fbpx DAR Training & Coaching | Learning Network Mergi la conţinutul principal
Competente acoperite
Comunicare
Formator
Vanzari
Servicii oferite
Coaching
Consultanta
Facilitare
DAR Training & Coaching

DAR Training & Coaching a fost creat pentru oameni deschiși care vor să se cunoască  și să se dezvolte și care cred, că evoluția lor personală și profesională înseamnă mai mult decât simpla cunoaștere și aplicare a unor concepte.

Ne adresăm oamenilor deschiși care caută metode de antrenare, pentru a-și atinge obiectivele, având in același timp liniște interioară, bucuria că fac progrese și cunoscându-se pe sine.  Autocunoașterea este esențială în dezvoltarea personală și profesională, pentru că ne arată din ce punct plecăm spre ceea ce ne-am propus să obținem.

Prin programele și cursurile noastre suntem alături de cei care vor să se dezvolte, alegând rațional ceea ce simt că este potrivit pentru ei.  Când alegerea făcută este validată emoțional, crește nivelul de implicare în ceea ce înseamnă schimbarea comportamentului și acest aspect este determinant pentru eficiența procesului de învățare.

Cei care decid să devină cursanții noștri, beneficiază de un mediu în care se simt în siguranță, un mediu potrivit atât pentru conștientizări cât și pentru încrederea și curajul că pot  implementa în viața lor informațiile primite.  Noi oferim o  experiență plăcută de învățare pentru că ne dorim să genereze un impact pozitiv care, la rândul lui se concretizează prin: încredere de sine, implicare, concentrare pe rezultate și atingerea obiectivelor.

Încurajăm și facilitam dezvoltarea într-o stare firească de echilibru, acordând atenție atât raționalului cât și emoționalului.