[email protected] 0770 414 202

Eugen Popa- omul care hipnotizeaza. La propriu!


Cand spun “hipnoza” care este primul lucru care iti vine in minte? Sincer! Majoritatea ne gandim la scenele hilare din filme in care un om plimba o pendula in fata altui om determinandu-l apoi sa faca diverse actiuni mai mult sau mai putin hilare.. :)

Hipnoza a fost mult timp si inca mai este, un subiect deopotriva controversat, dar si fascinant, privit atat cu teama, indoiala, dar si cu curiozitate si dorinta de a afla mai mult. Cand am auzit de Eugen Popa si de ceea ce face el (este unul dintre cei mai bine pregatiti traineri care tine cursuri si workshop-uri de hipnoza din Romania) nu puteam rata ocazia de a afla cat mai multe despre el, despre viata sa si, mai ales, despre hipnoza! Am descoperit un profesionist, dar si un om normal, cu simtul umorului, extrem de pragmatic si direct, care mi-a demontat toate prejudecatile legate de acest subiect si care, cu siguranta, te va face si pe tine sa intelegi ce este si, mai ales, ce nu este hipnoza (si nu doar atat!):

Luiza Pirvulescu: Ce pasiuni aveai in tinerete?

Eugen Popa: De cand ma stiu am fost interesat de minte si de modul in care ea functioneaza. Acest lucru, intr-un fel m-a impins mereu sa cercetez, sa caut, sa gasesc diverse modalitati, sau tehnici de intelegere si dezvoltare a creierului. De foarte mic imi placea sa citesc orice avea legatura cu asta.. Desi, pe vremea lui Ceausescu nu prea aveai ce sa citesti in acest sens.. Exista doar revista Magazin. Imi amintesc ca era scrisa cu verde si ca aparea miercurea. In ea gaseai articole despre paranormal, despre OZN-uri, sau despre orice altceva ce nu gaseai in celelalte ziare. In celalte doua ziare, de fapt,- Scanteia si Romania Libera :)

O citeam din scoarta in scoarta in fiecare saptamana! Cu ea am crescut. Nu m-a pasionat scoala.. Ma plictisea. Aveam note foarte bune la cursurile care imi placeau, in rest nu ma interesa.

L.P.: Ce materii iti placeau?

E.P.: Mi-au placut istoria de a 8-a si fizica de a 9-a.

L.P.: Cam putin, din 12 ani de scoala! :)

E.P.: Pai mi-a mai placut si sportul foarte mult!! :)

L.P. Ce facultate ai facut?

E.P.: Niciuna! Dupa cele 8 clase am ales sa fac scoala profesionala, deoarece dura mai putin si vroiam sa scap cat mai repede de scoala. Erau doar 3 ani fata de 4, cat dura liceul. :)

L.P.: Lacatus mecanic? :))

E.P.: Nuuu. Prelucrator prin aschiere! Aceasta este pregatirea mea. Adica strungar. :)

L.P.: Ai si practicat?

E.P.: Nu.

L.P.: Ce ai facut dupa aceea?

E.P: Dupa ce am terminat scoala profesionala, m-am angajat la Filatura de bumbac, pe undeva prin Pantelimon. Am lucrat cateodata si in 3 schimburi. Practicam si sport. Stateam in Berceni, ma trezeam pe la 4.30 dimineata ca sa ajung la 6.00 la servici, in Pantelimon, iar de acolo ma duceam in Ghencea, sa joc rugby. Ma intorceam seara pe la 8.00 acasa. Si am facut asta pana mi-a spus antrenorul ca va trebui sa aleg intre servici si sport, deoarece nu puteam, fizic, sa le fac pe amandoua.

Am renuntat la sport si am continuat sa muncesc. Iar la un moment dat am plecat in Danemarca si am locuit acolo vreo 5 ani.

L.P.: De ce ai ales sa pleci in Danemarca?

E.P.: Am cunoscut pe cineva acolo si am plecat dupa ea. :)

Tot acolo l-am cunoscut pe cel care, ulterior, a devenit mentorul meu spiritual. Este tot roman, dar locuia acolo si preda cursuri de spiritualitate. La un moment dat, el a plecat in India si l-am urmat si eu acolo, insa nu pentru a ramane. Am stat vreo 6 luni acolo, apoi m-am intors in Romania, prin 2000-2001.

L.P.: Cum a fost experienta India?

E.P.: India nu este asa cum o crezi sau o vezi tu. Mereu se vorbeste despre India folosindu-se foarte mult machiaj, daca pot spune asa. Dar, in realitate, este o tara mai saraca decat crezi. Acolo nu exista clasa de mijloc: exista oameni extrem de saraci sau oameni extrem de bogati. Desi are foarte multe parti frumoase, e o tara atat de saraca incat, cu riscul de a fi criticat de multi care vor citi, atunci cand am plecat din India am avut senzatia ca plec dintr-o mare latrina.. Aceasta este experienta pe care am avut-o eu. Este foarte multa mizerie la care nici nu te gandesti. Localitatea in care locuiam este un loc de pelerinaj si este una foarte mica, ca un sat cu 1000-2000 de oameni. Iar cand vin turisti in pelerinaj, trec pe acolo vreun milion de oameni. Pur si simplu nu poti sa iesi din casa, pentru ca nu ai unde sa pasesti. La propriu! Sunt oameni intinsi pe jos peste tot, care dorm sau stau. Pur si simplu nu vezi astfaltul. Si nu iti spun de mizeria care rezulta de aici pe strazi si pe oriunde, la cel mai urat mod posibil.. pentru ca nu sunt toalete. Dar aceasta este partea cea mai crunta a Indiei. Daca esti o minorosita sau un tip batos, cu asteptari ridicate, nu ai ce cauta acolo! Cunosc astfel de oameni care au cazut in depresie cand au ajuns in India deoarece erau mult prea mizere atat lumea, cat si situatia de acolo. Insa, daca nu esti simandicos, este un loc fascinant. Este un loc superb in care inveti cu adevarat cum sa te relaxezi, in sensul de a nu mai fi “batos”, ca si atitudine interioara. E ca o oala mare in care se intalnesc de toate, pentru toti.

Bine, eu iti vorbesc acum strict din experienta mea. Sunt oameni care au mers in alte locuri si au vazut cu totul altceva. Dar eu nu iti pot vorbi decat din punctul meu de vedere fiind, poate, si prea exigent pentru ca am avut sansa sa traiesc atat inainte de India, cat si dupa, niste experiente in care spiritualitatea insemna cu totul altceva.

India nu mai este deloc asa cum o vedem la TV, cu oameni spirituali peste tot. Asta depinde si de ceea ce vrei si de unde te duci. Daca vrei cu adevarat o experienta spirituala nu ai ce sa cauti in orasele mari si nu te duce cu asteptari ridicate. Du-te cu o atitudine deschisa spre a descoperi, spre a invata, spre a fi surprins.

L.P.: Pai si atunci, unde e spiritualitatea in India?

E.P.: Nu prea e.. 

L.P.: Dar toata lumea se redescopera in India!

E.P.: Toata lumea se redescopera in India pentru ca se asteapta sa se redescopere in India!

L.P.: Vrei sa spui ca este doar un mindset?

E.P.: In foarte mare parte da, este doar o chestie de mindset..

Daca mergi, in prezent, in India, mai gasesti foarte putini oameni cu adevarat spirituali. Indienii traiesc mult de pe urma unei glorii trecute. Astazi este mai mult un mare circ, prezentat cu surle si trambite. Oamenii confunda acest circ cu adevarata spiritualitate. Ori, spiritualitatea nu are nevoie de o manifestare exterioara. Insa lumea in care traim are nevoie de aceasta manifestare pentru a se convinge ca exista ceva. Asadar, daca te duci in India pentru ca vrei circ, vrei primi circ. Dar daca te duci pentru ca vrei o experienta, atunci cu adevarat o vei avea. De ce? Pentru ca aceasta este asteptarea ta!

L.P.: Cum te-a schimbat pe tine, personal, aceasta experienta?

E.P.: M-a schimbat in foarte multe moduri. Pe langa aspectele urate, exista si foarte multe altele extrem de frumoase atunci cand vorbim de india. Toate acestea m-au schimbat pentru ca eu am avut o atitudine deschisa fata de lume si de experiente. Unul dintre lucrurile care au contribuit la asta a fost faptul ca am interactionat cu foarte multa lume din foarte multe tari. Iar a veni in contact cu alte civilizatii, culturi, te transforma.

A fi intr-un spatiu in care lucrurile sunt foarte diferite de cele cu care esti tu obisnuit, iarasi te transforma enorm de mult. Desi, intr-un fel, India si Romania sunt foarte asemanatoare, ca si atitudine si mentalitate, ma refer. Dar, indienii au ceva in plus fata de noi: au un fel de trufie, de mandrie oarecum pe care romanii nu o au la fel de dezvoltata.

India te invata cum sa fii cu adevarat, asa cum am mai spus, relaxat ca si atitudine interiora. Poti pleca extrem de transformat de acolo pentru ca, pur si simplu, este ALTCEVA.  Nu se potriveste cu niciun canon pe care il ai tu in cap legat de cum ar trebui sa fie lucrurile. Iar in functie de cat esti de deschis, ori clachezi si dai in depresie, ori te transformi si ajungi mult mai mult decat erai inainte.

Exista o carte pe care ti-o recomand si pe care mi-am cumparat-o la plecarea de acolo. Este scrisa de un englez, William Sutcliffe, si se numeste “Are you experienced?”. Este o carte extrem de amuzanta, dar care exprima perfect realitatea din India, oricat de socanta ar parea. Este un fel de jurnal de calatorie a unui tanar care a plecat intr-un an sabatic prin lume ca sa prinda experienta, ajungand si in India.

In concluzie, India te poate transforma, insa, stii cum e intrebarea care se pune este: are you ready for it?

L.P.: Ce ai facut la intoarcerea din India?

E.P.: M-am straduit sa fac tot felul de afaceri in domeniul IT, mai exact internet. Am avut un centru de suport tehnic, colaborand cu niste firme din America. Am facut treaba asta o vreme si mi-a mers foarte bine. Pot spune ca a fost perioada in care mi-a mers cel mai bine, din punct de vedere material, insa acest aspect nu ma mai satisfacea. Nu era ceea ce imi doream. Vroiam sa gasesc ceva pe care sa il fac cu pasiune, dar care sa ma si sustina material. Nu stiam, insa, ce caut. Stiam doar ca vreau ceva care sa imi incante sufletul. Multa vreme, vreo cativa ani buni, am fost in aceasta cautare asteptandu-ma sa intalnesc inspiratia dupa fiecare colt de strada, la propriu. Asteptam in fiecare clipa sa aud sau sa vad ceva care sa ma inspire si sa zic “asta e ceea ce trebuie sa fac!” Stiu ca pare un pic amuzant, acum cand povestesc, insa era o senzatie foarte chinuitoare la momentul respectiv.

L.P.: Cand ai primit primele “semne” ca ai gasit ceea ce cauti?

E.P.: Prin 2007-2008, atunci cand am facut acele cursuri de hipnoza. Ca orice muritor de rand, eram convins ca hipnoza este ceva uluitor, fascinant, elucubrant, cumva de domeniul SF-ului din punct de vedere al modului in care se desfasoara. Insa am descoperit, ulterior, ca hipnoza nu este atat de extraordinara prin ceea ce face ca si metoda, ci ca prin rezultatele pe care le genereaza. Prin schimbarile pe care le poti obtine extrem de rapid si extrem de profund.

L.P.: Cum ai descoperit hipnoza?

E.P.: Pana sa ajung la hipnoza am practicat yoga si mi-a placut foarte mult, apoi prin 2007-2008 am facut niste cursuri de NLP si acestea m-au condus spre hipnoza. Am inceput sa citesc si sa caut si, la un moment dat, am gasit pe internet un curs de hipnoza pe internet. Era un fel de home study. L-am urmat, mi-a placut, apoi in 2009 am plecat in SUA pentru ca am vrut sa invat mai mult, iar in Romania nu se preda nicaieri, decat in cadrul facultatii. Ori, eu nu ma incadram.. Sunt pasionat de invatare, dar pasiunea vine atunci cand invat ce vreau eu, nu ce mi se baga pe gat.. Am facut cursul din America, iar ulterior am mai facut si altele, inclusiv in Anglia. In 2010 am plecat in Thailanda si am ramas acolo vreo 3 ani, desi initial am plecat in vizita la mentorul meu care se mutase acolo, dupa plecarea din India.

L.P.: Ce ai facut in Thailanda?

E.P.: Am lucrat si am aplicat ceea ce invatasem la cursurile de hipnoza. Am avut foarte multi clienti aici si a fost o perioada destul de intensa profesional. Thailanda este o tara foarte frumoasa daca vrei sa te duci sa o vizitezi, sa te relaxezi si chiar si sa muncesti acolo, dar nu neaparat ca sa si cresti, din punct de vedere profesional. Tocmai de aceea m-am intors in Romania: vroiam sa ma dezvolt mai mult, sa fac mai mult decat ceea ce faceam acolo. Intre timp, in 2012 am facut 2 cursuri de formare ca si trainer, iar anul trecut am revenit in Romania si am sustinut primul curs de hipnoza.

L.P.: Nu ti-a fost greu sa revii in Romania si sa o iei, cumva de la capat?

E.P.: Cel mai greu mi-a fost sa imi pun pantofii in picioare!  In Thailanda umblam tot timpul in slapi si in picioarele goale. Aici a trebuit sa imi pun sosete si pantofi, sa ma imbrac intr-un anume fel..

Citeste aici cea de-a doua parte a interviului, din care vei afla raspuns la toate intrebarile tale legate de hipnoza. Promit! :)

 

Autor

Luiza.Pirvulescu

Luiza Pirvulescu

In prezent, sunt Online Content Manager al portalului LearningNetwork.ro. Trecutul nu este foarte relevant, iar viitorul...e plin de sperante.  Iubesc ceea ce fac aici. Simt ca prin munca mea contribui, macar intr-o masura mica, la dezvoltarea unor oameni. Iar acest lucru ma motiveaza. Si ma impulsioneaza sa muncesc, sa devin mai buna. Iubesc viata si incerc sa ii dau un sens cat mai bun. Dar, de...
http://www.learningnetwork.ro
Scroll to Top
// //