AI AUTOCONTROL?

Potrivit American Psychological Association, “lipsa puterii motivationale (willpower) reprezinta motivul principal pentru care oamenii nu isi ating scopurile”.

Provocarea nu este indeobste legata de lipsa de putere motivationala cat, mai degraba, de lipsa cunoasterii de sine. Odata ce reusim sa intelegem cum functioneaza creierul nostru, mintea noastra, putem face fata si provocarilor legate de motivatie si putere.

Baza controlului de sine este data de cunoasterea de sine. Cu cat ne cunoastem pe noi insine mai bine, cu atat suntem mai capabili de schimbare in viata noastra.

Structura puterii motivationale

Nu exista, de fapt, o singura putere motivationala ci trei: “Eu voi face…!” (I will!), “Eu nu voi face…!”(I won’t!) si “Eu vreau…!” (I want!)

Orice provocare legata de puterea motivationala poate fi reformulata folosind una din aceste forme. De exemplu, renuntatul la fumat poate fi o ilustrare a lui “Eu nu voi face...!”, dar substratul consta, de fapt, in “Eu vreau!”. Pentru ca nu este vorba de a renunta la un obicei, ci de a imbunatati calitatea vietii personale.

Un creier, doua minti

Exista doua zone care actioneaza atunci cand vine vorba de actiunile cuiva: cortexul prefrontal si amigdala. Prima arie este responsabila cu gandirea decizionala si autocontrolul. Amigdala este pilotul automat al creierului. Ea ne determina sa facem alegeri de care nu suntem cu totul constienti in momentul luarii lor.

Cu cat o persoana este mai constienta de deciziile sale, cu atat mai mult capacitatea sa de autocontrol va creste. Pe de alta parte, daca ne lasam ghidati de pilotul automat, atunci ajungem sa fim condusi de impulsuri. Ele pot fi bune atunci cand gandirea insasi devine contraproductiva. Dar nu in alte situatii.

Dorinta si satisfacerea ei

Exista o zona in creier care este direct legata de ceea ce presupune recompensa. Atunci cand este stimulata, ea genereaza o substanta numita dopamina.

Acest proces poate determina doua situatii posibile: cea in care suntem ghidati de impulsuri si cea in care suntem condusi de propria ratiune.

Unul din scenariile care ne pot face sa intelegem diferenta dintre cele doua stari mentale este atunci cand ne detasam de contextele care determina producerea de dopamina (spre exemplu, mersul in locuri care ne plac, cum ar fi magazinele, restaurantele etc.). Ne “trezim” gandindu-ne pe ce am cheltuit impulsiv, fara sa gandim, atatia bani. Si, mai ales, de ce, cum, cand… 

Puterea motivationala inteleasa ca un muschi

O comparatie foarte buna care ne poate ajuta sa intelegem cum lucreaza puterea noastra motivationala este aceea cu un muschi. Cu cat stam mai mult timp neantrenati, cu atat tonusul nostru scade. Ne putem antrena aceasta putere “incarcandu-ne” cu sarcini progresiv tot mai mari.

Suntem liberi sa gresim

Cand ne simtim bine cu ce am reusit sa punem in practica ne dam voie sa ne rasfatam putin. Provocarea este, insa, sa nu cedam ispitei prea mult, ajungand sa ne ingaduim tot mai multe. Este ca atunci cand, dupa o dieta respectata cu strictete, ne bucuram sa mancam o prajitura cu multe calorii. Dar acest lucru nu trebuie sa ne opreasca de la a ne urmari scopurile; este vorba doar de o pauza binemeritata in drumul spre ceea ce ne dorim sa obtinem cu adevarat.

Pe de alta parte, un lucru important de mentionat aici este relatia dintre puterea motivationala si morala. Suntem intotdeauna tentati sa le interconectam pe cele doua. Cu alte cuvinte, daca am mancat prea multa pizza la o masa atunci cand scopul nostru “mare” este sa tinem dieta, ne putem simti vinovati. De ce? Deoarece credem ca am facut “rau”, in loc sa facem “bine”, ca am facut un lucru “incorect” in loc sa fie “corect”. Si atunci ne simtim “vinovati”. Problema nu se pune insa in acest sens. Este vorba, de fapt, de ceea ce ne propunem la nivelul autoreflectiei, de urmarirea planurilor in succesul carora credem cu adevarat, dincolo de satisfactiile de scurta durata date de impulsuri. 

Limitele lui “Eu nu voi...!”

Se spune ca un lucru interzis tenteaza si mai mult. Ei bine, cand vine vorba de mintea noastra, se pare ca sintagma se verifica adesea. Tentatia de a te gandi exact cum si la ce "nu trebuie" este mare; e ca si cum ai sta pe marginea unei prapastii si ti se spune insistent sa nu te uiti in jos. Iata de ce este bine ca, atunci cand ne propunem sa realizam ceva, orice, este bine sa nu ne fomulam intentiile si obiectivele folosind acest pilon. Daca ne propunem “sa nu…!” X, avem mari “sanse" sa facem tocmai pe dos.

Efectul “la naiba!”…

In sfarsit, iata si ultima mare provocare cand vine vorba de puterea motivationala. Am dat gres. Am ratat. Poate nici nu ne asteptam sa se intample acest lucru. Poate calculasem foarte bine sansele de succes. Care este tentatia in aceste momente? Sa renuntam…Am ratat o data, hai sa nu mai incercam nimic, sa renuntam la toate celelalte provocari. Sa ne dam batuti ca si cand oricum nu ne-ar mai pasa.

De ce simtim acest lucru? Pe de o parte pentru ca nu vedem planurile noastre din perspectiva. Si atunci cand o rotita din intregul nostru proiect s-a intepenit, tindem sa le oprim pe toate celelalte. Pe de alta pentru ca, intr-adevar, exista riscul confuziei dintre planificare si executie in sensul satisfactiei pe care ne-o dau cele doua. La inceput, cand totul este doar in capul nostru sau pe hartie, lucrurile par sa mearga ca unse. Atunci si increderea este mai mare…

Este, deci, explicabil de ce ne putem simti descurajati, vinovati, confuzi, atunci cand gresim sau, pur si simplu, lucrurile nu ies asa cum le gandisem noi. Ce putem face pentru a merge mai departe? Sa ne observam mai bine, observand, totodata, si amploarea proiectelor noaste. Se pare, conform unui studiu din cadrul Universitatii Harvard, ca intelegerea de sine (self-compassion) foloseste mai bine cand ne aflam intr-un astfel de impas. Autoflagelarea, dimpotriva, creste nivelul de stres si, astfel, probabilitatea sa repetam greselile deja facute creste, la randul ei.

 Concluzii

• Autocontrolul se bazeaza pe autocunoastere.
• Puterea motivationala se sprijina pe trei piloni: “Eu voi face…!”, “Eu nu voi face…!” si “Eu vreau…!”
• Orice provocare poate fi reformulata in mintea noastra pornind de la unul dintre acesti trei piloni.
• Cand vine vorba de cel de-al treilea pilon, se ridica urmatoarea provocare: atentie la ceea ce ne dorim cu adevarat. Succesul in fata provocarilor va intarzia sa apara daca nu exista o conexiune intre acestea si ceea ce ne dorim cu adevarat. Totodata, daca aceasta conexiune exista, trebuie sa ne asiguram de faptul ca impulsurile noastre nu vor trece pe primul plan, in fata scopurilor cu adevarat relevante pe care ni le propunem.
• Cand exista sansa unei posibile satisfactii, creierul va “folosi” dopamina care va determina impulsuri in directia respectiva.
• Prin cunoasterea acestor procese avem posibilitatea sa simtim impulsurile dopaminice analizand apoi mental, la rece, daca acele dorinte merita sa fie urmate sau nu cu adevarat.
• In sfarsit, daca facem o alegere gresita, intelegerea de sine este de dorit in defavoarea autoflagelarii.