Puterea obișnuinței și puterea exemplului

Românul s-a născut poet.
Eu am noroc întotdeauna. Mama nu greşeşte niciodată. Dragostea durează 3 ani. (Cum, nu ştiaţi?) Sunt primele adevăruri care mi-au venit în minte când m-am gândit la puterea obişnuinţei. Mai precis, la puterea obişnuinţei mele. Uitându-mă bine la cuvinte, am realizat că acea putere, atâta timp cât e a obişnuinţei mele, n-are cum să mai fie a mea.

Care e puterea mea? Cum să ajung la ea? Să mă dezobişnuiesc? Cât o fi durat obişnuirea? Formarea şi schimbarea durează cam la fel? Pot face asta singură sau am nevoie de un interlocutor? Merg la terapie, consiliere, coaching, meditaţie, reiki, tai chi, chi qong? Respiraţie holotropică sau hipnoză? Sau mai bine plec în Tibet şi scap?

Care este adevărata cale să fiu eu?

Cineva în care am încredere mi-a spus că, indiferent de metodă, secretul constă într-o relaţie autentică între mine şi cel la care apelez. Nu l-am auzit cu adevărat până când nu am simţit acest lucru în lăuntrul meu. Indiferent că s-a numit terapie, consiliere sau coaching, în acel cadru am început dezvăţul. Mai ales pen- tru că m-am gândit la puterea exemplului omului din faţa mea.

Puterea exemplului din relaţia mea cu celălalt s-a întâlnit cu puterea obişnuinţei din relaţia mea cu mine însămi. S-au luat la trântă. Aşa am început să învăţ. Deocamdată nu mai plec în Tibet.

Acesta este subiectul acestei rubrici: exemple din care să înveţe cine ce vrea.

Exemplul 1 de comunicare în relaţii care contează.

Adevărul este ceva ce stabilim împreună (ascultând şi punctul de vedere al celuilalt). Iată o metodă practică pentru a pune în cuvinte realitatea proprie şi pentru a cerceta realitatea celuilalt: fapte, gânduri, emoţii, acţiuni.

A.S. este cel mai vechi angajat dintr-o echipă operaţională. E pasionat de ceea ce face şi e mereu disponibil. A.S. se ţine întotdeauna de cuvânt. Iar preţul este timpul petrecut peste program. Orele suplimentare sunt recompensate cu timp liber, dar A.S. nu reuşeşte să-şi ia nici măcar zilele de concediu legal.

A.S. pregăteşte discuţia de evaluare anuală cu şeful său.

Care sunt faptele?
„În ultimele 6 luni, am prel- uat integral proiectele co- legului X. Am îndeplinit toate obiectivele stabilite lucrând 11-12 ore/zi. În plus, con- tribui cu idei şi soluţii ori de câte ori mi se cere ajutorul. Mănânc în fiecare zi în faţa calculatorului. Când am ieşit ultima dată la prânz cu co- legii, am vorbit aproape tot timpul la telefon.”

Care sunt gândurile?
„Sunt conştient de situaţia dificilă în care s-a aflat echipă după restructurare, am făcut tot ce am ştiut. Îmi este imposibil să continui aşa.”

Care sunt emoţiile?
„În ciuda rezultatelor foarte bune sunt nemulţumit. Sunt trist că îmi petrec aşa puţin timp cu familia, nu mă mai bucur de rezultatele muncii mele, doar execut.”

Care sunt acţiunile? (proprii şi/sau cereri adresate şefului) „Doresc să analizăm împreună activităţile mele şi să găsim împreună o variantă care să încapă în 8-9 ore pe zi. Pentru munca mea de până acum există alte tipuri de recompensă – bani, servicii – de care să mă pot bucura?”

Punând în lumina faptele aşa cum s-au întâmplat, gândurile şi emoţiile proprii în contextul în care au apărut, invitaţia la acţiune este cât se poate de onestă şi deloc ofensatoare, chiar şi în situaţii potenţial conflictuale.

Puterea obișnuinței și puterea exemplului

Care este adevărata cale să fiu eu?

Exemplul 1 de comunicare în relaţii care contează.

Comentarii