Irina Popescu: “Eram un angajat obisnuit, cu obiective de ascensiune in cariera bine stabilite, pana cand...”

...pana cand viata s-a decis sa ii arate ca ceea ce cauti cu adevarat, te gaseste pana la urma. Dupa o facultate de Relații Economice Internaționale, un master în Managementul Proiectelor, un program complex de pregătire profesională (ACCA) si 7 ani de succes in corporatii, viitorul Irinei Popescu parea luminos si credea ca stie deja ce drum are in viata. Insa, un diagnostic medical avea sa ii schimbe prioritatile in viata si sa o intoarca la 180 de grade. Astfel, a ales sa renunte la cariera sa de corporatist, desi era in plina ascensiune si intr-un colectiv excelent, si sa isi puna talentul în slujba unor obiective care, pe lângă a servi propriilor lor interese, creează o multitudine de oportunităţi în beneficiul membrilor comunităţii.

Asa s-au nascut proiectele pozitive (Positive Projects), iar Irina si-a luat in serios noul sau statut de antreprenor social, o tendinta din ce in ce mai des intalnita in tarile bine dezvoltate. Este o provocare cu atat mai mare cu cat in Romania nu sunt multi cei care au curajul sa se dedice mai mult comunitatii si sa inverseze balanta dintre material si spiritual. Mai multe detalii despre ce inseamna Positive Projects gasesti pe site-ul http://www.positiveprojects.ro/ , iar povestea Irinei si a drumului ei pana aici o poti descoperi din interviul pe care l-am realizat impreuna:

[[{"fid":"3109","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"255","width":"340","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]Luiza Pirvulescu: Cine era Irina Popescu de dinainte de Positive Projects?

Irina Popescu: As putea spune ca, pana in anul 2011, cand viata mea s-a abatut de la drumul unei existente conventionale, eram un angajat obisnuit, cu obiective de ascensiune in cariera bine stabilite, cu un plan atent conturat pentru urmatorii cinci ani. Lucram deja de 6 ani intr-una din marile societati de consultanta si audit si reusisem sa evoluez, prin implicare constanta si foarte multe ore dedicate pregatirii profesionale, de la nivelul de asistent la cel de manager. Intrucat paream sa imi fi descoperit vocatia, ar fi fost de asteptat ca viata mea sa continue ca si pana atunci. Probabil ca nici eu nu reuseam sa anticipez, in acel moment, directia in care aveau sa mearga lucrurile.

L.P.: Si cum orice poveste are o intriga si un punct culminant, care ar fi aceastea in povestea ta?

I.P.: Am trait destul de multi ani cu senzatia ca pot controla intr-o buna masura parcursul vietii mele. Credeam ca prin efort sustinut, ambitie si perseverenta, voi ajunge mereu exact acolo unde imi propun. Un diagnostic medical neasteptat mi-a aratat, intr-o zi, ca totul era doar o iluzie. Problemele de sanatate, spre deosebire de alte dificultati intampinate, au darul de a reaseza reperele celor care se confrunta cu ele. In cazul meu, familia completa pe care mi-o doream de ceva timp se transformase, din cauza unei afectiuni medicale, doar intr-un vis indepartat. Astfel, contextul s-a schimbat fara voia mea, iar componenta personala a devenit, dintr-o data, principala prioritate. Dupa multe
framantari, am ales sa renunt temporar la cariera si sa imi dedic toata energia de care dispuneam pentru a fructifica acea sansa infima de a obtine ceea ce imi doream cel mai mult: un copil.

"Am trait destul de multi ani cu senzatia ca pot controla intr-o buna masura parcursul vietii mele. Credeam ca prin efort
sustinut, ambitie si perseverenta, voi ajunge mereu exact acolo unde imi propun."

[[{"fid":"3111","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"262","width":"340","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: Care a fost primul lucru pe care l-ai facut dupa ce ai renuntat la slujba si pe care ti-l doreai de mult, insa il amanasei din lipsa de timp?

I.P.: Primul lucru pe care l-am facut a fost sa renunt la binecunoscutele liste cu sarcini zilnice si sa ma bucur, pur si simplu, de viata. Dupa ani buni in care fiecare minut trebuia dramuit cu atentie, am putut, pentru prima oara, sa imi ascult in liniste vocea interioara si sa ii fac pe plac. Am putut sa redescopar placerea somnului neintrerupt de ceasul desteptator, diminetile insorite in aer liber, plimbarile in pas domol pe strazile vechi ale Bucurestiului si multe alte asemenea mici clipe de fericire, pe care contextul uzual al constrangerilor cotidiene ni le rapeste uneori.

L.P.: Poveste-mi, te rog, anul tau sabatic – cu ce ti-ai umplut timpul, ce ai (re)descoperit la tine, dar si la cei din jur?

I.P.: In anul sabatic am ales sa-mi dedic timpul acelor activitati care aveau darul sa imi vindece, in primul rand, sufletul. Am reinceput sa pictez, sa scriu, sa citesc beletristica, sa merg la teatru, sa calatoresc, sa pasesc incet pe aleile parcurilor si sa privesc oamenii trecand. Am incercat sa traiesc echilibrat, mancand sanatos si facand sport in mod regulat. Si pentru ca este in firea mea sa caut mereu sentimentul de a fi utila, m-am rededicat unei mai vechi pasiuni, facand voluntariat pentru cauze apropiate sufletului meu.

L.P.: Ce a insemnat aceasta perioada in viata ta?

[[{"fid":"3112","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"263","width":"350","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]

I.P.: Experienta de a trai, intr-un fel, in afara “sistemului”, este unica si nepretuita. Este un ragaz rar, in care ai ocazia sa te
regasesti, sa te redefinesti, sa iti dai seama care sunt lucrurile ce iti aduc fericirea si ce este cu adevarat important pentru tine. Este o experienta pe care, de altfel, o recomand tuturor celor care si-o pot permite si care au curajul sa si-o asume, cu toate compromisurile care deriva din alegere. Pentru mine, a fost inceputul drumului catre regasirea echilibrului interior.

L.P.: Cum este sa faci voluntariat in Romania, o tara in care oamenii nu prea obisnuisesc sa faca lucruri gratis? 

[[{"fid":"3113","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"347","width":"260","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]I.P.: A face voluntariat in Romania, o tara in care aproape 20% din populatie inca mai considera ca strangerea de fonduri pentru cauze publice este doar o alta forma de cersetorie si ca implicarea civica se rezuma, cel mult, la plata unor taxe si impozite, nu poate fi decat o provocare continua. Am avut insa norocul de a face parte dintr-o categorie restransa, a unor persoane cu o doza semnificativa de incapatanare si motivatie intrinseca, si am putut astfel sa ma implic indeajuns incat sa ma si bucur de recompensele imense, nemateriale, pe care voluntariatul le ofera.

"Experienta de a trai, intr-un fel, in afara “sistemului”, este unica si nepretuita."

L.P.: Cum a aparut ideea de Positive Projects si cum a prins ea viata?

I.P.: Ideea de a infiinta Positive Projects a inceput sa se contureze intr-un alt moment de cumpana din existenta mea.  Ea a aparut atunci cand, in postura de proaspata mama, am cautat o solutie pragmatica pentru a dobandi acel echilibru intre viata personala si cea profesionala, continuand in acelasi timp sa fac zilnic ceea ce imi place. In ragazul pe care l-am avut la dispozitie, am realizat ca dezvoltarea de initiative sociale este o activitate care ma rasplateste cu o nesfarsita energie si ca, alaturi de familie, ei imi doresc sa-i dedic timpul meu pe termen lung. In plus, tinand cont ca antreprenoriatul social pare sa fie in prezent o tendinta deja populara in multe din statele dezvoltate, am increderea ca tot mai multi romani vor alege sa se implice in acest domeniu, ceea ce va conferi o noua forta motorului schimbarii pe care cu totii ne-o dorim.

L.P.: Care este, de fapt, misiunea acestui proiect?

I.P.: Misiunea Positive Projects este aceea de a sustine proiecte si afaceri cu un impact pozitiv in societate si de a contribui la construirea unui cadru ideal in care acestea sa poata fi implementate si sa se desfasoare cu succes, atingandu-si obiectivele. Mi-am dorit sa să fiu un partener de incredere pentru cei care inteleg ca orice actiune a lor conteaza si poate face o diferenta in calea spre “mai bine”, alegand astfel sa isi dedice energia unor cauze si idei care deservesc nu numai un interes individual, ci si unul public.

[[{"fid":"3117","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"196","width":"786","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: Cine te sprijina si te ajuta in toata aceasta initiativa?

I.P.: Foarte multi oameni m-au incurajat sa merg pe acest drum, unii dintre ei fara ca macar sa o stie si tuturor le sunt recunoscatoare. In aceasta lista un loc aparte il ocupa, asa cum e si firesc, familia: sotul meu, fara de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil, baiatul meu, al carui zambet imi ofera zilnic toata motivatia necesara si mama mea, care a fost langa mine ori de cate ori am avut nevoie de ajutor. Lor li se adauga o echipa numeroasa de prieteni care m-au sprijinit, daruindu-mi din experienta lor, din punct de vedere profesional.

L.P.: Cat de utila ti-a fost experienta capatata din perioada ta ca “angajat”?

I.P.: Cred ca fiecare etapa a vietii mele a jucat un rol decisiv in formarea mea. Ca angajat, am avut norocul sa profesez intr-o societate care a ales sa puna foarte mult accent pe o buna pregatire a angajatilor, sa incurajeze gandirea critica si spiritul de initiativa si, nu in ultimul rand, sa promoveze competenta. Am avut oportunitatea sa lucrez cu persoane extraordinare de la care am avut enorm de invatat (parteneri, colegi sau clienti). Am ales sa pastrez o amintire frumoasa a anilor petrecuti “in corporatie”, sa apreciez ceea ce am dobandit si sa merg inainte fara regrete.

"A face voluntariat in Romania, o tara in care aproape 20% din populatie inca mai considera ca strangerea de fonduri pentru cauze publice este doar o alta forma de cersetorie si ca implicarea civica se rezuma, cel mult, la plata unor taxe si impozite, nu poate fi decat o provocare continua"

[[{"fid":"3105","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"316","width":"250","style":"float: left; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: Care este reactia celor din jurul tau, deopotriva a celor pe care ii sprijini in proiectele lor, dar si a celor carora le soliciti ajutorul?

I.P.: Initiativa a fost intampinata cu neasteptat de mult entuziasm, de multe ori din partea unor oameni pe care abia ii cunosteam. Acest lucru a venit ca o confirmare a faptului ca nevoia pe care o identificasem la nivelul societatii era una reala. Lipseste intr-adevar acea veriga intre organizatiile neguvernamentale si cei care sprijina, intr-un fel sau altul, prin activitatea lor, proiecte cu caracter nepatrimonial. Mai mult, in absenta specialistilor, multe organizatii aflate la inceput de drum intampina dificultati in a-si pune in valoare experienta, printr-o abordare structurata si pragmatica.

L.P.: Cine este Irina Popescu astazi? Ce are in plus sau in minus in comparatie cu cea pe care o descriai la inceputul interviului?

I.P.: In ultimii cativa ani am dobandit, in primul rand, o noua perspectiva. Am pierdut ceva dintr-o dulce naivitate care imi asigura confortul unei existente previzibile si am castigat, in acelasi timp, o doza nesperata de curaj. Traiesc uneori cu sentimentul unui alpinist incepator care nu stie daca va putea escalada peretii montani abrupti pana la capat si nu este sigur daca va functiona asigurarea, insa continua urcusul impins de adrenalina si, in ascensiune, se bucura de peisaj, cu gandul la momentul in care va putea admira privelistea din varf. 

L.P.: Ce iei si ce lasi din/in fiecare proiect la care lucrezi? – si nu ma refer la partea materiala :-)

I.P.: De fiecare data cand ma implic in construirea si implementarea unui proiect social, fur putin din entuziasmul initiatorilor, din motivatia lor de modelatori de destine. Este un sentiment minunat si nu cred ca poate fi tradus in cuvinte. Realizez ca sunt o persoana extrem de norocoasa, chiar si numai pentru privilegiul de a lucra in permanenta cu oameni altruisti, cu viziune. De aceea incerc sa ofer cat de mult pot din experienta mea utila, sa vin mereu cu idei noi si sa fac tot posibilul pentru ca acele proiecte sa prinda viata. In fiecare dintre ele las un strop din sufletul meu, convinsa fiind ca orice daruiesc se va reintoarce la mine, intr-o forma sau alta.

[[{"fid":"3110","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"233","width":"350","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu - Darius","title":"Irina Popescu - Darius","class":"media-element file-default"}}]]

"Peste 10 ani, imi doresc ca echipa Positive Projects sa fie formata dintr-o multime de tineri care, ca si mine astazi, sa vrea sa fie o parte din mecanismul schimbarii." 

L.P.: Cu ce ganduri te trezesti in fiecare dimineata? Ce te motiveaza si iti da doza energie pozitiva de care ai nevoie in fiecare zi? 

I.P.: Fiind mamica unui baietel de doar 16 luni, marturisesc ca diminetile nu prea-mi ofera timp de reflectie, cu atat mai mult cu cat noptile sunt, uneori, un bun prilej de a lucra in liniste.  Dar energia pozitiva nu-mi lipseste, pentru ca o regasesc de fiecare data in imbratisarile somnoroase ale copilului meu, in bucuria de a trai o noua zi si in dorinta de a contribui la materializarea unor noi proiecte.

[[{"fid":"3115","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"326","width":"350","style":"float: right; margin: 10px;","alt":"Irina Popescu","title":"Irina Popescu","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: Este luna martie. Anul 2024. Positive Projects aniverseaza 10 ani. Ne poti spune, te rog, cum ar suna un mic discurs care sa marcheze momentul? :-)

I.P.: Peste 10 ani, imi doresc ca echipa Positive Projects sa fie formata dintr-o multime de tineri care, ca si mine astazi, sa vrea sa fie o parte din mecanismul schimbarii. Si daca va fi sa fie asa, i-as lasa pe ei sa ne povesteasca despre viitor, asa cum il viseaza ei. De asemenea, singurul discurs care m-ar bucura cu adevarat ar fi al celor care au primit o noua sansa, ca beneficiari ai proiectelor pe care Positive Projects le-a sustinut.