Mergi la conţinutul principal

Fricile ne umbresc viaţa

Frica e o emoţie pe care o simţim foarte des. De multe ori ne ajută să supravieţuim; alteori, însă, ne împiedică să ne trăim viaţa aşa cum ne-o dorim.Fricile ne pot umbri viaţa apărând când doar ni se pare că ceva rău ni se poate întâmpla, ca şi cum am fi în pericol. Intrăm atunci într-o stare de “alertă” similară stării de alertă declanşate de un pericol real, care poate persista, care de multe ori nu ne lasă să dormim (cazul anxietăţii) sau poate evolua până la atacuri de panică.Un exemplu: traversez strada, aud zgomotul unei maşini apropiindu-se repede, simt frică şi imediat încep să alerg sau dau un pas înapoi: frica m-a ajutat să supravieţuiesc. Însă dacă persistă zile în şir, dacă trăiesc o stare de anxietate când vreau să traversez strada, sau mi-e frică dacă văd pe cineva traversând, sau frica mă impiedică să ies din casă, atunci trăiesc o stare de alertă fără să fiu într-un pericol real: această frică mă impiedică să-mi trăiesc viaţa din plin, îmi umbreşte viaţa.Dacă luăm exemplul fricii de păienjeni: există persoane care simt această frică şi atunci când văd imaginea printată a unui păianjen. Nu sunt într-un pericol real, dar simt frica de parcă păianjenul ar fi acolo, gata de atac. Şi la fel se întâmplă şi cu frica de examen, de autorităţi, de a fi singur sau a zbura cu avionul: ne imaginăm că ni se poate întâmpla ceva rău dacă nu luăm examenul, sau că autoritatea respectivă ne va face ceva rău, sau că avionul va cădea.Frica stă la baza majorităţii emoţiilor negative pe care le simţim: atunci când percepem ceva ca fiind periculos (indiferent dacă este într-adevăr periculos sau nu), apare starea de alertă (frica), iar organismul va reacţiona într-unul din următoarele trei feluri:

  • Atac: enervare, furie, ţipete, agresivitate
  • Fugă, când situaţia pe care o trăim e copleşitoare pentru noi şi ieşim din ea: întoarcem spatele şi plecăm, închidem ochii, ne astupăm urechile, etc.
  • Îngheţ/blocaj:Ştiu că pot să reacţionez, dar simt că ceva mă împiedică”. Rămânem blocaţi. In mod obişnuit numim asta neputinţă sau inhibiţie.

Indiferent care este modul în care organismul nostru răspunde, fiecare dintre noi simte răspunsul în corp ca senzaţie fizică: orice emoţie negativă pe care o resimţim este acompaniată de senzaţii fizice (pe care le resimţim în corp). De exemplu:

  • frica se poate simţi ca: tremur, un gol în stomac, senzaţia de rece;
  • furia se poate simţi ca: tensiune în mâini şi picioare, maxilare încleştate, palpitaţii...  sau ne vine să ţipăm!
  • trac (la un examen, etc): furnicături sau dureri în stomac, palme ude, nod în gat, plâns,tremor.

Ceea ce simţim în corp când avem o emoţie negativă este bineînţeles neplăcut, deci vom avea tendinţa de a-l evita, sau îl vom înghiţi sau ascunde în interior pentru a nu-l simţi sau pentru a nu-l arăta în exterior. Majoritatea dintre noi nu suntem conştienţi că în felul acesta menţinem starea neplăcută din corp pentru mai mult timp, împreună cu emoţia corespunzătoare. Păstrăm ceea ce nu ne place. Paradoxal, nu-i aşa? Din fericire există multe tehnici de eliberare emoţională care ne ajută să rezolvăm problema.Astăzi vreau să-ţi vorbesc despre tehnica TIPI (Tehnica de Identificare a Fricilor Inconştiente) care m-a ajutat şi pe mine să mă eliberez de frici şi alte emoţii negative ce îmi umbreau viaţa, şi în care m-am format ulterior. TIPI este o tehnică senzorială care şterge senzaţiile simţite în corp atunci când ai o emoţie negativă ce te împiedică să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi doreşti. Ceea ce face tehnica TIPI este să activeze sistemul tău de autovindecare, aşa cum cheia de la maşină pune în funcţiune motorul maşinii. Sistemul tău de autovindecare îţi va şterge acele senzaţii neplăcute din corp în câteva minute, iar eliberarea de ele va fi definitivă.Propusă de Luc Nicon în Franţa, tehnica TIPI a fost adusă în România, în 2010, de către Centrul AmaneSer: aici poţi să te programezi pentru o şedinţă individuală sau poţi participa la cursul “Trăieşte fără frici” în care îţi voi arăta cum să foloseşti tehnica TIPI în mod autonom pentru a te elibera de emoţiile negative la tine acasă. 

Categorie

Claudia Jimeno Beltran a fondat Centrul de Dezvoltare Personala AMANESER, care aduce in Romania tehnici noi si inovative de comunicare, dezvoltare... vezi profilul complet

Adaugă comentariu nou

Text simplu

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Adresele Web și E-mail sunt transformate automat în legături.