fbpx Program de Certificare -AGILE PEOPLE DEVELOPMENT | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Program de Certificare -AGILE PEOPLE DEVELOPMENT

Trainer
Categorie
Resurse Umane
Tip eveniment
Curs Open/Deschis
Nivel
Avansat
Certificari
ICP-PDV de la ICAgile.
Data si locatie
Cere program personalizat:

PROGRAM de certificare Agile pentru managerii care devin lideri agili

Dezvoltă-ți cariera cu ajutorul acestui curs de certificare internațională adresat liderilor agili –  Agile People Development (ICP-PDV) de la ICAgile.

Această certificare face parte dintr-un parcurs de învățare din cadrul track-ului ICAgile Business Agility și este destinată celor care, în organizațiile tradiționale, sunt denumiți manageri. Noi preferăm să le spunem oameni care lucrează cu oamenii, în echipe care urmăresc tranformarea Agile, indiferent de expertiză, industrie sau dimensiunsiunea organizației.

Programul este dezvoltat pe baza cărții Agile People Principles, publicată în Septembrie 2020, cu 35 co-autori (consultanți internaționali în agilitate de business), printre care și singurul co-autor român, Cristina Baghiu, instructorul autorizat de ICAgile pentru acest program.

Obiectivele de învățare ale programului ICP-PDV certificat de IC Agile se adresează liderilor aflați în diverse poziții în organizație ( de la cei care sunt pentru prima dată manageri, până la middle managerii, lideri de echipe, manageri de produs, proiect sau Agile Coach) și pun accent pe optimizarea interacțiunilor dintre acestia si echipe.
Liderii care urmează acest program vor obține principii esențiale, aplicații practice și instrumente utile care vor duce la creșterea performanței și adoptarea mentalității agile, prin deblocarea potențialului în oameni și echipe. Cel mai important rezultat al programului va fi dezvoltarea de către cursanți a unui toolbox propriu, adaptat situației fiecărei organizații, cu instrumente și practici care vor susține engagementul și motivarea echipelor.

Cei aflați în roluri formale de conducere și management, și în același timp în organizații care doresc să devină agile și performante indiferent de domeniul de activitate, trebuie să evolueze și să învețe să creeze organizația care învață continuu. Ca să schimbi ceva, trebuie să începi cu tine, astfel că acest program începe de la decizia liderilor de a se dezvolta continuu. Rolul liderului agil este de a fi, pe rând lider, coach și mentor și de a renunța la nevoia de a fi văzut ca un “expert”. Liderii și managerii agili trebuie să încurajeze și să permită creșterea și dezvoltarea continuă, modelând în același timp o mentalitate agilă / de creștere. Ei caută să creeze medii în care indivizii, echipele și echipele de echipe să prospere.

Cu această certificare internațională, vei obține recunoașterea ca profesionist pregătit pentru organizațiile viitorului, împreună cu un set extins de informații, practici și metode pentru a lucra cu oamenii, cu focus pe individ și crearea de valoare.

Livrarea, exercițiile, instrumentele și agenda acestui program sunt optimizate pentru mediul Online.

Ce obții concret?

  • Șansa de a fi certificat ICP-PDV de către ICAgile;
  • în urma participării la curs vei pregăti o lucrare practică (element obligatoriu pentru obținerea certificării), pentru organizația ta, în care propui aplicarea metodelor Agile pe probleme specific identificate de tine – deci o șansă să fii în lumina reflectoarelor și să conduci proiecte noi;
  • Acces la comunitatea Agile People  – unde poți interacționa cu profesioniști și lideri agili din întreaga lume!
  • Materialele de training, colecția de instrumente și practice pe care să le implementezi imediat în echipa ta.

Ce înveți?

  • Introducere în abordarea Agile și modul în care aceasta se interconectează cu Lean și gîndirea sistemică. De ce face sens, acum, să lucrăm Agile?
  • Ce caracterizează modul de gîndire Agile și cum să faci trecerea de la organizația tradițională atunci cînd competitorii deja lucrează cu valori agile?
  • Cum trebuie să se adapteze liderii pentru a crea maxim de valoare într-o organizație Agilă? Cum ar trebui să prioritizăm dezvoltarea liderului, a colegilor și a echipei?
  • Ce exemple concrete există? Cum au procedat alte organizații? Ce funcționează și ce nu?
  • Cum putem folosi în domeniul non-IT tehnici Agile, cum ar fi Scrum și Kanban?

Agendă

Obiectivele de învățare ale acestui curs sunt cele stabilite de ICAgile ( Rolul liderilor intr-o organizatie Agila).

De la un manager de oameni la dezvoltarea acestora
Recunoașterea dezvoltării oamenilor ca fiind esențială pentru un business agil. Explicăm ingredientele fundamentale pentru o cultură centrată pe om, care permite dezvoltarea și învățarea continuă. Identificăm lacunele din propria organizație și comparăm studii de caz – proiecte de transformare agile din diverse domenii.
De la manager la lider
Facem un plan de dezvoltare personală spre o carieră și rol agil, identificăm factorii care pot bloca sau stimula dezoltarea. Formulăm OKR (Objectives and Key Results) pentru progres.
Organizația care învață
Analizăm comparativ abordări tradiționale de engagement și motivare și începem să contruim toolbox-ul personal, în funcție de nivelul de maturitate agile a echipei din care vine fiecare participant.
Considerații pentru dezvoltarea personală
Aplicăm mai multe tehnici pentru a crea un mediu de dezvoltare personală, explicăm de ce aceste tehnici funcționează din perspectiva neuroștiințelor, apoi identificăm modalități prin care managerii agili le aplică în echipele lor.
Planuri de dezvoltare și engagement co-create
Demonstrăm tehnici care ajută la motivarea individualăm folosind, printre altele, Reiss Motivation Profile, și analizăm scenariul în care planul de dezvoltare personală nu se aliniază nevoilor organizației.
Dezvoltarea leadership-ului celorlalți
Aplicăm tehnici pentru dezvoltarea leadership-ului celorlalți într-un fel care le permite să rămână autentici. Demonstrăm tehnici avansate pentru oferirea de feedback și abordarea conversațiilor dificile, în studii de caz specifice liderilor agili.
Factori cheie care susțin dezvoltarea echipei
Arătați prin exemple și propria experiență modul în care auto-organizarea și dezvoltarea echipei sunt inter-dependente. Definim rolul liderului pentru dezvoltarea echipelor auto-organizate și care învață.
Crearea unei culturi de diversitate și incluziune
Descriem tehnici care vă pot ajuta să creați o cultură sigură pentru învățare continuă și performanță ridicată. Vorbim despre siguranța psihologică, diversitate și acceptare.

Cui se adresează:

Programul este destinat în primul rând liderilor de echipe, HR sau business, care urmăresc transformarea Agile, și care vor să se adapteze rapid la noua lume remote. Cunoștințele despre Agile sunt utile, dar nu neapărat necesare, în schimb încurajăm participanții care au experiență în management sau agile coaching să se înscrie, pentru a putea să și experimenteze practicile dobândite în cadrul programului.

Certificare:

După parcurgerea cursului și realizarea studiului de caz, veți obține certificarea internațională de Agile People Development (ICP-PDV) de la ICAgile.

Durată:

Cursul de certificare este împărțit in 7 sesiuni online de 3 ore, după o agendă care va fi agreată cu participanții. Fiind un program open, sesiunile au loc, în general în afara programului de lucru, începând cu ora 17, cu o frecvență săptămânală.

Cursul începe oricând avem formată o nouă grupă. Înregistrați-vă ca participant și veți primi info referitor la calendarul estimativ și data de începere a grupei următoare.

Livrare Online:

Vom folosi Zoom pentru prezentări și exerciții de echipă, Trello pentru a dezvolta deprinderi de management de proiect, iar exercițiile vor fi în Mural (și alte tool-uri de ideație și colaborare, pe care le veți descoperi pe parcurs).

Între sesiunile online vor exista și teme, astfel că va trebui să luați în calcul aproximativ 1 oră pe săptămână alocata acestora.

Lucrarea practică pentru certificare va fi astfel finalizată între sesiuni, cu ajutorul acestor teme, astfel încât o veți finaliza până la ultima sesiune.

Condiții de înscriere:

  • Laptop
  • Webcam
  • Recomandăm căști și o conexiune bună la Internet (cel puțin 10mbps);
  • Asigurați-vă că aveți un spațiu liniștit, fără distrageri din partea copiilor, cățeilor / pisicilor sau partenerului, pe durata celor 2 ore/sesiune;

Nivel curs: Avansat

Număr participanți: minim 6 – maxim 12

Investiție: 890 EUR+ TVA

Ofertă early-bird: 790 EUR + TVA – valabilă până la 01.10.2022

Perioada program: 19 octombrie – 12 decembrie 2022 ( 7 sesiuni de 3 ore, dupa orele de program).

Data si locatie
Cere program personalizat: