Keith Parker: “In copilarie am avut multe probleme din cauza dislexiei”

Cine a interactionat cel putin o data in viata cu Keith Parker stie ca nu exagerez cand spun ca este genul de om care stie sa se faca placut cu adevarat. Ca si trainer si speaker, are capacitatea sa acapareze sala, sa transmita emotii, sa te faca sa te simti in largul tau in timp ce primesti mesajul pe care el ti-l transmite.

Insa, ceea ce nu stie toata lumea este ca, copilarie, Keith a fost diagnosticat cu dislexie si acest aspect i-a adus multe neplaceri. A lucrat multi ani ca si silvicultor si a facut din natura a doua sa casa. Apoi s-a decis sa isi schimbe cursul vietii iar drumul sau l-a adus, in cele din urma in fata training-ului, meserie care i s-a potrivit de minune.

Pentru ca in curand va sustine o noua sesiune de Public Speaking in Romania, l-am invitat la o discutie despre drumul sau in viata, despre training si despre ce inseamna sa vorbesti in public:

Luiza Pirvulescu: Privind trecutul tau profesional, am putea spune ca ai avut o perioada lunga si destul de interactiva pana ai reusit sa gasesti ceea ce ti se potriveste cel mai bine. Incepand cu inceputul, inainte sa interactionezi cu oamenii si sa ii sustii in drumul lor spre dezvoltare, ai interactionat cu.. copacii. Ai terminat un colegiu cu profil forestier si ai fost, o perioada, silvicultor. :-) Povesteste-mi putin despre cum a fost viata ta de “arborist”?

[[{"fid":"2447","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"235","width":"300","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]Keith Parker: Viata printre copaci a inceput la o varsta mult mai frageda, cand bunicul meu a cumparat niste teren in Sudul Angliei care a fost plantat cu pini si pe care familia mea a trebuit sa il ingrijeasca. La inceput, copil fiind, doar ma jucam acolo, insa, curand a trebuit sa si muncim si sa avem grija de acei copaci.

Si cum scoala nu a fost o perioada foarte distractiva pentru mine- eram dislexic iar multa lume nu intelegea ce inseamna asta la vremea respectiva, asa ca aveam multe probleme si prea putin sprijin -  mergeam in padure unde trebuia sa imi folosesc puterile proprii, sa imi ascult instinctele si simturile si unde ma simteam in largul meu. Natura avea sens pentru mine iar “logica matematica” a taierii copacilor si managementului acestora devenisera usor de inteles pentru mine.

Pe la 15 ani, am facut niste cursuri la un liceu forestier, si toate acele informatii imi erau mai mult decat familiare [[{"fid":"2448","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"223","width":"280","style":"float: right; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]datorita anilor petrecuti printre copaci. Am simtit atunci ca asta trebuie sa fac in viata: sa stau afara, in natura, nu in spatele unor usi inchise de birouri. Si asta am si facut cativa ani buni.

L.P.: Tatal tau a fost meteorolog la un post TV foarte cunoscut. Nu te-a tentat sa devii si tu “star TV”?

K.P: Intr-adevar, tata a fost meteorolog pentru BBC, insa nu avea o viata de star, asa cum s-ar crede. El nu purta costum si cravata, si nu arata mereu ca proaspat scos din cutie deoarece, desi o parte a job-ului sau presupunea sa apara la televizor, el era meteorolog de profesie si cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in centrul meteo de la aeroport unde lucra in ture, inclusiv noaptea. Asa ca nu mi se parea un job foarte cool de urmat!

[[{"fid":"2449","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"302","width":"200","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]Cu toate astea, insa, in anii ’70, cand am crescut eu, el era cineva, il cunostea intreaga tara, iar eu sunt foarte mandru de acest lucru.

L.P.: Ai lucrat o perioada prin pub-uri si hoteluri. Sunt niste medii excelente in care poti analiza si vedea caracterele oamenilor. :-) Cum a fost acea perioada?

K.P.: Hotelurile sunt ca o reprezentare a vietii, intr-o singura cladire, de la nastere, la afaceri, la casatorie si cateodata si la moarte. Odata deschise, usile se mai inchid doar cand este nevoie de reparatii majore sau cand da faliment. Din afara, in hotel totul pare calm si frumos, insa cand lucrezi acolo, cand privesti din interior adesea e haos si panica (cam asa este si in Public Speaking :-) ).

La fel si in cazul barurilor. Ai o zi foarte, foarte proasta, intrii intr-un bar si ce faci: vorbesti cu prima persoana langa care te asezi? Nu!!! Cel mai probabil vorbesti cu barmanul care, adesea, tine locul de “consilier de viata” (sau coach??).

Asadar, in fiecare dintre aceste experienta am vazut diferite aspecte ale vietii si am avut diferite roluri in care am invatat cum sa privesc lucrurile si oamenii.

L.P.: In 1993 te-ai mutat in Ungaria. De ce?

K.P.: A, asta e usor: hotelul in care lucram a fost inchis vreo 2 ani pentru renovare, asa ca am ramas fara job. In aceeasi perioada, prietena mea de atunci a primit un job important in Budapesta, asa ca am avut de ales: sa raman in Londra si sa astept sa gasesc un job nou, sau sa sar in necunoscut intr-o tara complet nou. Si ghici ce am ales! :-)

L.P.: In Ungaria ai lucrat multi ani in vanzari – o ocazie excelenta sa folosesti ceea ce invatasei in trecut despre oameni pentru a sti cum sa ii faci sa cumpere. :-) Ti-a placut acest domeniu?

K.P.: Noi, ca oameni, vindem intotdeauna intr-un fel sau altul cate ceva, chiar daca nu constientizam asta. Privind in urma, inca sunt socat ca oamenii cumparau de la mine... Nu as sti sa iti spun cum am inceput sa fac asta, stiu doar ca in perioada aceea aveam nevoie sa fac niste bani ca sa am ce manca si ca sa imi platesc chiria. Probabil ca, intr-adevar, abilitatile dezvoltate de-a lungul vietii in subconstient, impreuna cu nevoia de a supravietui fac minuni. Asa am inceput sa leg conversatii placute cu oamenii, sa ii fac sa zambeasca, sa aiba incredere in mine si, implicit, sa cumpere.

Poate ca au cumparat pentru ca asa au dorit, poate pentru ca le-a placut ideea sau poate ca m-au placut pe mine, nu conteaza. Ceea ce conteaza este ca au facut-o! Iar eu, pe masura ce am vazut ca ceea ce fac sau spun creeaza reactii pozitive, am inceput sa ii ascult mai mult si sa fiu mai atent la ceea ce spun sau vor si sa fac lucrurile in mod constient, din placere.

L.P.: Stiu ca ai ajuns trainer brusc, fara nicio pregatire sau vreo intentie. Crezi ca training-ul te-a gasit[[{"fid":"2450","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"200","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]] pe tine sau ca tu l-ai gasit pe el?

K.P.: Cu siguranta training-ul m-a gasit pe mine! Speram sa vand programele de training ale unei companii care furniza astfel de programe, dar la sfarsitul “discursului” meu de convingere a managerului caruia urma sa ii vand un curs, doamna respectiva a zis: “grozav, cumparam”- apropo, acestea sunt niste cuvinte tare placute pentru urechile unui vanzator-, “si tu vei fi trainerul!!!”. Panica! Dar, pe baza recomandarii ei, am fost trimis in Bratislava unde am facut un TTT si mi-am dezvoltat abilitatile de prezentare.

L.P.: Acest job te-a purtat in numeroase tari de pe intregul glob. Spune-mi, te rog, de ce ai nevoie, ca si trainer, sa te poti face inteles oriunde si in orice limba?

K.P.: In primul rand, sa privesti si sa asculti ceea ce este in jurul tau. Cand spun “sa privesti”, ma refer sa te uiti la limbajul corpului si la expresii, si “sa asculti” muzica limbajului. Astfel vei capata o poza cat mai realista a ceea ce se intampla in jurul tau.

In al doilea rand, sa vorbesti cu ochii, sa iti lasi corpul sa devina una cu mesajul transmis si, nu in ultimul rand, sa nu iti fie niciodata frica de liniste.

[[{"fid":"2451","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"202","width":"300","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Romania nu mai este demult o tara necunoscuta pentru tine. Ce ai observat la noi romanii, in general, in urma interactiunii avute cu atat in sala de curs sau de conferinta, cat si in afara ei?

K.P.: Ca sa iti raspund, ar trebui sa scriu o carte sau doua! O sa incerc doar sa iti rezum cateva puncte mai esentiale. Romanilor le place sa se distreze, sa iasa in public, sa rada, sa glumeasca pe seama lor, dar isi fac prea multe griji despre cum ii vede lumea.

Acum mai bine de 6 ani, atunci cand am inceput sa tin training-uri in Romania, programul era apreciat in functie de marimea dosarului de curs: cu cat mai mare, cu atat mai bine! Astazi, toata lumea vrea power-point-uri si aproape nici nu se mai intereseaza de alte materiale. Unii o fac, insa majoritatea nu, iar asta ridica probleme in legatura cu ce ramanem dupa training si daca e trainerul suficient de bun.

Romanii vor lucrurile ACUM, nu au timp, si mereu trebuie sa facem ceva... IERI! Atat de urgent este! :-) Probabil ca asta se intampla din cauza presiunii facute de companii sau poate pentru ca oamenii simt mereu ca sunt in urma si au nevoia sa recupereze ceva.

L.P.: Ce iti place cel mai mult in training?

K.P.: Comunicarea ar fi partea mea preferata din training. Aceasta poate scoate la suprafata tot ce e mai bun dintr-o sala de curs, indiferent ca sunt sentimente pozitive sau negative cu privire la diferite subiecte.

Cea mai mare placere a unui trainer este acel moment “AHA!”, atunci cand participantii vad motivele sau inteleg problema.

L.P.: Training-ul, ca si domeniu, s-a schimbat foarte mult in ultimii 10 ani. Ce e diferit acum fata de atunci cand ai inceput?

K.P.: Cu siguranta cantitatea de informatii pe care le detinem astazi, modul in care o prezentam si standardele la care trebuie sa ne ridicam, ca si traineri, reprezinta cele mai importante si pozitive schimbari care au avut loc.

Un aspect mai putin placut il reprezinta faptul ca astazi bugetele si timpul alocate training-urilor s-au micsorat, astfel ca trebuie sa condesam cat mai mult informatiile prezentate.

L.P.: Curand vei reveni in Romania pentru a antrena o noua serie de viitori mari speakeri. Acest curs [[{"fid":"2452","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"260","width":"194","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]de Public Speaking se adreseaza doar celor au o meserie in acest sens?

K.P.: Nu, cursul se adreseaza oricui se teme atunci cand trebuie sa vorbeasca intr-o intalnire publica sau sa se prezinte pe ei insisi, si ar vrea sa invete cum sa treaca peste acest sentiment.

L.P.: Este o concurenta stransa in zona aceasta de training-uri de Public Speaking, iar pentru cine a fost la vreunul din training-urile tale sau la vreo conferinta in care ai prezentat si tu, stie de ce sa aleaga sa invete cum sa vorbeasca in public impreuna cu tine. Insa, pentru cineva care nu te cunoaste ii poti oferi cateva motive?

K.P.: Dupa cum ai spus si tu mai devreme, am fost trainer in extrem de multe colturi ale lumii, am vorbit in fata unor audiente de sute de persoane si am tinut prezentari atat pentru muncitori, cat si pentru executivi de top. Asta inseamna ca stiu cu adevarat ce inseamna frica. Am trait-o de nenumarate ori, in nenumarate situatii, asa ca pot sa ii inteleg foarte bine pe participanti.

Apoi, as vrea ca fiecare persoana care va intra in sala mea de curs sa stie ca nu va fi judecata in absolut niciun fel, ci dimpotriva, se afla intr-un mediu perfect sigur pentru a arata ceea ce poate. Mi-am propus sa creez un spatiu pentru invatare in care fiecare feedback oferit sa aiba rolul de a imbunatati si de a sadi incredere in propria persoana.

L.P.: Care sunt calitatile unui speaker extraordinar? Ce face diferenta intre un discurs bun si unul grozav?

K.P.: Un speaker extraordinar trebuie sa isi doreasca sa transmita informatiile intr-un limbaj frumos, elocvent si sa creada in ceea ce spune. Restul vine de la sine.

Un discurs bun iti place si te face sa il feliciti pe speaker. Un discurs grozav te misca, te motiveaza, te face sa iti doresti mai mult si sa incerci mai mult, sa cauti. Un discurs grozav iti ridica, la propriu, parul din cap si poate chiar sa te schimbe. “I have a dream”. :-)

[[{"fid":"2453","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"210","width":"280","style":"float: left; margin: 2px 10px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: Spune-mi, te rog, cum este Keith Parker cand nu este trainer? Ce iti place sa faci dupa ce iesi din sala de curs sau de conferinte?

K.P.: Cand nu muncesc, imi place sa stau acasa, cu sotia mea, sa ne uitam la filme sau sa citesc. Sau, uneori, cea mai buna senzatie este atunci cand ma urc pe terasa casei cu o bere rece in mana, pregatesc un gratar si astept ca familia sa se adune. :-) Ma simt extrem de linistit cand vad copiii alergand si creand haos peste tot .

Sau iubesc sa stau in spate, fara sa fiu vazut si sa privesc in jurul meu, sa ii observ pe oameni interactionand si reactionand... Este extraordinar cat de multe poti spune despre o persoana doar privind-o cum se poarta! [[{"fid":"2455","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"180","width":"300","style":"float: right; margin: 2px;","alt":"Keith Parker","title":"Keith Parker","class":"media-element file-default"}}]]

In rest, este greu sa am un hobby pe care sa il practic regulat deoarece nu stiu niciodata sigur unde o sa fiu data viitoare. Cand sunt acasa, imi place sa ingrijesc plantele, in special pe cele din gradina, sa gatesc sau, daca este vreun meci de rugby la TV, sa ma uit (desi e mult mai distractiv sa vezi meciul intr-un pub! :-) ). Deoarece locuim in Cipru, in weekenduri evadam la mare sau la munte.

A, si anul trecut am obtinut certificatul de lider in programul The Duke of Edinburgh’s Award, asa ca acum sper sa reusesc sa fac si ceva cu asta.