne putem aștepta ca, în timp, muzica să devină „the next step”? :)

M.K.: Ca și în celelalte activități ale mele, și aici fac doar ce îmi place. Și asta nu este întotdeauna în „trend”, mai ales când e vorba despre muzică. Îmi plac cântecele care au text inteligent, cu mesaj, foarte melodioase, foarte imaginative din punct de vedere muzical. Dacă sunt fan ABBA, îți dai seama ce muzică îmi unge sufletul... Ori, în zilele noastre, sunt și stiluri în care nu mă regăsesc deloc. Ca muzica să fie „the next step” în viața mea, trebuie ceva mai mult, inclusiv o vârstă mai fragedă pentru lansare! Deocamdată este doar plăcere pură. Dar, cine știe?, never say never!

„Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.”

L.P.: În încheiere, spune-mi te rog cum vede un artist noțiunile de „viață” și „fericire”?

M.K.: Nu știu dacă un artist vede viața diferit față de un om mai practic, dar pot spune cu siguranță că un artist, fiind de multe ori cu capul în nori, vede mai mult soarele.
Pentru mine, viața înseamnă să pot să fiu înconjurat mereu de oamenii care îmi sunt dragi. Din păcate, viața include și moarte, iar grupul se restrânge. Mai înseamnă și să fac lucruri care să mă împlinească. Mai înseamnă și faptul de a mă simți consumat de o activitate artistică. Îmi place acea oboseală plină de satisfacție! Îmi place să mă bucur pînă la extaz, dar să mă și enervez până la agonie. Să simt - asta imi dovedește că sunt viu.
Cât despre fericire, știu că ea nu există în hălci, ci doar în bucăți mici; dacă ar fi o stare continuă, ne-am obișnui cu ea și nu am mai percepe-o ca atare, ci ne-ar fi indiferentă. Dar, ca și viața, fericirea se construiește și se caută. Încerc să găsesc aceste bucățele sclipitoare în fiecare moment. Mă bucur de o rază de soare care intră pe geam, de o floare, de un zâmbet la fel de mult ca și de un proiect reușit. Pe de altă parte, dacă nu ar fi și momentele mai puțin luminoase, iarăși nu am mai vedea diferența...
Pot să spun că am ajuns în stadiul în care știu câteva trucuri pentru a fi fericit, măcar din când în când. Dar degeaba vi le-aș spune, că nu vi s-ar potrivi...

Cunoaste-l mai bine pe Mugur Kreiss din Galeria de imagini de mai jos, dar si vizitandu-i site-ul sau, www.mkdesign.ro!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

My baby just cares for me

Autor

743

Fericirea tine de echilibru, ordine, ritm si armonie

editor — Mon, 27 Jan 2014 19:47:03 +0000

Fericirea tine de echilibru, ordine, ritm si armonie editor Lun, 01/27/2014 - 20:47

Interviu cu Dana Tudor, General Manager “Dynamic Human Resources”

Suntem diferiti si, mai mult de atat, suntem unici. Pentru fiecare dintre noi, notiunea de “fericire” inseamna altceva. Insa, in mod cert, cu totii suntem mai performanti atunci cand ne simtim fericiti, impliniti.

In mod cert, nu exista retete pentru fericire. Insa, exista, o certitudine legat de aceasta: fericirea tine de echilibru, ordine, ritm si armonie (Thomas Merton). Acesta este si motto-ul unui eveniment unic in Romania: Gala Work Life Balance, organizata de Dynamic Human Resources. Aflata, in acest an, la cea de-a 3-a editie, Gala companiilor implicate in viata echilibrata a angajatilor continua sa recunoasca si sa premieze companiile care investesc in activitati dedicate echilibrului dintre viata profesionala si cea personala a angajatilor lor.

Evenimentul se va desfasura in data de 27 februarie 2014, la Hotel Intercontinental. Nu puteam rata ocazia de a afla mai multe detalii legate de conceptul “Work Life Balance” si gala atasata acestuia, de aceea i-am adresat cateva intrebari Danei Tudor, General Manager al companiei Dynamic Human Resources:

Luiza Pirvulescu: Cum a aparut, de fapt, ideea unei Gale Work Life Balance?

Dana Tudor: Ideea de Work-Life balance a aparut acum 3 ani, cand discutam in echipa despre impactul programelor noastre de training si ne gandeam cu ce am putea veni nou la nivel de programe si ce anume impacteaza si indicatorii de performanta ai angajatilor. Asa ne-a venit ideea de a crea programe de wellbeing si de a face acest frumos eveniment, care sa adune companii si proiecte pe care sa le impartasim cu toate companiile.

L.P.: Exista echilibru perfect intre viata si munca?

D.T.: Work-life balance nu reprezinta un echilibru perfect, nu exista retete care sa functioneze pentru toate companiile sau toti angajatii. Fiecare companie are reteta proprie si un profil de angajati care se identitifica cu ea. Important este ca fiecare dintre noi sa ne simtim bine cu acest “echilibru”.

L.P.: Imi puteti da cateva exemple de lucruri pe care poate sa la faca orice companie pentru a sustine echilibrul angajatilor sai?

D.T.: De exemplu, noi am creat un program “ALTFEL” pentru angajati. L-am numit “Saptamana angajatului”. Timp de 5 zile, l-am implementat deja in foarte multe companii si cuprinde in fiecare zi workshopuri de 2h pe tematici diferite, menite sa dezvolte creativitatea, spiritul inovativ si cel de echipa. Astfel, avem workshop-uri de genul:

- Healthy food day – care consta in organizarea de sesiuni de cooking dupa retete raw vegan, insotite de un workshop pe nutritive sustinut de un nutritionist;

- Appreciation day – care consta in workshopuri de 30 de minute pe oferirea de feedback si ce impact are feedback-ul pozitiv. In aceasta zi fiecare angajat va primi cel putin un feedback pozitiv de la colegii sai.

- Activitati pentru dezvoltarea creativitatii

Sau diverse workshop-uri in functie de hobby-urile participantilor (fotografie, ikebana, tobe africane etc) si competitii pe proiecte legate de hobby-uri.

Va invit pe toti sa revedeti si editiile anterioare ale galei pe www.dynamichr.ro unde puteti vedea mai multe detalii despre proiecte.

L.P.: Ce lucruri ati descoperit si v-au surprins in cei 3 ani de cand organizati Gala Work Life Balance?

D.T.: Cand am pornit pe drumul acesta ne-am spus noua, dar am spus asta si in prima editie organizata, ca vom continua, ca nu este un eveniment singular si ca in fiecare an vom avea cate o editie.

Avand in vedere cum se fac lucrurile in Romania si ca perseveranta in actiuni nu este neaparat punctul forte, probabil multe dintre companiile participante nu au fost foarte sigure ca se va si intampla. Aceasta dorinta de a continua a fost si mai mare dupa prima editie, cand am vazut ce proiecte frumoase se implementeaza in companii, ce testimoniale avem si ce feedback pozitiv am primit. Pe de alta parte era si dorinta de a face din acest eveniment unul de anvergura si de a ne asigura ca toti intelegem cu adevarat de ce este atat de importanta aceasta parte de work-life balance.

Fiecare editie organizata a fost un efort sustinut, care insa a meritat pe deplin. Cu fiecare editie am descoperit proiecte mai interesante, companii mari care ni s-au alaturat, mai mult interes aratat acestei gale, dar am primit si sugestii din partea companiilor care nu doreau neaparat sa participe in cadrul competitiei. Asa am generat o alta categorie in cadrul galei care se numeste “proiecte”si unde toate companiile care doresc sa prezinte proiectele implementate, sau idei de proiecte pot participa.

L.P.: La ce sa ne asteptam la editia din februarie a acestui eveniment?

D.T.: Anul acesta sunt sigura ca va fi un eveniment wow! :) Avem o elita de speakeri ( Adela Jansen- Director HR BRD, Dan Bulucea- Country Manager Google Romania, Wargha Enayati- Presedinte al Retelei Private de Sanatate Regina Maria si Catalin Cretu- Country Manager, Visa Europe- Romania), o locatie excelenta – Hotel Intercontinental, sala Rapsodia si multe surprize.

Ca o noutate, vom lansa primul ghid de bune practici in proiecte de work-life balance din Romania si de aceea ii invit pe toti sa participe cu proiecte, sau doar in sala si sa nu rateze unul dintre cele mai importante evenimente destinate companiilor si angajatilor lor.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Dana Tudor

Dynamic Human Resources

Autor

743

DE CE "URMEAZĂ-ȚI PASIUNEA" NU ESTE ÎNTOTDEAUNA CEL MAI BUN MOTTO ÎN CARIERĂ

editor — Tue, 10 Dec 2013 19:57:43 +0000

DE CE "URMEAZĂ-ȚI PASIUNEA" NU ESTE ÎNTOTDEAUNA CEL MAI BUN MOTTO ÎN CARIERĂ editor Mar, 12/10/2013 - 20:57

Și care sunt alternativele dacă vrem să avem succes profesional?

Urmează-ți pasiunea și succesul te va urma! Am auzit cu toții acest îndemn cu valoare de regulă generală, rostit de-a lungul vremurilor de mari înțelepți.. reiterat astăzi de liderii inspiraționali din business.. omniprezent în literatura auto-motivațională și în ateliere de consiliere în carieră și dezvoltare profesională.. Ni s-a spus că, dacă vrem să schimbăm lumea, tot ceea ce trebuie să facem este să ne descoperim pasiunea. Şi să ne urmăm visurile. Dar nu putem să nu ne întrebăm: este oare de ajuns pasiunea pentru a schimba lumea? Există o multitudine de lucruri în care oamenii își pot găsi o pasiune, dar este fiecare dintre aceste lucruri (și pasiunea corespunzătoare) suficient de relevant pentru restul lumii? Pentru că, dacă ne-am propus să schimbăm lumea cu pasiunea noastră, această pasiune trebuie să facă o diferență în viața celorlalți oameni. Succesul profesional nu vine pentru că ai realizat ceva în beneficiul tău personal, ci pentru că realizările tale sunt semnificative și utile pentru altcineva: pentru echipa ta, pentru compania ta, pentru partenerii tăi, pentru clienții tăi .

"Inventatorii nu sunt doar niște genii animate de o pasiune nebună"

O categorie exemplară de oameni care au experimentat acest tip de succes transformator este reprezentată de inventatori. Ei bine, inventatorii nu sunt doar niște genii animate de o pasiune nebună, cărora le place să se joace cu mintea lor de dragul jocului. Nu, ei joacă aceste jocuri năstrușnice de dragul întregii lumii. Motorul cu aburi era ceva mai mult decât jucăria personală a lui Watt. Îmbunătățirile inovatoare aduse de James Watt motorului cu aburi au făcut posibilă extinderea utilizării acestuia într-o arie largă de industrii. Este foarte frumos să muncești în fiecare zi alimentat cu pasiune, dar parcă și mai frumos este să vezi că și alții beneficiază de rezultatele muncii tale. Numai atunci vei fi capabil să măsori valoarea eforturilor tale. Cea mai vrednică pasiune este aceea de a-ți folosi cunoștințele și competența în moduri inovatoare în scopul de a le face viața mai bună celor din jur și, implicit, și ție.

Așadar, dacă îți dorești să-ți transformi pasiunea într-o carieră și să mai obții și succes în marele proiect pe care ți l-ai ales, un prim test necesar este să verifici dacă obiectul pasiunii are o relevanță pentru societatea în care trăiești. Să presupunem că ești pasionat de scris, scrisul probabil că îți conferă un confort emoțional și spiritual și un sentiment de împlinire personală. Dar activitatea ta nu se va traduce în mod automat într-o carieră – pentru aceasta, va fi nevoie ca alte persoane să citească și să descopere sens în scrierile tale.

"Are pasiunea ta vreo relevanta pentru societatea in care traiesti?"

În al doilea rând, dacă te-ai hotărât să schimbi lumea cu pasiunea ta, atenție: trebuie să fii foarte, foarte bun în ceea ce faci. Nu ajunge să fii mediocru, prietene. Amatorismul nu este suficient, cel puțin nu pe termen lung. Poate că iubești muzica și ai o cultură generală solidă în acest domeniu. Dar faptul că știi să citești partituri nu te face neapărat muzician. La fel, nu puțini sunt cei pasionați de fotografie, CV-urile lor vorbesc în acest sens la rubrica "Hobby-uri și interese". Mulți dintre noi știu să folosească o cameră foto și totuși, cei mai mulți dintre noi suntem doar fotografi amatori – pentru că, să fim cinstiți, un smartphone nu te face un fotograf de excepție. De asemenea, în asta eră, marea majoritate a persoanelor au competențe digitale – și totuși, asta nu înseamnă că toți vom ajunge programatori la Google. Nicidecum nu intenționăm să te descurajăm și să îți minimalizăm aspirațiile, ceea ce încercăm să subliniem este faptul că pasiunea ta ar trebui să se potrivească mănușă cu punctele tale forte. Întreabă-te: Am talentul și abilitățile necesare pentru a-mi îndeplini visele? Este acesta punctul meu forte? Pot să devin cel mai bun în domeniul predilect?

"Este pasiunea ta o pasiune în adevăratul sens al cuvântului?"

Dacă răspunsul la aceste întrebări este nu, atunci se prea poate ca visul meu să nu coincidă cu adevărata mea chemare, să nu fie ceea ce îmi este cu adevărat de trebuință în viață. Vezi tu, în loc de a te osteni să găsești un loc de muncă/o carieră care să se "mărite" cu pasiunea ta, mai înțelept ar fi să-ți potrivești pasiunea cu punctele tale forte. Până la urmă, vorbim de auto-cunoaștere, de capacitatea de a determina dacă ceea ce numim pasiune ne definește cu adevărat identitatea sau reprezintă doar o hiperbolizare a ceea ce ne place, pur și simplu, să facem în acest moment. Dacă această pasiune nu este de fapt un simplu foc de paie care vine și pleacă, lăsând loc altora? Ajungem astfel la al treilea punct al discuției noastre: este pasiunea ta o pasiune în adevăratul sens al cuvântului?

Ei bine, sondajele de opinie ne dezvăluie că aproximativ 75% din populația acestei lumi nu își cunoaște pasiunea. Te surprinde acest lucru? Da, o majoritate covârșitoare a oamenilor nu au o pasiune dominantă sau au mai multe pasiuni – să le numim mai degrabă hobby-uri. Să-ți afli adevărata chemare nu este chiar așa de simplu pe cât ar putea părea. Foarte puțini oameni își descoperă pasiunea vieții de la o vârstă fragedă. Mai mult decât atât, pasiunile se mai și schimbă cu timpul, odată cu schimbarea și evoluția ta ca persoană. La 7 ani îți dorești să fii doctor, la 15 muzician, un pic mai târziu îți iei diploma de inginer, pentru ca în cele din urmă să optezi pentru o carieră în publicitate. Exact ca atunci când te îndrăgostești: prima dată crezi că de așa ceva nu vei mai avea parte niciodată, a doua oară însă te lovește și mai strașnic și, surpriză: mai vine și o a treia oară. Dar, cu timpul, te maturizezi (să sperăm ), ajungi să te cunoști mai bine, îți restrângi cercul de opțiuni și alegi acea persoană. Așa că fii cu băgare de seamă și nu te lăsa pradă ciclului de iluzii și deziluzii.

"O majoritate covârșitoare a oamenilor nu au o pasiune dominantă sau au mai multe pasiuni – să le numim mai degrabă hobby-uri."

Multe începuturi vor fi promițătoare. Vei demara proiecte cu mare entuziasm și îți va fi ușor să dezvolți pasiuni pentru lucrurile care merg după placul tău. Dar ce se va întâmpla atunci când lucrurile vor începe să o ia pe alt făgaș? Ce te faci dacă nu reușești în aventura ta? Rămâi fidel pasiunii tale sau o renegi ca pe un vis urât? Lipsa de loialitate este un indiciu clar al lipsei de autenticitate – pasiunea ta nu era o pasiune adevărată. Și nu e ușor să accepți că în tot acest timp ai fost condus de premisă falsă. Este mult mai bine să recunoști că nu știi care este pasiunea ta decât să-ți canalizezi energia în direcția greșită. Să îți construiești viitorul pe o fundație falsă. Să mizezi totul pe o singură carte imaginară și să nu mai fii în stare să observi prezentul. Se conturează astfel un al patrulea argument:

"Foarte puțini dintre noi sunt capabili să trăiască în prezent și să profite din plin de el."

Credința încăpățânată într-o pasiune falsă ne poate împiedica să trăim în prezent. Cu aproximativ șase decenii în urmă, renumitul călugăr trapist Thomas Merton remarca: "Lumea este plină de oameni de afaceri fără succes care încă mai cred în sinea lor că ei s-au născut să fie artiști, scriitori sau actori de filme." Dacă astăzi nu ai succes în întreprinderile tale nu e neapărat din pricină că nu îți urmezi pasiunea - ci pentru că ai un văl pe ochi: nu mai vezi oportunitățile care se află chiar în fața ta. Din păcate, foarte puțini dintre noi sunt capabili să trăiască în prezent și să profite din plin de el. Iar o a doua șansă e rarisimă.

Ei bine, vei întreba acum, dacă pasiunea nu îmi mai poate sluji drept ancoră, cum îmi voi găsi fericirea și împlinirea profesională? Vom afla in articolele viitoare!

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

VIATA TA, CEL MAI IMPORTANT PROIECT AL TAU!

editor — Tue, 26 Nov 2013 16:01:15 +0000

VIATA TA, CEL MAI IMPORTANT PROIECT AL TAU! editor Mar, 11/26/2013 - 17:01

Planul tau personal in 3 pasi, pentru fericire si succes!

Un vechi proverb chinezesc spune ca reteta unei vieti fericite consta in a avea “pe cineva pe care sa iubesti, ceva de facut si speranta”.

Putem spune, in cazurile “clasice”, ca primele doua parti sunt deja in posesia multora dintre noi. Ma refer la cei care au familie si un loc de munca. Dar ce se intampla cu cel de-al treilea ingredient?

Speranta vine din elaborarea si punerea in practica a planului tau de viitor. El se alatura prezentului, dandu-i un sens, o directie, peste timp. Visele noastre pentru mai departe se construiesc si se urmaresc pas cu pas, privind inainte, dar traind aici.

Incepe cu tine!

Construieste-ti planul tau personal in 3 etape:

Prima contine proiectiile tale despre tine insuti/insati ca persoana. Ce vrei sa schimbi la tine? Sa antrenezi? Sa imbunatatesti? Sa descoperi? Fericirea si succesul tau depind in mod esential de felul in care te pui in valorare din toate punctele de vedere (emotional, intelectual, fizic). Incepe cu tine! Orice vis al tau trebuie sa inceapa, asadar, cu dorinta de a deveni mai bun/a ca persoana. Ceea ce faci cu si din tine este conditia fundamentala pentru succesul a ceea ce vei face in exteriorul tau mai departe. Poti face primul pas organizandu-ti un program: Ce ai reusit sa investesti azi in cele 24 de ore pe care le-ai avut la dispozitie? Cum ti-a iesit acest lucru astazi comparativ cu ziua de ieri? Dar maine cum va fi?

Urmatoarea pagina din caietul tau trebuie sa includa intre trei si patru domenii de activitate in care iti doresti sa devii lider la nivel mondial. Tinta poate fi de natura profesionala, personala, din sfera hobby-urilor…Poate iti doresti si iti propui sa devii cel mai mare lider politic, cel mai bun artist, cel mai grozav jucator de golf etc.

Cel de-al treilea si ultimul capitol din planul tau personal de viitor se refera la toate tipurile de recompense pe care le astepti atat din punct de vedere profesional (cariera, prestigiu, un mediu placut de munca, invatare etc.) dar si personal (o familie armonioasa, dragoste, respect, armonie, prieteni etc.)

Odata scrise dorintele tale, pastreaza caietul pe care le-ai notat intr-un loc vizibil si reciteste cand si cand acele cuvinte pana iti vor intra bine, clar, in cap. Vei sti, mintea ta va sti in mod limpede ce iti doresti si ce iti propui sa faci pe mai departe. Acest lucru va deveni unul dintre cei mai buni aliati ai tai.

Daca esti stapan/a pe ideea ca exista speranta in continuare, atunci ai gasit cheia pentru a face fata ratarilor din viata de zi cu zi, pentru a uita inevitabilele parti rele, pentru a te bucura, mai presus de orice, de felul in care iti construiesti, de la un moment la altul, propriul drum.

Nu uita niciodata ca viitorul incepe, de fapt, in prezent, astazi, acum. Nu rosti niciodata cuvantul “niciodata”. Nu te va face sa te simti mai bine. Lasa-te mai bine condus/a de propriile vise.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Companie

Tags

Autor

419

Un neuropsiholog învaţă oamenii cum să aibă o viaţă mai bună

editor — Wed, 02 Oct 2013 07:59:59 +0000

Un neuropsiholog învaţă oamenii cum să aibă o viaţă mai bună editor Mie, 10/02/2013 - 09:59

Rick Hanson poate fi considerat un om model.

Născut în Los Angeles, Rick Hanson a fost un adolescent timid şi pasionat de cărţi. A intrat la UCLA la 16 ani, absolvind cu “summa cum laude” în 1974. A fondat o companie care livra seminare şi a lucrat pentru matematicieni. După ce şi-a terminat masterul în psihologia dezvoltării la San Franciso State University s-a înscris la doctorat la Wright Institute în 1991.

Doctor în psihologie, cu lucrarea de succes “Gratifing Control: Mothers offering alternatives to toddlers”, Rick Hanson scrie cărţi, articole şi realizează programe audio cu teme diverse de dezvoltare şi bunăstare personală.

Resurse pentru iubire, fericire şi înţelepciune

Rick Hanson a scris până acum patru cărţi. A debutat cu “Mother Nurture: A Mother’s Guide to Health in Body, Mind and Intimate Relationships”, o lucrare despre cum să ai o viaţă de mamă fericită.

În “Hardwiring Happiness” autorul vorbeşte despre o nouă ştiinţă a calmului, încrederii şi mulţumirii. Eşti curios să afli cum poţi avea un creier ca al lui Buddha? Din cartea “Just one thing” afli răspunsul, iar din “Buddha’s Brain” înveţi despre această neuroştiinţă a fericirii, iubirii şi înţelepciunii.

Poţi descărca sfaturile şi discursurile sale pe website-ul personal. Acesta vorbeşte despre înţelepciunea budisă, atitudine pozitiva, cum să-ţi întemeiezi o familie şi cum să-ţi antrenezi creierul.

Articolele sale se găsesc în engleză, spaniolă, franceză şi chineză, astfel că oamenii din toate colţurile lumii au acces la învăţămintele sale.

Rick Hanson ţine şi seminarii pe teme precum: emoţii pozitive, puterea experienţelor de zi cu zi, cum să-ţi dezvolţi încrederea în tine şi în cei din jur. Discursurile sale sunt disponibile şi sub forma unei aplicaţii mobile, în Apple Store.

Ghiduri practice

O parte importantă a muncii sale o reprezintă ghidurile. Pe website-ul personal puteţi găsi ghiduri complete despre puterea prezentului (“Mindfulness of the Body as a Whole”), bunătate şi compasiune (“NeuroDharma of Love: Compassion and Loving kindness”, mulţumire (“Natural contentment”).

Unde îi găsiţi lucrările

Pe Rick Hanson îl găsiţi la Rick Hanson. Tot acolo vă puteţi abona la newsletter, de unde în fiecare săptămână veţi primi sfaturile sale pe email. Desigur, acesta ţine şi seminarii în Statele Unite ale Americii. Cărţile sale se găsesc pe Amazon.com.

Rick Hanson se înscrie în seria specialiştilor care împărtăşesc cu ceilalţi din jur ceea ce ei au învăţat. Prin aplicarea sfaturilor sale cât şi a altor din domeniu, putem ajunge la un oarecare echilibru în viaţă, între “iubire, fericire şi înţelepciune”.

Adaugă comentariu nou

Imagine featured

Tags

Autor

240