Full Inbox. Despre buna administrare a comunicării online

Bogdan:

Salut Adela, îți atașez ultima variantă de broșură cu modificările pe care le-am discutat în ultima întâlnire. Da-mi un semn, te rog, dacă e ok.  Mulțumesc, Bogdan.

Adela:

Bună Bogdan, eu nu-mi amintesc să fi discutat despre modificările pe care le văd acum pe broșură. Te rog să mi le trimiți refăcute cu textul nou adăugat în paginile 22-24, plus fotografiile colegilor noi de la financiar.  Și eu mulțumesc.

Bogdan:

Adela, noi n-am vorbit despre nici un text nou în ultima ședință. Am discutat doar despre modificările cromatice, conform manualului de identitate a brand-ului și accesul la fotografii cu rezoluție mai bună.

Adela:

Bogdan, asta e chiar culmea! Ce vrei să spui? Că sunt amnezică? Incredibil.

Bogdan:

Tu chiar nu mai știi ce vorbești, Adela? Adică stam două ore în ședință pe un proiect ca ăsta cu deadline-ul depășit de o saptămână și acum nu mai recunoști ce-am stabilit? N-ai decât să-ți iei broșura așa și treaba ta, te descurci…

Adela:

Dacă mă iei cu de-astea, vezi tu cum îi trimit eu raport la hub cu broșura doar pe jumătate. Ghici cum te descurci tu după aia?!!!!

[Sigur, dialogul a continuat, dar efectul dezastruos în comunicare a explodat deja. Adela ar fi trebuit să oprească schimbul de email-uri solicitând o discuție față în față, prin care să dezamorseze conflictul care a escaladat.]

Depinde doar de tine.

Când îți cade din cer o bomba de email, care se înfoiază mândră în formă de ciupercă cu chef să explodeze, depinde de tine dacă te refugiezi în vreun buncăr psihic reprimat sau o lași să pufnească fără pagube doar în Inbox.

Nu-ncape îndoială că povestea nu e nouă, dar prea des întâlnită în orice mediu de business. Mi-e mai cu seamă familiară din  metode de intervenție în comunicare internă, pentru a regla un fenomen, a însănătoși o stare sau pentru a înlocui năravuri cu obiceiuri bune, chibzuite. Durerea cronică vine din avalanșe nesfârșite de emailuri dus-întors, care crează în buclă cercuri vicioase. Problema apare din practici nefericite ale angajaților cu fitilul scurt, lipsa de exercițiu în schimb fluent de informații, nu mai vorbesc de feedback, absent în cazul fericit, otrăvitor dacă se-ntâmplă să existe.

E toxic și contraproductiv să sari la gâtul oicărui coleg, fie și-n formă virtuală. Nu mai vorbesc de un pas major greșit și deraiere de la statura profesională. Pe ce eșafodaje se mai pot clădi apoi încredere, idei, proiecte sau colaborări? Când zaci emaciat de rămășițe radioactive, pentru că da, efectele rămân și mutilează. În plus ajunge să coste scump apoi recompunerea climatului, a echipei, a fiecăruia când zace muribund, fără remedii. Cum poți să speri că e firesc să crești idei, să crești echipe, să inspiri?

Ce-i trist este când vremea și obiceiul durează atât de mult că devin reflexe sau automatisme tolerate. Iar acest lucru face să crească în timp țesut nou, sănătos, cu care să acoperi rana deschisă mai demult și, în locul ei,  să rămână doar o cicatrice abia vizibilă. Orice stricăciune cere costuri duble pentru reparare, în fond e o recuperare de timp, care costă, plus o recuperare de energie, care costă la rândul ei.

Un alt simptom bun de alertă e cel în care o bombă nu-i de-ajuns, ci vine crunt cu un întreg bomardament și replică antiaeriană deopotrivă. În looping, se țes ele amândouă, cad dimpreună, că nu e loc doar pentru una, ci și pentru un reply mai pe măsură. Așa se ambiționează de se încinge serverul ori messengerul, că nu-i mai răcorește niciun strop de cuviință.

Dragi senderi, dragi recipienți, când arde tare vreun subiect deconectați-l din online. Chemați-l doar blând-asertiv într-o întâlnire caldă de lămurire. Și câștigați și neuroni nedecimați, respect, și-n plus, surpriză (!) merge și treaba pentru care cu un coeficient fragil de inteligență emoțională, riscați vreo plagă organizațională.

Depinde doar de tine.