Doina Filipescu- soldatul care si-a dat ranita la schimb pe... iubire.

De cand realizez interviurile despre “oameni pe drumul lor”, sunt intr-o continua lupta cu Clementina (my boss :) )! Ea vrea “scurt si succint”, eu ma pierd in detalii fascinante din viata oamenilor pe care ii intalnesc.. Cum sa ii spui unui om sa se “rezume” la 1500 de cuvinte atunci cand sunt atat de multe aspecte care il definesc, atat de multe lucruri fascinante care merita spuse si atat de multe “momente de cotitura” care joaca un rol esential in devenirea lui? De cate ori “tai” din cuvintele lor, din amintirile lor, ma simt ca un macelar... In mod cert nu sunt potrivita pentru meseria de chirurg! :)

Cu Doina Filipescu as fi putut povesti zile intregi si, desi am pastrat peste 5000 de cuvinte din interviu, ea si-ar fi dorit sa fi putut vorbi mai mult despre dragostea pe care o poarta familiei sale, despre cum le-a sustinut si cum le sustine pe fiicele sale, despre ce crede ea despre maternitate si despre darurile pe care le aduc copii atunci cand vin pe lume sau despre cine sunt invatatorii reali ai nostri, ai parintilor... Poate ca ea nu isi da seama, insa, toate aceste lucruri se simt in fiecare bucatica din interviu, chiar si nerostite, deoarece, oricat m-am straduit sa indrept discutia mai mult spre partea profesionala a vietii Doinei, laitmotivul povestii ei au fost mereu iubirea, copiii si familia:

Luiza Pirvulescu: “Prima dragoste”, profesional vorbind, a fost ingineria pe care ai practicat-o sub diverse forme timp de mai bine de 11 ani. Cum erau viata si cariera ta in acea perioada?

Doina Filipescu: A fost o perioada excepțională și cea mai bună din punct de vedere profesional. In primii doi ani a fost stagiatura, o perioada în care nu prea mi-au dat de lucru... Ca debutantă mă pierdeam printre ”cei vechi” și, practic, nu învățam nimic. Însă, între timp, am  născut-o pe Alexandra, prima mea fiică, și am fost confruntată cu [[{"fid":"2009","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"452","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Alexandra- fiica Doinei Filipescu","title":"Alexandra- fiica Doinei Filipescu","class":"media-element file-default"}}]]
maternitatea și cu noi aspecte ale vieții. Ca urmare, în anul al treilea de carieră am refuzat postul de cercetător la un Institut de Cercetări din București unde fusesem repartizată. Împreună cu el, am refuzat un salariu foarte bun, un ”buletin de București” și un apartament cu trei camere în capitală… Si iată-mă întoarsă la Iași, în casa părintească.  Motivul revenirii mele în orașul natal a fost simplu: m-am dus acolo unde simțeam că pot asigura mâncare și căldură fiicei mele în vârstă de numai un an.  Tot atunci simțeam cum se destrăma și căsnicia... Era o presiune a lipsurilor, a dezamăgirilor, a neîmplinirilor sentimentale, financiare și sociale.

La Iași, viața era simplă: făceam rost de o portocală, de un pachet de unt sau de un picior de găină și eram aproape fericită că puteam să-i dau copilului și altceva decât cartofi și ”borșuleț”.

Nu m-am ”descurcat”  în acei ani deloc  și nu m-am ”învârtit” în nici un fel, astfel încât, în 26 decembrie 1989, la vederea unui pachet de unt din Germania, fiica mea de 6 ani striga ”ăsta nu e unt!” pentru că, de fapt, nu cunoștea culoarea untului… A doua zi, un coleg de birou ne propunea să ne vândă unt – avea acasă 104 pachete, în congelator… Asa am aflat si cine era cel care se ”învârtea”…

În anii de tinerețe am fost cu moralul la pământ. Nici o așteptare de realizare socială  nu mi se împlinise după absolvirea cu brio a facultății: un copil, divortul iminent, singurătatea, tinerețea, neînțelegerea restricțiilor de gândire, de exprimare, mizeria Partidului către care mersesem în studenție cu entuziasm – toate erau poveri prea grele pentru un suflet nepregătit și care nu cerea ajutor. Singura terapie pe care mi-o aplicam în nopțile în care, în apartamentul în care mă mutasem, ne înveleam cu paltoane peste plăpumi din cauza frigului, era să învăț limba germană și limba rusă fără profesor. Alternativa ar fi fost să număr toată noaptea florile din perdeaua de Pașcani….

În toată această perioadă de neîmplinire existau, însă, două refugii: munca la serviciu și munca acasă. Am ajuns, într-un moment de ajutor divin, în Atelierul de Informatică Industrială al unui puternic și renumit Centru de Calcul, într-un colectiv de vârf. Robotică, baze de date, calculatoare și soft-uri noi, provocări la tot pasul – a fost un paradis al creșterii profesionale. Sunt foarte recunoscătoare acelor oameni și acelor vremuri. Dacă în primii doi ani de serviciu am întâlnit șefi care gândeau – “e tânăr, deci nu știe”, la Centrul de Calcul, convingerea împuternicitoare și foarte productivă era: “e tânăr, deci poate învăța, va ști și va face performanță!“ Și așa a fost!

Am lucrat ca analist și programator și acea gândire analitică și sintetică m-au ajutat, de-a lungul anilor, să înțeleg viața și să mă maturizez. Au fost anii cei mai productivi, colectivul de muncă cel mai performant, școala pentru profesie și viață cea mai serioasă. Am iubit și eram recunoscătoare pentru fiecare clipă petrecută între acei colegi de muncă valoroși și mă gândesc la ei ca la niște exemple de conduită profesională și morală. Am învățat enorm și am dat înapoi cât de mult am putut prin realizările mele profesionale.

L.P.: Anul 1993 a reprezentat inceputul schimbarilor din viata ta. Ai descoperit “gustul” vietii de business si ai pus bazele unei afaceri ce avea sa devina, in timp, extrem de cunoscuta si importanta in “targul Iesilor”. Ce s-a intamplat atunci? Cum ajunge un inginer de calculatoare sa creeze o impresionanta “afacere cu flori si decoratiuni”?

D.F.: Revoluția m-a găsit într-un moment de creștere profesională și spirituală. Cu un an în urmă, toată depresia dispăruse când, la finalizarea cu succes a unui proiect uriaș, foarte dificil, mă plimbam pe lângă Institutul de Fizică Tehnică. Mă uitam la o siglă – o curbă de histerezis magnetic - și, în subconștient, ceva mi-a spus că asta e o lege și că funcționează în toți și în toate. Apoi m-am uitat la frunzele ce cădeau și mi-am spus că și toamna vine după o lege, și totul se învârte după o lege… și unde e analistul și softistul  acestui program atât de spectaculos, măreț și inefabil care este Viața, Universul, Totul?… Atunci mintea mea s-a ”expandat” pur și simplu, am înțeles că există ceva mai înalt care reglează tot și… pur și simplu m-am oprit din mers. Ai avut vreodata un moment de A-ha? Atunci, pentru mine, Creatorul a avut o reprezentare. Fizica și matematica m-au călăuzit spre o anume înțelegere. Azi aș putea spune, în spiritul lui Bruce Lipton, că am avut prima mea schimbare conștientă la nivel celular. De fapt, o schimbare de nivel de valori.

A urmat o perioda de speranțe, entuziasm, transformări datorate, pot spune, si unei lungi “ere a tepelor” in viata mea in care căutam mereu soluții “sa ma descurc” ajungand, de fapt, sa imi cresc copilul tot din orele meditații la matematică pe care le prestam sâmbăta și duminica. După 1990, mai făceam, la sărbători, aranjamente florale și decorațiuni la mine în bucătărie și le vindeam prin consignații pentru… un ban în plus…

[[{"fid":"2010","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"286","width":"300","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Decora Iasi","title":"Decora Iasi","class":"media-element file-default"}}]]Povestea minunată a firmei DECORA începe în vara lui 1993, când m-am dus la București să cumpăr o imprimantă în interes de serviciu și să stabilesc situația cărților noastre de muncă la sediul firmei la care lucram. Acolo am găsit sechestru peste tot, sigilii peste sigilii iar de la doamna avocat al firmei abia am smuls cărțile de muncă completate la zi, după câteva zile de lupte grele și amenințări…Mergeam gânditoare și cumva epuizată de acele repetate eșecuri prin centrul Bucureștiului și privirea mi-a fost atrasă de niște flori minunate într-o vitrină. Am intrat, am observat că sunt, de fapt, artificiale, și am înțeles instantaneu  oportunitatea. Am întrebat pur și simplu vânzătoarea despre proveniența lor, am primit la fel de simplu adresa furnizorului și, în jumătate de oră, cu banii de pantofi și cadouri de București, mi-am cumpărat marfă. Atunci și acolo, pe o stradă din capitală, cu acele sentimente foarte amestecate, am devenit antreprenor. Nu m-am îndoit nici o clipă și nu am cugetat nici un minut. Am pornit ca o săgeată dintr-un arc prea întins. A fost o decizie pe viață. Am hotărât că de libertatea și de roadele muncii mele vor dispune doar cei pe care îi aleg eu. Nu am avut un vis, am avut un coșmar sâcâitor. Azi le mulțumesc tuturor celor care m-au păcălit și le sunt recunoscătoare pentru lecțiile predate, pentru viteza cu care m-au propulsat, practic, să devin proprietarul vieții mele.

Așa am ajuns la Iași cu trecutul (imprimanta), prezentul (cartea mea de muncă închisă) și viitorul în brațe. Am făcut 9 buchete și le-am prezentat câtorva firme, iar în scurt timp, contractele valorau de 4-5 ori cât apartamentul meu. N-am avut nici un business plan, nici o viziune, nici un azimut. Am avut un copil talentat la muzică și desen, un copil supradotat care trebuia instruit, educat și hrănit… Asta a fost tot. Munceam cu o frenezie nebună, peste 20 de ore pe zi, mi-am făcut o imagine și o mantră care m-au ținut exact atât cât m-am programat: 10 ani. Mi-am spus: ”sunt un soldat cu o raniță în spate și asta e misiunea mea”. Această mantră m-a scos din multe situații când, fizic, orice resursă de energie  trebuia să se fi epuizat. Însă această nouă reprezentare a identității mele mi-a și dezvoltat o latură a personalității căreia azi i-aș spune duritate și lipsă de relaxare. Fusesem săgeata și am devenit, pe parcurs, arcul încordat, prea încordat.

Succesul a venit imediat. De la 11-12 ani studiasem şi mă ocupasem cu arta aranjării florilor şi acum, practic, îmi [[{"fid":"2011","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"225","width":"300","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Filipescu","title":"Doina Filipescu","class":"media-element file-default"}}]]realizam un vis. Grădina mamei fusese mereu un rai şi o sursă de materie primă, iar acum toate se ridicau la nivel profesional. Am învăţat rapid, m-am înconjurat de oameni talentaţi şi cu har, am făcut colaborări externe de calitate şi am cucerit și ”smântânit” piața. Practic, se întâlnise oportunitatea cu omul potrivit. Părea că totul curge de la sine… Aveam apariții la radio și televiziuni, lecții de weekend în arta aranjării florilor, scriam articole la reviste, mențineam colaborări prestigioase la Teatrul Național cu regizori și scenografi renumiți,  în acei ani totul creștea.

Astfel, a crescut si afacerea dincolo de puterile mele de a o mai administra și atunci am avut primul meu moment serios de reflecție asupra vieții și afacerilor. Piața se diversificase, oprtunități extraordinare apăreau, intraseră marii jucători și era clar că se depășise epoca de capitalism primitiv, incipient. Am avut de luat o primă mare decizie managerială: închid sau mă dezvolt personal. Confundasem, în trecut, antreprenoriatul cu managementul. Eu crezusem, cu câțiva ani în urmă, că a deține o ”firmă de flori naturale” însemna să stau cu cafeaua lângă mine și să fac aranjamente în acordurile muzicii clasice. Or, managementul de vârf înseamna a administra resurse diverse și a performa într-o piață care abia își forma gustul pentru produsul nostru, efemer și tocmai de aceea atât de prețios.

Am ales să învăț și, între 1996-1998 am parcurs cursuri de management la Open University din Marea Britanie, până la Diploma de Manager Profesionist. Logică ar fost continuarea cu un MBA. Dar MBA însemna prea mult pentru dimensiunea DECORA, iar eu îmi iubeam libertatea. Eram deja over-qualified pentru firma mea și începusem să caut altceva. Tot… ”la mine”, căci, într-unul din anii precedenți, de ziua mea, prietena Carmen Iliescu și salariații îmi dăruiseră o carte și, împreună cu ea, mesajul scris al unei autorități: Lasă grijile, începe să trăiești.  Da, Dale Carnegie era o autoritate chiar și pentru un soldat cu raniță în spate. După ani de muncă și luptă, observasem că viața se complică, că fiica mea, Alexandra, crește fără sprijin matern direct și că timpul meu nu-i aparține… începusem să cred că merităm să avem o familie împlinită și să gustăm și alte laturi ale vieții. Noi și noi alegeri erau necesare. Alegeri și schimbare. Așa au apărut un soț și, curând, o nouă fiică. Soțul, antreprenor și el, a adus cu sine posibilitatea validării viziunilor manageriale comune, un mediu de colaborare cu noi provocări și soluționări, noi trepte de înțelegere, o viață de familie transformată. Fiica noastră, Samia [[{"fid":"2012","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"361","width":"280","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Samia Maria - fiica Doinei Filipescu","title":"Samia Maria - fiica Doinei Filipescu","class":"media-element file-default"}}]] Maria, a apărut, împrospătându-ne viața și invitându-ne să experimentăm alte dimensiuni ale  iubirii. Și, cum bebelușii cresc mai bine cu mame senine decât cu mame soldat… iată-mă în fața unei noi decizii: crescusem deja un copil la ”fără frecvență”, mereu ocupată cu afacerea.  Aveam de gând să lipsesc și de lângă al doilea, ca mamă - manager? Așa că am experimentat, după mulți ani, liniștea și siguranța unui cămin bine închegat. M-am disponibilizat, la maturitate, pentru a aprecia momentele binecuvântate ale unei maternități lipsite și de griji materiale.

L.P.: In 2001 ai descoperit NLP-ul si Analiza Tranzactionala, iar de aici dezvoltarea ta personala a intrat pe cu totul alte meleaguri, sa spunem asa. Iti mai amintesti de primul contact cu aceste domenii? Ce ai simtit si ce s-a declansat atunci in omul Doina Filipescu?

D.F.: În 2001 fiica mea cea mică avea deja 2 ani, iar eu revenisem la firmă. Cât lipsisem, Carmen Iliescu a făcut o muncă excepțională și adusese, cu devotament și inteligență, un nou suflu, noi furnizori, noi direcții, soluții de calitate. Carmen era ca o zână: tot ce atingea, își creștea valoarea.

În  acea perioadă primeam circa 8-10 scrisori pe zi: era epoca publicității prin poștă. În fiecare era oferta cuiva. Cursuri, motopompe, pungi de plastic sau tractoare chinezești… Orice ofertă, aruncată într-un plic cu adrisantul necunoscut, ca o sticlă cu mesaj aruncată în ocean. Dar o scrisoare mi-a atras atenția și am zis DA automat. Abia aștept să-i întreb într-o zi pe Andy Szekely și pe Cătălin Zaharia ce au scris acolo…?  Am ajuns imediat cursant de AT și de NLP Practitioner, primele cursuri organizate în România. Nu am cuvinte să vă povestesc ce revelații și schimbări au făcut acele învățături în viața mea și a celor din jur.

Când terminasem facultatea, eu, practic, m-am izbit de viață ca o muscă amețită între două geamuri ce se tot apropie. Rând pe rând, am aflat că, în afară de abilitatea mea de a învăța și de a aplica în plan profesional, tot ce vreau și știu nu se potrivește cu nimic din viața socială. Convingerile mele nu erau de tipul ”Ei, oameni suntem…” ci de tipul ”Suntem Oameni”. Eram o persoană mai degrabă intransigentă, comunicam prost și aveam emoții negative, o stimă din ce în ce mai joasă de mine… Pe măsură ce comunismul mușca tot mai mult din personalitățile noastre, compromisul nefiind pentru mine o opțiune, îmi creasem mecanisme și strategii de rezistență pe care le aplicam involuntar, fără să le conștientizez. Mai târziu, succesul în afacere nu împlinea și nici nu compensa nevoia de dezvoltare personală și de mediu win-win, dorința de a cunoaște oameni pozitivi și cu preocupări de creștere. Dimpotrivă. Mă simțeam din ce în ce mai străină în mediul de afaceri construit pe criterii din ce în ce mai mercantile, mai concurențiale, mai potrivit unei bătălii pe viață și pe moarte între principii, valori umaniste și tactici ne-ortodoxe…Vreau să știți că mulți dintre prietenii mei din tinerețe nu m-au înțeles și poate chiar m-au compătimit pentru anii pe care i-am dedicat afacerii. De multe ori au căutat să mă ”salveze” de această altfel de tarabă din piață la care o doamnă cu mare potențial vinde flori ceva mai răsărite și mai bine așezate… Cumva, pentru mediul intelectual elevat din care proveneam, acest mod de a face banii părea lipsit de noblețe: să fii proprietar de afacere și să vinzi…

În astfel de  momente m-a găsit scrisoarea care mi-a oferit posibilitatea să mă ajustez, să mă armonizez, să ajung la resursele mele neexperimentate încă și să-mi schimb mediul. Niciodată nu voi exprima îndeajuns de multă recunoștință pentru Andy și Cătălin. În fiecare celulă a mea și în fiecare secundă de viață sunt recunoscătoare pentru gestul lor. Totul s-a schimbat pentru că eu m-am schimbat. Mai întâi am devenit mai conștientă de mine. Am învățat despre credințe și decizii limitatoare. Mi-am experimentat limitele, mi-am revizuit viața, mi-am vindecat trecutul emoțional. Apoi, am găsit un mediu de oameni dedicați dezvoltării personale. Și un vehicul plin de instrumente: NLP. Acesta a fost un alt mare pas către spiritualitate. De fapt, tot ceea ce fac, trăiesc sau dedic este legat de integrare.

[[{"fid":"2013","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"333","width":"250","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Filipescu","title":"Doina Filipescu","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: De atunci si pana in prezent, ai trecut prin numeroase transformari in plan personal, specializandu-te din ce in ce mai mult in tot ce tine de NLP, training, coaching, inteligenta emotionala, gandire laterala, inclusiv metode alternative de terapie. Odata cu acestea, ce ai descoperit pe parcurs despre tine dar si despre cei din jur?

D.F.: NLP și AT mi-au oferit poarta de introducere în arta comunicării ecologice, domeniu care mă preocupă și acum. Sunt atentă la mijloacele de motivare, de manipulare, de transformare a vieții cuiva doar datorită cuvintelor, convingerilor și credințelor pe care le are. Lecțiile și exercițiile de NLP și AT cu maestra Julie Hay au descătușat sursa cuvintelor potrivite. Avusesem o mare dificultate în a compune un text sau a mă exprima în public. Am descătușat o resursă inepuizabilă de mare valoare și am ajuns să devin autor de cărți. Chiar acum scriu o carte de dezvoltare personală împreună cu prietena mea, Carmen Iliescu.

Am descoperit că oamenii sunt minunați, că tânjesc după apreciere și că, facilitându-le drumul către sinele propriu, atât de perfect alcătuit și de frumos, îi pot ajuta să își dezlănțuie visele blocate după decizii limitatoare. Țineți minte că, în 1993, îmi dădusem un termen de 10 ani pentru afacerea cu flori, iar gongul se apropia de anunțarea finalului acestui episod din viața mea. În 2001 a început un drum al transformării personale. Am înțeles repede ce instrument cu potențial infinit am la dispoziție și mi-am înțeles misiunea mai bine. Ajutând oamenii să-și descopere visurile și să și le împlinească mi se părea calea mea..

Am început să urmez programul de educație antreprenorială, de comunicare și de afaceri al companiei de dezvoltare personală Network Twentyone, program pe care îl continui și în prezent, ca o preocupare continuă de învățarea de-a lungul vieții. Afaceri mai sustenabile, o comunicare mai bună, o calitate a vieții superioară.

Am înțeles valoarea timpului de calitate. De aceea am scris o primă carte, ca să mă pot despărți de Decora și ca să câștig timp. "NUNTA - Ghid pentru organizarea perfectă" a fost prima mea apariție publicată. Am depus acolo o vastă experiență și o cunoaștere profundă a preocupărilor celor care trec cei implicați. Așa că am renunțat la consultațiile mirilor, oferindu-le o carte. În fond, ei aveau nevoie de cunoștințele mele, nu de timpul meu.

Am început o afacere de network marketing, pentru multiplicarea timpului. Această preocupare  a atras o [[{"fid":"2014","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"263","width":"350","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Filipescu - Amway","title":"Doina Filipescu - Amway","class":"media-element file-default"}}]]percepție încă și mai ciudată asupra mea din partea celor mai multe cunoștințe. Wow, Doina Filipescu face Amway… preocuparea aceasta a mai selectat încă o parte din trecătorii prin viața mea și a atras noi legături, prietenii și ocazii cu mult mai valoroase de a șlefui multe aspecte ale personalității și pregătirii mele în relațiile cu oamenii. O afacere de network marketing este din ce în ce mai simplă în aceste vremuri, când oamenii sunt mai educați financiar și antreprenorial, când dezvoltarea de rețele este o strategie din ce în ce mai cunoscută și mai folosită. Dar imaginați-vă cum era privită acum 10-12 ani… cu neîncredere, ca să folosesc un eufemism.

M-am despărțit treptat de Decora, am înțeles că o valoare mult mai mare pot aduce contribuind prin network marketing, coaching și cursuri la creșterea noastră, a tuturor. Misiunea mea este să ajut oamenii să-și descopere visele, să creadă în ele, să-i ajut să devină efervescenți și puternici în îndeplinirea destinului lor. Mă lasă puţin rece cursurile şi discursurile așa-zișilor vorbitori motivaționali care nu oferă soluţii şi strategii concrete ascultătorilor. Eu ofer un mediu de dezvoltare, un parteneriat, o cale de aplicat, instrumente personalizate și sprijin efectiv.

L.P.: Discutand cu Carmen atunci cand am realizat interviul cu ea, mi-a spus, glumind, ca “tot moldoveanul  e putin cam ezoterist”. Se pare ca si tu te incadrezi in aceasta descriere. :) In 2008 ai descoperit Time Line Therapy, și foarte repede Meta-Health. Despre ce este vorba, deoarece nu multa lume este familiara cu aceste notiuni?

D.F.: După 2007, odată cu cursurile Facultății de Psihologie (întrerupte, deocamdată), am  completat educația mea de Practitioner NLP cu alte resurse terapeutice.  Am obținut acreditări la nivel de Master în domenii cum ar fi Life și Business Coaching, Time Line Therapy™, Hipnoză și Hipnoterapie Clinică și NLP, iar acum urmez cursuri de certificare ca Meta-Health™ Practitioner, acreditate de IMMA (Asociația Internațională de Meta-Medicină).

Time Line Therapy™ este o metodă ecologică și puternică ce ajută persoanele să își recapete și să păstreze un nivel de [[{"fid":"2016","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"170","width":"249","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Filipescu Stând în catalepsie la un curs de Master NLP","title":"Doina Filipescu Stând în catalepsie la un curs de Master NLP","class":"media-element file-default"}}]]serenitate, deci de sănătate, în fața provocărilor vieții. TLT™ este realizată de către unul dintre cei mai importanți dezvoltatori al NLP și traineri ai lumii, dr. Tad James.  TLT™ presupune eliberarea emoțiilor negative (Furie/Mânie, Supărare, Tristețe, Frică și Anxietate, Vinovăție, Conflict, Durere sufletească), începând cu un anume eveniment semnficativ și parcurgând întreaga sa experiență de viață, fără ca persoana să retrăiască vreo amintire. Aceasta este partea valoroasă a metodei: păstrează intactă informația, eliberând doar emoțiile inutile și consumatoare de energie vitală.

Meta-Health™ este o nouă paradigmă a sănătății. Acesteia i se alătură un corp de metode, tehnici și instrumente pus la punct de sute de medici de Meta-Medicină și de practicieni de Meta-Health™ din toată lumea în ultimele decenii. META-Health™ exprimă legătura intimă Corp-Minte-Mediu și arta auto-vindecării. Am ajuns în mod natural la această disciplină, în urma ședințelor de coaching în care în mod invariabil am descoperit o legătură între convingerile persoanei, modul cum acestea o limitează sau o împuternicesc și starea ei de sănătate. Cred că fiecare dintre noi are sănătatea pentru care se preocupă. Sănătatea e un bun de preț care merită întreținut cu respect și smerenie. A fi META-Healthy™ înseamnă a te bucura de acea stare de sănătate în care înțelegi și accepți să fii conștient de inteligența corpului, de declanșatoarele de stres, de emoțiile și convingerile care îți influențează simptomele de organ și, în plus, inițiezi acțiunea de soluționare a bolilor ca pe procese multi-dimensionale, prin metode naturale și combinate de vindecare.  Cred cu tărie în prevenție și în autoritatea și responsabilitatea fiecărei persoane pentru propria sa stare de sănătate.

Nimic din cele studiate nu mi se pare ezoteric. Cred că fiecare își înțelege drumul prin viață în felul său propriu. Eu îl înțeleg ca pe un drum al învățării. Eu asta am ales, la maturitate, să învăț. La 40 de ani mi-am dat seama că, tot citind și studiind fără un ghid, în adolescență acumulasem diverse convingeri complet nepotrivite. Am ales ca, în fiecare etapă a vieții mele, să urmez maeștri cu smerenie și cu credință. Cred în învățarea din propriile greșeli, dar mai de preț îmi pare învățarea din succesele altora.

[[{"fid":"2015","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"272","width":"300","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Flilipescu si Samia","title":"Doina Flilipescu si Samia","class":"media-element file-default"}}]]L.P.: De ce ai ales sa ramai in Iasi si nu ai luat drumul Bucurestiului, asa cum a ales si Carmen?

D.F.: Nu am avut nevoie să merg la București. Alesesem cu un an înainte să nu părăsesc România, în împrejurări în care statul canadian îmi făcuse o ofertă foarte avantajoasă financiar. Atunci ar fi putut fi un punct de cotitură major în viața mea. Dar oferta lor întârziase cu vreo doi ani, astfel încât am rămas pentru clădirea unei noi familii, mai presus de împlinirea financiară și profesională.

L.P.: Din 2013 ai devenit si redactor realizator in cadrul IBS-TV, o televiziune online unde dezvolti emisiunea “Urmatorul nivel”.  Aici oferi privitorilor tai “câteva zeci de minute de creştere personală, prin informaţii și prin modele de reușită umană”, cum spui tu. De ce ai facut acest pas?

D.F.: Am avut, timp de mulți ani, ideea că modele de succes sunt necesare la televiziune, nu doar ca excepție, ci [[{"fid":"2019","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"280","width":"280","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Urmatorul nivel","title":"Urmatorul nivel","class":"media-element file-default"}}]] ca regulă. Cunosc bine culisele transformării conștiințelor și puterea mesajului răspândit prin intermediul micului ecran. Ani de zile am studiat mijloacele de manipulare și efectele lor dezastruoase la scara societății românești. Sunt două lumi disjuncte – societatea românească profundă și imaginea ei oglindită de dragul ratingului.

Predau, ca profesor invitat, studenților din ”Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Îi văd debusolați, neîncrezători în valorile transmise de familie, descurajați. Am avut un proiect personal de prin 2010 și, după cum știți, oportunitatea apare la oamenii pregătiți. Cred cu putere că există mii și mii de  oameni destoinici, cu putere și influență pozitivă în comunitățile lor, în familiile lor, în locurile lor de muncă. Știu o mulțime de oameni de treabă  care au ceva de spus în societatea noastră și vreau să contribui pe orice cale la ridicarea conștiinței și schimbarea sistemului de valori al societății noastre.

L.P.: Care este “urmatorul nivel” pentru Doina Filipescu?  

D.F.: Sunt un om care  învață continuu, în fiecare zi, fără odihnă, de la tot ce este în jur sau în mine.

Am învățat mai întâi cum funcționează mașinile, apoi cum se programează ele.
Am învățat pe urmă cum funcționează organizațiile, apoi cum se conduc echipele.

Mai apoi am înțeles că importanți sunt oamenii și am învățat cum să-i ascult.

Am învățat cum se autoprogramează ei înșiși pentru sănătate și succes sau pentru  scuze și motive.

[[{"fid":"2017","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: right; margin: 1px 2px;","alt":"Doina Filipescu- Urmatorul nivel","title":"Doina Filipescu- Urmatorul nivel","class":"media-element file-default"}}]]

Sunt binecuvântată să facilitez oamenilor momente de învățare despre ei înșiși. Ajut oamenii să-și pună întrebări și să-și găsească răspunsuri  despre rostul lor.

Următorul meu nivel este integrarea. Tot ce experimentez și învăț face parte din programul meu de continuă înțelegere. Eu știu și cred că experimentăm mereu același aspect al vieții, la scări diferite.

Unicul este dezvăluit în forme aparent diferite. Eu caut legea, conexiunea, asemănarea, secretul.

De fapt, secretul este cel mai bine păzit când e ascuns în văzul lumii. Ce anume din ceea ce vedeam nu seamănă întrutotul cu Creatorul său? Eu văd mereu același aspect în toți și toate. O transformare evolutivă, ascensională, către Absolut.

Mă schimb continuu. Caut mereu. Îmbunătățesc  lucrurile și pe mine. Iubesc oameni și îi respect.

Cred în minuni. Și în minunea transformării continue.

L.P.: Daca ar fi sa poti repeta  o singura experienta din viata ta, care ar fi aceasta si de ce?

D.F.: Să port în pântece, să nasc și să-mi țin la piept copiii. De ce? Pentru că nici o experiență intelectuală, spirituală sau de altă natură nu mi s-a părut comparabilă cu misterul zămislirii. Am primit acest dar al Vieții pentru care m-am simțit onorată și aleasă.  A fost cel mai deplin contact cu inefabilul, cu întruparea. Asta e chiar o experiență non plus ultra.

[[{"fid":"2018","view_mode":"default","type":"media","attributes":{"height":"248","width":"330","style":"float: left; margin: 1px 2px;","alt":"Isabella- nepoata Doinei Filipescu","title":"Isabella- nepoata Doinei Filipescu","class":"media-element file-default"}}]]

L.P.: As vrea sa stiu, in final, ce a insemnat tot acest drum in viata ta: o sete de auto-cunoastere? o cautare? o nevoie? Sau, pur si simplu, odata pornita pe aceasta cale, nu te-ai mai putut opri?

D.F.: O sete de înțelegere și de integrare. Înțeleg că lucrurile nu sunt disparate, ci doar realități ale unuia și aceluiași aspect unic, al Creatorului. Integrez și detaliez. În mod paradoxal, abstractizarea apare la un nivel mai înalt, cu cât detalierea este mai profundă. Călătoria mea este dedicată cunoașterii a cât mai multe și mai profunde căi de a înțelege care îmi este menirea, de unde venim, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Aș vrea să spun, la finalul călătoriei, că mi-am îndeplinit misiunea. Soldatul cu raniță a lăsat locul unei ființe care atinge cu iubire fiecare suflet întâlnit în cale. Imaginea pe care o am acum despre mine este a unei baghete magice de iubire și lumină cu care ating suflete. O baghetă ce răspândește speranță și ajută să-și regăsească busola pe cei ce cred că s-au rătăcit pe cale.

E foarte important ca oamenii să își reamintească ceea ce știau, dar parcă  au uitat: numai iubirea contează cu adevărat, pe cale..