fbpx Time management | Learning Network Mergi la conţinutul principal

Time management

Nivel
Intermediar
Avansat
Certificari
Descriere

Oamenii care obțin rezultatele cele mai bune se gândesc frecvent la modul în care își pot îmbunătăți productivitatea.

Acest training urmărește dezvoltarea competențelor pentru o mai bună organizare a timpului și priorităților. Participanții vor identifica noi strategii de planificare și optimizare astfel încât să își poată crește eficacitatea personală

 

Ce oferă acest program de pregătire:

O imagine completă și un proces structurat: participanții înțeleg mai bine ce presupune un sistem de time management testat și dezvoltat în timp, ușor de implementat și la care se pot raporta în permanență.

Tehnici pentru optimizarea programului: participanții identifică soluții punctuale pentru a crește eficiența activităților zilnice și pentru a scăpa de acele preocupări și obiceiuri neproductive care le influențează programul.

Clarificarea priorităților: participanții dezvoltă un sistem prin care își prioritizează activitățile, astfel încât să se ocupe de ceea ce contează. Ei deprind matricea deciziilor pentru stabilirea priorităților și optimizarea fluxului de activități.

Strategii pentru o mai bună organizare și planificareparticipanții înțeleg și deprind folosirea agendei săptămânale, a listelor de activități și conștientizază cele mai bune practice pentru anticipare și planificarea sarcinilor în avans.

Conștientizarea principiilor de time management: cursanții învață numeroase idei simple și practice prin care pot câștiga timp și energie în ficare zi. Astfel vor putea obține rezultate mai bune, mai bine, mai repede.

Stabilirea unui plan de dezvoltare: odată ce înțeleg obiceiurile zilnice de dezvoltat pentru o roductivitate bună, participanții vor stabili un plan pentru implementarea lor.

Cerere curs inhouse