

Ce este Black Swan?
„Europe is locked-down” „R.I.P. good times” sau „Sorry we’re closed” sunt titlurile ce apar în acest zile cu litere de șchioapă in diverse publicații on-line. În aceeași linie, Sequoia Capital (una din marile firme de private venture investments la nivel global, ce a finanțat companii ca Apple, Google, Instagram, Oracle, Cisco sau Zoom) denumește fenomenul de răspândire explozivă a coronavirusului ca fiind „Lebada Neagra” a anului 2020 – adică acel eveniment rar, neașteptat, dar care are un impact masiv și cu o puternică influență asupra activității economico-socoale la nivel global (fenomenul „Black Swan” după cartea lui Nassim Taleb, publicată chiar cu un an înainte de criza financiară din 2008).
Trebuie subliniat că nu este pentru prima oara cnd ne întâlnim cu Lebăda Neagră; ea a aparut sub forma crizei financiar-bancare (datorată în principal bulei imobiliare din 2008), fiind menționată pentru prima oară în acea perioadă tot de către Sequoia Capital.
Crizele sunt ciclice, sau cel puțin apar cu periodicitate:
Deși au avut cauze diferite aproape de fiecare dată, crizele își fac din ce în ce mai des simțită prezența, lăsând în urmă răni adânci.
Implicațiile economice sunt foarte asemănătoare de la o criză la alta: afaceri care se închid, pierderea locurilor de muncă, dispariția investițiilor, căderea burselor, inflație, șomaj ridicat, etc.
Motorul economiei mondiale este gripat în acest moment și doar un nivel minim de lichiditate in piață poate împiedica blocarea acestuia. Costurile pentru a fi repornit sunt greu de calculat.
Totuși, există câteva elemente care fac această criza să fie atipică față de celelalte descrise anterior:
Întrebarea care se pune este ce putem face noi, atât la nivel individual cât și ca antreprenori, concret, astăzi, pentru a minimiza impactul recesiunii mondiale? Cei care am resimțit atât criza financiară din 2008, dar mai ales efectele ei în perioada de tranziție din 2009-2010, am învățat cateva lucruri esențiale.
5 lecții esențiale demne de reținut sunt:
Astăzi trăim într-o lume diferită, în care oamenii vor trebui să se adapteze noii realități:
Concluzia este limpede – crizele vor continua sa apară; astăzi sunt o realitate pe care o trăim și resimțim din plin. Criza pandemică este probabil cea mai mare provocare a actualei generații, deoarece este ceva cu totul nou și neobișnuit, este ceva ce nu am mai experimentat până acum (Lebăda Neagră) și cu implicații economice și sociale profunde. Când această criză pandemică se va încheia, omenirea va suferi puternice schimbări structurale, pe care astazi este destul de greu să le anticipăm.
Primește cele mai noi articole și resurse direct în inbox-ul tău.
Nu facem spam. Poți să te dezabonezi oricând.