Recadrarile (IV)

Am discutat in partea I a acestei serii de articole despre conceptul de "cadru" ca esenta a functionarii omului. Am continuat, in partea a doua, cu clasificarea acestor cadre de referinta facuta de Bandler, iar in cea de-a treia parte am ajuns la schimbarea lor, adica recadrarea, explicand prin exemple concrete ce reprezinta aceasta. Saptamana aceasta, in cea de-a patra si ultima parte, voi discuta despre modul in care putem folosi recadrarile si despre cele doua forme de baza sub care acestea se regasesc.

Recadrarea se intalneste foarte mult in sfera afacerilor. De exemplu, in domeniul vanzarilor, chiar si cel mai prost vanzator foloseste recadrarea - sub forma vizualizarii – atunci cand ii spune clientului: “Imaginati-va ca sunteti proprietarul acestei masini de tuns iarba (sau orice alt lucru), imaginati-va invidia vecinilor”. Altfel spus, scopul cumparatorului nu mai este doar tunsul ierbii!
La fel, un leadership eficient va folosi recadrarea in momentele in care va dori ca misiunea organizatiei sa fie inteleasa si cunoscuta pana la nivelurile cele mai de jos. Va face acest lucru nu schimband misiunea, ci schimband doar exprimarea si cadrul de referinta, trecandu-l de la nivelul organizational la cel individual (raspunzand astfel la intrebarea obisnuita: “cum se va reflecta acest lucru in activitatea mea?” sau “ce inseamna asta pentru mine?”).

Conceptul de recadrare a fost lansat, asa cum am afirmat mai sus, de catre Gregory Bateson. Dar si-a atins “zilele de glorie” si i s-a relevat adevarata valoare abia atunci cand a fost dezvoltat in cadrul Programarii Neuro-Lingvistice (NLP). NLP opereaza la mai multe niveluri logice: ca o practica de terapie sau auto-terapie si ca un proces de modelare.
Bandler si Grinder(1982) au identificat doua forme de baza de recadrari: recadrarile de continut (de inteles), care ar putea purta si numele de “resemnificari”, si recadrarile de context. Recadrarile de context preiau un atribut nedorit si gasesc o situatie diferita in care acesta ar deveni dezirabil. In cazul recadrarilor de continut, se ia un atribut indezirabil si se gaseste o descriere in care atributul capata o valoare pozitiva. Putin mai pe larg:

Recadrari de continut

Continutul sau intelesul unei situatii este dat de elementul pe care alegem sa ne concentram. O pana de curent poate fi vazuta ca ceva grav, ca un dezastru major, avand in vedere tot ce am avea de facut intr-o situatie ca aceasta. Sau poate fi vazuta ca o ocazie de a petrece mai mult timp in intimitate cu partenerul/partenera, sau de a ne juca mai mult cu copiii, gasind cai noi de a gestiona situatia.
Romanul lui George Orwell “1984” este plin de recadrari de continut (de exemplu, “Ministerul pacii si al adevarului”).
O recadrare de continut este utila in situatii de genul: “ma enervez cand seful sta in spatele meu cand lucrez”. Putem observa felul in care persoana in cauza a analizat situatia si i-a acordat un inteles specific – care ar putea fi adevarat sau nu – si, facand acest lucru, si-a limitat resursele si optiunile de a reactiona. Pentru a recadra situatia, trebuie sa tinem seama de presupozitia “orice comportament are in spatele lui o intentie pozitiva”. Ca urmare, am putea sa ne punem intrebari de genul:
a) “Ce alt inteles ar putea avea comportamenul sefului?” O recadrare posibila ar fi: “Este posibil ca el sa vrea sa ma ajute si nu stie alta modalitate prin care sa isi ofere sprijinul”.
b) “Care este valoarea pozitiva in acest comportament?” Valoarea pozitiva ar putea fi in legatura cu comportamentul sefului (ca in cazul a)) sau ar putea fi in legatura cu comportamentul vorbitorului. O recadrare posibila ar fi: “Nu este minunat atunci cand stii sa impui limite si nu esti dispus sa permiti nimanui sa le depaseasca?”

In cazul unei probleme fizice (de genul unei fobii sau alergii), ne-am putea intreba: “In ce fel imi foloseste aceasta problema?” Raspunsul ar putea sa ne ofere permisiunea de a spune “NU”. Daca asa este cazul, am putea continua cu intrebarea: “Exista vreo alta cale prin care as putea obtine aceleasi rezultate fara sa am insa aceasta problema fizica?”. Si poate ca problema fizica va disparea. In acest exemplu se poate face foarte usor legatura cu Analiza Tranzactionala si cu unele dintre conceptele vehiculate de ea: strokes, rackets, rubber-banding si, mai ales, cu pozitiile de viata.

Recadrarea de continut reprezinta un instrument puternic atunci cand este vorba de rezolvarea unor obiectii. De exemplu, atunci cand se obiecteaza la pretul ridicat al unui program de pregatire pentru o organizatie, o recadrare posibila ar fi: “Ce este mai important pentru noi: pretul sau investitia? Daca platim un pret mic pentru un program de pregatire nu foarte bun, costurile sunt ridicate, deoarece am platit si nu am obtinut rezultatele scontate. Dar atunci cand platim un pret ridicat pentru un training de cea mai buna calitate, obtinem rezultatele pe care de dorim iar investitia este buna”

In concluzie, recadrarea de continut implica schimbarea intelesului a ceva. Ca structura, putem spune ca recadrarea se desfasoara conform urmatoarei scheme:
1. Se identifica un element cu structura: “Ma simt X atunci cand se intampla Y” (de exemplu, "ma supar atunci cand el ma contrazice” sau “Ma simt frustrat cand gresesc”)
2. Se pune intrebarea: “Ce altceva ar putea sa insemne Y?” sau “Ce altceva ar putea sa insemne X?” sau chiar: “Ce altceva ar putea insemna aceasta situatie in ansamblul ei?”
3. Se cauta raspunsurile la aceste intrebari si se realizeaza recadrarea.
De exemplu :
“Ma supar cand vad ce mizerie au facut copiii”
→ “Este bine ca ei sunt in ‘aici si acum’, fara sa isi faca probleme cu dezordinea!”
→ “Putina dezordine este un pret mic pentru a-mi vedea copii fericiti!”
→ “Faptul ca este dezordine inseamna ca ei isi exprima creativitatea.”

Recadrari de context

Intelesul oricarui comportament sau eveniment exista numai in raport cu contextul in care are loc.

Aproape orice comportament este util sau adecvat intr-un anume context. Intreruperea unui vorbitor in mijlocul unei prezentari, ridicandu-te in picioare si spunandu-ti punctul de vedere ar putea fi considerat ca inadecvat. Insa acelasi comportament la sfarsitul prezentarii, pentru a oferi o perspectiva diferita asupra subiectului va fi acceptatat ca laudabil de catre toti cei prezenti.

Printr-o recadrare contextuala un individ ia comportamentul indezirabil si ii aplica intrebarea: “unde ar putea fi util acest comportament?” sau: “in ce alt context un asemenea comportament ar fi valoros?”. Recadrarea de context lasa neschimbat intelesul comportamentului si arata felul in care acest comportament ar putea deveni un raspuns util intr-un context diferit.

O recadrare de context este utila in afirmatii de genul: “sunt prea insistent” sau “imi doresc sa nu ma fi concentrat pe ce ar fi putut sa nu functioneze”. In acest tip de situatie, interlocutorul a presupus/inteles ca acest  tip de comportament nu are valoare. Daca dorim sa descoperim cand anume are valoare, am putea sa ne intrebam: “cand sau unde un asemenea comportament ne este util sau poate fi considerat ca fiind o resursa?” O posibila recadrare ar fi: “nu este o abilitate formidabila pe care as putea-o folosi atunci cand vreau ca lucrurile sa mearga bine sau sa evit posibilele probleme?”.

Reluand exemplul de recadrare propus de Milton Erikson pe care l-am prezentat in cea de-a treia parte a articolului, ar putea fi analizat acum: 

1. Exista situatii in care este nevoie de incapatanare – pentru autoprotectie sau pentru a obtine ceva. Recadrarea modifica contextul, transland incapatanarea intr-o situatie in care aceasta devine relevanta.
2. Fata a invatat sa fie incapatanata chiar de la tatal ei. Obligandu-l pe acesta sa puna semnul egal intre propria incapatanare si cea a fiicei, Erikson a creat un context in care tatal fie trebuie sa recunoasca valoarea incapatanarii fetei, fie sa nege valoarea propriei incapatanari.

Un alt exemplu de recadrare, propus tot de Milton Erikson, porneste de la constatarea ca una dintre provocarile constante ale terapiei de familie este de a-i ajuta pe parinti sa isi lase copiii sa isi “ia zborul”. Din aceasta perspectiva – a parintilor – independenta este un scop negativ. Parintii trebuie, treptat, sa inceteze de a-si mai sprijini copiii iar copiii trebuie, treptat, sa inceteze sa se mai sprijine pe parinti. Erikson a folosit de mai multe ori  recadrarea prin generarea unui scop alternativ pentru parinti, si anume acela de a se pregati pentru a deveni bunici. Intr-un caz tipic, povesteste Erikson, o tanara a venit la un consult; i-a povestit terapeutului ca parintii ei doreau sa isi cheltuiasca economiile de o viata pentru extinderea casei – ei considerand ca ea urma sa locuiasca acolo, cu ei, atunci cand se va marita (in momentul discutiei, fata era studenta si nu avea un prieten constant). Erikson a discutat cu parintii, i-a felicitat pentru dorinta lor de a participa atat de activ la cresterea (ipoteticilor) nepoti, acceptand sa stea intr-o casa in care nou nascutii vor plange si tipa toata noaptea, mai apoi, se vor tara prin toate camerele, vor arunca si imprastia jucariile prin toata casa, si se vor ocupa si cu babysittingul. A creat in acest fel o imagine puternica si pozitiva a bucuriei de a fi bunic; totusi, dintr-un motiv oarecare , cuplul de parinti s-a hotarat sa inchirieze camerele nou construite si, cu banii obtinuti astfel, sa sprijine educatia nepotilor. Mai tarziu, cand fata s-a maritat, a locuit intr-un alt oras impreuna cu sotul si copiii si primeau vizite dese ale parintilor – dar nu foarte dese.

De ce acest exemplu este o recadrare si nu o inlocuire? Scopul alternativ creat de Erikson nu era o activitate alternativa pentru parinti, ci o descriere alternativa a aceleiasi activitati. Aceasta descriere alternativa a permis parintilor sa isi regandeasca scopurile.

Tehnica recadrarii implica confirmarea intentiilor pozitive din spatele comportamentelor pe care un individ doreste sa le schimbe – de obicei, un comportament indezirabil. Se cauta si se gasesc alternative pentru satisfacerea intentiei pozitive, urmate de negocieri cu sinele (in intregime sau numai cu parti ale lui) pentru a rezolva conflictul. Apoi se face o verificare ecologica si se implementeaza noul comportament.

Recadrarea descrie si schimbarea contextului sau reprezentarii unei probleme.

Atunci cand dorim sa recadram, este bine sa:

• Fim siguri  ca suntem in raport (in sensul dat termenului de catre NLP) si ca avem permisiunea de a oferi o recadrare;
• Putem crede ca propria recadrare este cea mai buna – si totusi sa nu functioneze pentru celalalt. Se poate intampla, mai ales datorita faptului ca celalalt are un alt model al lumii decat noi (“harta nu este teritoriul”).
• In momentul in care dorim sa prezentam o recadrare ca pe o intrebare sau ca pe o metafora, e bine sa tinem seama de faptul ca ea va fi analizata cu mult mai multa atentie de catre interlocutor decat daca ar fi fost prezentata ca o simpla afirmatie.