fbpx Think Ahead- „Tineri responsabili care au control asupra vieţii lor” | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Think Ahead- „Tineri responsabili care au control asupra vieţii lor”

Descriere

Think Ahead este un atelier non-formal de învăţare experienţială de 2 zile în care elevii trec printr-un proces de autocunoaştere într-un grup de minim 24 de participanţi, alături de 2 facilitatori. Încep prin a îşi identifica valorile personale, ce îşi doresc să facă în viaţă, ce înseamnă succesul pentru ei, la ce sunt talentaţi, de ce sunt pasionaţi şi ce abilităţi ar trebui să îşi dezvolte pentru a fi în pas cu ce caută anga­jatorii. Într-un cadru deschis, prin exerciţii interactive, sunt incurajați să se exprime liber şi să îşi înfrângă teama de a vorbi în public. Totodată, vor avea ocazia să descopere poveştile unor oameni de succes - invitaţi spe­ciali, care vorbesc despre ce carieră au ales şi drumul pe care l-au parcurs din liceu până la job-ul pe care îl au în prezent.

Atelierele Think Ahead au fost lansate în 2012 și până în prezent au participat aproximativ 500 de adolescenți din București, Argeș, Brașov, atât din zone rurale cât și urbane, cu rezultate școlare bune sau mai puțin bune, cu posibilități materiale decente sau precare. Deși diferiți, toți au ceva în comun: conștientizează că investiția de timp și muncă în modelarea și dezvoltarea propriei persoane este foarte importantă pentru a avea un viitor așa cum îl viseză.

Facilitatorii, care coordoneaza proiectul, sunt formatori cu experiență, ce în prealabil trec printr-un poces intern de pregătire și certificare elaborat special pentru Think Ahead.

Cine poate participa?

Atelierul a fost creat pentru elevii de liceu din clasele 9-12, fiind accesibil şi celor de a 9-a şi în acelaşi timp o provocare şi pentru cei de a 12-a. Datorită metodelor alese cu grijă, atelierul poate fi personalizat cu uşurinţă pentru elevii dintr-un anumit dome­niu: şcoli tehnice, licee teoretice sau licee de artă etc.

Care este conceptul proiectului?

Proiectul Think Ahead este compus din trei module (Gandește pentru tine, Argument si Regatul Pendo), care înglobează o suită de cunoştinţe şi tehnici în proporţia ideală necesară pentru un pro­ces de învăţare cu impact pe termen mediu şi lung la vârsta adolescenţei: 40% teorie, 30% învăţare experienţială, 20% învăţare peer-to-peer, 10% învăţare prin expunere la per­soane model.

Când se desfășoară?

Modulul Gandește pentru tine se desfăşoară sâmbătă, 15 Martie și duminică, 16 Martie 2014, între orele 11:00 – 17:30 (pauza de masa de 30 minute)

Modulul Argument se desfăşoară sâmbătă, 22 Martie și duminică, 23 Martie 2014, între orele 11:00 – 17:30 (pauza de masa de 30 minute)

Modulul Regatul Pendo se desfăşoară duminică, 29 Martie 2014, între orele 11:00 – 17:30 (pauza de masa de 30 minute)

Care sunt obiectivele atelierelor?

  • Dezvoltarea unor abilități de viață clar definite, în 12-30 de ore de activități non-formale, interactive
  • Oferirea posibilității de a face parte dintr-o comunitate de adolescenți care gândesc independent, știu ce vor și investesc în propriul viitor

Modulul I

Gândește pentru tine – Atelier de orientare în viață și în carieră. Pe parcursul unui  weekend participanții sunt instigați la introspecție: își descoperă scopul în viață, talentele și pasiunile, corelează propriile valori, abilități și puncte forte cu piața de muncă și află ce meserii li se potrivesc și cum se pot pregăti pentru a le obține. Invitații surpriză le povestesc despre cum erau în liceu și de ce sunt multumiți cu meseria pe care o au în prezent, ancorând în realitate exercițiile din ateliere.

Modulul II

Argument – Atelier de argumentare, tehnici de luare a deciziilor și soluționarea problemelor. În acest atelier de 2 zile, adolescenții învață și aplică tehnici din „lumea” adulților și din business. Prin studii de caz, jocuri de rol și exerciții peer-to-peer, la finalul atelierului, participanții vor fi mai siguri pe sine și vor avea capacitatea de a soluționa orice conflict în familie sau la școală, argumentându-și punctul de vedere într-un mod coerent și logic, ca „un adult”.

Modulul III

Pendo – Atelier de Valori. Pe parcursul unei zile, participanții își descoperă valorile, le valideaza, înțeleg cum le influențează valorile personale modul în care iau decizii. Toate aceastea jucând un joc de rol cu costume, colaborând cu ceilalți participanți, descoperind cine sunt alături de facilitatorii Școlii de Valori. Acest atelier este un produs special al Școlii de Valori și există și o versiune pentru părinții care doresc să își înțeleagă mai bine adolescenții.

Unde se desfășoară?

În sala de training a Școlii de Valori – Strada Ion Nistor, nr. 2, zona Universitate.

Ce costuri implică?

Modulul Gandește pentru tine este compus din 6 parti (12 ore în 2 zile) și costă 169 lei

Modulul Argument este compus din 6 parti (12 ore în 2 zile) și costă 169 lei

Modulul Regatul Pendo este compus din 3 parti (6 ore într-o singură zi) și costă 99 lei

Fiecare atelier are o introducere şi o încheiere și sunt livrate în format teatru, cât şi pe grupe de lucru de 8-10 per­soane, folosind tehnici variate şi aranjarea sălii în moduri diferite pentru un proces de învăţare cât mai bogat.

Este recomandată participarea cumulativă la cele trei ateliere, dar nu obligatorie. Pentru participanții care aleg să participe la toate cele trei atelierul costul total este de 399 lei.

În urma participării la toate cele trei ateliere adolescentii vor deveni membri în comunitatea THINKERILOR, primind diploma de absolvire și scrisoarea de recomandare. Totodată, participanții vor  avea posibilitatea să devina voluntari în Școala de Valori. 

Cerere curs inhouse