
“Cred în HR ca mod de-a pune în valoare Oamenii şi Dorinţele lor în drumul către Rezultat.
Cred în Dreptul Accesului Liber la Cunoaştere, motiv pentru care promovez din 2009 conceptul de HR Open Source prin site-ul care-mi poartă numele. Am ales o abordare apropiată de suflet, sugestivă, neconvenţională, care obligă la condensare şi presupune exerciţiul imaginaţiei cititorului.
Cred în Mine, în Oameni, în Puterea Exemplului. Cred în Training ca opţiune pentru Dezvoltare. Cred în Viitor.”
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
- 2010 : TRAINER & PLANIFICATOR
TRAINER partener ABSOLUTE SCHOOL : dezvoltat şi livrat cursul „Evaluarea Performanţei şi Dezvoltarea Angajaţilor”
PLANIFICATOR în cadrul OMV PETROM S.A.: responsabil de planificarea activităţii de mentenanţă în sistemul informatic SAP/ alocarea eficientă a resurselor/ consolidarea şi îmbunătăţirea Indicatorilor Cheie de Performanţă.
- 2007 – 2010: ŞEF SERVICIU RESURSE UMANE / OMV PETROM S.A.
Responsabil de managementul HR, implementarea strategiei, politicilor, procedurilor şi bunelor practici HR în aseturi de producţie (5200 angajaţi). Am oferit expertiză tehnică şi consiliere directorilor de aset (3), managerilor de zone de producţie (9), având în subordine directă 38 specialişti şi experţi HR.
Domenii de expertiză: Planificarea forţei de muncă, Evaluarea posturilor, Recrutarea, Selecţia şi Integrarea în organizaţie a angajaţilor, Reorganizare şi Restructurare, Evaluarea Performanţei, Analiza Necesarului de Dezvoltare Individuală, Compensaţii şi Beneficii, Aplicarea unitară a legislaţiei muncii, Negociere cu sindicatele locale, Consolidarea şi analiza Indicatorilor de Performanţă HR, Motivarea şi Dezvoltarea subordonaţilor direcţi.
Responsabil de proiect: Implementarea sistemului informatic SAP HR (13000 persoane) , Sistemului de Evaluare a Performanţei şi Dezvoltarea angajaţilor – Campion Personal Development System, Reorganizare HR, Clauza Mobilitate, Puncte de Lucru, Centre de Cost, Îmbunătăţirea Comunicării în organizaţie.
- 2005 – 2007: MANAGER DE PROIECT/ OMV PETROM S.A. – ECHIPA DE CONSULTANŢĂ HR
Ca manager de proiect în Echipa de Consultanţă HR OMV PETROM am participat în proiectul de integrare a SNP PETROM S.A., preluată prin privatizare, în cadrul Grupului OMV.
Am oferit expertiza HR în evaluarea nivelurilor manageriale 1-3 din Petrom şi din Institutul de Cercetare şi Proiectare Tehnologică Campina.
Am oferit expertiză şi consiliere HR managerilor expati pentru managementul Regiunilor companiei – Selecţie şi Recrutare, Induction, Exit Interviu, Analiza necesarului de training, Training, Evaluarea Performanţei, Compensaţii şi Beneficii, MBO (management prin obiective).
Responsabil de proiect: Standard Fişa Postului, Procedura Exit Interviu, Implementare în sistemul informatic EMSYS a noii structuri organizatorice Petrom, Concept şi organizare Training Dezvoltare Competenţe Comportament Organizaţional pentru management nivel 1-3, HR Info Letter, Concept Sistem de Evaluare a Performanţei.
- 1997 – 2005: ŞEF SERVICIU RESURSE UMANE / SNP PETROM S.A. – SUCURSALA MOINEŞTI
Responsabil de consilierea managementului pe probleme de management HR – Recrutare, Induction, Analiză Necesar Training, Evaluare Performanţă, Training, Bugetare, Compensaţii şi Beneficii, Autorităţi, Relaţia cu sindicatele, Aplicarea legislaţiei muncii şi a Contractului Colectiv de Muncă, Restructurare, Administrarea personalului.
Responsabil de coordonare serviciu Resurse Umane – 17 subordonaţi direcţi.
Responsabil de negocierea costurilor cu forţa de muncă pentru furnizorii externi de servicii.
Responsabil de proiect: Regulament de Organizare şi Funcţionare al sucursalei, Dezvoltare concept şi organizare lunară de training in house pentru îmbunătăţirea competenţelor tehnice la muncitori (3200 persoane), Dezvoltare Proceduri HR potrivit cerinţelor Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001/2001: Procedura Evaluare Competenţă, Procedura Competenţă, Conştientizare, Instruire.
Provocare: Iunie 2003: Negociere de succes cu 600 protestatari din localitatea Zemeş care au blocat drumurile de acces spre sonde, solicitând doar angajarea localnicilor în cadrul sucursalei.
- 1991 – 1997: ŞEF SERVICIU PROIECTARE TEHNOLOGICĂ / SNP PETROM S.A. – SUCURSALA MOINEŞTI
Responsabil de coordonarea activităţii de Proiectare, Ofertare, Decontare pentru lucrările mici de Investiţii şi Reparaţii Capitale Echipamente.
Responsabil de coordonarea serviciului : 5 subordonaţi direcţi.
Responsabil de fundamentarea Forţei de muncă la nivelul sucursalei pe baza normelor şi normativelor de personal.
Responsabil de proiect: Dezvoltarea şi utilizarea aplicaţiei software pentru decontarea lucrărilor de Investiţii şi Reparaţii Capitale cu efecte semnificative de reducere a costurilor şi timpului de proiectare /decontare.
- 1991: INGINER PETROLIST / PETROM R.A. – SCHELA COMĂNEŞTI
Responsabil de coordonarea unei formaţii de probe producţie şi reparaţii sonde (17 persoane)
- 1990: ŞEF SERVICIU RESURSE UMANE / PETROM R.A. – SCHELA COMĂNEŞTI
Responsabil de managementul Resurselor Umane – Recrutare, Induction, Analiză Necesar Training, Evaluarea Performanţei, Training, Bugetare, Compensaţii şi Beneficii, Autorităţi, Relaţia cu sindicatele, Aplicarea legislaţiei muncii şi a Contractului Colectiv, Restructurare, Administrarea personalului.
- 1985 – 1990: INGINER PETROLIST / PETROM R.A. – SCHELA COMĂNEŞTI
Ca inginer debutant mi-am consolidat cunoştinţele practice despre tehnologie şi echipamentele specifice activităţii. Am coordonat activitatea de producţie a unui parc (12 persoane) şi a unei formaţii de punere în producţie sonde (17 persoane).
STUDII:
- 1980 – 1985: Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Petrol, Institutul de Petrol şi Gaze Ploieşti
- 2003 – 2004: Management în Petrol, Universitatea Ploieşti
- 2006 – Negociere, Coverdale UK
- 2006 – Administrarea Afacerii – Austria Controller Institute
- 2007 – Evaluarea posturilor prin metoda HAY
- 2008 – Utilizare SAP – Modul HR
- 2010 – Acreditare Formator
- 2010 – Utilizare SAP – Modul Mentenanţă Echipamente
- 2010 – Autorizare ISCIR – RSVTI
- 2010 – Utilizare SAP – Modul Managementul Materialelor
ABILITĂŢI:
Limbi straine:
- Engleza (mediu/mediu/mediu)
Alte abilităţi
- Excelente abilităţi de comunicare, Asertivitate, Sinteză şi Analiză, Lucru în echipă, Responsabilitate, Optimism, Managementul deciziilor-problemelor complexe şi concomitente, Negociere, Managementul situaţiilor de criză, Factor de echilibru-catalizator-dezvoltator colective, foarte bune abilităţi harware /software.
PUBLICAŢII
- Public on-line pe www.dailybusiness.ro, www.bestresource.ro, www.rauflorin.ro
- e-Ghid de Resurse Umane
PASIUNI
- Fotografie, Citit, Scris, Psihologie, Muzică, IT