Cum radem la serviciu? Etica hazului la locul de munca

Serviciul este ritualul nostru cel de toate zilele, cel putin pentru majoritatea covarsitoare dintre noi. Tocmai de aceea ne dorim sa ne simtim bine in orele petrecute alaturi de colegi. Confortul emotional la locul de munca este, de altfel, si un ingredient esential pentru performanta angajatilor.

O organizatie moderna, care isi respecta angajatii si este constienta, totodata, de importanta starii lor de bine pentru ca proiectele sale sa fie profitabile, va investi in diverse programe care sa contribuie la starea de armonie, la confortul psihologic al oamenilor.

Despre astfel de campanii voi reveni in alte articole pe tema wellnesului, insa acum va propun sa ne uitam putin la un generator clasic de stare de bine, pe care il avem cu totii la indemana: umorul.

Ne dorim sa lucram intr-o atmosfera destinsa, relaxata, in care sa simtim ca ne putem exprima natural, ca putem face haz de necaz, ca ne putem bucura de glumele pe care “numai echipa noastra” le intelege printr-un soi de complicitate tacita.

Dreptul la a rade pare unul natural. Poate o organizatie reglementa tipurile de glume pe care le facem in timpul serviciului? Si daca da, este potrivit sa intervina in acest sens cu politici explicite, oficiale?

Pana ala urma in acest caz consecintele pot fi dure, cu caracter legal (spre exemplu o gluma ar putea fi interpretata ca hartuire sexuala, sau ca dovada de rasism).

Interfereaza o astfel de “programare” a umorului cu imperativul ca o organizatie sa asigure premisele obtinerii, asigurarii, garantarii starii de bine a angajatilor? Sau, dimpotriva, prin astfel de reglementari ea isi protejeaza, de fapt, oamenii si bunul mers al relatiilor profesionale dintre acestia?

David Granirer, psihoterapeut si comic american, vorbeste despre umorul sanatos la locul de munca. Manifestarea lui este inteleasa ca o serie de “acte care presupun un anumit de tip de surprindere sau exagerare care fac ca oamenii sa se simta bine”. El spune, de exemplu, ca glumele inocente, cum ar fi sa lasi o prajitura (poate cu o forma simpatica?) pe biroul colegului, sau un compliment (mascat sub forma unei poante?) sunt binevenite.

Micile gesturi amuzante accentueaza conexiunea dintre membrii echipei - sau chiar dintre acestia si manager - si elibereaza eventualele tensiuni.

Pot exista reguli informale, de bun simt, de respectat atunci cand vrem sa radem alaturi de colegii de la munca?

Iata cele pe care le propune David Granirer:

• Nu este bine sa facem glume despre sexualitatea celor cu care lucram. Aluzii la optiunile sexuale ale acestora sau cadouri insinuante venite din senin (cand nu e cazul) pot avea efecte extrem de neplacute.
• Nu este de dorit sa ne amuzam  pe seama imaginii colegilor (imbracaminte, aspect fizic, greutate etc.). Principiul “daca poti spune ceva de bine, este bine, daca nu, mai bine te opresti” ne salveaza de la gafe - pe noi - si de la disconfort pe cei cu care intram in contact. 
• Glumele pe teme religioase, aluziile la optiunile de credinta ale cuiva pot avea (“musulmanii sunt asa si pe dincolo”), din nou efecte neplacute .
• Aceeasi regula se aplica si cazul chestiunilor delicate elgate de apartenenta la o anumita rasa sau etnie (“tigani, nu romani…”),
• ...Sau in cazul genului (“femeile sunt…”).
• Nu sunt recomandate nici cele legate de familiile colegilor, in general cele legate de spatiul privat;
• Daca nu suntetm medici, farmacisti (sau oarecum din aceasta sfera), glumele pe teme legate de functiile corporale risca sa aiba efecte triviale si neplacute.
• Nici cele legate de valori si opinii personale nu sunt binevenite, mai ales ca pot degenera in conflicte (ironii legate de crezurile noastre cele mai dragi si mai importante).

Despre ce anume e mai sigur sa radem cu colegii?

• Despre noi insine (autoironie cu masura, povestiri cu talc etc.)
• Despre situatia in care ne aflam cu totii (haz de necaz ca a cazut internetul)

Suna restrictiv? Prima lista este prea lunga? Acestea nu sunt, cum spuneam, reguli in sensul formal, riguros, al cuvantului. Sunt, mai degraba, ghidaje care pot fi adaptate in masura in care contextul o permite (spre pilda putem face glume pe teme personale sau legate de imagine cu un coleg care e bun prieten si cu care am impartasit deja experiente relevante, al carui stil de gandire ne este deja familiar, ca si toleranta lui la astfel de poante).

Oamenii sunt mai mult sau mai putin flexibili in acest sens dar, odata ce ii cunoastem, ne putem ingadui (daca ne este ingaduit) o anumita intimitate si mai mult haz facut intr-un mod mai direct.

Pana la urma aplicarea “regulilor” umorului la locul de munca tine in mod fundamental si de o anumita intuitie, de un simt social a ceea ce se cade si ce nu se cade in functie de cum percepem persoana din fata noastra.

Si, nu in ultimul rand, de bun simt si eleganta interioara.

(http://www.granirer.com/ART-0001.htm)