SMART sau GENIUS?

"What is good for GM is good for the country"  Charlie Wilson, GM’s CEO (vezi nota la sfarsit...)

"If you want the make the gods laugh... tell them your plans."   Allan Cole

“Man, I see in fight club the strongest and smartest men who've ever lived. I see all this potential, and I see squandering. God damn it, an entire generation pumping gas, waiting tables; slaves with white collars. Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don't need. We're the middle children of history, man. No purpose or place. We have no Great War. No Great Depression. Our Great War's a spiritual war... our Great Depression is our lives. We've all been raised on television to believe that one day we'd all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won't. And we're slowly learning that fact. And we're very, very pissed off.
Tyler Durden, Fight Club

Obiective, obiective, obiective… Nu exista trainer, guru, self help author, redactor, coach care  nu e  dispus sa ne imparta (cu tonul pe jumatate parental, pe jumatate conspirator al cuiva care ne va revela un mare secret), formula magica a succesului: alege-ti obiectivul, scrie-l pe hartie, fa un plan astfel incat sa-l atingi, actioneaza si adapteaza actiunea dupa feedback.
Cei care vor sa arate cat de scoliti si certificati sunt, adauga elicitarea valorilor personale, criterii de satisfacere, controale ecologice, return of investement, aliniere neurologica de toate felurile (si cine mai stie ce), totul condimentat cu psihojargonul de rigoare, eventual adaugand ritualuri motivazionale zilnice si repertoriul obisnuit de afirmatii si vizualizari.
Si cu recomandarea finala de care se pare ca nu putem scapa: obiectivul sa fie SMART!
Adica, daca mai exista cineva pe pamantul asta care nu stie, sa fie Specific, Measurable, Achievable, Realistic si Timed.
 
Evident, nu am nimic de comentat despre infruntarea aceasta atunci cand vine vorba de a realiza ceva: de cand exista omenirea exista conceptul de “proiect” (din latina “projicere “-a arunca in avans) fiind considerat  metoda cea mai eficienta de a focaliza resurse diferite spre un scop comun. Putem sa fim siguri ca marele zid, piramidele, Parthenonul, Colosseumul, (dar nici o simpla cabana de la tara sau un vas) nu au fost construite mergand la intamplare, ci folosind un proiect cat se poate de precis, cu atat mai bine gandit cu cat mai complexa era opera de realizat.
In aceeasi ordine de idei, e aproape imposibil ca un eveniment, o afacere, un film sau orice vreti voi sa iasa bine fara o strategie corecta si un plan bine pus la punct si se stie ca lipsa de gandire strategica si planificare este cauza principala a esecurilor in orice domeniu.
 
Asadar, nu pot decat sa incurajez conceptul de “plan your work – work your plan”, cel putin pe plan profesional, ca singura metoda valabila de a indeplini sarcinile si a respecta angajamentele.
Eventual, imi este greu sa inteleg de ce ceva atat de banal si evident este prezentat ca o mare noutate, de ce mai trebuie explicat si de ce pur si simplu nu este predat in scoli impreuna cu cititul si operatiile elementare.
 
Acestea fiind spuse, e clar ca aplicarea acestui principiu de planificare in viata personala asa cum sugereaza unele cursuri la moda sau  carti de self help este complet gresita, stupida, si cand functioneaza (din fericire rareori) devastatoare.
Si asta nu numai din punct de vedere practic (Cum poti sa planifici cand o sa ai un accident? O boala? Sau cand te indragostesti? ) ci chiar din punct de vedere  conceptual: in timp ce la o firma este fundamentala respectarea unui plan pentru buna functionare a sistemului, pentru o persoana chiar nu are sens.
Adica, care este sensul – admitand sa fie posibil – de a-ti face un plan pentru viata ta si al respecta? Cumva acela de a trai viata ca un personaj de teatru care actioneaza dupa un script?
De a trai viata ca o calatorie organizata de catre o agentie, unde stii exact unde o sa fii si ce o sa vezi de la ora de… la ora de…? Bineinteles, aceasta e o metoda foarte eficienta de a vedea cat mai mult, de  a face cat mai mult, dar... chiar suntem siguri ca acesta este scopul?
 
Ajungem la punct: firmele au evident profitul ca scop primar, si cheia pentru profit nu poate fie decat organizarea, planificarea, eficientizarea, focalizarea, samd.
Dar a crede ca si oamenii au acelasi scop, deci singura masura a rezultatului sa fie “cantitativa” inseamna supunere la spalarea creierului realizata de catre coroporatii care nu au nici cel mai mic interes pentru oameni si vor numai cumparatori care sa consume din ce in ce mai mult. Inseamna o viziune extrem de trista, a unui om cat se poate de eficient, cat se poate de organizat, productiv si, putem sa fim siguri, cat se poate de nefericit si plictisit.
 
Asadar, sa ne intoarcem la tema: nu am nimic impotriva obiectivele SMART si impotriva tehnicilor motivationale. Stiu cat de importanta poate fi trecerea cotei de piata de la 23% la 27% in zona ta, marirea ratei de succes a intalnirilor, livrarea  marfei cu jumatate de ora mai repede decat concurenta, respectarea termenului unei lucrari. Este ok, sa fim cat se poate de SMART, organizati si productivi.
Dar, pentru a nu ne trezi nefericiti si plictisiti pe plan personal, de ce nu am incerca ceva complet diferit? De ce nu am avea incredere in creativitate, in intamplare, in serendipity?
De ce nu acceptam adevarul evident ca obiectivele pe care intr-adevar le-am atins si ne-au dat senzatia de fericire nu au avut nevoie de nici un seminar, de tehnici de motivare, de vizualizare, de afirmatiii, ci pur si simplu am alergat dupa ele pentru ca nu reuseam sa ne gandim la altceva si “stiam” ca “asta vreau!”.
Asadar, consider ca atunci cand abordam aceasta tema a obiectivelor, ar trebui sa ne punem o intrebare cu care insist mereu la traininguri: care este “sensul” obiectivelor per care le doriti? (un cuvant care – cum am spus de nenumerate ori - inseamna in acelasi timp fie “directie” fie “semnificatie”)
 
Poate am o viziune personala, dar... daca ai nevoie sa fii “motivat” spre un obiectiv, inseamna ca nu te intereseaza. Daca atunci cand te gandesti la obtinerea lui nu simti o senzatie de bucurie si implinire, inseamna ca e gresit. Daca iti trebuie afirmatii sa ti-l reamintesti si incerci sa-ti speli singur creierul, nu-ti va merge. Si daca obtii ceva, poti sa fii sigur ca nu va fi multumirea. Si daca nu o sa fii multumit...ce folos vor avea obiectivele?
Inaintand in varsta am tras o concluzie asupra acestui subiect complet diferita, si voi vorbi alta data despre aceasta; nici nu sunt asa de sigur ca e ceva care se poate comunica prin cuvinte scrise.
 
Prin urmare, nu am un raspuns final, dar va rog sa reflectati un moment asupra acestui “sens”, poate veti descoperi ceva. Si daca vreti un obiectiv care intr-adevar va motiveaza, care intr-adevar va va impinge la actiune, de ce sa nu renuntam la mediocritatea sugerata de presupusul SMART si nu folosim altceva? Ca de exemplu, obiectivul nostru sa fie:
 
Grandiose
Extraordinar
No limited
Incredible
Universal
Spectaculous
 
Nu stiu, mie imi suna mai bine...
 
Un salut,
Bruno
 
P.S. Am pus deliberat citatul lui Wilson, deoarece cred ca trebuie sa invatam din experienta altora.
Nu exista indoiala ca GM a fost condusa folosind cele mai performante metode de proiectare, de eficientizare, de motivare, de optimizare, de ROI, de SMART, de PERT, de ISO, de ce vreti voi.
Inainte de a le folosi in viata personala, poate ar trebui sa ne reamintim ca pe 1 iunie 2009 GM a falimentat…

Articol publicat initial pe Business-Edu.ro