Alex Cuzic- omul care nu crede in IMPOSIBIL

Saptamana aceasta am cunoscut un om care si-a facut, la propriu, drumul sau in viata. La 21 de ani, Alexandru Cuzic si-a propus ca, in 10 ani de zile, sa aiba o cariera internationala, sa faca un MBA si sa lucreze intr-una dintre cele mai mari companii din lume. Pe vremea aceea, era un tanar student la Facultatea de Stiinte Economice din Iasi, venit din Suceava unde crescuse obisnuit cu lipsurile impuse de perioada comunista, bucurandu-se de fiecare lucru marunt primit, cantand la nunti impreuna cu tatal si fratele sau pentru a castiga bani si visand la o viata altfel, mult mai buna. Astazi, la 33 de ani, traieste in Dublin si este Account Manager la Google. Exact ca in visul sau! De la vis la realitate, insa, au fost multi ani, cu bune si rele, si multi pasi pe care Alex si-i aminteste cu precizia unui ceas elvetian! A fost un drum lung si greu, dar o poveste de viata care, cu siguranta, nu te va lasa indiferent si iti va (re)confirma ca omul este stapan pe propriul sau destin, iar notiunea de “imposibil” exista doar in mintea noastra!

Luiza Pirvulescu: Cine este Alex Cuzic?

[[{"fid":"1839","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"204","width":"280","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Alex Cuzic clasa 1","title":"Alex Cuzic clasa 1","class":"media-element file-default"}}]]Alex Cuzic: Sunt un tip perfect normal, care a crescut intr-o familie cu parinti profesori- mama a fost invatatoare, tata este, inca, profesor de muzica si violonist. M-am nascut in Suceava si acolo am facut liceul de Matematica-fizica. Am avut o copilarie de care imi amintesc cu mare drag, in care verile mi le petreceam la bunici, muncind la camp. Am cantat de la 6 ani pe scena sau la nunti alaturi de tatal si fratele meu, o perioada minunata din viata mea.

In liceu am fost inscris la Cercetasii Romaniei- o experienta care m-a invatat foarte multe si din care pastrez, inca, amintiri extraordinare sau prietenii legate cu oameni minunati, cum sunt Mircea si Roxi, cu care, inca, pastrez legatura.

Am plecat, apoi, la Iasi la Facultatea de Stiinte Economice “Alexandru Ioan Cuza”. In primii 2 ani de facultate am fost in AIESEC, o organizatie studenteasca prin care am intrat in contact cu oameni care m-au inspirat si care mi-a deschis portile spre mult-dorita mea cariera internationala. Inca din timpul facultatii am inteles ca e foarte important sa ma dezvolt personal, asa ca atunci cand mi s-a oferit sansa am facut cu Carmen Iliescu, Andy Szekely, Catalin Zaharia, Doina Filipescu si Bebe Mihaiescu primele cursuri de NLP, Analiza Tranzactionala si Six Thinking Hats.

Tot atunci, pe la 21-22 de ani mi-am setat 3 obiective de viata pe care sa le indeplinesc pana implinesc varsta de 30 de ani:

1. Sa fac un MBA
2. Sa am o cariera internationala
3. Sa lucrez la una dintre cele mai bune companii din lume

Cu un prieten foarte bun de atunci, Gelu, am luat o bacnota de 1000 de lei, am rupt-o in doua parti, ne-am semnat fiecare pe cate o jumatate si am scris “ne vedem la 30 de ani”, apoi am luat fiecare jumatatea scrisa de celalalt.

Dupa ce mi-am setat acest mindset, tot ce am facut ulterior, toate deciziile pe care le-am luat, au fost pentru indeplinirea acestor obiective.

De la 23 de ani am plecat din Romania si am trait in diferite tari- mai intai in America, apoi in Belgia si acum in Irlanda, unde sunt angajat la Google.

L.P.: Cum au luat nastere acele obiective de viata ale tale?

A.C.: Tata a fost prima persoana care m-a pus in direct contact cu o realitate pe care nu o aveam in jurul meu. Totul a inceput in jurul varstei de 6-7 ani cand, imi aduc foarte bine aminte de zilele acelea in care nu avem ce manca, nu aveam lumina, stateam in frig, ne trezeam noaptea ca sa stam la cozi sa prindem lapte sau paine.. Pe atunci, tata mergea din cand sa sustina concerte de muzica populara in strainatate. Si, de cate ori se intorcea, ne aducea, mie si fratelui meu, cate o ciocolata, cate un suc sau o revista, iar pentru noi, ca si copii, erau lucruri noi, fascinante. Imi aduc aminte ca odata, de exemplu, la intoarcerea din Danemarca, cred, ne-a adus o ciocolata Kinder formata din mai multe patratele iar noi incercam sa o rupem si sa mancam doar cate o bucatica pe zi astfel incat sa avem cat mai mult timp. La fel faceam si cu sucul - beam cate o gura fiecare, iar apoi ii puneam dopul si pastram pentru a doua zi. Insa, toate lipsurile acelea au fost un lucru extraordinar in formarea mea, pana la urma. Pot spune chiar un noroc, pentru ca m-au invat sa apreciez ceea ce am, dar si sa fiu ambitios, sa imi doresc si sa lupt ca sa primesc mai mult de la mine si de la viata.

Asa am inceput sa visez sa calatoresc atunci cand voi creste mare, asemeni tatalui meu, sa pot sa simt si sa experimentez si eu toate acele lucruri pe care le aducea el. Asta a fost, daca vrei, trigger-ul si, practic tot ce am facut ulterior, odata cu plecarea la facultate a fost sa imi setez o viziune despre cum vreau sa arate viata mea si sa actionez in directia aceea.

L.P.: Ce ai facut, concret, ca sa iti realizezi visurile?

[[{"fid":"1843","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"234","width":"350","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Alex Cuzic Google","title":"Alex Cuzic Google","class":"media-element file-default"}}]]A.C.: Am inceput sa citesc diverse carti legate, mai mult sau mai putin, de dezvoltare personala. Eram foarte dornic sa aflu modalitati prin care sa cresc. Cantam noptile, in weekenduri, la nunti impreuna cu tatal si fratele meu, iar toti banii pe care ii luam ii investeam in diferite conferinte sau training-uri legate de dezvoltare personala in ideea de a nu ma limita doar la ceea ce imi oferea facultatea. Desi am avut bursa in primii doi ani de facultate, nu m-am concentrat prea mult pe ceea ce invatam acolo si pe note. Am invatat atunci de la Gelu ca facultatea este doar un mediu din care trebuie sa alegi ceea ce face cu adevarat diferenta. El imi spunea ca, pentru a te dezvolta cu adevarat pe termen lung, trebuie sa te gandesti mereu pentru ce faci anumite lucruri, cu ce te ajuta, ce se va intampla dupa ce le termini de facut. De exemplu, cu ce te va ajuta facultatea? Termini cu 10 pe linie, iti iei diploma, insa cat de relevant va fi asta mai tarziu,in viata ta? Nu te va intreba nimeni ce note ai avut in facultate. Ce va conta va fi experienta capatata in tot acest timp, proiectele in care te-ai implicat, activitatile pe care le-ai facut. Am simtit ca si eu rezonam cu aceasta idee, ca ea era, de fapt, si parte din mine si din modul in care vedeam si eu lucrurile, iar Gelu doar mi le confirma. Tot el mi-a deschis ochii si asupra oportunitatilor pe care ti le ofera AIESEC-ul.

[[{"fid":"1847","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"267","width":"400","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Alexandru Cuzic NLP","title":"Alexandru Cuzic NLP","class":"media-element file-default"}}]]Pentru mine, perioada aceea de la 21-23 de ani a fost foarte importanta pentru tot ce a urmat dupa ea in viata mea. Tot atunci am descoperit si NLP-ul si celelalte forme de dezvoltare personala. Mi-am dorit mereu sa fiu in medii in care sa ma pot dezvolta continuu. Intodeauna am incercat sa gasesc mentori, persoane cu care sa simt ca rezonez. Toate persoanele care au venit de-a lungul vietii in drumul meu m-au ajutat sau m-au tras efectiv si m-au dus mai departe. Am fost foarte norocos sa am in jurul meu oameni deosebiti care m-au ajutat, m-au invatat si m-au inspirat. Una dintre aceste persoane este Andy Szekely. El chiar poate sa inspire oamenii, nu este doar o deviza pusa pe site-ul sau! Nu stiu daca el realizeaza cat de mult m-a inspirat pe mine, insa a fost un role model foarte important in viata mea. Simt ca nu i-am multumit suficient (sau poate nu i-am spus-o foarte clar), pentru ca m-a luat sub aripa lui cand eram doar un pusti- la 21-22 de ani nu stii prea multe- si mi-a oferit sansa de a experimenta toate acele lucruri noi la momentul respectiv.

Andy m-a fascinat si prin faptul ca a facut totul in viata asa cum a crezut el de cuviinta, iar eu ma regasesc in aceasta mentalitate. Imi aduc aminte ca, atunci cand faceam acele cursuri de NLP, el inca avea un job, dar a avut curajul sa lase totul si sa se dedice dezvoltarii personale, sa creeze AS Consulting si sa modeleze lumea din jurul sau in functie de cum crede el de cuviinta. Iar asta pentru mine a fost exemplul foarte clar ca, daca vrei sa lasi ceva in urma ta, atunci trebuie sa modelezi tu lumea din jurul tau in functie de ceea ce crezi tu, nu in functie de ceea ce cred, fac sau spun ceilalti. Aceeasi viziune am intalnit-o si la Steve Jobs.

 In general, imi place sa privesc lucrurile in ansamblu, sa le pot intelege. Fiecare dintre cursurile facute, cartile citite, instrumentele dobandite, m-au ajutat sa pot face mai bine acest lucru.

In toata aceasta perioada, cu tot ce am invatat, am devenit ca un arc intins care doar astepta sa lanseze sageti :)

Dupa ce am terminat facultatea, prin AIESEC, am plecat direct in Statele Unite unde am fost angajat temporar de Mastercard intr-un schimb de experienta de 2 ani. Ulterior, in 2005 am fost angajat full-time in Belgia, tot de Mastercard, unde am ramas cativa ani. Apoi m-am angajat la AIG, tot in Belgia, insa cateva luni mai tarziu compania a fost afectata foarte tare de criza economica si, practic, a disparut. Acesta a fost un semnal pentru mine si ma intrebam, bineinteles, “de ce mi s-a intamplat acest lucru?”. Am inteles, insa,  ca e timpul sa fac o schimbare si sa imi indeplinesc visul de a face un MBA.

[[{"fid":"1840","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Alex Cuzic MBA","title":"Alex Cuzic MBA","class":"media-element file-default"}}]]

Am aplicat si am fost acceptat la Vlerick Business School, una dintre cele mai bune scoli din Belgia  si chiar din Europa. A fost un an dificil deoarece a trebuit sa ma intretin din ceea ce economisesem pana atunci si din salariul pe care il avea sotia mea. Insa a meritat! A fost o experienta extraordinara, in special datorita diversitatii celor care studiam: eram vreo 40 de nationalitati si 45 de oameni :) Cu ei am vizitat China- Beijing, Shangai- si am inteles ce inseamna o cultura si o economie diferita de cea europeana sau americana. Am fost acceptat la MBA, chiar la 29 de ani, in 2009, iar in septembrie 2010 am absolvit dupa ce, in august, acelasi an, am implinit 30 de ani :) Dupa terminarea MBA-ului am avut cateva luni de vacanta pana in 2011 cand am inceput procesul de angajare la Google si m-am mutat din Bruxelles in Dublin. Toata perioada in care am stat in America, ca de altfel si in permanenta, am facut numeroase sacrificii, am economisit bani pentru a-mi indeplini visele, cel mai mare fiind acela de a face un MBA.

Uitandu-ma in urma, lucrurile s-au intamplat exact in graficul propus atunci, la 21-22 de ani.

L.P.: De ce ti-ai dorit atat de mult sa faci un MBA? Pana la urma, poti pleca in afara sau poti lucra la o companie importanta si fara sa ai un MBA?

A.C.: Intr-adevar. Insa imi doream asta foarte mult pentru dezvoltarea mea personala. Simteam ca este un pas in fata. Vroiam in permanenta sa cresc, sa imi imping limitele, sa fiu mai bun, iar la momentul repsectiv, din punct de vedere profesional, acesta a fost “next step”.

L.P.: In 2001, conceptul de NLP de abia intrase in tara noastra, iar un tanar de 21 de ani, in general, are alte prioritati la varsta asta. De ce nu aveai si tu astfel de preocupari?

A.C.: Imi amintesc ca acelasi lucru am fost intrebat si de una dintre persoanele alaturi de care faceam cursurile de NLP. M-a intrebat ce caut acolo, de ce nu imi petrec timpul mergand in cluburi si facand ceea ce fac studentii de varsta mea. I-am raspuns ca nu ma atrage acest gen de distractie deoarece nu simt ca primesc valoare din ea. Desi, pentru toti ceilalti, era ciudat sa ma vada acolo, mie mi se parea perfect normal sa fiu cu toti acei oameni mai in varsta decat mine, mai experimentati, de la care am ce invata, care ma pot ajuta sa cresc. Normal, am mers si eu in cluburi si la petreceri, dar cu masura pentru ca ceea ce conteaza este sa prioritizezi lucrurile importante din viata.

L.P.: Nu erai perceput ca un "tocilar" de catre colegii de facultate?

A.C.: Absolut deloc. Chiar de curand m-am reintalnit cu un fost coleg de facultate si l-am intrebat exact asta: cum eram perceput, atunci, de el si de catre cei din jur. Si mi-a zis ca paream arogant, tocmai din perspectiva asta, ca nu imi petreceam timpul distrandu-ma impreuna cu ei. I-am explicat ca nu eram deloc arogant, doar ca nu imi permiteam sa pierd timpul cu lucruri care nu mi se pareau importante.

Am ales sa investesc in mine si nu in petreceri sau lucruri care nu simteam ca imi aduc valoare.

Eram mereu constient de mine, dar si de ceea ce se intampla in jurul meu. Mi-a placut sa cunosc persoanele din jurul meu, in special prin limbajul corpului pe care il transmit, prin mesajele fine care fac diferenta.

Stiu ca paream diferit, dar intodeauna am avut directia si viziunea mea, indiferent de ce spuneau ceilalti. In sensul acesta, am niste discursuri motivationale care m-au inspirat si care imi plac foarte mult, cum este cel de la Stanford al lui Steve Jobs despre cei care refuza sa se incadreze in tipare ca sa nu devina, practic, unul dintre vii morti..

L.P.: Ai simtit ca nu te incadrezi in tipare?

A.C.: Da, de foarte multe ori, in mod special in clasele 1-8 in care paream ca nu sunt foarte bun la invatatura preferand mereu sa pun intrebari. “De ce trebuie sa invat acele lucruri?” “De ce trebuie sa respect niste reguli care par stupide?”. Iar asta nu era permis si deranja. Insa, ma bucur foarte mult ca am facut-o, ca eram asa, deoarece este, cu siguranta, singura modalitate de a evolua. Daca am tine toti capul in jos si am urma fara sa punem intrebari, atunci incotro ne-am indrepta? Exact ca in mesajele celor de la Pink Floyd, pe care ii ascult foarte mult deoarece melodiile lor au atat de multe interpretari in care te poti regasi, in special noi, cei care am crescut inainte de revolutie.

Intotdeauna m-am concentrat pe lucrurile pe care le credeam eu ca sunt importante. Scoala, de exemplu, sistemul nostru de invatamant, incearca sa ne faca uniformi, buni la toate. Ori, asta e imposibil! Nu poti fi bun la toate! Eu am fost mai rebel din acest punct de vedere si asa eram si perceput, deoarece puneam mereu la indoiala totul, adresam mereu intrebari, vroiam sa aflu de ce trebuie sa fac un anumit lucru, cu ce ma ajuta. Am avut de suferit, de multe ori, doar pentru ca nu credeam ca ceea ce mi se cere e relevant pentru mine. De multe ori eram acuzat ca nu ascult ce mi se spune, insa, atata timp cat nu mi se parea important, de ce sa imi consum timpul si energia inutil? Timpul este mult prea pretios ca sa il pierzi cu prostii!

Iar aceasta atitudine s-a dovedit a fi una pozitiva! De exemplu, eu si Dorin Goian am fost colegi de banca in clasele 7-8. Si eram vazuti de catre profesori drept doua exemple de viitori oameni ratati. Istoria arata ca, dupa 20 de ani, Dorin a ajuns unul dintre cei mai buni jucatori de fotbal de la Steaua iar eu sunt unde sunt acum.

L.P.: Multi ne dorim sa ajungem departe, insa nu multi si reusim. Ce a facut diferenta la tine? Ce te-a facut sa fii atat de hotarat in drumul pe care ti l-ai decis, sa te autodisciplinezi? E vorba de caracter, de educatie, de influenta celor din jur?

A.C.: In mod clar, educatia si rolul parintilor in evolutia mea au fost foarte importante. Atunci cand esti copil, vezi in ei un model. Sunt acei 7 ani de acasa, adica inspiratia pe care o primesti de la proprii parintii.  

Imi aduc aminte intr-o seara, in perioada cand aveam 21-22 de ani, stateam de vorba la un pahar de vin cu tatal meu si i-am povestit despre planurile mele de viitor. Iar el s-a uitat lung la mine si mi-a zis ca, daca eu reusesc, macar, sa imi gasesc un job cat de cat bun din care sa pot sa traiesc, atunci el o sa fie foarte fericit. Acum, de cate ori vin in Romania si ne intalnim, avem asa, cate o discutie tata-fiu in fata semineului, in care ii spun mereu cat de mult a insemnat el pentru mine si cat m-a inspirat prin gesturile acelea marunte pe care le-a facut. Ceea ce am facut in viata a fost si pentru mine, bineinteles, dar o fac si pentru ei, pentru a-i face mandrii de mine.

Mai este vorba, probabil si de caracter. Cand imi pun ceva in cap, e imposibil sa cred ca nu pot sa fac asta, sa nu reusesc! Am inteles ce e important pentru mine si am fost responsabil cu mine si cu viata pe care vreau sa o am in fiecare moment. Am vazut ca tot ce se intampla in viata, bun sau rau, are legatura pana la urma. Chiar daca, uneori, nu intelegem lucrurile care ni se intampla atunci cand ni se intampla, privind mai tarziu in urma si facand legaturi, vezi ca au fost necesare pentru ca tu sa ajungi acolo unde esti acum. Trebuie doar sa fii cat mai clar in ceea ce iti doresti. Legat de asta, imi aduc aminte de training-urile lui Andy cand ne lega la ochi si ne punea sa atingem o tinta aflata la 2-3 metri distanta. Bineinteles ca nu nimeream sau rataceam mult pana faceam asta. Apoi ne punea sa facem acelasi lucru, dar nelegat la ochi. Bineinteles, reuseam fara probleme. Ne facea, astfel sa intelegem ca atunci cand vezi cat mai clar lucrurile, cand intelegi cat mai bine unde trebuie sa ajungi, ce iti doresti si care iti sunt obiectivele, atunci cu atat iti va fi mai usor sa stii ce trebuie facut pentru a ajunge acolo.

L.P.: Crezi in destin?

A.C.: Cred ca destinul este ceea ce iti faci tu. Exista, pentru fiecare, o stea acolo undeva, dar cred ca e vorba mai mult despre a-ti trai viata asa cum vrei tu, pe baza propriilor principii si valori si a ceea ce crezi tu ca este important. In rest, nimic altceva nu mai conteaza. Poti sa si gresesti? Cu siguranta! Si eu am facut sute, poate mii de greseli. Dar daca perseverezi si inveti din acele greseli, daca esti in permanenta constient de tine si de ceea ce vrei, atunci nu este nicio problema. Dimpotriva. Fara greseli nu am invata, nu am evolua.

Am incercat sa iau deciziile cele mai bune cu ceea ce am avut la momentul respectiv. Nu am regrete si, daca ar fi sa o iau de la capat, probabil as face cam aceleasi lucruri. Simt ca am facut tot ce am putut mai bine. Ma bucur de ceea ce am acum si aici si asa am facut in fiecare clipa. Stiu ca, poate, suna siropos, insa acesta este adevarul! Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ai aspiratii si sa iti doresti mai mult. Dimpotriva! “Daca nu cresti, mori!”, spune si Tony Robbins.

Daca te uiti mai atent, NLP-ul, Analiza Tranzactionala, Six Thinking Hats sau inteligenta emotionala- toate se leaga ca si concepte iar ideea comuna este sa devii cat mai self-aware, cat mai sincer cu tine insuti, sa te cunosti cat mai bine, sa alegi ce este mai bun pentru tine ca sa poti creste, sa descoperi ce puncte tari ai.

Citeste aici cea de-a doua parte a interviului, in care vei descoperi despre experientele pe care le-a trait Alex in calatoriile sale, intalnirea cu Tony Robbins si despre ce planuri de viitor si-a facut acum, dupa ce a "bifat" toate casutele cu obiectivele stabilite in urma cu multi ani.