fbpx Gestionarea talentului pentru performanta | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Gestionarea talentului pentru performanta

Descriere

Oamenii cu scopuri precise au succes pentru că ei au o direcţie limpede a locului înspre care se îndreaptă şi înregistrează rezultatele aşteptate (şi de ei şi de ceilalţi). Iniţiem acest curs cu credinţa profundă că fiecare om “este bun” la ceva.
Unii dintre noi ştim cu precizie zona noastră forte de acţiune, fiind norocoşi că am primit feedback-uri de încurajare care au crescut din ce în ce mai mult potenţialul, alţii însă sunt nesiguri atunci când trebuie să numească acel ceva ce ştiu să-l facă bine. 
Trainingul de 2 zile este o incursiune în cunoaşterea sinelui la muncă, prin exersarea unor tehnici specifice de identificare. 
De asemenea, prin structură şi conţinut Driving talent to performance trebuie privit ca o întâlnire între oameni care doresc să se descopere, având o abordare motivaţională, componenta esenţială pentru a pune lucrurile în mişcare.

Tematica:

  • Definirea conceptelor – aptitudine, talent şi performanţa
  • Cunoaşterea de sine – percepţie şi autopercepţie
  • Stilul personal şi abilităţi
  • Factorii care influenţează (motivatori şi demotivatori) performanţa
  • Planificare şi autodisciplină pentru performanţă
  • Preocuparea pentru creşterea performanţelor – modalităţi specifice de dezvoltare.

Beneficii pentru participanți:

  • Însușirea unor concepte de managementul performanţei
  • Identificarea punctelor forte existente şi modalităţi de punere în evidenţă
  • Gândirea integrată a factorilor care influenţează performanţa
  • Elaborarea unui plan de acţiune pentru design-ul propriului plan de acţiune pentru dezvoltare şi performanţă.

Participanți:

  • public general

Alte detalii pentru livrare standard:
Maximum de participanţi: 14 cursanţi
Minimum de participanţi: 10 cursanţi 
Limba de predare: engleză/ română 
Exerciţii/studii de caz/jocuri de rol: 70% din timp.

Data: 16 - 17 mai

*Pentru persoanele fizice nu se percepe taxa TVA.

Taxa de participare: 240 Euro + TVA.

*Pentru persoanele fizice nu se percepe taxa TVA.

Cerere curs inhouse