fbpx Mindfulness – Folosirea Puterii Prezentului | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Mindfulness – Folosirea Puterii Prezentului

Trainer
Categorie
Dezvoltare Personala
Tip eveniment
Atelier
Curs In House
Data si locatie
Cere program personalizat:

Te invităm să îţi eliberezi mintea, dar şi agenda pentru experienţa conştientizării depline a lui “aici şi acum”. Ne bucurăm să îi avem invitaţi pe Mihai Popa-Radu şi pe Sergiu Rusu care ne vor vorbi despre “Mindfulness – Folosirea Puterii Prezentului”.

Mindfulness este un cuvânt rostit din ce in ce mai des, în locuri diverse şi neaşteptate. Dacă până mai ieri era mai degrabă şoptit şi primit cu reticenţă de occidentali datorita asocierii cu practica meditaţiei, acum a ajuns să fie rostit fără teamă în plenul Parlamentului Britanic, la Forumul Global de la Davos şi în open-space-urile de la Google şi Intel. Iar dacă până de curând se scria despre mindfulness doar în reviste cu caracter spiritual, acum apar constant articole în Harvard Business Review şi the Economist. Mai mult decât atât, în februarie 2014 pe coperta revistei TIME a fost scris cu litere mari: The Mindfulness Revolution.

De multe ori suntem absenţi din propriile vieţi, nu reuşim să apreciem lucrurile bune care ni se întâmplă, să ne ascultăm semnalele corpului şi ne auto-sabotăm cu autocritica. Minţile noastre sunt uşor distrase de gândurile despre trecut şi de încercările de anticipare a viitorului. Eliberarea din acest cerc vicios este posibilă prin conştientizarea propriilor gânduri, emoţii şi senzaţii, prin învăţarea unor mecanisme de gestionare eficientă a acestora. Efectul obţinut este unul foarte benefic, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru:

  • Rafinarea concentrării şi clarității mentale
  • Diminuarea impactului modelelor de gândire negativă
  • Dezvoltarea unei profunde conştiinţe de sine, atât în plan personal cât şi profesional
  • Dezvoltarea unui echilibru emoţional optim prin conştientizare emoţională şi auto-reglare

Cultivarea stării de mindfulness nu va elimina presiunile la care ne supune viaţa, ci ne va ajuta să le facem faţă cu calm şi claritate, cu un efect benefic, atât la nivel fizic şi psihic (prin reducerea stresului), cât şi la nivelul productivităţii (printr-un plus de concentrare şi eficienţă). Practica mindfulness ne permite să fim prezenţi pe deplin în viaţa noastră personală şi profesională şi să îi optimizăm constant calitatea.

Relevanţa mindfulness  pentru coaching este şi mai mare, întrucât prin cultivarea ei ne perfecţionăm o serie de calităţi esenţiale pentru un demers de coaching autentic: atenţia non-evaluativă, capacitatea de concentrare şi starea de Prezenţă în relaţie cu clientul (dacă suntem într-un proces de coaching) sau cu orice persoană interacţionăm.

Invitaţii noştriMihai Popa-Radu şi Sergiu Rusu de la Mindfulness Institute  vor ilustra prin exemple, mini-studii de caz şi experienţă directă beneficiile mindfulness pentru coachi şi nu numai.

În partea a doua a întâlnirii CSG București vei avea ocazia să faci networking şi poți găsi soluții la dilemele și problemele tale în cadrul grupurilor MasterMind. De asemenea poţi beneficia de o ședință de coaching gratuită.

IMPORTANT! Întâlnirea din 6 noiembrie va avea loc la Centrul Seeds for Happiness. AdresăStr. Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sector 4, Bucuresti. Mijloace de transport in comun: Tramvaiul 7, pe ruta Piata Unirii – Progresu / Autobuz 232, pe ruta Piata Unirii – Piata Sudului – Bd. Alex Obregia.

Programul evenimentului este:

  • 18:30-18:45:   Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului. Networking.
  • 18:45-19:00:   Introducere invitați și prezentarea echipei
  • 19:00-20:00:   Sesiune de discuții cu invitaţii, Mihai Popa-Radu şi Sergiu Rusu
  • 20:00-20:15    Networking
  • 20:15-21:00    Grup Master Mind

Înregistrarea se face doar pe bază de înscriere și implică un cost de 20 lei! Numărul de locuri este limitat. 

Data si locatie
Cere program personalizat:
?