Ce nu este coachingul

Acest proces nu este, în ciuda asemănărilor, o formă de terapie. El nu se orientează spre sondarea cauzelor problemelor şi nici spre trecutul coachee-ului. Un demers mai pragmatic şi focusat pe acţiune, coachingul urmăreşte modificarea în bine, în plan practic, a rezultatelor activităţilor celui care îl traversează. El nu poate fi confundat nici cu trainingul, pentru că nu este o formă de educaţie pentru adulţi ci, mai degrabă, o cale de autocunoaştere. Cu toate acestea, nu este nici un tip de mentorat, pentru că, în relaţia de coaching, este vorba de un raport de însoţire şi ghidare, coach-ul nu este într-o postură de supracalificare faţă de coachee.

Pe de altă parte, coachingul înseamnă mai mult decât un simplu proces de facilitare pentru că gradul de implicare al coach-ului este mai mare. Lilia Dicu povesteşte despre diferenţa dintre coaching şi terapie: „în ultimul timp, această chestiune este din ce în ce mai sonoră, îndeosebi când ne referim la life-coaching, mai ales dacă vorbim de conştientizare, modele, bucle, paradigme, asociaţii libere, centrare pe sine. Există o deosebire care vine din modalitatea de  pregătire a terapeuţilor şi cea a coach-ilor.

Deseori am auzit întrebarea cum te poţi face coach, nu poate fi atât de greu să asculţi o persoană?!. Şi, pentru că era comunicaţiilor a redus din spaţiu, timp şi graniţe, e posibil să devii coach formându-te cu un virtuoz faţă în faţă sau chiar online. Poţi pleca în străinătate la cursuri, care se înşiră pe perioade diverse, sau să le faci cu maeştri care vin în România. Iar dacă nu te deranjează fusul orar, ai putea chiar să-i ai drept colegi pe diverşi specialişti din Statele Unite sau Australia, sau din cele mai neaşteptate puncte ale globului pământesc. Frecvenţa ţi-o alegi singur; sunt cursuri mai dense sau mai aerisite.”