fbpx Cum să creştem copii responsabili | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Cum să creştem copii responsabili

Descriere

Michael Thompson iubeşte copiii. Iubirea lui pentru ei e atât de mare încât el însuşi a adoptat doi copii, un băiat şi o fată. Toată viaţa şi-a dedicat-o copiilor: devenind tată, psiholog în şcoli, susţinându-I pe părinţi şi educatori pentru a-i sprijini pe copii mai bine.

Darul lui Michael este acela de a ajunge la inima copilului. În aceasta prezentare, Michael Thompson îmbină istorisirile si experienţa clinică cu cercetările asupra celor mai diferite stiluri de parenting. Le propune părinţilor şi pedagogilor o reţetă caldă, nu neaparat uşoara, dar cu rezultate minunate pe termen lung, despre cum să ofere copiilor o bază solidă pe care să îşi construiască valori profunde şi un comportament moral, preocupat atat de cei din jur, cât şi de sine.

Încă din copilăria mica, fiecare copil are nevoie de o “bază sigură”, cum o numea Bowlby. Mai târziu, copiii au nevoie de un “cadru” în jurul lor. Numai atunci când se simt ancoraţi şi protejaţi cu dragoste vor putea copiii să respecte reguli.

  • Cum poate un părinte să ofere siguranţă şi cum poate să îi comunice copilului său valori legate de responsabilitate?
  • Ce ştim deja despre diferitele rezultate ale stilurilor de parenting democratic, autoritar si dictator?
  • Care metodă de parenting duce la copilul cel mai competent?

Mulţi părinţi au auzit aceasta prezentare a lui Michael şi s-au simtit validaţi, dar şi provocaţi. Mulţi copii şi adolescenţi au auzit această prezentare şi au fost nevoiţi să recunoască că probabil…da, ei bine…aşa este!

Sesiunea a doua

Copilul stresat: Cum să ne ajutăm copilul să aibă succes la școală şi în viaţă

Presiunea asupra copiilor de a fi cel mai bun la şcoală, de a intra la facultatea cea mai bună nu a fost niciodată mai intensă. În această carte valoroasă, Michael Thompson adreseaza obsesia performanţelor şcolare, care ne caracterizează societatea românească, dar care este deopoptriva şi specifică SUA şi oferă un răspuns uman şi profund.

“Cum a fost la şcoală?” Aceste cuvinte conţin o lume a dorinţelor părintelui de a ştii ce fac copii şi ce învaţă intr-o zi la şcoală. Copiii poate că nu dezvăluie prea multe, dar psihologul Michael Thompson sugerează că răspunsurile sunt acolo, dacă ştim să le vedem şi – la fel de important – dacă ne amintim de propriile zile de şcoală!

Copilul Tensionat de Şcoală este, de fapt, o prezentare pentru părinţii îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, părinţi care au uitat cum e viaţa unui copil în şcoală.

În această prezentare, Michael descrie călătoria interioară pe care o parcurg copiii în anii de învăţământ. Le reaminteşte părinţilor cum copiii nu se judecă pe ei înşişi după note: ci îşi privesc propria dezvoltare în alţi termeni, mereu în căutare a trei lucruri: conectarea, recunoaşterea şi un sens de putere. Michael  povesteşte cum copiii găsesc aceste trei lucruri şi în alte sfere ale şcolii decât cea a notelor.

Prezentarea se adresează atât părinţilor cu copii şcolari, cât şi părinţilor cu copii mici, fiindcă şcoala este un moment al vieţii atât de apropiat tuturor vârstelor şi unul din subiectele cele mai dificile în relaţia părinte-copil.

Există trei tipuri de copii în şcoală:

  • aceia a căror călătorie e plină de succes
  • aceia a căror călătorie se caracterizează printr-o luptă cronică, dar gestionabilă şi
  • aceia a caror călătorie e presarată cu furie şi disperare

Fiecare din aceste călătorii are presiunile sale diferite. Şi fiecare copil e într-o permanentă căutare de strategii pentru a face faţă presiunilor pe care le simte.

Ca să scrie această carte şi pentru a ţine conferinţa pe această temă, Dr. Thompson s-a întors la şcoală, pentru a fi alături de copii încă de la ultimul an de grădiniţă şi până la liceu. În carte şi în discurs, Michael povesteşte din culisele vieţii copiilor, purtându-i pe părinţi şi pe profesori în experinţa unei zile de şcoală, explicându-le cum copiii fac faţă carierei şcolare şi explicându-le cum cei mai buni educatori şi cei mai înţelepţi părinţi îi pot sprijini pe copii în această călătorie minunată.

Cerere curs inhouse