[email protected] 0770 414 202

Alegerile unui medic: Raluca Anghelache


Toată lumea care o cunoaşte în oraşul în care trăieşte o numeşte scurt ''doamna doctor''. Iar acest ''doamna doctor'' spus cu respect şi mare simpatie în acelaşi timp a ajuns să îi ţină loc de nume şi de orice altceva. Este ceea ce o defineşte, căci ''doamna doctor'' este persoana la care, atunci când ai o problemă, poţi apela şi poţi fi sigur că niciodată nu vei găsi uşa închisă şi nu vei pleca fără să fii ajutat. Până la urmă, nu aceasta înseamnă de fapt a fi medic?

''Doamna doctor'' poartă un nume. Raluca Anghelache.

Cea care se descrie scurt şi cuprinzător, aşa cum îi este felul, ca fiind rezultatul a ceea ce oamenii din viaţa ei i-au oferit.

''Am ales să fiu medic din iubire pentru tatăl meu şi pasiune pentru această meserie care iubeşte oamenii. (...) cel mai important lucru pentru a fi medic este să iubeşti oamenii! (...) te caută pentru că, oricum te-ai numi, eşti persoana de care ei au nevoie.''

Learning Network: Doamna Anghelache, sunteţi medic şi o persoană cunoscută în comunitatea dumneavoastră. Ştiu că aveţi şi preocupări care, la prima vedere, ar putea fi interpretate ca fiind complet opuse profesiei dumneavoastră. Cu toate acestea, dincolo de orice alte activităţi pe care le desfăşuraţi, continuaţi să fiţi fidelă drumului ales acum mulţi ani. Cum aţi ştiut că ceea ce aţi ales să faceţi este ceea ce vă doriţi cu adevărat?

Raluca AnghelacheRaluca Anghelache: Tot ce am învăţat şi însemn în momentul de faţă este rezultatul familiei mele în afara căreia nu m-am văzut niciodată şi fără de care identitatea mea nu ar fi completă. Îmi trag rădăcinile dintr-o mamă care şi acum, când a ajuns la o vârstă venerabilă, nu omite niciodată să îmi arate prin propriul exemplu că o doamnă adevărată are câteva reguli de aur şi care sunt fără abatere. Iar una dintre ele este eleganţa. În vestimentaţie, în exprimare, în comportament, în spirit. Fără ea, poţi fi multe în această viaţă, dar doamnă, niciodată. Aceasta este una din lecţiile pe care le-am învăţat de timpuriu şi, văzând-o tot timpul aplicată, a devenit pur şi simplu un modus vivendi. Ştiu, vremurile s-au schimbat, iar eu sunt genul de persoană care se adaptează schimbărilor şi chiar dacă uneori eleganţa în vestimentaţie de exemplu poate avea abateri, cea a spiritului este obligatorie. Cum am ajuns medic? Păi, simplu. Tot printr-un exemplu viu. Prin modelul şi mentorul meu. Tatăl meu. Un om care şi-a pus toată omenia şi tot ce a însemnat el în această meserie şi a făcut-o ca la carte. Am ales să fiu medic din iubire pentru tatăl meu şi pasiune pentru această meserie care iubeşte oamenii. Apoi, sunt soţul şi fiul meu, fără de care identitatea mea nu ar fi completă şi cei care au contribuit şi m-au ajutat să ştiu că ceea ce fac este ceea ce îmi şi doresc cu adevărat. Restul, ca să parafrazez nişte versuri celebre, este istorie. Adică multă muncă, şi mai multă practică, multe ore nedormite şi pline de griji, dar şi mai multe pline de satisfacţii.

L.N.: Sunt tare curioasă, care credeţi dumneavoastră că sunt acele lucruri esenţiale de care are nevoie o persoană pentru a fi medic? Indiferent de specialitate.

R.A.: Este foarte simplu şi atât de greu în acelaşi timp. Evident, în opinia mea pe care nu vreau să o impun altora sau să o consider lege. Pentru mine, cel mai important lucru pentru a fi medic este să iubeşti oamenii! Dar să îi iubeşti cu adevărat. Nu să ai impresia că o faci, să îţi imaginezi sau să te forţezi să o faci doar pentru că ... înţelegeţi.

Adică, pentru mine, înseamnă să fii dispus să faci nişte compromisuri pozitive şi o seamă de sacrificii de ordin personal. Să fii capabil să ai mereu o vorbă bună, un zâmbet, obiectivitate, discernământ, iar trăirile şi nevoile personale să le laşi la uşa cabinetului în care intri şi unde trăirile şi nevoile celorlalţi trebuie să fie mai importante. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, pe uşa cabinetului tău, scrie, înainte de specialitate şi de numele tău, profesia. Iar dacă acolo scrie medic, oamenii te caută pentru că, într-un moment sau altul al vieţii lor, din motive mai mult sau mai puţin grave, tu, oricum te-ai numi, eşti persoana de care ei au nevoie. Şi asta face diferenţa între a fi şi a face ceva cu adevărat, fie că eşti medic, învăţător, funcţionar sau instalator, şi doar a te numi că eşti şi faci acel ceva.

''Profesia mea este cea mai important lucru din viaţa mea. Aşa cum cel mai important lucru din viaţa mea este familia mea.''

L.N.: Să înţeleg atunci că vă număraţi printre acele persoane pentru care profesia primează, iar celelalte aspecte ale vieţii se subscriu ei?

R.A.: Greşit. Workaholică nu am fost şi nu am să fiu niciodată din simplul motiv că eu consider această manifestare ca fiind una extremă şi disproporţionată şi care în final nu poate conduce decât la dezavantaje. Cu siguranţă, nu fiind workaholic îţi manifeşti pasiunea, dedicarea şi implicarea pentru ceea ce faci profesional. Insist asupra acestui fapt pentru că, (nah, defect profesional!) una din tendinţele pe care o văd din ce în ce mai acut manifestată şi cu efecte dezastruoase este tocmai aceasta, iar echilibrul acela care înseamnă sănătate pe toate planurile este din ce în ce mai puţin căutat, dorit şi respectat.

Revenind la mine, nu. Nu profesia este cea care primează în viaţa mea. A-ţi iubi, respecta şi face cu dedicare meseria nu înseamnă a omite şi celelalte aspecte ale vieţii tale.

Eu sunt de părere că nimeni nu poate spune că este un profesionist desăvârşit în mijlocul unui deşert care înseamnă în rest viaţa sa. Undeva, este o problemă. Undeva, echilibrul care ne este esenţial tuturor lipseşte şi asta înseamnă că tu ai o problemă. O problemă care se reflectă automat şi în ceea ce faci profesional vorbind.

Spuneam mai sus că trebuie să iubeşti oamenii mai mult decât te iubeşti pe tine şi că este nevoie de compromisuri şi sacrificii ca să fii un medic bun. Acest lucru nu este sinonim uitării de sine, abandonului şi obsesiei faţă de meserie. Ar conduce automat la un dezechilibru care, în final, ar fi defavorabil celor pe care îi serveşti şi faţă de care ai obligaţia ca, în primul şi în primul rând, să fii ok cu tine însuţi.

Deci, nu. A fi medic nu primează. Profesia mea este cea mai important lucru din viaţa mea. Aşa cum cel mai important lucru din viaţa mea este familia mea. Soţul meu, fiul meu, mama mea. Aşa cum cel mai important lucru din viaţa mea sunt prietenii, cunoscuţii, mediul în care trăiesc, etc.

''...indiferent de câte alegeri aş fi făcut sau aş face, consider că ele m-au condus acolo unde sunt. Pe drumul meu.''

L.N.: Rubrica pentru care îmi acordaţi acest interviu se numeşte ''Oameni pe drumul lor''. Consideraţi acum, la ani de profesat ca medic, că aţi făcut alegerea corectă, că sunteţi pe drumul dumneavoastră?

R.A.: Când vine vorba de alegeri, de fiecare dată, noi, oamenii, nu ne putem abţine să nu ne gândim la cum ar fi fost dacă.... Mereu ar fi putut să fie altfel, iar fiecare alegere implică automat alte o mie. Dacă aş fi putut alege altfel? De o mie de ori da. Dacă aş alege altfel? Bineînţeles! Însă, indiferent de câte alegeri aş fi făcut sau aş face, consider că ele m-au condus acolo unde sunt. Pe drumul meu, unul de care sunt sigură. Iar acest drum mă cuprinde pe mine ca medicul care sunt azi.

''Fiecare clipă în care trăieşti este un moment cheie.''

L.N.: Cu toţii avem câteva momente cheie în viaţa noastră şi care, într-un fel sau altul, ajung să ne definească viaţa. Care sunt aceste momente pentru dumneavoastră?

R.A.: O, sunt atât de multe, încât mi-e imposibil să le enumăr aici. În acelaşi timp, totul se reduce la unul singur. Trăirea. Fiecare clipă în care trăieşti este un moment cheie.

L.N.: Despre orice meserie, voluntar sau nu, se creează tot felul de clişee, de idei preconcepute şi de false mituri. Care sunt acestea în meseria dumneavoastră?

R.A.: Am putea face o saga. Într-adevăr, toate domeniile de activitate au poveştile lor, însă, cumva, când vine vorba de medici, noi suntem privilegiaţii (râde). Păi, de unde să încep şi când să termin?

Aşa că vi le voi spune pe cele mai importante pe care le-am observat eu. Din păcate, căci nu îmi face nicio plăcere. Şpagă, lipsa de empatie şi faptul că suntem supraoameni. Tendinţa oamenilor, de înţeles până la un anumit punct, de a ne transforma în eroi. Unii pozitivi şi negativi în acelaşi timp.

''Suntem doar oameni.''

L.N.: Care au fost lucrurile cu care a trebuit să vă luptaţi cel mai mult până acum în meseria dumneavoastră?

R.A.: Se leagă cu ceea ce spuneam înainte. Medicii sunt şi ei oameni ca şi restul. Nici mai răi şi nici mai buni decât ceilalţi.  Avem responsabilităţi uriaşe, frici colosale şi facem bine, pe atât cât putem face şi rău. Greşim, aşa cum greşim cu toţii, cu singura excepţie că, în meseria asta, greşelile pot fi fără posibilitate de a le repara. Iar orice exagerare poate fi fatală. De aceea, cred şi continui să cred că cel mai periculos lucru în această meserie este să exagerezi şi să nu fii capabil să te autoevaluezi corect. Orice supra sau subevaluare din partea ta sau a altora este lucrul cu care eu m-am luptat. Repet, suntem doar oameni ca şi ceilalţi, iar de aici trebuie pornit.

L.N.: Unde vă vedeţi peste zece ani?

R.A.: Acolo unde m-am văzut mereu. Alături de cei dragi făcând ceea ce mi-e drag.

''...indiferent ce meserie ai avea, fondul necesar este universal valabil. (...) nu există decât o cale, iar aceea e înainte.''

L.N.: Spuneaţi că tatăl dumneavoastră a fost medic şi modelul dumneavoastră. Se va urma tradiţia în familie? Sunteţi dumneavoastră cea care este exemplul profesional pentru fiul dumneavoastră?

R.A.: M-am străduit să îmi cresc fiul, învăţându-l valorile reale ale familiei şi vieţii în sine. Şi cred că nu am făcut o treabă prea rea. Singura tradiţie pe care mi-o doresc urmată este aceea a respectării acestor valori şi nu pentru că trebuie, ci pentru că aşa simte cu adevărat fiul meu.

Dacă îi sunt model? Unul profesional? Mi-aş dori să îl pot fi învăţat un singur lucru. Că, indiferent ce meserie ai avea, fondul necesar este universal valabil. La bază, iubirea, pasiunea, munca şi respectul sunt obligatorii şi fără ele nu faci nimic.

L.N.: Cu siguranţă, viaţa dumneavoastră nu a fost presărată numai de momente de bucurie. Ce v-a salvat în momentele dificile şi ce vă face să mergeţi mereu înainte?

R.A.: În afară de familia mea, simţul umorului a fost mereu cel mai bun aliat al meu. În plus, mereu, mi-am spus că nu există decât o cale, iar aceea e înainte.

Autor

Simona Stan

Specialist în comunicare şi imagine publică şi internă în domeniul de politici sociale si de business. Learning facilitator. Cu experienţă în crearea, organizarea şi coordonarea de evenimente şi proiecte publice si interne de politici sociale si Learning & Development. PR. Editor.
Scroll to Top
// //