Robert Blaga, "curiosul dezorganizat" de la Brainiup

Noi, oamenii, avem multe capacități și calități. Însă cred că una dintre cele mari, una vitală, este aceea de a învăța, orice și în fiecare clipă a vieții noastre. Nu vreau să îmi închipui cum ar arată o lume fără învățare și cred sincer că ea nici nu ar avea un viitor prea lung. Și mai cred că oamenii care se dedică învățării și dezvoltării altor oameni sunt aceia care mai pun o cărămidă la fundația acestei lumi și îi asiguă viitorul. Se spune că este semn de inteligență să fii curios. Mereu în căutare și neobosit să afli. Eu mai zic că este și semnul unei patimi neostoite a învățării. Ce bine ar fi să fim cu toții așa! Să fim ca Robert. Poate că vi se va părea un pic ciudat titlul, însă, atunci când l-am ales, am avut în minte imaginea lui Robert în "laboratorul" său de învățare de la Brainiup. Acolo unde îmbină prezentul, viitorul, tot ce a învățat, a făcut și face pentru a găsi și oferi cele mai bune soluții de învățare și dezvoltare. 
Despre un curios dedicat învățării și un proiect special în România, mai jos:

 

Cred că o bună parte din ceea ce face un trainer, coach sau consultant este să îi ajute pe cei cu care lucrează să își definească ținte, să se uite cu ochi proaspeți la resursele pe care le au la dispoziție și să creioneze un traseu (flexibil) de urmat.

 

Learning Network: Cine este Robert Blaga și ce a făcut el în ultimii cinci ani?
Robert Blaga: Sunt de formație psiholog și lucrez în training și dezvoltare din anul doi de facultate (de aproape 15 ani). În 2015 mi-am încheiat, de bună voie, cariera în departamentul de L&D al unei companii multinaționale și am pornit pe drumul antreprenoriatului.
L.N.: Ce te definește cel mai mult în activitatea ta profesională? Trainerul, consultantul, coach-ul? Altele? Toate acestea sau mai mult de atât?
R.B.: Mă definește mai degrabă curiozitatea, iar rolul pe care mi-l asum cel mai frecvent este acela de “curios dezorganizat”. Spun dezorganizat pentru că sunt curios despre aproape orice, de la roboți la design industrial și până la fizica cuantică și modul de preparare al margarinei. Și încerc să abordez fiecare sesiune de training sau provocare antreprenorială cu aceeași curiozitate.
L.N.: Robert, spui că "I map the gap between where leaders and teams are and where they want to go." Poți, te rog, să explici?
R.B.: Cred că o bună parte din ceea ce face un trainer, coach sau consultant este să îi ajute pe cei cu care lucrează să își definească ținte, să se uite cu ochi proaspeți la resursele pe care le au la dispoziție și să creioneze un traseu (flexibil) de urmat. Acest “gap”, cum îi spun englezii (sau "ecart", cum îi spuneau foștii mei colegi de serviciu francezi), este plin de posibilități. Aici încerc să fac diferențe în proiectele mele.

 

În urmă cu opt ani, în 2010, am observat un nou tip de participant în sala de curs: participantul conectat non stop la internet. (...) Brainiup a apărut în primul rând din nevoia de a crește nivelul de angajament al acestei categorii de participanți...un joc de neuropsihologie aplicată în business...un instrument de training complex.

 

L.N.: Ești owner al Brainiup. Cum a apărut acest proiect? 
R.B.: În urmă cu opt ani, în 2010, am observat un nou tip de participant în sala de curs: participantul conectat non stop la internet. Iar această categorie a devenit din ce în ce mai numeroasă până azi, când este practic singura categorie. Brainiup a apărut în primul rând din nevoia de a crește nivelul de angajament al acestei categorii de participanți și mai apoi din fascinația pe care o am în legătură cu două subiecte: neuropsihologia și învățarea prin joc.  
L.N.: Ce este și care este scopul Brainiup? Ce nevoi vine să acopere și ce oferă?
R.B.: Foarte pe scurt, este un joc de neuropsihologie aplicată în business. Mai pe îndelete, este un instrument de training complex care folosește o cochilie de joc pentru a pune în valoare un conținut pragmatic: cum funcționează creierul în context profesional și ce poți face pentru a-l ajuta să funcționeze mai bine.
În alt cadru, Brainiup este și numele sub care reunim trei tipuri de servicii: livrare de training cu ajutorul jocurilor și simulărilor (game based learning), creare de jocuri educative pentru adulți și sesiuni de certificare pentru traineri.
L.N.: Cum face Brainiup diferența pe piața de training din România?
R.B.: În primul rând, nu consider Brainiup ca fiind un jucător pe piața de training, cel puțin nu în sensul clasic. Suntem mai degrabă parteneri pentru traineri, companii de training și departamente de HR care își doresc instrumente de învățare bazate pe joc, decât concurenți. Ne dorim ca Brainiup să ajute în două moduri: să crească nivelul de angajament din timpul cursurilor și să crească nivelul de acuratețe și utilitate al conținutului din zona de L&D.
L.N.: Ca individ, dar și ca organizație, de ce am alege Brainiup?
R.B.: Recent am devenit părinte pentru a doua oară și mi-a adus aminte cineva despre expresia “fiecare cioară își laudă puiul”, așa că încerc să rămân obiectiv. Ce am observat, în schimb, este că vin către noi mai ales organizații care lucrează cu oameni foarte tineri, din generația “conectată”, și organizații mai jucăușe.
L.N.: Care sunt cele mai importante programe pe care Brainiup le oferă?
R.B.: Acoperim cu jocurile noastre opt subiecte de training și două subiecte de workshop, cel puțin pentru moment. Majoritatea temelor au un numitor comun: interacțiunea cu ceilalți și modul în care aceasta ne impactează creierul. 

 

Devino Trainer Certificat Brainiup și adu astfel în sesiunile tale fascinația jocului și neuropshihologia.

 

Cred cu tărie că vremea învățării cu forța a trecut (...) orice companie sau departament care gestionează procese de învățare trebuie să devină în primul rând o companie de tehnologie.

 

L.N.: Ce înseamnă pentru tine învățarea și dezvoltarea și cum aplici propria viziune asupra acestora în ceea ce faci?
R.B.: Cred cu tărie că vremea învățării cu forța a trecut și că trăim o revoluție a învățării autonome. Acest lucru ne face pe noi, cei din Brainiup, să abordăm proiectele de învățare dintr-o perspectivă foarte democratică, în care propunem un context de joc în care participanții intră de bună voie, pentru că își doresc, pentru că este util, pentru că este interesant și pentru că este distractiv. 
Un alt exemplu este felul în care gestionăm procesul de învățare internă, în cadrul companiei: fiecare dintre colegi este responsabil de propria învățare, iar organizația are obligația să îi sprijine în demersul lor propriu. În acest sens, fiecare angajat are un buget de învățare (timp și bani) pe care îl poate folosi discreționar, atât timp cât învață ceva util pentru el. Pot fi lecții de salsa sau cursuri de marketing digital, important este ca angajatul să se simtă sprijinit în a deveni un om mai bun.
L.N.: Cum a influențat și va influența în continuare era digitală învățarea și dezvoltarea? Atât la nivel individual, cât și la nivelul organizațiilor?
R.B.: Este o întrebare atât de importantă încât răspunsul ar merita mai degrabă o carte întreagă decât un paragraf. De altfel, cred că nimeni nu poate răspunde cu precizie, mai ales deoarece avansul tehnologic este atât de rapid încât orice încercare de a contoriza în vreun fel efectele sale devine irelevantă a doua zi. Ce cred, însă, că pot spune, în micro-cosmosul numit piața de “training și dezvoltare”, este că orice companie sau departament care gestionează procese de învățare trebuie să devină în primul rând o companie de tehnologie. 
În Brainiup exact asta facem: deși în acest moment toate jocurile noastre sunt off-line, fiecare dintre ele are în plan o alternativă digitală la care lucrăm.

 

În Brainiup, de exemplu, testăm de minim două ori orice apare nou în domeniul tehnologiei și învățării. (...) Ambele concurează cu procesul de învățare administrat de departamentele de L&D și de companiile de profil într-un mod cum niciun alt concurent de pe piață nu o poate face.

 

L.N.: Cum ne putem pregăti la nivel individual și cum se pot pregăti organizațiile să facă față învățării și dezvoltării din era digitală și tuturor schimbărilor ce vin odată cu ea?
R.B.: Pregătirea este în primul rând una psihologică, și abia apoi una tehnologică. Aici mă refer la a ne menține curioși, deschiși la tot ceea ce este nou, fără a cădea, însă, în capcana “este nou, deci este bun”. Cele două extreme sunt “rezistența la tehnologie” și “îmbrățișarea ei fără discriminare”. 
În Brainiup, de exemplu, testăm de minim două ori orice apare nou în domeniul tehnologiei și învățării. Orice instrument este, mai apoi, plasat în două categorii: 1) util în situația X sau 2) necesită îmbunătățiri. Nici un instrument tehnologic nu este plasat în categoria “inutil”, așa cum nici unul nu este plasat în categoria “schimbare de paradigmă”. Numesc asta entuziasm ponderat.
L.N.: Care sunt, în opinia ta, cele mai mari provocări cu care piața de training se confruntă în prezent?
R.B.: Văd două provocări majore și ambele au nume foarte specifice: Facebook și Google. În timp ce Facebook (și orice altă platformă de Social Media) livrează conținut interesant non-stop, Google livrează conținut de calitate la cerere. Ambele concurează cu procesul de învățare administrat de departamentele de L&D și de companiile de profil într-un mod cum niciun alt concurent de pe piață nu o poate face. Provocările acestea zguduie de ceva vreme industria de învățare. Trainerul concurează astăzi cu algoritmi mai puternici decât el, de aceea ne concentrăm pe a dezvolta soluții care se folosesc de modul natural în care oamenii învață și mai puțin pe concepte pe care oamenii le găsesc explicate foarte atrăgător pe Youtube.

 

...cea mai mare provocare pe care o au organizațiile sunt ele însele (...) Orice formă rigidă de organizare se lovește astăzi de ceea ce în anii ’90 armata americană a numit lumea VUCA (...) planul perfect nu mai există. Prin definiție, VUCA nu poate fi abordată rigid. Ca și învățarea, de altfel.

 

L.N.: Care sunt, în opinia ta, cele mai mari provocări cu care organizațiile se confruntă în prezent? Dar în ceea ce privește membrii acestora?
R.B.: Știu că răspunsul cel mai ușor este digitalizarea, automatizarea și generațiile noi de angajați. Paradoxal, însă, cea mai mare provocare pe care o au organizațiile sunt ele însele. Timp de zeci de ani organizațiile au pus la punct sisteme și structuri aproape perfecte care nu mai funcționează într-o lume în continuă mișcare. Orice formă rigidă de organizare se lovește astăzi de ceea ce în anii ’90 armata americană a numit lumea VUCA (volatile, uncertain, complex & ambiguous). Aproape treizeci de ani mai târziu, majoritatea organizațiilor încă mai dezbat subiectul și încearcă să găsească planul perfect pentru lumea în care trăim. Din păcate, planul perfect nu mai există. Prin definiție, VUCA nu poate fi abordată rigid. Ca și învățarea, de altfel.
L.N.: Mesajul tău pentru cititorii și membrii comunității Learning Network este….
R.B.: Rămâneți curioși!