Arta de a fi Zen la muncă

„Când faci ceva, trebuie să arzi complet, ca un foc, fără să laşi nimic din tine în urmă.” Shunryu Suzuki Roshi

Situaţiile stresante, proiectele parcurse cu sabia lui Damocles deasupra capului, colegii de muncă iritaţi şi iritanţi, şefii nervoşi, un număr prea mare de însărcinări şi mesaje, munca plicticoasă, care nu ne atrage, toate acestea sunt lucruri pe care le întâlnim des la locul de muncă.

Care este cauza unică, simplă, a acestor probleme? Rezistenţa noastră când vine vorba de a suporta, anduranţa, toleranţa…

Când propria minte ne devine duşman

Munca în sine nu reprezintă ceva stresant. Este vorba doar despre a duce la îndeplinire o anumită acţiune. Ceea ce ne face să fim, de fapt, stresaţi este propria noastră reacţie faţă de muncă. Este încăpăţânarea noastră de a nu renunţa la dorinţa ca lucrurile să fi fost altfel.

Ne simţim frustraţi nu pentru că există un şir întreg de întreruperi la muncă, de diferite naturi. Acestea sunt doar evenimente care au loc în jurul nostru, precum frunzele care cad sau păsările care zboară. Apare însă la mijloc rezistenţa noastră mentală. Ne doream atât de mult să nu fim întrerupţi din ceea ce făceam... Astfel că respingem orice element perturbator, în timp ce minţile noastre sunt încă pe jumătate focalizate pe sarcina avută.

De asemenea, nici colegii noştri de muncă, nici şeful nu reprezintă o problemă: ei sunt doar alte fiinţe umane, ca şi noi, care încearcă să trăiască în cel mai bun fel posibil, împărţind aceeaşi lume cu noi. Cu alte cuvinte, totul se rezumă la obsesia noastră de a ne agăţa de ideea că ei ar trebui să se poarte într-un fel anume şi că ar trebui să se străduiască mai mult, pentru ca noi să ne simţim fericiţi, mulţumiţi. Or această atitudine ne cauzează furie, frustrare.

Nu este vorba despre faptul că avem un număr copleşitor de sarcini de dus la îndeplinire; nu acest lucru ne face să ne simţim stresaţi, ci propria reacţie la acel număr. Este vorba doar despre o listă de lucruri de făcut, de un telefon care sună sau de un inbox plin. Toate acestea sunt, în sine, neutre. Dar când începem să ne ţinem cu dinţii de ideea că trebuie să facem totul, că trebuie să le rezolvăm pe toate dintr-o dată, devenim stresaţi. Pentru că, evident, acest lucru este imposibil. Nu putem face efectiv decât un singur lucru la un moment dat, chiar dacă minţile noastre se răsfrâng asupra tuturor.

Lecţia renunţării

Şi atunci, care este soluţia? Detaşarea! Aceasta înseamnă arta de a fi Zen chiar şi atunci când suntem la locul de muncă.

Când ne desprindem de aceste scenarii despre cum ar trebui să stea, de fapt, lucrurile, despre cum ar trebui să se comporte cei din jur pentru ca noi să fim fericiţi sau despre cum să reuşim să facem totul dintr-un foc, atunci şi problemele dispar. Pur şi simplu încetează să mai existe.

Există altele, desigur. Este de la sine înţeles că trebuie să ne facem treaba. Dar frustrările, stresul, furia, iritarea, sentimentul că suntem copleşiţi... toate aceste stări dăunătoare îşi au cauza în propria noastră minte, nu în ceea ce se întâmplă efectiv în jurul nostru. Este vorba despre rezistenţa noastră la a vedea totul într-o anumită lumină.

Dictatura autoimpusă a trecutului

De asemenea, ne încăpăţânăm să „rumegăm” anumite evenimente deja trăite: cineva ne-a făcut ceva şi nu a fost frumos că s-a întâmplat aşa; o întâlnire în cadrul căreia am spus ceva nepotrivit; o greşeală pe care am făcut-o când am lucrat la un proiect etc. Această agăţare de ceea ce a fost deja şi nu mai poate fi schimbat nu face decât să ne accentueze suferinţa, stresul. Stările proaste se reiau la infinit, hrănite de propriile noastre amintiri.

Renunţarea şi detaşarea ne ajută să facem problemele să dispară.

Uşor de spus, dar, într-adevăr, greu de făcut. Însă putem să învăţăm să facem acest lucru. Mai înainte de toate, este nevoie să ne dobândim focusul, prezenţa, concentrarea (mindfulness). Aceasta este cheia esenţială. O astfel de stare interioară ne permite să vedem procesele mentale care ne cauzează durere, să ne cufundăm în înţelegerea lor, să ne dăm seama care sunt lucrurile de care ne agăţăm.

Tot ea ne ajută să ne întoarcem în momentul actual, pentru ca toate acele idei şi cuvinte care se amestecă în capul nostru să dispară. Numai aşa putem trăi autentic aici şi acum, prezenţi în propria viaţă.

Primul pas

Ne îndeplinim astfel obiectivele fără a rămâne prinşi din punct de vedere mental de alte însărcinări, fără a rămâne cu gândul la supărări. Le ducem la îndeplinire şi apoi, pur şi simplu, trecem mai departe.

Acest lucru presupune multă practică, motiv pentru care vă sugerez să începeţi cu un exerciţiu uşor: cinci minute de meditaţie. Odată ce vă perfecţionaţi în acest ritual, vă puteţi extinde focusul, prezenţa, concentrarea asupra altor obiective sau acţiuni. Pe măsură ce veţi deveni mai buni, veţi observa că şi problemele cauzate de propria minte vor dispărea, se vor dizolva.

 

(traducere şi adaptare de Irina-Gabriela Buda)